ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7286/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7286/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul K.O.A. a solicitat instanței constatarea nulității absolute a raportului de evaluare emis la 14 mai 2012 de Agenția Națională de Integritate, iar în subsidiar anularea actului atacat. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este consilier local în cadrul Consiliului local Lazuri și deține și calitatea de asociat și administrator la firma SC O.C. SRL. La data de 3 martie 2009 între firma SC O.C. SRL și Primăria Comunei Lazuri a fost încheiat un contract de prestări de servicii. A precizat că nu a participat la niciun act de deliberare sau de adoptare a vreunei hotărâri a Consiliului Local Lazuri în problema legată de încheierea acestui contract.
Reclamantul a explicat că la data de 18 martie 2009 a fost recepționată lucrarea, fiind întocmit procesul-verbal de recepție pe care l-a semnat și l-a ștampilat doar în calitate de executat și nu a semnat la rubrica „comisia de recepție”, fapt ce rezultă din cuprinsul documentului. b) Întâmpinarea formulată Prin întâmpinarea depusă, Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca fiind nefondată și totodată a se constata ca fiind legală și temeinică evaluarea efectuată de Agenția Națională de Integritate București, privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul.
În susținerea acesteia pârâta arată că, prin acțiune, reclamantul solicită constatarea nulității raportului de evaluare și în consecință anularea Raportului de evaluare nr. 26213/G/II din 14 mai 2012 prin care s-a constatat, faptul că reclamantul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese întrucât potrivit procesului-verbal de recepție a lucrărilor din data de 18 martie 2009, acesta a făcut parte din comisia de recepție a lucrărilor efectuate în baza Contractului de prestări servicii nr. 104 din 3 martie 2009, încheiat între SC O.C. SRL, la care reclamantul deține calitatea de asociat și administrator și Primăria Comunei Lazuri, în cadrul căreia deține funcția de consilier local.
Cuantumul facturilor achitate de Primăria Comuna Lazuri către societatea reclamantului se ridică la 17.021,79 RON. A motivat că potrivit art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, reclamantul avea obligația să anunțe la începutul dezbaterilor interesul personal, fapt care, împreună cu abținerea de vot, ar fi trebuit consemnate în mod obligatoriu în procesul-verbal de ședință. Pârâta a precizat că reclamantul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, întrucât potrivit Procesului-verbal de recepție a lucrărilor din data de 18 martie 2009, acesta a făcut parte din comisia de recepție a lucrărilor efectuate în baza Contractului de prestări servicii nr. 104 din 3 martie 2009, încheiat între SC O.C.
SRL, la care reclamantul deține calitatea de asociat și administrator și Primăria Comunei Lazuri, în cadrul căreia deține funcția de consilier local. Cuantumul facturilor achitate de Primăria Comuna Lazuri către societatea reclamantului se ridică la 17.021,79 RON. c) Sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 337/CA/2012-PI Curtea de Apel Oradea a admis contestația reclamantului K.O.A. împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate, a dispus anularea raportului de evaluare emis de pârâtă la data de 14 mai 2012 în Dosarul nr. 26213/G/II din 14 mai 2012 și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.004 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instant de fond a reținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că acesta nu a făcut parte din comisia de receptive a lucrărilor, el semnând procesul-verbal în calitate de reprezentant legal al societății contractante, SC O.C.
SRL. Astfel, din Dispoziția nr. 22 din 17 martie 2009 a primarului comunei Lazuri rezultă că din componența comisiei de recepție din partea beneficiarului, unitatea administrativ-teritorială, nu a făcut parte și reclamantul, ci alte 4 persoane, procesul-verbal purtând în plus și a cincea semnătură, cea a reclamantului, dar în calitatea sa de reprezentant al societății executante. Prin urmare, nu se poate vorbi despre încălcarea art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, deoarece doar cei patru membri ai comisiei, nu și reclamantul, au participat la luarea unei hotărâri în problema recepționării lucrărilor la standardul de calitate convenit prin contract. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate.
a) Motivele de recurs Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că la data de 18 martie 2009 s-au recepționat lucrările efectuate de SC O.C. SRL, încheindu-se procesul-verbal de executare a lucrărilor de către comisia de recepție, din care a făcut parte și reclamantul, că instanța a adăugat la procesul-verbal calitatea de executant al reclamantului, deși această calitate nu era menționată pe procesul-verbal, reclamantul fiind astfel în conflict de interese. b) Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, reluându-se argumentele de fapt și de drept expuse în fața primei instanțe. c) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Situația de fapt Prin raportul de evaluare întocmit la 14 mai 20121, Agenția Națională de Integritate a concluzionat că reclamantul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, întrucât, potrivit procesului-verbal de recepție a lucrărilor din data de 18 martie 2009, acesta a făcut parte din comisia de recepție a lucrărilor efectuate de SC O.C. SRL, societate la care reclamantul este asociat și administrator și în același timp deținea funcția de consilier local al Primăriei Lazuri. S-a reținut de către A.N.I. încălcarea prevederilor art. 70, 71 și 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 din Legea nr. 215/2001 și art. 75 și 77 din Legea nr. 393/2004.
Legislația aplicabilă Legea nr. 161/2003, art. 70: „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi revine potrivit Constituției și altor acte normative”. Legea nr. 161/2003, art. 71: „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public”. Legea nr. 393/2003, art. 77: „(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței”. Probele administrate de recurentă relevă că societatea O.C. SRL a încheiat cu Primăria Lazuri un contract de prestări servicii pentru curățire pășuni și împrăștiere îngrășăminte. În vederea constituirii comisiei de recepție a lucrărilor, Primarul comunei Lazuri a emis dispoziția nr. 22 din 17 martie 2009, prin care au fost nominalizați patru membri. În cadrul acestei comisii nu figurează numele reclamantului.
Procesul-verbal de recepție încheiat la 18 martie 2009 este semnat la rubrica comisia de recepție de către membrii comisiei și are ștampila Primăriei, iar la rubrica executant de către SC O.C. SRL. În raport de documentele descrise mai sus este evident că reclamantul nu a făcut parte din comisia de recepție, pentru că membrii comisiei au fost nominalizați prin Dispoziția nr. 22 din 17 martie 2009 a Primarului comunei Lazuri, iar reclamantul nu se regăsește între persoanele nominalizate pentru recepție din partea Primăriei. Trebuie precizat că prin raportul de evaluare analizat nu s-a imputat reclamantul că în calitate de consilier local ar fi luat parte la deliberare și adoptarea unei hotărâri în care să fi avut un interes personal.
Conflictul de interese de natură administrativă este definit și caracterizat în cuprinsul art. 70 din Legea nr. 161/2003, ca fiind acea situație în care persoana care exercita o demnitate publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce-i revin. Or, reclamantul nu a semnat procesul-verbal de recepție în calitate de reprezentant al beneficiarului, respectiv Primăria Lazuri, ci în calitatea de administrator al executantului. Îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi reveneau era posibil să fi fost afectată numai dacă reclamantul ar fi semnat procesul-verbal de recepție, în calitate de membru al comisiei de recepție desemnat de primar, calitatea de reprezentant al executantului nefiind de natură a atrage starea de conflict de interese.
Ca urmare, criticile aduse prin motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 337/CA/2012-PI din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.958 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant K.O.A., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.