ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1831/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1831/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 25 octombrie 2013, petentul B.S. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC M.M. SA Iași, prin administratorul judiciar M.R.L. SPRL Iași, revizuirea deciziei nr. 317 din 7 iunie 2005 pronunțată de aceeași instanță. Prin decizia nr. 146 din 22 ianuarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul B.S., privind revizuirea deciziei nr. 317 din 7 iunie 2005 a aceleiași instanțe. În motivare, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii promovate în cauză, în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., instanța a arătat că, în căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor, și, din acest motiv, hotărârile prin care se resping căile de atac nu sunt susceptibile de revizuire.
Întrucât prin decizia suspusă acestei căi extraordinare de atac, au fost respinse recursurile, menținându-se soluția primei instanțe, s-a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă. Împotriva deciziei mai sus menționate a promovat recurs revizuentul B.S., arătând că i-a fost încălcat dreptul la muncă, reglementat de dispozițiile art. 41 din Constituția României. Recurentul-revizuent a menționat și că excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în temeiul căreia a fost soluționată această cale de atac, nu este operantă în cauză, judecătorii recurgând la soluționarea cererii sale din această perspectivă doar în scopul tergiversării soluționării conflictului de muncă. Examinând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate invocată de instanță, a cărei analiză este prioritară în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Conform prevederilor art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate căile de atac, în condițiile legii. În speță, prin decizia irevocabilă nr. 146 din 22 ianuarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul B.S., privind revizuirea deciziei nr. 317 din 7 iunie 2005 pronunțate de aceeași instanță. Raportat la această împrejurare, admisibilitatea unei cai de atac și, pe cale de consecință, inițierea controlului judiciar asupra hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile prevederilor legale.
Așa fiind, decizia supusă recursului în cauza pendinte este irevocabilă și, prin urmare, nesusceptibilă de reformare în această cale de atac, Mai mult, hotărârea vizată nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești menționate de dispozițiile art. 299 C. proc. civ., recursul exercitat împotriva acesteia nefiind stipulat de lege. Cum hotărârea revizuită este supusă doar recursului, și calea de atac ce poate fi promovată împotriva acesteia este tot recursul, care a fost soluționat, de altfel, prin decizia irevocabilă nr. 146 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, așa după cum s-a arătat deja. În concluzie, pentru toate considerentele arătate, recursul declarat în cauză va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul B.S. împotriva deciziei nr. 146 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.