ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3095/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1245 din 15 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosar nr. 1951/88/2011 a fost respinsă acțiunea principală promovată de reclamanții M.L.N., M.I. și Ș.C. în contradictoriu cu pârâții G.R., SC S.M. SRL Tulcea S.S. Italia și B.G. ca neîntemeiată, a fost admisă cererea reconvențională a pârâților G.R. și S.S. Italia constatându-se nulitatea absolută a "înțelegerii de cesiune" de părți sociale nr. 1 din 21 iulie 2008 atestată de avocat P.P.M.

cu nr. 225 din 23 iulie 2008. Această hotărâre a fost pronunțată în acțiunea promovată de reclamanți având ca obiect constatarea valabilității contractului de cesiune de părți sociale nr. 1 din 21 iulie 2008, obligarea pârâților la efectuarea demersurilor de înregistrarea cesiunii la Oficiul Registrului Comerțului, împreună cu actul constitutiv actualizat, iar în caz de refuz să se considere că sentința substituie actului constitutiv actualizat referitor la deținerea capitalului social al SC S.M. SRL, proces în care s-a formulat și o cerere reconvențională având ca obiect constatarea nulității contractului de cesiune promovată de către pârât. În motivarea soluției pronunțată Tribunalul Tulcea a arătat că la 25 iunie 2003 a fost înmatriculată în Registrul Comerțului Tulcea SC S.M.

SRL având ca asociați inițiali societatea S.S. Italia, cu sediul în Siracuza, reprezentată de dl. C.G., B.G., cu o deținere de 51% din capitalul societății, B.G., cu o deținere asupra capitalului social de 45% și G.R. cu o deținere asupra capitalului social de 4%, administrator fiind numit C.G. La 21 iulie 2008 între asociații SC S.M. SRL Tulcea și M.L.N., M.I. și S.C. s-a încheiat un contract de cesiune de părți sociale, cesionarii fiind cooptați în societate, iar ulterior, prin Hotărârea Adunării Generale a asociaților SC S.M. SRL Tulcea cu nr. 2328 din 24 septembrie 2010 s-a decis respingerea contractului de cesiune nr. 1 din 21 iulie 2008, lipsirea lui totală de efecte cu argumentul că cesionarea S.S.

Italia nu a acordat mandat în scopul cesiunii. Față de dispozițiile Legii nr. 31/1990, instanța a considerat că cesiunea părților sociale într-o societate cu răspundere limitată nu poate să înfrângă caracterul personal al asocierii, conform art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și că procedura legală pentru cesiune nu a fost respectată. Verificând legalitatea contractului de cesiune instanța a constatat că nu au fost îndeplinite dispozițiile legale referitoare la existența hotărârii adunării generale pentru aprobarea cesiunii, adoptată în condițiile art. 117 și urm. din Legea nr. 31/1990. S-a subliniat și dl. C.G., deși reprezentant al S.S. Italia și președintele consiliului de administrație, nu putea totuși decide voința societății de a cesiona, astfel încât se impune un mandat special.

S-a mai arătat că nu pot fi considerate incidente nici dispozițiile art. 70 și urm. din Legea nr. 31/1990, întrucât cesiunea părților sociale nu vizează patrimoniul societății ci părțile sociale ca diviziunii ale capitalului care sunt titluri de valoare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M.L.N., M.I. și S.C. iar în cadrul procedurii de soluționare a apelului pârâtul B.G. a formulat o cerere de accesare la apel, considerată, de asemenea, apel principal. Prin decizia Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că este corectă și întemeiată lega!

concluzia primei instanțe referitoare la aprobarea cesiunii părților sociale prin hotărârea adunării generale a asociaților preexistenți ai SC S.M. SRL Tulcea, în măsura în care se susține că actul de cesiune din 27 iulie 2008 încorporează și hotărârea adunării generale de aprobare a cesiunii curtea de apel a înlăturat afirmația pentru argumente legate de data imprecisă a cesiunii reținută din răspunsuri la interogatorii și data înregistrării în registrul propriu al avocatului a mențiunii de atestare a contractului de cesiune. Deși pârâtul B.G. a recunoscut semnarea contractului de cesiune în prezența tuturor asociaților SC S.M. SRL Tulcea, totuși acesta a recunoscut semnarea convenției inițial la 21 iulie 2008, iar ulterior tot în cadrul interogatoriului a menționat semnarea actului la 23 iulie 2008, concordant recunoașterilor reclamanților M.L.N.

și S.C. care au susținut semnarea actului la acea dată. Față de aceasta neconcordanță și față de împrejurarea că pârâtul G.R. a susținut că nu a fost de față în data de 21 iulie 2008 ci doar în data de 23 iulie 2008, dar și având în vedere împrejurarea că la 21 iulie 2008, data consemnată pe act, nu au fost prezenți asociații reprezentând 100% din capitalul social, Curtea nu a putut da relevanță hotărârii AGA cuprinse în conținutul actului de cesiune. S-a considerat relevantă și mențiunea din act referitoare la suportarea beneficiilor și pierderilor de către asociatul unic, asupra căreia părțile nu s-au referit, dar care este neconcordantă cu cuprinsul actului, făcând să planeze incertitudinea asupra adevăratului conținut al contractului.

S-a confirmat hotărârea primei instanțe referitoare la nulitatea contractului de cesiune datorată neconfirmării ei printr-o hotărâre a adunării generale, fiind considerat nerelevant faptul că părțile pârâte nu au invocat un motiv propriu al nulității acestuia. S-a menținut și afirmația referitoare la lipsa procurii speciale necesare pentru semnarea cesiunii de către cedenta S.S. Italia în persoana reprezentantului acesteia, C.G. Împotriva acestei decizii au declarat recurs M.L.N., M.I., S.C. și B.G. solicitându-se în principal casarea hotărârii și prin rejudecare, admiterea acțiunii principale, obligarea pârâților la efectuarea tuturor demersurilor de înregistrare în Registrul Comerțului a contractului de cesiune și a hotărârii AGA de aprobare a acesteia efectuate concomitent prin actul din 21 iulie 2008, precum și a înregistrării actului constitutiv al SC S.M.

SRL Tulcea, în forma actualizată în forma cesiunii și respingerea cererii reconvenționale, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii principale și respingerii cererii reconvenționale După expozeul situației de fapt, al succesiunii actelor efectuate și încheiate între părțile litigiului, cu privire la caracterul și natura celor afirmate prin cererea reconvențională, motivele de recurs invocate s-au circumscris depozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990 raportate la cele ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

S-a arătat că deși actul de cesiune a fost redactat la 21 iulie 2008 și înregistrat la 23 iulie 2008 aceste aspecte au fost considerate invincibile de către instanțele anterioare în analiza voinței părților, fără a se avea în vedere că interogatoriile au fost administrate la 4 ani distanță, ceea ce a permis caracterul imprecis al afirmațiilor părților la interogatorii, dar și recunoașterile pro causa realizate de pârâți. În același context a fost lipsită de relevanță și hotărârea AGA adoptată cu același prilej de către asociații reprezentând întreg capitalul social al SC S.M. SRL Tulcea. Chiar dacă această hotărâre a fost semnată de către terțe persoane, respectiv cesionarii, nu se poate considera participarea terților în adunarea generală și nici nu se poate face abstracție de faptul că aceste semnături apar datorită concomitenței contractului de cesiune cu hotărârea AGA.

Deși niciunul dintre asociații preexistenți nu neagă prezența la Ploiești în fața avocatului pentru semnarea contractului de cesiune, în mod surprinzător dilema instanței referitoare la data încheierii actului prezintă o importanță capitală pentru constatarea valabilității acesteia. Recurenții au mai susținut și că s-a ignorat forța probatorie a atestării de către avocat care semnifică acordarea datei certe ca întărire a puterii probatorii a acesteia. Al doilea aspect criticat de către recurenți se referă la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 31/1990, referitoare la cvorumul necesar pentru aprobarea cesiunii de părți sociale într-o societate cu răspundere limitată.

În acest sens, art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. 202 alin. (2 1 ) din același act normativ prevăd că cesiunea de părți sociale trebuie aprobată prin votul favorabil al asociaților reprezentând cel puțin ¾ din capitalul social, condiție care a fost împlinită la data adoptării acesteia, respectiv 23 iulie 2008. S-a arătat că în mod superficial instanța a depășit analiza mențiunii din cuprinsul contractului de cesiune referitoare la faptul că, concomitent vânzării de părți sociale se adoptă hotărârea de aprobarea cesiunii, ca parte a actului constitutiv, dublată de afirmația că restul prevederilor actului constitutiv rămân neschimbate. În fine, decizia instanței de apel este criticată și cu privire la aprecierea caracterului necesar al mandatului special al semnatarului C.G.

pentru cesionara S.S. Italia. Se arată că în condițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 în raporturile cu terții societatea este angajată prin organele sale de conducere chiar și dacă actele încheiate s-ar face cu depășirea puterilor prevăzute de lege, pentru actele respective. Cu toate acestea în speță nu s-a pus problema depășirii unui astfel de mandat. Referitor la modalitatea în care instanța a analizat contractul de cesiune de părți sociale recurenții arată că analiza valabilității acesteia a fost în mod greșit rezumată la afirmația inexistenței unei hotărâri de aprobare a cesiunii. Împotriva acestui recurs au formulat întâmpinare intimații G.R., S.S. Italia și SC S.M. SRL Tulcea solicitând respingerea ca neîntemeiat.

S-a susținut că niciuna dintre criticile formulate nu poate fi considerată întemeiată, fiind evident că față de dispozițiile art. 121 și art. 202 din Legea nr. 31/1990 valabilitatea cesiunii este condiționată de aprobarea ei prin hotărârea AGA a asociaților preexistenți, că este evident că această hotărâre nu a fost luată ulterior și nici atât concomitent contractului de cesiune, că nu se poate da în aceste condiții relevanță efectelor contractului din 21 iulie 2008. De asemenea, nu se pune problema greșitei aplicări a dispozițiilor art. 55, din Legea nr. 31/1990, de vreme ce actele de dispoziție ale societății care nu intră în atribuțiile obișnuite ale administratorului ordinar trebuie aprobate de organele statutare ale societății.

Analizând recursul, Curtea îl va admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei instanței de apel pentru rejudecare, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează. De la debutul considerentelor Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, deși recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., totul, prima critică dezvoltată de către recurenți se referă la o greșită interpretare a valorii probatorii a "înțelegerii de cesiune" de părți sociale nr. 1 din 21 iulie 2008 atestată de avocat P.P.M. cu nr. 225 din 23 iulie 2008, mai exact la Reconsiderarea caracterului probator al procedurii de atestare a actului de către un avocat.

În acest sens, această critică nu semnifică în mod direct aplicarea greșită a legii pentru că aceasta derivă din aprecierea greșită a valorii probatorii a unui act, atât datorită succesiunii a două operații juridice distincte, încheierea contractului de cesiune urmată de procedura de atestare, cât și datorită semnificației probatorii a atestării referitoare la data încheierii actului. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că acest motiv de recurs este încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și se referă la interpretarea greșită a actului dedus judecății cu privire la valoarea probatorie.

Dacă aprecierea valorii probatorii a interogatoriilor administrate în faza judecării litigiului în fond cu privire la data semnării "înțelegerii de cesiune" de părți sociale nr. 1 din 21 iulie 2008 ori la faptul prezenței simultane a semnatarilor la acea dată reprezintă o chestiune devolutivă referitoare la situația de fapt care excede controlului de legalitate îngăduit prin recurs, aprecierea valorii probatorii a atestării actului de către avocat intră în sfera controlului recursului, din perspectiva textelor legale incidente. Astfel, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, acesta poate să ateste identitatea părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare, procedura care semnifică înregistrarea actului în registrul propriu al avocatului.

Chiar dacă aceasta operațiune nu este încadrabilă în dispozițiile art. 1182 C. civ. de la 1964, deoarece enumerarea textului este exclusivă, totuși Curtea reamintește că în materia litigiilor cu profesioniști, exigențele probatorii impuse în materie civilă nu sunt menținute. Însă problema atestării actului de către avocat, trebuie analizată și prin prisma art. 92 al Statutului profesiei de avocat prin care se conferă procedurii de atestare o putere doveditoare consolidata comparativ cu alte acte sub semnătură privată nesupuse acestei proceduri.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, instanța de recurs apreciază că ineficientizarea actului din 21 iulie 2007 datorată exclusiv unor inadvertențe care țin de răspunsul părților la interogatorii sau de neconcordanța dintre data menționată ca fiind data încheierii actului și data înregistrării sale în registrul avocatului care a atestat actul a avut în vedere lipsa unei distincții între actul privit ca operațiune juridică și ca mijloc probator, astfel consideră că acest motiv de recurs este întemeiat și că instanța de fond nu a epuizat mijloacele de verificare a înscrisului. A doua critică enunțată în recurs privește concomitența semnăturilor cesionarilor M.L.N., M.I. și S.C. cu semnăturile asociaților sub mențiunea finală a punctului 2 al contractului de cesiune prin care se afirmă ca cesiune este dublată de adoptarea hotărârii AGA a asociaților SC S.M.

SRL Tulcea referitoare a aprobarea cesiunii. Curtea arată că nicio dezlegare dată în cuprinsul considerentelor deciziei din apel nu se referă că acest fapt, și că decizia pronunțată nu a avut asemenea premise. Or, în măsura în care recursul are ca obiect criticarea hotărârii din apel, trebuie acceptat că acest control trebuie să fie limitat la aspectele prezentate de instanța de apel care au justificat și explicat decizie luată. Recursul nu presupune o repunere în discuție a tuturor apărărilor părților, ci numai a modului în care instanța a reținut, în raport cu acestea, caracterul determinant în pronunțarea soluției. Următoarea critică din recurs vizează modul în care prima instanță a considerat că pentru adoptarea unei hotărâri AGA la data semnării contractului de cesiune condițiile adoptării sale nu erau îndeplinite.

Având în vedere considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la aprecierea necorespunzătoare a "înțelegerii de cesiune" de părți sociale nr. 1 din 21 iulie 2008 atestată de avocat P.P.M. cu nr. 225 din 23 iulie 2008 ca instrument probator. Curtea apreciază că această greșeală s-a repercutat automat și asupra raționamentului care a justificat concluzia că la data încheierii actului asociații nu erau prezenți astfel încât să poată fi aprobata cesiunea de părți sociale în condițiile art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Or, instanța de recurs consideră că se impune atât verificarea dispozițiilor statutare ale SC S.M. SRL Tulcea referitoare la convocarea și condițiile de cvorum ale adunărilor generale, cât și incidența dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990 în măsura în care, reverificarea actului de cesiune și a condițiilor încheierii sale ar justifica concluzia că în limite legale capitalul social al SC S.M.

SRL Tulcea era reprezentat și în aceste condiții s-ar fi putut adopta și hotărârea de aprobare a cesiunii părților sociale. De asemenea, se impune în procesul probator, a se analiza inclusiv puterea de lucru judecat pe care o poate atrage o serie de hotărâri judecătorești circumscrise acestui litigiu, Curtea făcând referire, cu titlu de exemplu la Dosarul nr. 2195/88/2011 al Tribunalului Tulcea, în cadrul căruia tribunalul a făcut dezlegări referitoare la structura și diviziunea capitalului social al SC S.M. SRL Tulcea, act aflat în dosarul primei instanțe.

În ceea ce privește aplicarea greșită a art. 55 din Legea nr. 31/1990 prin care se arată că în raporturile cu terții, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate al societății, în afară de cazul în care se dovedește că terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia ori când actele astfel încheiate depășesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective și că, pe cale de consecință, S.S. Italia a fost corect reprezentată de dl. C.G. la semnarea actului de cesiune și, implicit pentru adoptarea hotărârii din aceeași dată pentru aprobarea cesiunii, Curtea arată următoarele: S.S.

Italia este, așa cum s-a demonstrat în fața primei instanțe, societate de naționalitate italiană, înregistrată în anul 2000, astfel că potrivit art. 41 și art. 42 din Legea nr. 105/1992, incidentă în litigiu față de data actelor juridice în speță, legea națională stabilește, între altele, competențele și funcționarea organelor de conducere ale persoanei juridice și reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii. Așadar, este greșit aplicată legea română a societăților comerciale pentru a stabili dacă administratorul în funcție al S.S. Italia trebuia să prezinte un mandat special pentru semnarea actului de cesiune de părți sociale deținute de S.S. Italia la SC S.M. SRL Tulcea. Prin urmare, concluzia instanței de apel referitoare la lipsa legalei reprezentări a S.S.

Italia derivată din lipsa unui mandat pentru anul 2008 prin care se reconfirmă implicit raționamentul primei instanțe referitor la aplicarea, în această chestiune, a dispozițiilor Legii nr. 31/1990 are la bază aplicarea greșită a legii, așa cum s-a explicat. În fine, este fondată și critica recurentei referitoare la neanalizarea în realitate a niciunui motiv de nulitate a "înțelegerii de cesiune" de părți sociale nr. 1 din 21 iulie 2008 atestată de avocat P.P.M. cu nr. 225 din 23 iulie 2008. Curtea arată ca instanța de apel a considerat că motivul de nulitate incident este atras de neaprobarea cesiunii de părți sociale, aspect de natură să facă inutilă aprecierea oricărei alte chestiuni indusă analizei instanței de control derivate din cererea reconvențională.

Curtea reamintește că nulitatea este o sancțiune atrasă de încălcarea unei dispoziții legale la data încheierii actului atacat cu nulitate. Astfel, cercetarea nulității presupune analiza unui aspect concomitent momentului încheierii actului, iar orice aspect ulterior datei la care actul a fost încheiat nu poate sa atragă nulitate asupra acestuia, oricare ar fi legătura dintre actele succesive aflate în conexiune. Nu poate, astfel, să producă nulitate asupra contractului de cesiune de părți sociale împrejurarea că, la peste doi ani distanță de la data încheierii sale, prin hotărârea adunării generale a asociaților SC S.M. SRL Tulcea din 24 septembrie 2010 s-a votat împotriva cesiunii în discuție, chiar dacă este justă considerarea că, o lipsă a aprobării sale ar lipsi-o de efecte în persoana cesionarilor.

O atare situație ar ridica o problemă de executare a contractului de cesiune, eventual o rezoluțiune, dar în niciun caz nu implică efectul nulității acesteia. De aceea în măsura în care cererea reconvențională a invocat drept cauză a nulității eroarea, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că această analiză nu a fost realizată de către instanța de apel ca instanță de fond, impunând necesitatea rejudecării. Curtea de apel urmează a avea în vedere că cesiunea de părți sociale nr. 1 din 21 iulie 2008 include într-un singur act, privit ca instrumentum probationis, trei contracte distincte de cesiune - privite ca negotium iuris -, astfel încât eroarea afirmată împotriva operațiunii juridice nu poate fi evaluată global, ci pe fiecare raport juridic în parte.

Față de toate considerentele dezvoltate în această decizie, în considerarea dispozițiilor art. 304 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul, casează decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții M.L.N., M.I. și S.C. și de pârâtul B.G. împotriva Deciziei civile nr. 106/CA din 4 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2013 Procesat de GGC - GV