ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința nr. 162 din 28

martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 15521/63/2011, de Tribunalul Dolj,

secția a ll-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul

Ș.C.M., în contradictoriu cu pârâții T.L. și P.A.C., SC E.C. SRL și O.R.C. de

pe lângă Tribunalul Dolj, au fost obligați pârâții Ț.L. și P.A.C. să

înregistreze în Registrul Comerțului actul adițional autentificat din 19 iunie

2009 de B.N.P., S.C., care modifică actul constitutiv al SC E.C. SRL și a fost

respinsă cererea în constatare.

În motivare,

prima instanță a constatat că prin actul adițional autentificat din 19 iunie

2009 de B.N.P., S.C., reclamantul Ș.C.M. a cesionat un număr de 22 de părți

sociale reprezentând 100 % din capitalul social deținute la SC E.C. SRL către

pârâtul Ț.L. și către pârâtul P.A.C., iar urmare a cesiunii intervenite

societatea s-a transformat din societate cu asociat unic în societate cu doi

asociați, fiind, totodată, revocat din funcția de administrator reclamantul,

administrarea societății începând cu data cesiunii urmând să fie efectuată de

pârâtul P.A.C.

S-a arătat că

dispozițiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 vizând societățile

comerciale se completează cu prevederile art. 22 din Legea nr. 23/1990 privind

registrul comerțului, iar, în speță, deși reclamantul, în calitate de persoană

care se pretinde a fi prejudiciată prin nemenționarea în registrul comerțului a

cesiunii intervenite, poate să solicite, printr-o simplă cerere adresată

registrului comerțului, înscrierea acestei mențiuni, acțiunea nu este lipsită

de interes în condițiile în care este necesară depunerea specimenului de

semnătură a administratorului desemnat prin cesiunea de părți sociale.

În ceea ce

privește cererea în constatare a faptului că reclamantul nu mai are vreo

răspundere de fapt și de drept în ceea ce privește administrarea SC E.C. SRL,

instanța de fond a apreciat că este inadmisibilă, conform art. 111 C. proc.

civ.

Împotriva

acestei sentințe, atât reclamantul Ș.C.M., cât și pârâtul P.A.C. au declarat

apel, iar, prin Decizia nr. 104 din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția a ll-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamant și a

fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârât.

Pentru a hotărî

astfel, în ceea ce privește apelul declarat de reclamantul Ș.C.M., instanța de

control judiciar, având în vedere mențiunile expuse stipulate în cuprinsul

actului adițional prin care s-a prevăzut cesiunea de părți sociale, a apreciat

ca fiind nerelevante și implicit lipsite de interes criticile apelantului

reclamant referitoare la solicitarea acestuia ca instanța de apel să constate,

raportat la actul adițional arătat, că a cesionat celor doi pârâți cele 22

părți sociale reprezentând 100 % din capitalul social deținut la SC E.C. SRL.

Au fost apreciate

ca fiind nefondate și criticile vizând capătul de cerere în constatarea

faptului că apelantul reclamant nu mai are vreo răspundere de fapt și de drept

în ceea ce privește administrarea societății SC E.C. SRL, o astfel de cerere

fiind inadmisibilă în raport de art. 111 C. proc. civ., aspect reținut corect

și de instanța de fond.

Criticile

apelantului reclamant relative la împrejurarea că după încheierea actului

adițional din data de 19 iunie 2009 administrarea societății ar fi fost

exercitată doar de către pârâtul P.A.C., s-a apreciat că sunt apărări ce pot fi

analizate numai în cadrul unei acțiuni în antrenarea răspunderii materiale

angajând o eventuală răspundere a administratorului de fapt.

Având în vedere

că în speță nu ne aflăm într-o cauză ce vizează angajarea răspunderii

administratorilor societății SC E.C. SRL, instanța de apel a apreciat că nu

este utilă și pertinentă administrarea probei cu martori sau înscrisuri și, în

consecință, a respins cererea de probatorii solicitată de apelantul-reclamant.

Referitor la

apelul declarat de pârâtul P.A.C., instanța de control judiciar, făcând

aplicabilitatea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că

pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru, deși a fost

citat cu această mențiune, a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată și

prevederilor art. 9 din O.G. nr. 31/1995 privind timbru judiciar și a aplicat

cererii sancțiunea anulării.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, atât reclamantul Ș.C.M. cât și pârâtul P.A.C. au

declarat recurs.

După o scurtă

prezentare a situației de fapt, în motivare, recurentul - reclamant susține, în

esență, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța de apel nu a

judecat pe fond petitul ce viza acțiunea în constatare și a respins apelul

motivat pe faptul că acest petit din acțiune este inadmisibil, respingând,

totodată, încuviințarea probei cu martori și înscrisuri arătând numai că nu

sunt utile, pertinente și concludente cauzei.

Or, în absența

unor elemente probatorii care coroborate să conducă la această concluzie nu se

poate menține o astfel de soluție.

Consideră, că

în cauză, instanța de apel trebuia să admită probele solicitate de subsemnatul,

acestea fiind nu doar utile ci și concludente și pertinente, putând contribui

la aflarea adevărului și o corectă stabilire a situației de fapt existentă în

cauză.

Neprocedând în

acest mod, apreciază că instanța a încălcat și accesul liber la justiție

consacrat ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din

Convenție, cât și prin art. 21 din Constituția României, prin art. 10 din

Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art. 14 pct. 1 din

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Solicită

instanței de recurs ca prin reevaluarea probatoriului existent respectiv

înscrisurile depuse să constate că se impune modificarea deciziei recurate,

întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Redând textul

legal al art. 111 C. proc. civ. consideră că are interes în speță, în vederea

clarificării situației cu privire la data de la care de fapt administrarea

societății s-a realizat de către o altă persoană, iar scopul acțiunii deduse

judecății îl reprezintă clarificarea în concret a acestor raporturi juridice

intervenite odată cu actul adițional din 19 iunie 2009.

Criticile

recurentului - pârât P.A.C. au vizat faptul că nu poate fi obligat a prelua

activitatea unei societăți, în calitate de administrator, după o perioadă de 3

ani. în acest sens a invocat faptul că după semnarea actului notarial din 19

iunie 2009, reclamantul Ș.C.M. nu a îndeplinit procedurile legale necesare,

respectiv: nu a procedat la predarea prin proces -verbal a tuturor documentelor

societății; nu a procedat la predarea inventarului bunurilor aparținând

societății; nu a procedat la predarea prin proces - verbal a arhivei financiar

- contabile a societății; nu a luat legătura cu contabilul societății pentru a

primi documentele financiare și a prezenta situația societății, care era cu

totul alta decât cea care i-a fost prezentată; nici Ș.C.M. și nici un

împuternicit al acestuia nu au procedat la schimbarea dreptului de semnătură

bancară.

Recursul

declarat de reclamantul Ș.C.M.:

Înalta Curte,

examinând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de reclamantul Ș.C.M. din

perspectiva excepției nulității recursului invocată, din oficiu, în temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că

excepția este întemeiată.

Potrivit

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres

și limitativ la punctele 1-9.

Prevederile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. stipulează faptul că

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unui din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct.

1 - 9 C. proc. civ.

Per a contrario,

dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora

într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art.

304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Din expunerea

argumentelor evocate de recurentul-reclamant rezultă cu evidență că s-au readus

în discuție aspecte de netemeiniciei, recurentul tinzând, în realitate, la o

restabilire a situației de fapt, or, reaprecierea probelor administrate în

cauză nu mai este posibilă în această etapă procesuală, odată cu abrogarea pct.

11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și a ipotezei

reglementate de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. înlăturată prin pct. 41 al

Legii nr. 219/2005.

Simpla

nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, succinta relatare a

situației de fapt, raționamentul reclamantului, omisso medio, vizând natura

juridică a răspunderii civile a administratorului societății, nu pot constitui

obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

Împrejurarea că

instanța de control judiciar, suverană în administrarea și interpretarea

probelor, nu a încuviințat administrarea anumitor probe solicitate de reclamant

(proba cu martori și înscrisuri), apreciind că acestea nu sunt utile,

pertinente și concludente cauzei nu poate fi asimilată motivului de

nelegalitate întemeiat pe aplicarea greșită ori încălcarea legii, astfel cum,

în mod greșit, pretinde recurentul.

Recursul fiind

un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate,

sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale

de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu

respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării

și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus

menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de

atac promovate.

În consecință,

constatând că reclamantul Ș.C.M. nu s-a conformat obligației prevăzută de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta

Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să

inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancțiunea

nulității.

Recursul declarat

de pârâtul P.A.C.:

Fără a reitera

cele anterior expuse cu privire la obligației prevăzută de dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cu referire la prevederile

art. 306 alin. (3) din același act normativ, examinând cererea de recurs, se constată

că pârâtul nu a formulat critici de nelegalitate la adresa deciziei din apel,

împrejurare ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor

de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel (de anulare a

recursului declarat de pârât, ca netimbrat) și la argumentele folosite de

instanță în fundamentarea acesteia.

Așa fiind,

succintele susțineri ale recurentului-pârât vizând împrejurarea că nu poate fi

obligat a prelua activitatea unei societăți, în calitate de administrator, după

o perioadă de 3 ani, sens în care a invocat faptul că după semnarea actului

notarial din 19 iunie 2009, reclamantul Ș.C.M. nu a îndeplinit procedurile

legale necesare, respectiv: nu a procedat la predarea prin proces verbal a

tuturor documentelor societății; nu a procedat la predarea inventarului

bunurilor aparținând societății; nu a procedat la predarea prin proces verbal a

arhivei financiar-contabile a societății; nu a luat legătura cu contabilul

societății pentru a primi documentele financiare și a prezenta situația

societății, care era cu totul alta decât cea care i-a fost prezentată; nici

Ș.C.M. și nici un împuternicit al acestuia nu au procedat la schimbarea

dreptului de semnătură bancară, depășesc sfera de analiză a motivelor de

nelegalitate expres și limitativ instituite de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Prin urmare,

constatând că pârâtul P.A.C. nu s-a conformat obligației prevăzută de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta

Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să

inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancțiunea

nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererilor de recurs formulate de reclamantul Ș.C.M. și de pârâtul

P.A.C. împotriva Deciziei nr. 104 din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția a ll-a civilă, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronuntata/în

ședință publica, estăzi 30 octombrie 2013.