ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2013

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 162 din 28 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 15521/63/2011, de Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Ș.C.M., în contradictoriu cu pârâții T.L. și P.A.C., SC E.C. SRL și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj, au fost obligați pârâții Ț.L. și P.A.C. să înregistreze în Registrul Comerțului actul adițional autentificat din 19 iunie 2009 de B.N.P., S.C., care modifică actul constitutiv al SC E.C. SRL și a fost respinsă cererea în constatare. În motivare, prima instanță a constatat că prin actul adițional autentificat din 19 iunie 2009 de B.N.P., S.C., reclamantul Ș.C.M.

a cesionat un număr de 22 de părți sociale reprezentând 100 % din capitalul social deținute la SC E.C. SRL către pârâtul Ț.L. și către pârâtul P.A.C., iar urmare a cesiunii intervenite societatea s-a transformat din societate cu asociat unic în societate cu doi asociați, fiind, totodată, revocat din funcția de administrator reclamantul, administrarea societății începând cu data cesiunii urmând să fie efectuată de pârâtul P.A.C.

S-a arătat că dispozițiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 vizând societățile comerciale se completează cu prevederile art. 22 din Legea nr. 23/1990 privind registrul comerțului, iar, în speță, deși reclamantul, în calitate de persoană care se pretinde a fi prejudiciată prin nemenționarea în registrul comerțului a cesiunii intervenite, poate să solicite, printr-o simplă cerere adresată registrului comerțului, înscrierea acestei mențiuni, acțiunea nu este lipsită de interes în condițiile în care este necesară depunerea specimenului de semnătură a administratorului desemnat prin cesiunea de părți sociale. În ceea ce privește cererea în constatare a faptului că reclamantul nu mai are vreo răspundere de fapt și de drept în ceea ce privește administrarea SC E.C.

SRL, instanța de fond a apreciat că este inadmisibilă, conform art. 111 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe, atât reclamantul Ș.C.M., cât și pârâtul P.A.C. au declarat apel, iar, prin Decizia nr. 104 din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamant și a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârât. Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește apelul declarat de reclamantul Ș.C.M., instanța de control judiciar, având în vedere mențiunile expuse stipulate în cuprinsul actului adițional prin care s-a prevăzut cesiunea de părți sociale, a apreciat ca fiind nerelevante și implicit lipsite de interes criticile apelantului reclamant referitoare la solicitarea acestuia ca instanța de apel să constate, raportat la actul adițional arătat, că a cesionat celor doi pârâți cele 22 părți sociale reprezentând 100 % din capitalul social deținut la SC E.C.

SRL. Au fost apreciate ca fiind nefondate și criticile vizând capătul de cerere în constatarea faptului că apelantul reclamant nu mai are vreo răspundere de fapt și de drept în ceea ce privește administrarea societății SC E.C. SRL, o astfel de cerere fiind inadmisibilă în raport de art. 111 C. proc. civ., aspect reținut corect și de instanța de fond. Criticile apelantului reclamant relative la împrejurarea că după încheierea actului adițional din data de 19 iunie 2009 administrarea societății ar fi fost exercitată doar de către pârâtul P.A.C., s-a apreciat că sunt apărări ce pot fi analizate numai în cadrul unei acțiuni în antrenarea răspunderii materiale angajând o eventuală răspundere a administratorului de fapt.

Având în vedere că în speță nu ne aflăm într-o cauză ce vizează angajarea răspunderii administratorilor societății SC E.C. SRL, instanța de apel a apreciat că nu este utilă și pertinentă administrarea probei cu martori sau înscrisuri și, în consecință, a respins cererea de probatorii solicitată de apelantul-reclamant. Referitor la apelul declarat de pârâtul P.A.C., instanța de control judiciar, făcând aplicabilitatea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru, deși a fost citat cu această mențiune, a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată și prevederilor art. 9 din O.G.

nr. 31/1995 privind timbru judiciar și a aplicat cererii sancțiunea anulării. În termen legal, împotriva acestei decizii, atât reclamantul Ș.C.M. cât și pârâtul P.A.C. au declarat recurs. După o scurtă prezentare a situației de fapt, în motivare, recurentul - reclamant susține, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța de apel nu a judecat pe fond petitul ce viza acțiunea în constatare și a respins apelul motivat pe faptul că acest petit din acțiune este inadmisibil, respingând, totodată, încuviințarea probei cu martori și înscrisuri arătând numai că nu sunt utile, pertinente și concludente cauzei. Or, în absența unor elemente probatorii care coroborate să conducă la această concluzie nu se poate menține o astfel de soluție.

Consideră, că în cauză, instanța de apel trebuia să admită probele solicitate de subsemnatul, acestea fiind nu doar utile ci și concludente și pertinente, putând contribui la aflarea adevărului și o corectă stabilire a situației de fapt existentă în cauză. Neprocedând în acest mod, apreciază că instanța a încălcat și accesul liber la justiție consacrat ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din Convenție, cât și prin art. 21 din Constituția României, prin art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Solicită instanței de recurs ca prin reevaluarea probatoriului existent respectiv înscrisurile depuse să constate că se impune modificarea deciziei recurate, întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Redând textul legal al art. 111 C. proc. civ. consideră că are interes în speță, în vederea clarificării situației cu privire la data de la care de fapt administrarea societății s-a realizat de către o altă persoană, iar scopul acțiunii deduse judecății îl reprezintă clarificarea în concret a acestor raporturi juridice intervenite odată cu actul adițional din 19 iunie 2009. Criticile recurentului - pârât P.A.C. au vizat faptul că nu poate fi obligat a prelua activitatea unei societăți, în calitate de administrator, după o perioadă de 3 ani. în acest sens a invocat faptul că după semnarea actului notarial din 19 iunie 2009, reclamantul Ș.C.M.

nu a îndeplinit procedurile legale necesare, respectiv: nu a procedat la predarea prin proces -verbal a tuturor documentelor societății; nu a procedat la predarea inventarului bunurilor aparținând societății; nu a procedat la predarea prin proces - verbal a arhivei financiar - contabile a societății; nu a luat legătura cu contabilul societății pentru a primi documentele financiare și a prezenta situația societății, care era cu totul alta decât cea care i-a fost prezentată; nici Ș.C.M. și nici un împuternicit al acestuia nu au procedat la schimbarea dreptului de semnătură bancară. Recursul declarat de reclamantul Ș.C.M.: Înalta Curte, examinând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de reclamantul Ș.C.M.

din perspectiva excepției nulității recursului invocată, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că excepția este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9. Prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. stipulează faptul că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Din expunerea argumentelor evocate de recurentul-reclamant rezultă cu evidență că s-au readus în discuție aspecte de netemeiniciei, recurentul tinzând, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, or, reaprecierea probelor administrate în cauză nu mai este posibilă în această etapă procesuală, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și a ipotezei reglementate de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. înlăturată prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005. Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, succinta relatare a situației de fapt, raționamentul reclamantului, omisso medio, vizând natura juridică a răspunderii civile a administratorului societății, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Împrejurarea că instanța de control judiciar, suverană în administrarea și interpretarea probelor, nu a încuviințat administrarea anumitor probe solicitate de reclamant (proba cu martori și înscrisuri), apreciind că acestea nu sunt utile, pertinente și concludente cauzei nu poate fi asimilată motivului de nelegalitate întemeiat pe aplicarea greșită ori încălcarea legii, astfel cum, în mod greșit, pretinde recurentul.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. În consecință, constatând că reclamantul Ș.C.M. nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va aplica cererii sancțiunea nulității. Recursul declarat de pârâtul P.A.C.: Fără a reitera cele anterior expuse cu privire la obligației prevăzută de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cu referire la prevederile art. 306 alin. (3) din același act normativ, examinând cererea de recurs, se constată că pârâtul nu a formulat critici de nelegalitate la adresa deciziei din apel, împrejurare ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel (de anulare a recursului declarat de pârât, ca netimbrat) și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Așa fiind, succintele susțineri ale recurentului-pârât vizând împrejurarea că nu poate fi obligat a prelua activitatea unei societăți, în calitate de administrator, după o perioadă de 3 ani, sens în care a invocat faptul că după semnarea actului notarial din 19 iunie 2009, reclamantul Ș.C.M.

nu a îndeplinit procedurile legale necesare, respectiv: nu a procedat la predarea prin proces verbal a tuturor documentelor societății; nu a procedat la predarea inventarului bunurilor aparținând societății; nu a procedat la predarea prin proces verbal a arhivei financiar-contabile a societății; nu a luat legătura cu contabilul societății pentru a primi documentele financiare și a prezenta situația societății, care era cu totul alta decât cea care i-a fost prezentată; nici Ș.C.M. și nici un împuternicit al acestuia nu au procedat la schimbarea dreptului de semnătură bancară, depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate expres și limitativ instituite de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că pârâtul P.A.C. nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererilor de recurs formulate de reclamantul Ș.C.M. și de pârâtul P.A.C. împotriva Deciziei nr. 104 din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronuntata/în ședință publica, estăzi 30 octombrie 2013.