ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3619/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3619/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei

constată:

prin Sentința penală 123/F din 18 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr.

23567/3/2008 a achitat, conform art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C.

proc. pen. pe inculpatul C.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

139

6

alin. (2) rap. la art. 139

6

alin. (3) din Legea nr.

8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. În baza art. 139

6

alin. (1) lit. a) rap. la art. 139

6

alin. (3) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art 76 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul

C.N. a fost condamnat la 1 an închisoare, în baza art. 81 C. pen. dispunându-se

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin aceeași sentință

penală s-a atras atenția inculpatului asupra condițiilor prevăzute de art. 83

C. pen., au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., precum și suspendarea executării pedepsei accesorii.

Conform art. 139 alin.

(14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, s-a dispus

răspândirea informațiilor cu privire la hotărâre, pe cheltuiala inculpatului.

În baza art. 346 C. proc. pen. - art. 14 C. proc. pen., a fost admisă, în

parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația de Standardizare

din România și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu

de prejudiciu material.

Inculpatul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a fost

sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție nr. 385/P/2008 din 3 iunie 2008, consecutiv căruia, potrivit art. 300

C. proc. pen., s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la

răspundere penală a inculpatului C.N. pentru săvârșirea infracțiunii de

realizare, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau indirect un

avantaj material, cu orice mijloace și în orice mod de mărfuri pirat; oferire,

deținere și distribuire de mărfuri pirat și săvârșirea acestor fapte în scop

comercial, infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 139

6

alin. (1)

lit. a) rap. la art. 139

6

alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată

prin O.U.G. nr. 123/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 139

6

alin. (2) rap. la art. 139

6

alin. (3) din aceeași lege cu art. 41

alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În esență, actul de

inculpare a reținut că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA

administrată de inculpatul C.N., a comercializat standarde naționale și

colecții de standarde naționale, fără autorizație din partea A.S.R.O. în

calitate de titular al drepturilor de autor.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare pentru una din infracțiunile deduse

judecății, art. 139

6

alin. (2) rap. la art. 139

6

alin.

(3) din Legea nr. 8/1996 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și achitare pentru

infracțiunea prev. de art. 139

6

alin. (1) lit. a) rap. la art. 139

6

alin. (3) din aceeași lege - în conformitate cu art. 345 alin. (2), (3) C.

proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 -

art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse

la urmărirea penală și alte probe noi în apărare, cu înscrisuri, martori,

expertiză contabilă încuviințată la solicitarea părții civile Asociația de

Standardizare din România, instanța fondului a examinat și apreciat materialul

amintit, confirmând parțial existența faptelor ilicite deduse judecății și

vinovăția penală a autorului acestora, în care sens a reținut următoarele:

La data de 5 decembrie

2005, Asociația de Standardizare din România (A.S.R.O.), a formulat plângere

prealabilă adresată Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de

Investigare a Fraudelor (I.G.P.R. - D.I.F.), în legătură cu faptul că în

perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA administrată de inculpatul C.N., a

comercializat standarde naționale și colecții de standarde naționale, fără

autorizație din partea A.S.R.O. în calitate de titular al drepturilor de autor.

Conform legislației

în vigoare, respectiv H.G. nr. 224 din 10 aprilie 1995, în perioada 1995 -

1998, Institutul Român de Standardizare (I.R.S.) a funcționat ca organ de

specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului,

având ca obiect de activitate realizarea politicii de standardizare, acreditare

și certificare în domeniul produselor și serviciilor.

În anul 1998,

Institutul Român de Standardizare și-a încheiat activitatea și prin O.G. nr.

39/1998, organismul național de standardizare a fost desemnat a fi Asociația de

Standardizare din România (ASRO) cu sediul în municipiul București, care a

preluat atribuțiile institutului ce funcționase până la acea dată în cadrul

Ministerului Agriculturii.

În temeiul aceluiași

act normativ, A.S.R.O. a preluat fondul național de standarde, având ca

principală atribuție gestionarea și asigurarea activității de standardizare

națională și în conformitate cu art. 22 din O.G. nr. 39/1998 beneficiază de

protecția drepturilor de autor, iar reproducerea sau utilizarea integrală sau

parțială a standardelor naționale sau a conținutului publicațiilor sale prin

orice procedeu, este admisibilă numai dacă există în prealabil acordul scris al

acesteia.

Societatea

administrată de inculpatul C.N., și anume SC C.O.C.P.C.I.A. S.A, este

înmatriculată la O.R.C. la numărul J40/534/1991 și are sediul în București.

Până la momentul

privatizării, în anul 1996, S.C. C.O.C.P.C.I.A SA a făcut parte din Ministerul

Agriculturii și în cadrul societății a funcționat un compartiment de

standardizare format din specialiști în domeniu ce a colaborat cu I.R.S. și

succesoarea sa A.S.R.O. în ceea ce privește elaborarea de standarde

profesionale, activitate care a continuat și după momentul privatizării.

În baza acestei

colaborări, SC C.O.C.P.C.I.A. SA împreună cu fostul I.R.S. și ulterior cu

A.S.R.O, a elaborat mai multe colecții de standarde profesionale, din partea

societății participând în calitate de specialiști martorele G.A. și C.C..

Ulterior elaborării,

standardele profesionale erau copiate și sistematizate în colecții pe diverse

ramuri ale industriei de către martora O.M..

În aprilie 1997, SC

C.O.C.P.C.I.A SA a încheiat cu martora M.D. în calitate de autor și deținătoare

a avizului I.R.S, contractul de editare nr. 6320, având ca obiect editarea și

difuzarea C.s.r.i.a. pe subramuri, acestea constituind standarde naționale.

Contractul s-a

încheiat pe termen de doi ani și din partea SC C.O.C.P.C.I.A SA a fost semnat

de inculpatul C.N., în calitate de director general.

În conformitate cu

art. 5, SC C.O.C.P.C.I.A SA a fost deținătoarea copyright-ului lucrării, iar

autorul s-a obligat să nu cedeze altei edituri sau persoane dreptul de a o

reproduce sau difuza, integral sau parțial, fără acordul scris al editurii,

timp de doi ani de la semnarea contractului.

De asemenea,

materialele pregătite pentru imprimare au rămas proprietatea editurii și

activitatea de editare efectuată de către SC C.O.C.P.C.I.A. SA pentru

colecțiile de standarde naționale în cadrul contractului, a fost aprobată pe

toată perioada derulării acestuia de conducerea I.R.S.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că pe durata activității sale, SC.

C.O.C.P.C.I.A. SA a elaborat mai multe asemenea standarde în colaborare cu

reprezentanți din diverse instituții, printre care și Ministerul Agriculturii,

care au fost comercializate de societate într-un cadru organizat, cu aprobarea

Ministerului Agriculturii.

Cu privire la

standardele naționale editate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA, colaborarea dintre I.R.S

și aceasta vizând obiectul contractului nr. x/1997, s-a desfășurat pe bază de

convenții civile de prestări servicii încheiate cu martora M.D., în calitate de

reprezentant al I.R.S.

În acest sens,

martora a elaborat colecțiile de standarde naționale în industria alimentară și

preambulul acestora, care au fost editate de SC C.O.C.P.C.I.A SA pe durata

contractului, după ce în prealabil obținuse de la I.R.S. dreptul de a reproduce

textul standardelor în cadrul unor colecții, astfel încât la momentul

executării contractului calitatea de autor al acestora a aparținut în

exclusivitate I.R.S. și ulterior succesoarei acestuia, A.S.R.O.

Cu privire la acest

aspect a fost audiat și martorul P.M., care a declarat că în nici o împrejurare

reprezentanții SC C.O.C.P.C.I.A SA nu au participat la elaborarea de standarde

naționale în domeniul alimentar, activitate ce ținea exclusiv de I.R.S. și SC

C.O.C.P.C.I.A SA nu a avut vreun aport în ceea ce privește elaborarea

standardelor naționale la produsele alimentare pentru care I.R.S. a încheiat

contract de editare numai cu Editura Tehnică.

Independent de

această situație, editarea și difuzarea standardelor naționale de către SC

C.O.C.P.C.I.A. SA trebuia să înceteze începând cu luna aprilie 1999 deoarece

contractul din 11 aprilie 1997 fusese încheiat doar pe o durată de doi ani și

orice activitate ulterioară se putea exercita în conformitate cu art. 22 din

O.G. nr. 39/1998 numai cu acordul scris al A.S.R.O. în calitate de succesor al

I.R.S.

În apărarea sa,

inculpatul a depus la dosarul cauzei mai multe convenții civile de prestări

servicii din perioada anilor 1999 - 2001, încheiate de SC C.O.C.P.C.I.A SA cu

reprezentantul I.R.S., M.D., dar și alte persoane din cadrul Ministerului

Agriculturii.

În legătură cu

acestea, martorul P.M. a arătat că respectivele convenții civile de prestări

servicii nu au avut legătură cu obiectul cercetărilor, fiind încheiate cu

persoane ce nu au activat niciodată în cadrul I.R.S. și au fost încheiate

pentru activități ce exced elaborării de standarde naționale sau colecții de

standarde naționale la produsele alimentare.

De asemenea, martorul

a precizat că singurele convenții civile încheiate între cele două părți și

care se refereau la prezenta cauză au fost cele încheiate în anii 1997 - 1999

cu numita M.D., angajata I.R.S., în baza contractului de editare.

Afirmația

inculpatului, în sensul că standardele naționale nu constituie subiect al

drepturilor de autor, a fost infirmată de dispozițiile art. 7 lit. b) din Legea

nr. 8/1996 coroborate cu adresele din 29 iunie 2004 și din 12 septembrie 2007

ale O.R.D.A, din care a rezultat că standardele se încadrează între creațiile

intelectuale protejate, din categoria documentații științifice.

În aceste condiții,

I.R.S. și succesoarea sa în drepturi A.S.R.O, pot urmări pe teritoriul României

respectarea prevederilor legale în ce privește producerea, traducerea, editarea

și distribuirea standardelor naționale.

Astfel, s-a constatat

că în perioada 2001 - 2006, SC C.O.C.P.C.I.A. SA a comercializat mai multe

copii ale unor standarde și colecții de standarde naționale, fără ca această

societate să dețină avizul A.S.R.O, devenită titular al drepturilor de autor

după desființarea I.R.S. și preluarea atribuțiilor de la acest institut.

Pentru respectivele

produse, SC C.O.C.P.C.I.A. SA a emis mai multe facturi fiscale, menționate în

procesul-verbal încheiat de organele poliției judiciare din cadrul

I.G.P.R.-D.LF. cu ocazia controlului efectuat în data de 25 ianuarie 2006.

Totodată, pe lângă

facturile sus-menționate, au fost ridicate și cele cu date anterior anului

2005, care atestau faptul că S.C. C.O.C.P.C.I.A SA a procedat în mod continuat

la a comercializa, pe piața din România, colecții de standarde naționale fără a

deține avizul A.S.R.O.

În ceea ce privește

modalitatea de achiziționare de standarde naționale sau colecții de standarde

naționale, clienții solicitau în prealabil societății o ofertă de prețuri ce le

era furnizată de reprezentanții SC C.O.C.P.C.I.A. SA direct sau prin

intermediul faxului, după care se proceda la xerocopierea produselor astfel

solicitate.

În ce privește modul

în care SC C.O.C.P.C.I.A. SA și-a promovat în perioada 2001 - 2006 colecțiile

de standarde naționale vândute, s-a reținut că datorită colaborării și în alte

domenii decât standardizarea națională cu servicii din cadrul Ministerului

Agriculturii și cu I.R.S, societatea a dobândit notorietate pe piață.

Totodată, SC

C.O.C.P.C.I.A. SA a desfășurat activități de pregătire profesională a

salariaților din circa 400 de întreprinderi din industria alimentară, a

elaborat norme de muncă, instrucțiuni tehnologice pe subramuri, calificare în

anumite domenii și consultanță managerială, astfel încât a devenit cunoscută

printre clienți.

Modalitatea prin care

societatea și-a informat clienții cu privire la disponibilitatea

comercializării de colecții și standarde naționale, a constat în ofertele

adresate beneficiarilor, conținând condițiile de achiziție și plată, semnate de

către învinuit.

Situația de fapt

reținută de Tribunal a rezultat din următoarele mijloace de probă:

proces-verbal din 23 ianuarie 2006 al I.G.P.R.-D.I.F.; declarațiile inculpatului

C.N. (atât din cursul urmăririi penale cât și din cursul cercetării

judecătorești) și nota explicativă întocmită de acesta; contractul de editare

din 11 aprilie 1997; adresa A.S.R.O. din 29 octombrie 2007; adresele O.R.D.A.

din 25 septembrie 2006 și din 29 iunie 2004; adresele SC N.R. SA din 13

noiembrie 2007 și SC V. SA cu înscrisurile anexate acestora și documentele

provenite de la SC C. SA; colecțiile de standarde române și standardele române

ridicate de la sediul SC C.O.C.P.C.I.A. SA împreună cu facturile aferente

comercializate acestora și declarațiile martorilor (atât din cursul urmăririi

penale, cât și din cursul cercetării judecătorești): M.D.D., O.M., C.I., C.A.,

P.M., M.C..

Astfel, prin

contractul încheiat în anul 1997 între SC C.O.C.P.C.I.A. SA (editura) și M.D.

(autor) în art. 5 se prevedea că "editura este deținătoarea copyright-ului

lucrării. Autorul se obligă să nu cedeze unei alte edituri sau persoane dreptul

de a reproduce sau difuza lucrarea, integral sau parțial, fără acordul scris al

editurii. Această obligație este valabilă 2 ani de la data prezentului

contract".

Acest contract a fost

avizat de către directorul I.R.S., martorul M.P..

Prin urmare, instanța

fondului a reținut că relațiile contractuale între cele două părți s-au derulat

pe o perioadă de 2 ani, fiind nerelevantă apărarea inculpatului în sensul că în

contract nu era stipulată nicio dată de încetare a contractului, iar termenul

de 2 ani era stipulat pentru autor, care se obliga să nu cedeze unei alte

edituri dreptul de a reproduce și difuza lucrarea.

În opinia instanței,

argumentația inculpatului a fost contrazisă de art. 6 din contract - denumit

"dreptul de reeditare" - ceea ce înseamnă că termenul de 2 ani

incumbă ambelor părți: pentru autor să nu cedeze unei alte edituri sau persoane

dreptul de a reproduce sau difuza lucrarea, integral sau parțial, fără acordul

scris al editurii iar pentru editură să nu editeze lucrarea dincolo de termenul

prevăzut, decât în condițiile stabilite prin convenție civilă, conform clauzei

stipulat în art. 6.

Din actele dosarului

nu a rezultat că între părți a fost încheiată ulterior o convenție prin care

autorul, cu avizul A.S.R.O., să fi autorizat editura să reediteze lucrarea.

Nu în ultimul rând,

tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr.

355/2002 care prevăd că reproducerea ori utilizarea integrală sau parțială a

standardelor naționale se admite numai dacă există în prealabil acordul scris

al Asociației de standardizare.

Faptul că societatea

administrată de către inculpat și-a continuat activitatea de editare și

difuzare a standardelor naționale a fost susținut și de declarația martorei

O.M. (din cursul urmăririi) în care a arătat că a fost angajată la SC

C.O.C.P.C.I.A. SA în 1985, în funcția de subinginer serviciu Organizare

normare, iar din anul 1998 a trecut la Compartimentul Perfecționare și că de

editarea standardelor se ocupa Compartimentul Standardizare fiind editate SP

(standarde profesionale) SR (standarde române). Din anul 2002 această martoră

s-a ocupat de editarea standardelor care nu au fost revizuite și care sunt

cuprinse în dosare, fiecare cuprinzând mai multe standarde reprezentând

subdiviziuni ale industriei din care fac parte. În funcție de comanda primită,

martora s-a ocupat de copierea standardelor care puteau să aparțină unei ramuri

a industriei sau mai multor ramuri pe care le aduna într-o culegere care era

livrată contra cost clientului. În continuare martora, a declarat că

standardele și prețul de comercializare au fost distribuite pe baza unei oferte

aprobată de conducerea societății.

În declarațiile sale,

martorul P.M. a arătat că în anul 2005, aflându-se la un seminar la Iași,

pentru popularizarea standardelor naționale, mai mulți participanți i-au arătat

două culegeri de standarde naționale și standarde profesionale, laolaltă unele

cu altele, care nu erau tipărite ci fotocopiate, iar la întoarcerea în

București colegi de a-i săi au mers la SC C.O.C.P.C.I.A. SA, pentru a se

convinge de declarațiile participanților la seminar, de unde au cumpărat

culegeri de standarde cu prețuri cuprinse între 180 - 200 RON.

În același sens, au

fost și declarațiile martorei C.I. care a arătat că la sfârșitul anului 2005

A.S.R.O. s-a sesizat cu privire la faptul că SC C.O.C.P.C.I.A. SA comercializa

culegeri de standarde naționale, motiv pentru care a cumpărat o colecție de

standarde la prețul de 130,90 RON pentru care a fost emisă factură fiscală și

totodată a consultat colecția de standarde comercializate de această societate

unde a constatat că aproape toate conțineau standarde naționale fotocopiate și

cuprindeau mențiunea IRS sau ASRO.

Totodată, tribunalul

a avut în vedere adresa SC V. SA din Focșani prin care s-a comunicat organelor

de urmărire penală copii certificate de pe colecția de standarde editată de SC

C.O.C.P.C.I.A. SA, factura fiscală și ordinul de plată din care a rezultat că

la data de 19 martie 2001 a cumpărat colecții de standarde naționale (simbol SR

sau STAS) în cuprinsul cărora existau și standarde profesionale (simbol SP).

La data de 15 noiembrie

2005 SC N.R. SRL, conform facturii fiscale de la dosar, a cumpărat de la SC

C.O.C.P.C.I.A. SA colecții de standarde în industria alimentară purtând anul

1998, ceea ce susțineau declarațiile martorilor, în sensul că societatea nu

reactualiza colecțiile de standarde și proceda la fotocopierea acestora după

care le vindea clienților interesați.

Nu în ultimul rând,

tribunalul a avut în vedere că în volumele de urmărire penală 2 - 9 se află

colecții de standarde naționale și standarde profesionale, ridicate de la

societatea condusă de inculpat, prin procesul verbal încheiat la data de 23

ianuarie 2006. Din analiza acestor înscrisuri s-a constatat că toate colecțiile

purtau ca dată a editării perioada cuprinsă între 1997 - 1999, deci perioada de

2 ani cuprinsă în contractul încheiat între SC C.O.C.P.C.I.A. SA (editura) și

M.D. (autor), au fost fotocopiate iar în cuprinsul lor se regăseau laolaltă

standarde naționale cu standarde profesionale, ceea ce a susținut declarația

martorului P.M..

Față de cele reținute,

tribunalul a înlăturat declarația martorei O.M. din cursul cercetării

judecătorești în care a susținut că au fost fotocopiate numai standarde

profesionale, întrucât aceasta nu a fost susținută de celelalte mijloace de

probă administrate.

Astfel, din

materialul probator analizat mai sus în ceea ce privește infracțiunea reținută

în sarcina inculpatului la pct. 2 din rechizitoriu (art. 139

6

alin.

(2) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005), tribunalul a

constatat că elementul material al acesteia constând în oferirea, distribuirea,

deținerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de

mărfuri-pirat, precum și deținerea acestora ..., este absorbit în elementul

material al infracțiunii prevăzute de art. 139

6

alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005. În cazul acestei

infracțiuni, elementul material constă în realizarea, în scopul distribuirii …

în orice mod, ceea ce înseamnă că activitatea de realizare, în scopul

distribuirii în orice mod presupune implicit că acțiunea autorului

infracțiunii, a înglobat și activitatea de oferire, distribuire, etc. prevăzută

în alin. (2), art. 139

6

.

Pentru

această infracțiune, tribunalul a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În drept, fapta

inculpatului C.N. care în perioada 2001 - 2006, după încetarea contractului din

11 aprilie 1997 de editare a C.s.r.i.a. (reprezentând standarde naționale și

constituie un produs original purtător de drepturi de autor), a fotocopiat

lucrarea, fără a modifica în nici un mod coperta sau conținutul lucrării și

fără autorizația scrisă a A.S.R.O, constituie produse pirat și întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de realizare în scopul distribuirii,

fără a se urmări, direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace și

în orice mod de mărfuri pirat, prevăzută de art. 139

6

alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 prin raportare la

art. 139

6

alin. (3) din același act normativ, întrucât a fost

săvârșită în scop comercial.

Având în vedere cele

expuse, tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea care să

răspundă scopului acesteia definit prin art. 52 C. pen. În aplicarea pedepsei,

tribunalul a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen., și anume: limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, gradul ridicat de pericol social

al infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, datele

personale ce caracterizează inculpatul, atingerea adusă valorii sociale

ocrotite și împrejurările care atenuează răspunderea penală.

Sub acest aspect, s-a

reținut, în baza art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., ca circumstanțe atenuante

judiciare: lipsa antecedentelor penale, conduita bună a inculpatului înainte de

săvârșirea infracțiunilor, astfel încât Tribunalul a aplicat o pedeapsă cu

închisoarea în limitele stabilite de art. 139

6

alin. (1) lit. a)

raportat la art. 139

6

alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin

O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, apreciind

că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de

detenție, Tribunalul a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii

civile, tribunalul a reținut următoarele:

Partea vătămată

A.S.R.O. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.000 RON

reprezentând prejudiciu material determinat de câștigul nerealizat și încasat

prin actul ilicit, 10.000 RON prejudiciu de imagine suferit și, în temeiul art.

139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, a solicitat dispunerea unei

publicități de mare amploare pe cheltuiala inculpatului și a SC C.O.C.P.C.I.A.

SA privind procesul penal.

În cauză a fost

întocmit un raport de expertiză contabilă judiciară în care s-a constatat că

pentru facturile pe care sunt consemnate standarde românești comentate

prejudiciul este de 2.074,50 RON, iar pentru facturile pe care sunt consemnate

standarde prejudiciul este de 13.875,76 RON. Referitor la această sumă,

expertul a menționat că nu au putut face distincție între standarde naționale

la produse alimentare și standarde profesionale.

Așa cum s-a expus

anterior, tribunalul a constatat că SC C.O.C.P.C.I.A. SA a vândut colecții de

standarde privind industria alimentară, în fotocopii, în cuprinsul cărora

predomină standardele naționale (simbol SR ori STAS), așa cum a rezultat din

înscrisurile depuse în d.u.p.

Prin urmare,

tribunalul a înlăturat raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în

cauză, concluziile acestuia fiind contrazise de probele administrate în cauză

și va acorda părții civile suma de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale.

De asemenea, în baza

art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, a

dispus răspândirea informațiilor cu privire la prezenta hotărâre, pe cheltuiala

inculpatului.

Cu privire la

prejudiciul de imagine solicitat, în sumă de 10.000 RON, tribunalul a constatat

că, aplicarea unei condamnări penale pentru inculpat și publicarea

informațiilor referitoare la prezenta hotărâre, reprezintă o reparație

echitabilă a imaginii părții civile.

sentințe penale au formulat, în termen, apeluri Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, inculpatul C.N., partea responsabilă civilmente SC

C.O.C.P.C.I.A. SA și partea civilă Asociația de Standardizare din România,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul Parchetului de

pe lângă Tribunalul București a vizat greșita achitare a inculpatului C.N.

pentru infracțiunea prev. de art. 139

6

alin. (2) rap. la art. 139

6

alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., precum și omisiunea obligării inculpatului în

solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor materiale. În

dezvoltarea primului motiv de apel s-a arătat că obiectul material al

infracțiunii pentru care inculpatul a fost achitat îl reprezintă mărfurile

pirat, copiile realizate de către inculpat ulterior expirării contractului,

fără a modifica în niciun mod coperta sau conținutul lucrării și fără a avea

autorizația necesară iar, pe de altă parte, activitatea inculpatului

desfășurată ulterior expirării contractului (constând în acțiunile alternative

de oferire, distribuire și deținere de standarde naționale fără autorizarea

titularului de drept) realizează latura obiectivă a infracțiunii fiind astfel

îndeplinită și cerința esențială pentru existența infracțiunii și anume ca

aceasta să se realizeze în scopul distribuirii. Privitor la cel de-al doilea

motiv de apel, Parchetul a arătat că deși tribunalul, constatând întrunite

condițiile răspunderii civile, a admis constituirea de parte civilă, a obligat

doar inculpatul la plata despăgubirilor materiale către partea civilă, omițând

partea responsabilă civilmente, care trebuia obligată în solidar cu inculpatul

fiind îndeplinite condițiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

Inculpatul C.N., pe

fondul apelului a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu

aplicarea art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. arătând, în esență, că instanța

a făcut confuzie între colecția de standarde pentru industria alimentară ca

entitate distinctă, editată pe bază de contract, de către SC C.O.C.P.C.I.A. SA,

și standarde naționale, în general, dând o interpretare greșită clauzelor

contractului de editare înregistrat în 11 aprilie 1997, ceea ce a condus la o

eronată aplicare a Legii nr. 8/1996 și a Ordonanței nr. 39 din 30 ianuarie

contractul a fost avizat de I.R.S. - autoritatea în domeniu la data încheierii

contractului și a fost încheiat pe perioadă nedeterminată, iar A.S.R.O. a

preluat înțelegerea contractuală prin care I.R.S. își manifesta acordul cu

privire la contractul de editare în temeiul art. 22 din O.G. nr. 39/1998, și ca

urmare nu există mărfuri pirat.

A solicitat a se

constata că, potrivit normelor europene, standardul reprezintă o specificație

tehnică, iar nu o documentație științifică, cum greșit s-a reținut în

rechizitoriu și s-a menționat în adresa O.R.D.A.

Totodată, inculpatul

a invocat, în apel, excepția nelegalei sesizări a tribunalului, neregularitate

care, în opinia apelantului, nu poate fi înlăturată în niciun mod, nici prin

acordarea unui termen. A apreciat inculpatul că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen. cu privire la toate actele

efectuate în acest dosar de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, inclusiv rechizitoriul, deoarece dosarul a fost preluat în baza

art. 209 alin. (4

1

) C. proc. pen. care a fost declarat

neconstituțional.

A solicitat

restituirea standardelor și colecțiilor proprietatea SC C.O.C.P.C.I.A. SA,

ridicate de organele de urmărire penală.

Partea civilă

Asociația de Standardizare din România a criticat soluția primei instanțe,

arătând în dezvoltarea motivelor de apel că în mod greșit instanța nu a obligat

la plata despăgubirilor și partea responsabilă civilmente; că din punct de

vedere al prejudiciului de imagine instanța trebuia să-l oblige pe inculpat în

solidar cu aceeași parte responsabilă civilmente la plata sumei de 10.000 RON

întrucât activitatea A.S.R.O. a fost afectată, fiind redusă credibilitatea

organismului național de standardizare; că în mod netemeinic s-a dispus

achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 întrucât elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute în alin. (1) și (2) fiind distincte, cum de altfel și

legiuitorul a înțeles să le definească prin texte de lege separate și ca atare

nu pot fi absorbite unele în altele. Mai mult, a arătat apelanta parte civilă,

instanța trebuia să rețină în sarcina inculpatului și agravanța prevăzută în

alin. (3) având în vedere că faptele au fost săvârșite în scop comercial.

S-a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței și în fond, pe latură penală,

condamnarea inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 139

6

alin. (2) rap. la art. 139

6

alin. (3) din Legea nr. 8/1996; pe

latură civilă obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă

civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.5000 RON prejudiciu

material și în sumă de 10.000 RON prejudiciu de imagine suferit de A.S.R.O.

prin existența pe piață a unor standarde naționale cu un aspect diferit de

standardele originale, determinat de numărul multiplicărilor fără elemente de

securizare și la un alt preț decât cel aprobat de A.S.R.O. ca titular al dreptului

de autor; cu cheltuieli de judecată.

Partea responsabilă

civilmente SC C.O.C.P.C.I.A. SA a criticat sentința sub aspectul greșitei

obligări a inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă

A.S.R.O., față de împrejurarea că nu a comis vreo infracțiune.

Curtea, verificând

sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar și a probelor în

apel, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de

procuror, inculpat, partea responsabilă civilmente, partea civilă, dar și din

oficiu, cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse

judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. -

a constatat următoarele:

Cât privește critica

referitoare la nelegala sesizare a instanței de judecată, s-a constatat că,

prin rezoluția 5162/P/2006 din 10 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, s-a confirmat începerea urmăririi penale față de C.N.

Așa cum s-a consemnat

în actul de sesizare a instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 209

alin. (4

1

) C. proc. pen., prin rezoluția Procurorului General din 24

martie 2008, dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul

București de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

(rechizitoriu).

Prin Rechizitoriul

385/P/2008 din 3 iunie 2008 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus punerea în

mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.N. pentru

infracțiunea prev. de art. 139

6

alin. (1) lit. a) rap. la art. 139

6

alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prev. de art. 139

6

alin.

(2) rap. la art. 139

6

alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin

O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

S-a constatat,

așadar, că pricina a fost inițial instrumentată de un parchet ierarhic

inferior, fiind preluată de un parchet ierarhic superior.

Alin. (4

1

)

al art. 209 C. proc. pen., reglementează cazurile în care procurorii din cadrul

parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi

penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția

conducătorului parchetului ierarhic superior. Acest text legal a fost declarat

neconstituțional, astfel cum a susținut apelatul inculpat în apărare.

Dar decizia de

neconstituționalitate nu era în sensul susținut de apelantul inculpat.

Astfel, prin Decizia

nr. 1058 din 14 noiembrie 2007, Curtea Constituțională a statuat că

reglementarea cu caracter strict și limitativ, prev. de art. 209 alin. (4

1

)

C. proc. pen., a unor situații în care cauze de competența parchetelor ierarhic

inferioare pot fi preluate, pentru efectuarea urmăririi penale, de procurorii

din cadrul parchetelor ierarhic superioare restrânge în mod nejustificat

competența acestora din urmă, cu consecința încălcării principiilor care

guvernează activitatea Ministerului Public, în special a principiului

controlului ierarhic care guvernează activitatea procurorilor.

Ca atare, așa cum a

constatat și prima instanță prin încheierea din 3 decembrie 2008, Curtea a

considerat că nu se poate admite că, în cauza supusă judecății, s-a efectuat

urmărirea penală de un alt organ decât cel competent, pentru ca din motive de

nulitate absolută, instanța să se desesizeze și să restituie cauza procurorului

pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 C. proc. pen.

Potrivit art. 139

6

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, constituie

infracțiuni realizarea, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau

indirect un avantaj material, cu orice mijloace și în orice mod, de

mărfuri-pirat.

Conform alin. (2) al

aceluiași articol, constituie infracțiune oferirea, distribuirea, deținerea ori

depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum și

deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de

lucru ale persoanelor juridice.

În cazul în care

faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în scop comercial, acestea

se sancționează mai sever.

Potrivit art. 139

6

alin. (7), (8) și (9), în sensul legii, prin mărfuri pirat se înțelege: toate

copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără

consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de

acesta și care sunt executate, direct ori indirect, total sau parțial, de pe un

produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele

sau copertele acestora.

Prin scop comercial

se înțelege urmărirea obținerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic

ori material.

Scopul comercial se

prezumă dacă marfa pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în

anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii

economici care au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea,

închirierea, depozitarea sau transportul de produse purtătoare de drepturi de

autor ori de drepturi conexe.

Referitor la fondul cauzei,

s-a constatat că la data de 11 aprilie 1997 s-a încheiat contractul de editare

între SC C.O.C.P.C.I.A. SA (denumită Editura), reprezentată prin director

general C.N., contabil șef C.G. și M.D. (denumită Autor), prin care Autorul, cu

avizul Institutului Român de Standardizare (I.R.S.), acorda dreptul de a edita

și difuza lucrarea "Colecția de standarde române pentru industria

alimentară", pe subramuri.

Contractul de editare

a fost semnat pentru Editură de directorul general C.N., directorul executiv C.M.,

contabilul șef G.C. și jurist, iar pentru Autor a semnat chimista M.D., și a

fost avizat de directorul I.R.S., ing. M.P., fiind aplicată ștampila I.R.S.

În conformitate cu

H.G. nr. 224 din 10 aprilie 1995, Institutul Român de Standardizare (I.R.S.) a funcționat

ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea

Guvernului, având ca obiect de activitate realizarea politicii de

standardizare, acreditare și certificare în domeniul produselor și serviciilor.

Prin O.G. nr. 39 din

30 octombrie 1998, Institutul Român de Standardizare și-a încetat activitatea

prin abrogarea H.G. nr. 224 din 10 aprilie 1995, fiind desemnat ca organism

național de standardizare Asociația de Standardizare din România (ASRO), care a

preluat atribuțiile institutului ce funcționase până la acea dată în cadrul

Ministerului Agriculturii. În temeiul aceluiași act normativ, A.S.R.O. a

preluat fondul național de standarde, având ca principală atribuție gestionarea

și asigurarea activității de standardizare din România.

SC C.O.C.P.C.I.A. SA,

administrată de inculpatul C.N., este înmatriculată la O.R.C. la numărul

J40/534/1991 și are sediul în București.

Până la momentul

privatizării în anul 1996, SC C.O.C.P.C.I.A SA a făcut parte din Ministerul

Agriculturii și în cadrul societății a funcționat un compartiment de

standardizare format din specialiști în domeniu ce a colaborat cu Institutul

Român de Standardizare (I.R.S.).

Numita M.D., în

calitate de chimist, a fost angajată a Institutului Român de Standardizare și,

apoi, a Asociației de Standardizare din România, până în anul 2001, când

aplecat prin transfer la AMRDGN.

Prin actul de

sesizare a instanței, s-a arătat că infracțiunea prev. de art. 139

6

alin. (1) lit. a) rap. la art. 139

6

alin. (3) din Legea nr. 8/1996

modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constă în faptul că, după expirarea duratei contractului din 11 aprilie 1997,

inculpatul C.N. a continuat acțiunea de editare a standardelor naționale, în

scopul distribuirii, fără acordul scris al A.S.R.O., în calitate de succesor al

I.R.S., în scopul de a obține un folos material pentru SC C.O.C.P.C.I.A. SA,

dovedit de facturile emise de aceasta către beneficiari.

În ceea ce privește

infracțiunea prev. de art. 139

6

alin. (2) rap. la art. 139

6

alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. nr. 123/2005 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., s-a arătat prin rechizitoriu că a fost comisă de

inculpat prin acțiunile alternative de oferire, distribuire și deținere a

fotocopiilor standardelor naționale realizate ulterior expirării contractului

x/1997 până în anul 2006 (mărfuri pirat), fără autorizația scrisă a A.S.R.O.,

în scop comercial.

În conținutul

constitutiv al acestei infracțiuni s-a menționat că intră și fapta de a deține,

fără drept, în vederea distribuirii, a unor standarde naționale elaborate sub

sigla A.S.R.O.

Cât privește

încadrarea juridică a faptelor, nu s-a admis că elementul material al

infracțiunii prev. de art. 139

6

alin. (2) este absorbit în elementul

material al infracțiunii prev. de art. 139

6

alin. (1) lit. a),

ambele din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, deoarece

activitatea de realizare, în scopul distribuirii în orice mod, nu presupune

implicit activitatea de oferire, distribuire etc., prev. în alin. (2) al

articolului respectiv.

Alin. (1) lit. a) al

art. 139

6

din Legea nr. 8/1996, incriminează realizarea de mărfuri

pirat, intenția fiind calificată prin "scopul distribuirii" acestora.

Ca atare, infracțiunea există, chiar dacă nu s-au distribuit mărfurile pirat

realizate de autorul infracțiunii, cu condiția însă de a se dovedi împrejurarea

că scopul urmărit de acesta a fost de a le distribui.

Spre deosebire de

această infracțiune, cea reglementată la alin. (2) al aceluiași articol,

incriminează printre alte acțiuni, pe cea de a distribui mărfuri pirat.

Având în vedere

elementul material diferit al celor două infracțiuni, în formele de realizare

menționate, era evident că infracțiunile sunt distincte, neputându-se admite

că, în cazul în care s-au realizat mărfuri pirat, care au fost apoi

distribuite, există numai infracțiunea prev. de art. 139

6

alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005, așa cum s-a

reținut prin sentința penală pronunțată în prezenta cauză.

Pe cale de consecință,

Curtea a constatat că este greșită soluția primei instanțe prin care s-a dispus

achitarea inculpatului C.N., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prev. de art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996

modificată prin O.U.G. 123/2005, cu motivarea că elementul material al acesteia

este absorbit în cel al infracțiunii prev. de art. 139

6

alin. (1)

lit. a). din aceeași lege.

Pe fondul cauzei,

însă, Curtea a menținut achitarea apelantului inculpat, pentru infracțiunea

prev. de art. 139

6

alin. (2) rap. la art. 139

6

alin. (3)

din Legea nr. 8/1996 modificată prin O.U.G. 123/2005 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în baza aceluiași temei de drept, respectiv art. 10 lit. d) C.

proc. pen., dar pentru alte considerente, respectiv că inculpatul nu a săvârșit

faptele cu intenție, formă de vinovăție prevăzută de lege ca element

constitutiv al infracțiunii respective, după cum se va arăta în continuare.

Analizând prevederile

contractului din 11 aprilie 1997 s-a constatat, astfel cum se menționează la

art. 2, că obiectul contractului l-a constituit dreptul de a edita și a difuza

lucrarea "Colecția de standarde române pentru industria alimentară",

pe subramuri.

Conform art. 3 din

contract, lucrarea reprezintă prefațarea colecției și un exemplar al standardelor

aprobate în perioada 1997 - 1998, autorul fiind obligat să predea editurii,

lucrarea în formă completă, împreună cu toate materialele necesare publicării

ei.

Potrivit art. 7 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe

constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație

intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi

modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea

și destinația lor, cum sunt operele științifice, scrise sau orale, ca de

exemplu: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare,

proiectele și documentațiile științifice.

Oficiul român pentru

drepturile de autor (O.R.D.A.) a comunicat că standardele române sunt obiect al

protecției dreptului de autor, încadrându-se între creațiile intelectuale

protejate, din categoria documentațiilor științifice, prev. de art. 7 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Așa cum a rezultat

din înscrisul "contract din 11 aprilie 1997" aflat la dosar,

contractul a fost avizat de P.M. în calitate de "Director I.R.S.",

fiind aplicată ștampila instituției.

Potrivit art. 2 pct.

7 din H.G. nr. 224/1995, Institutul Român de Standardizare (I.R.S.), care a

funcționat ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în

subordinea Guvernului și a avut ca obiect de activitate realizarea politicii de

standardizare, acreditare și certificare în domeniul produselor și serviciilor,

a avut printre atribuțiile principale "editarea și difuzarea standardelor

române și a altor publicații de specialitate, având dreptul exclusiv de a le

edita și a le reproduce".

Ca urmare, avizul dat

de I.R.S., la încheierea contractului x/1997, prin aplicarea ștampilei

instituției și a semnăturii directorului P.M., reprezenta o autorizare expresă

dată SC C.O.C.P.C.I.A. SA de editare și difuzare a Lucrării. Aceasta deoarece,

la momentul semnării contractului, I.R.S. avea competență exclusivă să

autorizeze sau să cenzureze editarea standardelor naționale respective. Cum

acest aviz a fost dat, nu s-a putut reține că derularea contractului de editare

s-a realizat fără consimțământul sau autorizarea titularului de drepturi.

Avizul I.R.S. aplicat

pe contractul nr. x/1997 a indicat existența consimțământului I.R.S. ca,

prefața realizată de M.D. împreună cu Colecția de standarde 1997 - 1998, să fie

editate și difuzate de SC C.O.C.P.C.I.A. SA.

Martora M.D. a

relatat în fața instanței că directorul Direcției Standardizare, martorul P.M.,

a avizat contractul de editare pentru că avizul era necesar, fiind superiorul

său ierarhic și "tot ceea ce facem trebuia avizat de acesta". Martora

a declarat explicit că a predat către SC C.O.C.P.C.I.A .SA copii de pe

standardele naționale "în baza avizului dat de I.R.S.".

Conform martorei,

scopul avizului era acela de a-i permite să realizeze prefața și să pună la

dispoziția SC C.O.C.P.C.I.A. SA un exemplar al standardelor din perioada 1997 -

1998, iar scopul realizării colecțiilor era de a fi vândute, deoarece I.R.S. nu

avea, la acel moment, posibilități tehnice. A mai declarat martora că motivul

pentru care s-a încheiat contractul de editare a fost că în acea perioadă se

tipăreau foarte greu acele standarde naționale, de către Editura Tehnică, și

era necesară cuplarea în colecții (dosar instanță). Declarația a fost conformă

cu cea făcută la urmărire penală când martora a menționat că " la semnarea

contractului, în care am fost reprezentantul I.R.S. și autorul textului

comentat din partea introductivă a colecțiilor, s-a obținut viza I.R.S.".

Afirmația martorului

P.M., care a avizat contractul în calitate de director al I.R.S., că acest aviz

nu implica în niciun fel I.R.S. nu este conformă cu legislația în vigoare la

acea dată, atâta timp cât obiectul contractul x/1997 l-a constituit "Colecția

de standarde naționale în industria alimentară", iar aceste standarde sunt

rezultatul activității unor colective de specialiști, nefiind elaborate (în

sensul de creație) de SC C.O.C.P.C.I.A. SA sau M.D. (care a realizat doar

prefața), iar I.R.S. reprezenta, la momentul încheierii contractului, pe plan

național, organul de specialitate al administrației publice centrale, în

subordinea Guvernului, care avea printre atribuții, conform art. 2 H.G. nr.

224/1995: "crearea de comitete tehnice sau alte organisme pentru

activitatea de standardizare", "examinarea și aprobarea standardelor

române stabilite de comitetele tehnice".

Declarația martorului

P.M., conform cu care contractul "nu a fost înregistrat la I.R.S. întrucât

am considerat că instituția la care eram angajat nu era parte a acestui

contract", trebuia luată sub beneficiu de inventar. De altfel, în aceeași

declarație martorul a precizat că M.D. a participat la elaborarea colecției de

standarde naționale ca reprezentant al I.R.S. (dosar primă instanță).

La urmărire penală,

acest martor a declarat că standardele în discuție au fost elaborate "pe

baza convențiilor de prestări servicii încheiate între autor, M.D., angajat

I.R.S., și SC C.O.C.P.C.I.A..

În acest context,

instanța de control judiciar a arătat că trebuia interpretat și art. 9 al

contractului x/1997, avizat prin aplicarea ștampilei I.R.S. și semnarea de

către P.M., că "returnarea manuscrisului se va face la două luni de la

tipărire". Astfel, dacă avizul dat de I.R.S. pentru derularea contractului

nu era un aviz necesar și obligatoriu, cu toate consecințele ce decurg de aici,

nu era necesar a se prevedea ca și clauză contractuală dispoziția de la art. 9.

Standardele naționale aprobate în 1997 - 1998, care formau obiectul material al

contractului nu aparțineau, de drept, nici SC C.O.C.P.C.I.A. SA și nici lui

M.D., ci I.R.S.

Martora C.I., jurist

la A.S.R.O., a declarat că nu a întrebat conducerea SC C.O.C.P.C.I.A. SA dacă a

avut vreo relație contractuală cu I.R.S. și că "singura explicație pe care

noi am putut să o dăm existenței avizului I.R.S. pe contractul respectiv

încheiat cu martora M.D. a fost că, de fapt, șeful ierarhic superior al d-nei

D., respectiv dl. P.M. a luat la cunoștință de activitatea profesională a

acesteia în afara relațiilor de serviciu pe care le avea" (dosar primă

instanță).

O astfel de

interpretare a avizului dat de I.R.S. contractului x/1997, ar însemna că, deși

I.R.S. avea conform legii dreptul exclusiv de a edita și difuza standardele,

prin "simpla luare la cunoștință" a activității desfășurate de

angajații săi, în afara relațiilor de serviciu, I.R.S. ceda drepturile sale

exclusive oricărei persoane fizice sau juridice, care dorea să desfășoare o

astfel de activitate.

O asemenea situație

este neverosimilă și ar contraveni dispozițiilor art. 1 și 2 din H.G. nr.

224/1995, conform cărora I.R.S. deținea fondul documentar național în domeniul

standardizării și realiza politica de standardizare în România.

De altfel, avizul dat

de I.R.S. către SC C.O.C.P.C.I.A., cu privire la contractul x/1997, nu a fost

întâmplător pentru că SC C.O.C.P.C.I.A. SA, până la privatizare, s-a aflat în

subordinea Ministerului Agriculturii și a avut colaborări cu I.R.S., după cum a

declarat și martora C.A. (fostă angajată a Ministerului Agriculturii), care a

mai relatat că SC C.O.C.P.C.I.A. SA "a scos un volum de standarde

profesionale și române pe piață, iar prefața acesteia era semnată de d-na M.D.

care era reprezentanta IRS" (dosar instanță apel).

Cu acestea s-a

coroborat declarația martorei A.E.G. care, referindu-se la standardele

naționale editate și difuzate în baza contractului încheiat la 1997 între

I.R.S. și SC C.O.C.P.C.I.A. SA, a menționat că prețurile de distribuție erau

stabilite de SC C.O.C.P.C.I.A. SA pe bază de antecalcul cu avizul I.R.S.

În aceste condiții,

nu s-a susținut afirmația părții civile A.S.R.O. că avizarea contractului a

însemnat "o simplă luare la cunoștință de către șeful ierarhic superior

despre activitatea pe care o desfășura d-na D. în afara raporturilor de

serviciu".

Opinia părții civile

A.S.R.O. că prin contract s-au transmis numai drepturile martorei M.D. asupra

"propriei sale lucrări (prefața, introducerea pe care a realizat-o) în

niciun caz drepturi asupra standardelor naționale" a fost contrazisă de

obiectul contractului care, conform art. 3 alin. (1), îl constituie editarea și

difuzarea Lucrării constând în "prefațarea colecției și 1 (un) exemplar al

standardelor aprobate în perioada 1997 - 1998".

Importanța avizului

dat de I.R.S., prin directorul I.R.S. - ing. M.P., a rezidat tocmai în faptul

că fără acest aviz, SC C.O.C.P.C.I.A. SA nu ar fi putut edita și difuza decât

prefața întocmită de martora M.D., pentru că, așa cum s-a arătat, conform art.

2 pct. 7 din H.G. nr. 224/1995, I.R.S. avea dreptul exclusiv de a edita și difuza

standardele naționale, la data încheierii contractului x.

În cauză, nu s-a

făcut dovada că pentru standardele naționale în industria alimentară, I.R.S. a

avut, pe perioada derulăr