Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 511/2010

HOTĂRÂRE
29.01.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 511/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 26 mai 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1213 din 13 septembrie 2005 pronunțată de această instanță, cerere formulată de revizuentul Ș.D., prin curator Ș.L. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a susținut că prin decizia supusă revizuirii, pronunțată în recurs de Curtea de Apel Suceava, s-a modificat soluția din apel, pronunțată de aceeași instanță prin Decizia nr. 908 din 06 aprilie 2004, existând astfel contrarietate între cele două hotărâri.

Prin Decizia nr. 214 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este instanța mai mare în grad față de cea care a pronunțat hotărârile pretins potrivnice; în drept, s-a reținut incidența art. 323 alin. (2) C. proc. civ. Investită astfel cu soluționarea cererii de revizuire, înalta Curte a invocat din oficiu, în ședința publică din 29 ianuarie 2010, excepția tardivității acestei cereri, excepție pe care o va admite pentru următoarele motive: Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de introducere a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, în cazul în care ultima hotărâre este a instanței de recurs, este de o lună și curge de la pronunțarea acestei hotărâri.

În speță, ultima hotărâre dintre cele pretins potrivnice, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, este o hotărâre pronunțată în recurs, respectiv Decizia civile nr. 1213 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava. În raport de data pronunțării acestei hotărâri - 13 septembrie 2005, termenul legal de revizuire, calculat potrivit regulii prescrise de art. 101 alin. (3) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 13 octombrie 2005. Cererea de revizuire a fost, însă, formulată la data de 26 mai 2009, deci peste termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Așa fiind, înalta Curte urmează să dispună respingerea cererii de revizuire ca tardivă, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.

D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș.D., prin curator Ș.L., împotriva Deciziei nr. 1213 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2J9 ianuarie7 2010

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3504/2010
Deliberând asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 03 iulie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov cererea de revizuire a deciziei civile nr. 687/R din 20 mai 2
ÎCCJ 2011-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7526/2011
i hotărâri, respectiv a Deciziei nr. 167 din 22 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, susținând că aceasta este contrară Deciziei nr. 323 din 30 noiembrie 2010 a aceleiași instanțe. Potriv
ÎCCJ 2010-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1448/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 22 decembrie 2008, Z.I.D. și Z.M. au formulat cerere de revizuire a deciz
ÎCCJ 2013-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 282/2013
de atac într-un al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că ordinea de analiză a criticilor formulate este inversă, întrucât nelegala compunere a instanței de revizuire (primul motiv de recurs) decurge din greșita stabilire a obiect
ÎCCJ 2009-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6132/2010
tei Curți de Casație și Justiție, ceea ce atrage incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Cât privește cel de-al doilea motiv, întemeiat pe dispozițiile pct. 7 al art. 322, a arătat că instanțele din țară a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă