ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 733/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 733/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 75 din 9 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecand, în fond: A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului I.F. și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente. A fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 503/2002, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul I.F. urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive în prezenta cauză, de la 29 ianuarie 2004 la 27 februarie 2004, conform încheierii Tribunalului Militar Teritorial din data de 30 ianuarie 2004. A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului L.G.
și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente. A fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 503/2002, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul L.G.
urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive în prezenta cauză, de la 29 ianuarie 2004 la 27 februarie 2004, conform încheierii Tribunalului Militar Teritorial din data de 30 ianuarie 2004. A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei O.C.M. și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente. A fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,b și c C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 503/2002, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpata O.C.M. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei I.M. și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente. S-a făcut aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 80 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata I.M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită. A fost înlăturată aplicarea art. 65 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc.
pen. a fost condamnată inculpata I.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpata I.M. urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și lit. b) C. pen. A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului I.T. și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente. S-a făcut aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 80 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc.
pen. a fost condamnat inculpatul I.T. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită. A fost înlăturată aplicarea art. 65 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul I.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 215 alin. (1) și alin. (2) cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 74 1 C. pen., art. 13 C. pen.
și art. 80 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul I.T. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul I.T. urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și lit. b) C. pen. În baza art. 215 alin. (1) și alin. (2) cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 74 1 C. pen., art. 13 C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnată inculpata T.D. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat de inculpata B.F. părții civile SC M. SA, conform chitanței din data de 16 martie 2011. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat de inculpata P.D., părții civile R.A.T.B., conform chitanței din 17 iunie 2011. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat de inculpații P.A. și P.M., părților civile R.A.T.B., conform chitanțelor din 25 noiembrie 2010 și Societatea Romană de Radiodifuziune, conform chitanței din 25 noiembrie 2010. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat de inculpatul T.N. părții civile R.A.T.B., conform chitanței din 2 mai 2011. A fost redus cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul Z.S. către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului București de la 10.347 RON, la 7.543 RON.
S-a constatat că Ministerul Apărării Naționale nu are calitate de parte responsabilă civilmente și în consecință, s-a înlăturat obligarea acesteia în solidar cu inculpatul I.F., la plata despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul, către părțile civile în cauză. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații I.F., L.G., O.C.M., I.T.A., B.T., C.E., C.M., P.M.A. și partea responsabilă civilmente Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.
pen. a fost obligat fiecare apelant la plata sumei de cate 500 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum parțial, de câte 100 RON, pentru fiecare dintre inculpații B.F., T.N., Z.S. precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanții inculpați I.F., L.G., C.E., C.M. și P.M.A., în cuantum, de câte 400 RON, pentru fiecare, s-a dispus a se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 866 din 15 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 42907/3/2006, Tribunalul București, secția I penală, a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpaților I.T.A.
și I.T. din art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. formulată de inculpații I.T.A. și I.T.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 503/2002, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.F. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.F. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 67 alin. (1) și alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpatul I.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul I.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (2) și alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani și a degradării militare după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 29 ianuarie 2004 până la data punerii în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 30 ianuarie 2004 emis de Tribunalul Militar Teritorial București.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 503/2002, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul L.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul L.G. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpatul L.G. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul L.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 29 ianuarie 2004 până la data punerii în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 30 ianuarie 2004 emis de Tribunalul Militar Teritorial București.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 503/2002, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpata O.C.M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpata O.C.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpata O.C.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata O.C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpatul I.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.
În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpata I.M. (fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpata I.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpata I.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 raportat la art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata I.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.T.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.T.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.T.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpatul I.T.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, art. 26 raportat la art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul I.T.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.T. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat inculpatul I.T. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpatul I.T. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.și art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul I.T. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpații A.G., A.G.A., A.F., A.C., A.C.A., A.A., A.F.B., A.S., A.I., A.A.A., A.F.A., B.E., B.S., B.I., B.F., B.M., B.C., B.D., B.G., B.V., B.A., B.V.A., B.I.A., B.A.A., B.I.B., B.M.A., B.N., B.F.A., B.G.A., B.T., B.C.A., B.S.A., B.E.A., B.D.A., B.D.B., B.M.B., B.V.B., B.M.C., B.S.B., B.V.C., C.E.A., C.G., C.I., C.P., C.E.B., C.A., C.E., C.A.A., C.D., C.A.B., C.N., C.E.C., C.E.D., C.I.A., C.M.A., C.A.O., C.E.E., C.M., C.L., C.F., C.M.B., C.P.A., C.A.C., C.M.C., C.G.A., C.G.B., C.M.D., C.S., C.C., C.M.E., C.M.F., C.M.G., C.M.H., D.C., D.N., D.C.N., D.M., D.M.A., D.A., D.V., D.N.A., D.S.E., D.D., D.G., D.T., D.A.A., D.N.B., D.V.A., D.D.A., D.G.A., D.I., D.E., D.E.A., D.M.B., D.T.A., E.A., E.A.A., E.E., E.I., E.S., E.D., E.F., E.E.A., E.D.A., F.S., F.V., F.I., F.N., F.F., F.G., F.I.A., F.I.B., F.V.A., G.A., G.A.A., G.Z., G.C., G.S., G.A.B., G.C.A., G.I., G.I.A., G.I.B., G.M., G.N., G.N.A., G.S.A., G.E., G.E.A., G.C.B., G.D., G.F., G.I.C., G.C.C., G.I.D., G.M.A., H.T., H.F., I.E., I.F.A., I.S., I.I., I.D., I.G., I.G.A., I.A.A., I.C., I.V., I.G.B., I.I.A., J.I., L.E., L.G.A., L.V., L.M., L.N., L.E.A., L.N.A., L.G.B., L.L., M.M., M.G., M.A., M.V., M.V.A., M.M.A., M.M.B., M.N., M.C., M.P., M.M.C., M.I., M.L., M.M.D., M.M.E., M.M.F., M.P.A., M.I.A., M.M.G., M.G.A., M.M.H., M.S., M.S.A., M.A.A., M.M.I., M.N.A., M.C.A., N.M., N.D., N.G., N.L.L., N.C., N.D.A., N.V., N.I., N.E., N.E.A., N.E.B., N.T., N.A.V., N.N., N.Z., N.M.A., O.A., O.D., O.G., O.E., O.G.A., O.G.B., P.G., P.F., P.E., P.E.A., P.G.A., P.S., P.Z., P.M.B., P.N., P.I., P.M.C., P.A., P.D.A., P.E.B., P.M., P.S.A., P.D., P.F.A., P.N.A., P.S.B., P.V., P.A.A., P.M.D., P.M.A., P.P., P.A.B., P.A.C., P.M.E., P.N.B., P.S.C., P.I.A., P.G.B., P.G.C., P.D.B., P.L., P.L.A., R.A., R.A.A., R.G., R.M., R.M.A., R.N., R.O., R.N.A., R.S., R.E., R.F.A., R.V., R.I., R.N.B., R.V.A., S.G., S.F., S.I., S.M., S.I.A., S.N., S.F.A., S.E., S.O., S.S., S.I.B., S.S.A., S.M.A., S.V.M., S.D., S.I.C., S.L., S.M.B., S.V., S.F.B., S.D.A., S.I.D., T.A., T.E., T.G., T.E.A., T.C., T.D., T.E.B., T.C.A., T.M., T.V., T.N., T.N.A., T.G.A., T.M.A., T.M.B. , U.A., V.B., V.F., V.M., V.V., V.I., V.D., V.I.A., Z.S., Z.E., Z.M. și Z.M.A. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpații A.G., A.G.A., A.F., A.C., A.C.A., A.A., A.F.B., A.S., A.I., A.A.A., A.F.A., B.E., B.S., B.I., B.F., B.M., B.C., B.D., B.G., B.V., B.A., B.V.A., B.I.A., B.A.A., B.I.B., B.M.A., B.N., B.F.A., B.G.A., B.T., B.C.A., B.S.A., B.E.A., B.D.A., B.D.B., B.M.B., B.V.B., B.M.C., B.S.B., B.V.C., C.E.A., C.G., C.I., C.P., C.E.B., C.A., C.E., C.A.A., C.D., C.A.B., C.N., C.E.C., C.E.D., C.I.A., C.M.A.,C.A.O., C.E.E., C.M., C.L., C.F., C.M.B., C.P.A., C.A.C., C.M.C., C.G.A., C.G.B., C.M.D., C.S., C.C., C.M.E., C.M.F., C.M.G., C.M.H., D.C., D.N., D.C.N., D.M., D.M.A., D.A., D.V., D.N.A., D.S.E., D.D., D.G., D.T., D.A.A., D.N.B., D.V.A., D.D.A., D.G.A., D.I., D.E., D.E.A., D.M.B., D.T.A., E.A., E.A.A., E.E., E.I., E.S., E.D., E.F., E.E.A., E.D.A., F.S., F.V., F.I., F.N., F.F., F.G., F.I.A., F.I.B., F.V.A., G.A., G.A.A., G.Z., G.C., G.S., G.A.B., G.C.A., G.I., G.I.A., G.I.B., G.M., G.N., G.N.A., G.S.A., G.E., G.E.A., G.C.B., G.D., G.F., G.I.C., G.C.C., G.I.D., G.M.A., H.T., H.F., I.E., I.F.A., I.S., I.I., I.D., I.G., I.G.A., I.A.A., I.C., I.V., I.G.B., I.I.A., J.I., L.E., L.G.A., L.V., L.M., L.N., L.E.A., L.N.A., L.G.B., L.L., M.M., M.G., M.A., M.V., M.V.A., M.M.A., M.M.B., M.N., M.C., M.P., M.M.C., M.I., M.L., M.M.D., M.M.E., M.M.F., M.P.A., M.I.A., M.M.G., M.G.A., M.M.H., M.S., M.S.A., M.A.A., M.M.I., M.N.A., M.C.A., N.M., N.D., N.G., N.L.L., N.C., N.D.A., N.V., N.I., N.E., N.E.A., N.E.B., N.T., N.A.V., N.N., N.Z., N.M.A., O.A., O.D., O.G., O.E., O.G.A., O.G.B., P.G., P.F., P.E., P.E.A., P.G.A., P.S., P.Z., P.M.B., P.N., P.I., P.M.C., P.A., P.D.A., P.E.B., P.M., P.S.A., P.D., P.F.A., P.N.A., P.S.B., P.V., P.A.A., P.M.D., P.M.A., P.P., P.A.B., P.A.C., P.M.E., P.N.B., P.S.C., P.I.A., P.G.B., P.G.C., P.D.B., P.L., P.L.A., R.A., R.A.A., R.G., R.M., R.M.A., R.N., R.O., R.N.A., R.S., R.E., R.F.A., R.V., R.I., R.N.B., R.V.A., S.G., S.F., S.I., S.M., S.I.A., S.N., S.F.A., S.E., S.O., S.S., S.I.B., S.S.A., S.M.A., S.V.M., S.D., S.I.C., S.L., S.M.B., S.V., S.F.B., S.D.A., S.I.D., T.A., T.E., T.G., T.E.A. T.C., T.D., T.E.B., T.C.A., T.M., T.V., T.N., T.N.A., T.G.A., T.M.A., T.M.B., U.A., V.B., V.F., V.M., V.V., V.I., V.D., V.I.A., Z.S., Z.E., Z.M. și Z.M.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpații B.M.D., C.C.A., C.M.I., D.C.A., F.N.A., G.V., G.G., G.M.B., I.A.B., I.G.A., I.G.C., I.G.B., M.I.B., N.M.B., O.E.A., P.R., P.P.A, P.R.A., R.M.B., R.N.C., S.L.A., T.I. și T.D.A., ca urmare a decesului acestora. În baza art. 14 C. pen. a obligat inculpații D.C.A. la plata sumei de 168,48 RON, F.V.A. la plata sumei de 162,93 RON, P.I. la plata sumei de 165,69 RON, P.M. la plata sumei de 162,93 RON și S.I.C. la plata sumei de 162,93 RON în solidar cu inculpații I.F., L.G., O.C.M., I.M., I.T.A. și I.T., inculpații I.F., L.G. și O.C.M. în solidar și cu părțile responsabile civilmente Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, Ministerul Justiției și Ministerul Apărării Naționale, către partea civilă Societatea Română de Radiodifuziune. În baza art. 14 C. pen. a obligat inculpații A.F. la plata sumei de 983,47 RON, A.C. la plata sumei de 1.028,69 RON, A.A. la plata sumei de 946,33 RON, A.F. la plata sumei de 951,18 RON, A.I. la plata sumei de 286,62 RON, A.F.A. la plata sumei de 1.040 RON, B.E. la plata sumei de 1.081,98 RON, B.M. la plata sumei de 896,27 RON, B.D. la plata sumei de 1.102,98 RON, B.G. la plata sumei de 1.009,31 RON, B.V. la plata sumei de 1.033,54 RON, B.A.A. la plata sumei de 36,78 RON, B.I.B. la plata sumei de 925,34 RON, B.F.A. la plata sumei de 274,61 RON, B.G.A. la plata sumei de 392,30 RON, B.T. la plata sumei de 281, 97 RON, B.C.A. la plata sumei de 1.030,31 RON, B.S.A. la plata sumei de 888,20 RON, B.S.B. la plata sumei de 360,43 RON, B.V.C. la plata sumei de 360,43 RON, C.E.B. la plata sumei de 986,70 RON, C.E. la plata sumei de 1.022,23 RON, C.A.A. la plata sumei de 812,29 RON, C.I.A. la plata sumei de 910,80 RON, C.M.A. la plata sumei de 362,81 RON, C.A.O. la plata sumei de 346,64 RON, C.E.E. la plata sumei de 335,91 RON, C.L. la plata sumei de 1.067,45 RON, C.A.C. la plata sumei de 894,65 RON, C.G.A. la plata sumei de 1.014,16 RON, C.G.B. la plata sumei de 1.017,39 RON, C.C. la plata sumei de 1.022,23 RON, D.C. la plata sumei de 1.033,54 RON, D.M. la plata sumei de 1.046,46 RON, D.A. la plata sumei de 1.019 RON, D.V. la plata sumei de 941,49 RON, D.S.E. la plata sumei de 439,02 RON, D.D. la plata sumei de 521,19 RON, D.G. la plata sumei de 939,87 RON, D.T. la plata sumei de 899,50 RON, D.A.A. la plata sumei de 938,26 RON, D.V.A. la plata sumei de 513,53 RON, D.G.A. la plata sumei de 1.354,90 RON, moștenitoarea inculpatului D.C.A., D.E. la plata sumei de 1.509,93 RON, D.E.A. la plata sumei de 1.509,93 RON, D.M.B. la plata sumei de 287,42 RON, D.T.A. la plata sumei de 917,26 RON, E.A.A. la plata sumei de 988,32 RON, E.E. la plata sumei de 952,79 RON, E.S. la plata sumei de 952,79 RON, E.D. la plata sumei de 891,42 RON, E.F. la plata sumei de 964,10 RON, E.E.A. la plata sumei de 1.015,77 RON, E.D.A. la plata sumei de 999,62 RON, F.I. la plata sumei de 909,19 RON, F.N. la plata sumei de 1.123,97 RON, F.G. la plata sumei de 1.015,77 RON, F.I.A. la plata sumei de 1.015,77 RON, F.I.B. la plata sumei de 842,98 RON, F.V.A. la plata sumei de 952,79 RON, G.A. la plata sumei de 980,24 RON, G.A.A. la plata sumei de 980,24 RON, G.Z. la plata sumei de 935,03 RON, G.C. la plata sumei de 229,80 RON, G.S. la plata sumei de 1.065,83 RON, G.N. la plata sumei de 939,87 RON, G.S.A. la plata sumei de 1.138,50 RON, G.E. la plata sumei de 700,15 RON, G.E.A. la plata sumei de 876,89 RON, G.C.B. la plata sumei de 1.259,62 RON, G.F. la plata sumei de 1.506,70 RON, moștenitorul inculpatului G.M.B., G.V.A., la plata sumei de 904,34 RON, H.T. la plata sumei de 235,38 RON, I.E. la plata sumei de 941,49 RON, I.F.A. la plata sumei de 1.012,54 RON, I.D. la plata sumei de 1.027,08 RON, I.G.A. la plata sumei de 1.446,95 RON, I.A.A. la plata sumei de 891,42 RON, I.G.B. la plata sumei de 1.054,53 RON, L.V. la plata sumei de 989,93 RON, L.N. la plata sumei de 1.101,36 RON, L.E.A. la plata sumei de 905,96 RON, L.G.B. la plata sumei de 905,96 RON, M.G. la plata sumei de 1.051,30 RON, M.A. la plata sumei de 328,68 RON, M.V. la plata sumei de 1.020,62 RON, M.V.A. la plata sumei de 800,99 RON, M.M.A. la plata sumei de 1.509,93 RON, M.M.B. la plata sumei de 1.505,09 RON, M.I. la plata sumei de 1.164,34 RON, M.L. la plata sumei de 1.164,34 RON, M.M.D. la plata sumei de 923,72 RON, M.M.E. la plata sumei de 1.222,48 RON, M.P.A. la plata sumei de 1.169,19 RON, M.I.A. la plata sumei de 259,90 RON, M.M.H. la plata sumei de 1.001,24 RON, M.S.A. la plata sumei de 947, 95 RON, M.A.A. la plata sumei de 870,43 RON, M.M.I. la plata sumei de 986,70 RON, M.N.A. la plata sumei de 939,87 RON, M.C.A. la plata sumei de 994,78 RON, N.D. la plata sumei de 1.228,94 RON, N.C. la plata sumei de 842,98 RON, N.D.A. la plata sumei de 996,39 RON, N.V. la plata sumei de 1.157,88 RON, N.E. la plata sumei de 245,19 RON, N.A.V. la plata sumei de 1.351,67 RON, N.Z. la plata sumei de 815,52 RON, O.A. la plata sumei de 1033,54 RON, O.D. la plata sumei de 1.065,83 RON, O.E. la plata sumei de 920,49 RON, O.G.A. la plata sumei de 1.033,54 RON, O.G.B. la plata sumei de 1.057,76 RON, P.G. la plata sumei de 938,26 RON, P.G.A. la plata sumei de 725,71 RON, P.S. la plata sumei de 952,79 RON, P.Z. la plata sumei de 881,74 RON, P.M.B. la plata sumei de 918,88 RON, P.I. la plata sumei de 918,88 RON, P.A. la plata sumei de 999,62 RON, P.E.B. la plata sumei de 1.019 RON, P.M. la plata sumei de 983,47 RON, P.S.A. la plata sumei de 915,65 RON, P.D. la plata sumei de 915,65 RON, P.S.B. la plata sumei de 952,79 RON, P.A.A. la plata sumei de 1.002,85 RON, P.M.D. la plata sumei de 1.002,85 RON, P.P. la plata sumei de 1.054,53 RON, moștenitorii inculpatului P.P.A., P.I.B., P.N.C., P.M.F., P.V.P., P.V.A., P.I.P. și R.F., la plata sumei de 1.051,30 RON, P.A.B. la plata sumei de 1.033,54 RON, P.M.E. la plata sumei de 1.041,61 RON, moștenitoarea inculpatei P.R.A., G.E.B., la plata sumei de 1.086,83 RON, P.N.B. la plata sumei de 354,01 RON, P.S.C. la plata sumei de 935,03 RON, P.I.A. la plata sumei de 1.035,15 RON, P.G.B. la plata sumei de 938,26 RON, P.G.C. la plata sumei de 1064,22 RON, P.D.B. la plata sumei de 1.073,91 RON, P.L. la plata sumei de 1.073,91 RON, P.L.A. la plata sumei de 739,62 RON, R.A. la plata sumei de 1.509,93 RON, R.A.A. la plata sumei de 993,16 RON, R.M. la plata sumei de 1.149,81 RON, R.N.A. la plata sumei de 931,80 RON, R.S. la plata sumei de 1.107,82 RON, R.E. la plata sumei de 1.117,51 RON, R.F.A. la plata sumei de 1.251,55 RON, moștenitorul inculpatei R.M.B., R.O.A., la plata sumei de 973,78 RON, R.I. la plata sumei de 1.509,93 RON, R.N.B. la plata sumei de 1.060,99 RON, R.V.A. la plata sumei de 1.120,74 RON, S.G. la plata sumei de 1.132,04 RON, S.I. la plata sumei de 993,16 RON, S.M. la plata sumei de 1.064,22 RON, S.N. la plata sumei de 923,72 RON, S.E. la plata sumei de 1.043,23 RON, S.S. la plata sumei de 902,73 RON, S.I.B. la plata sumei de 894,65 RON, S.S.A. la plata sumei de 360,43 RON, S.M.A. la plata sumei de 939,87 RON, S.V.M. la plata sumei de 1.023,85 RON, S.D. la plata sumei de 1.090,06 RON, S.I.C. la plata sumei de 1.343,60 RON, S.L. la plata sumei de 1.091,67 RON, S.M.B. la plata sumei de 1.115,90 RON, S.V. la plata sumei de 986,70 RON, S.D.A. la plata sumei de 1.094,90 RON, T.A. la plata sumei de 1.511,55 RON, T.M. la plata sumei de 978,63 RON, T.V. la plata sumei de 918,88 RON, T.N. la plata sumei de 939,87 RON, V.B. la plata sumei de 999,62 RON, V.F. la plata sumei de 988,32 RON, V.V. la plata sumei de 1.123,97 RON, V.D. la plata sumei de 1.054,53 RON, Z.S. la plata sumei de 1.010,93 RON, Z.E. la plata sumei de 1.351,67 RON, Z.M. la plata sumei de 1.073,91 RON și Z.M.A. la plata sumei de 1.353,29 RON, în solidar cu inculpații I.F., L.G., O.C.M., I.M., I.T.A. și I.T., inculpații I.F., L.G. și O.C.M. în solidar și cu părțile responsabile civilmente către partea civilă R.A.T.B. În baza art. 14 C. pen. a obligat inculpatul B.V.A. la plata sumei de 1.800 RON în solidar cu inculpații I.F., L.G., O.C.M., I.M., I.T.A. și I.T., inculpații I.F., L.G. și O.C.M. în solidar și cu părțile responsabile civilmente către partea civilă Casa Județeană de Pensii Brașov. În baza art. 14 C. pen. a obligat inculpații A.G.A. la plata sumei de 303 RON, A.F. la plata sumei de 279 RON, A.C. la plata sumei de 347 RON, B.E. la plata sumei de 279 RON, B.F. la plata sumei de 303 RON, B.M. la plata sumei de 140 RON, B.D. la plata sumei de 515 RON, B.G. la plata sumei de 303 RON, B.V. la plata sumei de 415 RON, B.M.A. la plata sumei de 86 RON, B.F.A. la plata sumei de 112 RON, B.G.A. la plata sumei de 303 RON, B.T. la plata sumei de 140 RON, B.S.A. la plata sumei de 140 RON, B.D.A. la plata sumei de 186 RON, C.E.B. la plata sumei de 303 RON, C.I.A. la plata sumei de 163 RON, C.A.O. la plata sumei de 208 RON, C.A.C. la plata sumei de 140 RON, C.M.C. la plata sumei de 149,90 RON, C.G.A. la plata sumei de 422 RON, C.C. la plata sumei de 363 RON, C.M.E. la plata sumei de 279 RON, C.M.F. la plata sumei de 112 RON, C.M.H. la plata sumei de 112 RON, D.C.N. la plata sumei de 451 RON, D.M. la plata sumei de 451 RON, D.M.A. la plata sumei de 451 RON, D.V. la plata sumei de 81 RON, D.N.A. la plata sumei de 186 RON, D.D. la plata sumei de 480 RON, D.G. la plata sumei de 208 RON, D.T. la plata sumei de 72 RON, D.A.A. la plata sumei de 208 RON, D.N.B. la plata sumei de 303 RON, D.V.A. la plata sumei de 492 RON, D.G.A. la plata sumei de 279 RON, moștenitoarea inculpatului D.C.A., D.E.A. la plata sumei de 480 RON, D.T.A. la plata sumei de 163 RON, E.A.A. la plata sumei de 303 RON, E.E. la plata sumei de 232 RON, E.S. la plata sumei de 232 RON, E.D. la plata sumei de 186 RON, E.E.A. la plata sumei de 279 RON, E.D.A. la plata sumei de 303 RON, F.S. la plata sumei de 303 RON, F.N. la plata sumei de 618 RON, F.F. la plata sumei de 256 RON, F.V.A. la plata sumei de 264 RON, G.A. la plata sumei de 279 RON, G.A.A. la plata sumei de 279 RON, G.Z. la plata sumei de 208 RON, G.C. la plata sumei de 208 RON, G.S. la plata sumei de 256 RON, G.M. la plata sumei de 289 RON, G.N. la plata sumei de 279 RON, G.E. la plata sumei de 480 RON, G.E.A. la plata sumei de 208 RON, G.C.B. la plata sumei de 186 RON, G.F. la plata sumei de 208 RON, moștenitorul inculpatului G.M.B., G.V.A., la plata sumei de 163 RON, I.E. la plata sumei de 140 RON, I.F.A. la plata sumei de 303 RON, I.I. la plata sumei de 186 RON, I.G.B. la plata sumei de 422 RON, L.E. la plata sumei de 163 RON, L.G.A. la plata sumei de 163 RON, L.N. la plata sumei de 279 RON, M.A. la plata sumei de 232 RON, M.V. la plata sumei de 363 RON, M.N. la plata sumei de 256 RON, M.P. la plata sumei de 208 RON, M.I. la plata sumei de 398 RON, M.L. la plata sumei de 398 RON, M.M.D. la plata sumei de 186 RON, M.M.E. la plata sumei de 303 RON, M.P.A. la plata sumei de 592 RON, M.G.A. la plata sumei de 233 RON, M.S.A. la plata sumei de 232 RON, M.A.A. la plata sumei de 112 RON, M.N.A. la plata sumei de 140 RON, M.C.A. la plata sumei de 303 RON, N.D. la plata sumei de 539 RON, N.C. la plata sumei de 86 RON, N.D.A. la plata sumei de 420 RON, N.V. la plata sumei de 289 RON , N.E. la plata sumei de 140 RON, N.E.A. la plata sumei de 485 RON, N.E.B. la plata sumei de 233 RON, N.N. la plata sumei de 256 RON, O.A. la plata sumei de 119 RON, O.D. la plata sumei de 409 RON, O.E. la plata sumei de 232 RON, O.G.A. la plata sumei de 140 RON, O.G.B. la plata sumei de 451 RON, P.G. la plata sumei de 463 RON, P.F. la plata sumei de 177 RON, P.E.A. la plata sumei de 370 RON, P.G.A. la plata sumei de 119 RON, P.S. la plata sumei de 232 RON, P.Z. la plata sumei de 140 RON, P.M.B. la plata sumei de 186 RON, P.I. la plata sumei de 186 RON, P.E.B. la plata sumei de 303 RON, P.S.A. la plata sumei de 515 RON, P.D. la plata sumei de 186 RON, P.M.D. la plata sumei de 289 RON, moștenitorii inculpatului P.P.A., P.I.B., P.N.C., P.M.F., P.V.P., P.V.A., P.I.P. și R.F. la plata sumei de 208 RON, P.A.B. la plata sumei de 186 RON, P.M.E. la plata sumei de 398 RON, moștenitoarea inculpatei P.R.A., G.E.B., la plata sumei de 444 RON, P.I.A. la plata sumei de 422 RON, P.G.B. la plata sumei de 208 RON, P.G.C. la plata sumei de 279 RON, P.D.B. la plata sumei de 462 RON, P.L. la plata sumei de 99 RON, P.L.A. la plata sumei de 186 RON, R.A. la plata sumei de 140 RON, R.A.A. la plata sumei de 363 RON, R.M. la plata sumei de 279 RON, R.E. la plata sumei de 303 RON, R.F.A. la plata sumei de 469 RON, R.V. la plata sumei de 186 RON, R.I. la plata sumei de 542 RON, R.V.A. la plata sumei de 492 RON, S.G. la plata sumei de 566 RON, S.I. la plata sumei de 264 RON, S.I.A. la plata sumei de 592 RON, S.N. la plata sumei de 186 RON, S.D. la plata sumei de 456 RON, S.I.C. la plata sumei de 140 RON, S.L. la plata sumei de 456 RON, S.M.B. la plata sumei de 303 RON, S.V. la plata sumei de 206 RON, S.D.A. la plata sumei de 206 RON, T.A. la plata sumei de 140 RON, T.M. la plata sumei de 279 RON, T.V. la plata sumei de 186 RON, U.A. la plata sumei de 186 RON, V.B. la plata sumei de 480 RON, V.F. la plata sumei de 480 RON, V.V. la plata sumei de 163 RON, V.D. la plata sumei de 380 RON, Z.S. la plata sumei de 140 RON, Z.M. la plata sumei de 414 RON și Z.M.A. la plata sumei de 363 RON, în solidar cu inculpații I.F., L.G., O.C.M., I.M., I.T.A. și I.T., inculpații I.F., L.G. și O.C.M. în solidar și cu părțile responsabile civilmente, sumele actualizate conform indicelui de inflație la data plății efective, către partea civilă SC M. SA. În baza art. 14 C. pen. a obligat inculpații B.D. la plata sumei de 5.480 RON, B.V. la plata sumei de 4.123 RON, B.I.A. la plata sumei de 3.110 RON, C.G.A. la plata sumei de 4.358 RON, C.G.B. la plata sumei de 1.559 RON, E.E. la plata sumei de 2.270 RON, E.S. la plata sumei de 5.380 RON, L.N.A. la plata sumei de 5.202 RON, M.G. la plata sumei de 2.612 RON, M.I. la plata sumei de 5.202 RON, M.L. la plata sumei de 4.566 RON, N.D. la plata sumei de 2.064 RON, N.E.B. la plata sumei de 6.153 RON, O.E. la plata sumei de 4.682 RON, P.A.B. la plata sumei de 27.305 RON, R.E. la plata sumei de 4.597 RON, R.F.A. la plata sumei de 7.578 RON, S.M.B. la plata sumei de 6.095 RON, T.E.B. la plata sumei de 2.700 RON, Z.S. la plata sumei de 10.347 RON, A.A.A. la plata sumei de 11.274 RON, A.F.A. la plata sumei de 7.910 RON, B.I. la plata sumei de 919 RON, B.G. la plata sumei de 2.512 RON, B.M.B. la plata sumei de 4.634 RON, B.V.B. la 1.420 RON, C.E.A. la plata sumei de 384 RON, C.P. la plata sumei de 1.608 RON, C.A.B. la plata sumei de 6.296 RON, C.N. la plata sumei de 6.295 RON, C.A.O. la plata sumei de 3.941 RON, C.E.E. la plata sumei de 20.000 RON, C.L. la plata sumei de 6.451 RON, moștenitorii inculpatei C.M.I., C.G.C., C.N.A., R.A., R.M. și P.S.D., la plata sumei de 3.124 RON, D.E. la plata sumei de 2.526 RON, E.D.A. la plata sumei de 6.243 RON, F.I.A. la plata sumei de 13.800 RON, G.C. la plata sumei de 4.162 RON, G.C.A. la plata sumei de 2942 RON, H.T. la plata sumei de 12.485 RON, I.G.A. la plata sumei de 345 RON, M.I.A. la plata sumei de 986 RON, N.T. la plata sumei de 14.948 RON, P.N.A. la plata sumei de 11.425 RON, P.I.A. la plata sumei de 8.900 RON, moștenitorul inculpatei R.M.B., R.O.A., la plata sumei de 2.173 RON, S.F. la plata sumei de 4.800 RON, S.D.A. la plata sumei de 4.819 RON, S.I.D. la plata sumei de 1.430 RON, V.F. la plata sumei de 9.305 RON și V.V. la plata sumei de 3.016 RON, A.G. la plata sumei de 4907 RON A.C. la plata sumei de 1.317 RON, B.F. la plata sumei de 13.511 RON, B.C. la plata sumei de 8.027 RON, B.I.B. la plata sumei de 7.598 RON, B.M.A. la plata sumei de 1.884 RON, B.F.A. la plata sumei de 8.576 RON, B.T. la plata sumei de 12.196 RON, B.S.A. la plata sumei de 12.621 RON; C.A. la plata sumei de 10.206 RON, C.C.A. la plata sumei de 5.322 RON, C.E.D. la plata sumei de 14.924 RON, C.I.A. la plata sumei de 11.208 RON, C.M.B. la plata sumei de 1.810 RON, D.C. la plata sumei de 17.050 RON, D.C.N. la plata sumei de 555 RON, D.M. la plata sumei de 1.217 RON, D.M.A. la plata sumei de 2.632 RON, D.V. la plata sumei de 9.904 RON, D.A.A. la plata sumei de 6.652 RON, D.D.A. la plata sumei de 4.283 RON, D.C.A. la plata sumei de 10.911 RON, D.E. la plata sumei de 3.036 RON, D.M.B. la plata sumei de 5.677 RON, D.T.A. la plata sumei de 5.323 RON, E.A. la plata sumei de 16.005 RON, E.A.A. la plata sumei de 17.420 RON, E.F. la plata sumei de 852 RON, F.V. la plata sumei de 8.733 RON, F.N. la plata sumei de 15.615 RON, F.V.A. la plata sumei de 14.015 RON, G.V. la plata sumei de 2.321 RON, G.S. la plata sumei de 4.728 RON, G.S.A. la plata sumei de 4.420 RON, G.C.B. la plata sumei de 3.753 RON, G.C.C. la plata sumei de 12.851 RON, I.I. la plata sumei de 426 RON, I.G.B. la plata sumei de 9.359 RON, L.E. la plata sumei de 4.715 RON, L.G.A. la plata sumei de 15.239 RON, L.N. la plata sumei de 2.118 RON, L.E.A. la plata sumei de 4.441 RON, L.G.B. la plata sumei de 6.669 RON, M.M.A. la plata sumei de 12.629 RON, M.N. la plata sumei de 5.491 RON, M.C. la plata sumei de 6.160 RON, M.M.C. la plata sumei de 11.414 RON, M.M.F. la plata sumei de 13.336 RON, M.M.E. la plata sumei de 9345 RON, M.P.A. la plata sumei de 4.005 RON, M.S. la plata sumei de 11.627 RON, M.S.A. la plata sumei de 7.015 RON, M.M.I. la plata sumei de 3.433 RON, M.N.A. la plata sumei de 14.717 RON, N.M. la plata sumei de 5.033 RON, N.A.V. la plata sumei de 13.135 RON, N.M.B. la plata sumei de 18.926 RON, O.A. la plata sumei de 8.374 RON, O.D. la plata sumei de 1.592 RON, O.G.A. la plata sumei de 1.428 RON, O.G.B. la plata sumei de 1.281 RON, P.G. la plata sumei de 6.217 RON, P.F. la plata sumei de 12.553 RON, P.E. la plata sumei de 4.253 RON, P.E.A. la plata sumei de 20.522 RON, P.M.B. la plata sumei de 12.934 RON, P.N. la plata sumei de 19.214 RON, P.I. la plata sumei de 7.293 RON, P.E.B. la plata sumei de 2.717 RON, P.S.A. la plata sumei de 30.220 RON, P.S.B. la plata sumei de 3.209 RON, P.A.A. la plata sumei de 20.879 RON, P.M.D. la plata sumei de 23.229 RON, P.M.E. la plata sumei de 22.531 RON, moștenitoarea inculpatei P.R.A., G.E.B., la plata sumei de 2.032 RON, P.N.B. la plata sumei de 7.028 RON, P.S.C. la plata sumei de 9.663 RON, P.D.B. la plata sumei de 4.378 RON, P.L. la plata sumei de 2.729 RON, R.G. la plata sumei de 9.037 RON, R.M. la plata sumei de 3.110 RON, R.M.A. la plata sumei de 7.581 RON, R.S. la plata sumei de 5.891 RON, R.I. la plata sumei de 17 RON, R.V.A. la plata sumei de 4.926 RON, S.N. la plata sumei de 2.419 RON, S.F.A. la plata sumei de 12.038 RON, S.S. la plata sumei de 127 RON, S.M.A. la plata sumei de 15.110 RON, S.F.B. la plata sumei de 4.897 RON, T.I. la plata sumei de 9.635 RON, T.A. la plata sumei de 10.623 RON, T.G. la plata sumei de 666 RON, T.E.A. la plata sumei de 14.442 RON, T.M. la plata sumei de 7.900 RON, T.V. la plata sumei de 1.509 RON, T.N.A.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.