ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
08.10.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2020 pe rolul Judecătoriei Galați, petentul A. a solicitat recunoașterea hotărârii judecătorești nr. 39/Js 339/15 din 07 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Regional Saarbrücken Germania, secția 6 penală, în Dosarul nr. x, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și pluralitate de infracțiuni, cu complicitate la furt, prevăzute de art. 242 alin. (1) și art. 243 alin. (3) C. pen. german. S-a mai arătat că a fost reținut și arestat preventiv în respectiva cauză, iar ulterior a fost pus în libertate. După considerarea pedepsei ca executată, la data de 17 ianuarie 2018, a fost predat, în stare de deținere, autorităților judiciare belgiene pentru a fi cercetat într-o altă cauză, fiind, ulterior, condamnat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat prin Sentința penală nr. DE 10.98.32788/13 din 30 martie 2018 pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță Flandra de Est, secția Dendermonde, Belgia, definitivă la 10 mai 2018, la pedeapsa de 5 ani închisoare, în a cărei executare se află.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 140, art. 142, art. 147 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Prin Sentința penală nr. 1008 din 30 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 147 raportat la art. 140 din Legea nr. 302/2004, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, reținându-se, în esență, că petentul solicită recunoașterea unei hotărâri penale străine, fără a preciza ce dispoziții din cuprinsul acesteia dorește să fie recunoscute și fără a formula o cerere de contopire a pedepsei cu o sancțiune penală stabilită de o instanță română.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată sub același număr la Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, care, prin Sentința penală nr. 146 din 18 septembrie 2020, în baza art. 50 C. proc. pen., cu referire la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a declinat competența de soluționare a cererii de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești străine, formulată de petentul persoană condamnată A. în favoarea Judecătoriei Galați. Totodată, în baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galați a reținut că petentul nu solicită recunoașterea hotărârii penale străine în vederea executării în regim de detenție a pedepsei, ci în scopul producerii unor alte efecte juridice, respectiv pentru a se deduce perioada executată în detenție pe teritoriul altui stat. S-a arătat că acest aspect rezultă din împrejurarea că petentul a mai formulat anterior o cerere de recunoaștere a aceleiași hotărâri penale străine, pe cale incidentală, soluționată definitiv (prin respingere) prin Sentința penală nr. 81 din 13 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 129 din 05 iunie 2020 a Curții de Apel Galați. În aceste condiții, s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, ci cele ale art. 147 din același act normativ, în conformitate cu care competența de a soluționa cererea de recunoaștere, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, revine judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază persoana interesată, respectiv Judecătoriei Galați.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoria Galați este instanța competentă să soluționeze cauza referitoare la petentul persoană condamnată A., motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoașterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condițiile tratatului aplicabil între România și statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripție aceasta domiciliază.

Totodată, conform art. 147 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat, se face dacă pedeapsa a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin, iar aceste aspecte au fost confirmate de statul străin, urmând a fi dedusă perioada executată efectiv.

Rezultă, așadar, că, în situația în care cererea de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești străine este formulată de persoana condamnată în scopul deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat, competența de soluționare a acesteia revine judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază respectiva persoană.

Verificând în acest context actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că, deși în cuprinsul sesizării nu a fost indicat motivul pentru care se solicită recunoașterea Hotărârii nr. 39/Js 339/15 din 07 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Regional Saarbrücken Germania, secția 6 penală, în Dosarul nr. x, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, în ședința publică din data de 08 octombrie 2020, petentul a precizat că a formulat această cerere în vederea deducerii perioadei deja executate în stare de detenție din respectiva pedeapsă.

Chiar dacă cererea cu care a fost învestită instanța se referă la o hotărâre de condamnare dată de autoritățile judiciare din Germania, Înalta Curte apreciază că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc competența în favoarea curții de apel, având în vedere că sesizarea nu vizează o solicitare oficială a statului emitent de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești în vederea executării în regim de detenție a pedepsei într-un penitenciar din România, astfel cum impune textul de lege, ci demersul aparține persoanei condamnate, care, așa cum s-a arătat anterior, urmărește deducerea, din pedeapsa în a cărei executare se află, a perioadei executate în străinătate în baza respectivei hotărâri.

Se observă, astfel, că, față de obiectul cererii cu care a fost sesizat organul judiciar, așa cum a fost precizat la 08 octombrie 2020, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 147 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, în raport cu care instanța competentă să dea o rezolvare solicitării petentului este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială domiciliază acesta, respectiv Judecătoria Galați.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanța competentă să soluționeze cauza privind pe petentul persoană condamnată A. este Judecătoria Galați, instanță căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul persoană condamnată A. în favoarea Judecătoriei Galați, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul persoană condamnată, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 655/2020
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 92/F din data de 3 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a fost respinsă, ca nefondată, contestația l
ÎCCJ 2025-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
tentativă la furt calificat" (prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228- 229 alin. (1) lit. d) C. pen.), "furt calificat" (prevăzută de art. 228- 229 alin. (1) lit. d) C. pen.) și "neexecutarea sancțiunilor penale" (prevăzută
ÎCCJ 2020-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 535/2020
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 132/F din data de 26 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 99 al
ÎCCJ 2024-06-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 434/2024
a arătat că în urma unor condamnări suferite în Belgia a fost transferat în România prin recunoașterea sentinței pronunțate în Belgia de către Curtea de Apel Bacău, în vederea executării unei pedepse de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat
ÎCCJ 2019-10-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 9/2020
închisoare aplicate de Tribunalul de Primă Instanță din Flandra de Est, Departamentul Dendermonde din Belgia, prin Sentința penală nr. 3568/11.12.2017, definitivă la 21.01.2018, precum și prin Sentința penală nr. 1280/23.04.2018, definitivă
Sursă