ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2539/2013

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 109 din 8 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul R.M. împotriva sentinței penale nr. 1423 din 20 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1342 din 12 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind obligat la 50 RON cheltuieli judiciare statului. S-a reținut că petentul a solicitat să fie reanalizate probele din dosar și să fie dus la testul poligraf. S-au depus la dosarul cauzei referatul din 10 ianuarie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, copia sentinței penale nr. 1423 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, cu mențiunea rămânerii definitive.

În vederea soluționării cauzei, a fost atașat Dosarul nr. 31617/3/2006 al Tribunalului București, secția I penală, împreună cu Dosarul nr. 1818/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Prin sentința penală nr. 1423 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 174 alin. (1) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. inculpatul R.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen. În baza art. 211 alin. (1) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 16 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dat spre executare pedeapsa cea mai grea, 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a)-c) C. pen. Prin referatul întocmit de procuror s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, apreciindu-se că motivele invocate de petent nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Tribunalul a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Petentul a arătat că dorește să fie reanalizate probele din dosar și să fie dus la testul poligraf, iar motivele invocate nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Revizuentul nu invocă elemente de fapt noi, ci solicită reanalizarea aceleiași situații de fapt, pe baza acelorași probatorii ce au fost avute în vedere de instanța care s-a pronunțat anterior, nefiind posibil ca pe calea revizuirii să se readministreze și reaprecieze probatoriul din cauză în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă.

Pentru existența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., se cere ca faptele și împrejurările învederate în cerere, deci faptele probatorii, să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul R.M., care a arătat că nu a comis fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa prin hotărârea a cărei revizuire o cere, apreciind, totodată, că sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru admiterea revizuirii. Prin decizia penală nr. 92/A din 25 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul R.M., apelantul fiind obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. În cazul prevăzut de lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii. Din analiza dispozițiilor legale menționate anterior, rezultă că revizuirea este o cale de atac extraordinară, prin care se urmărește înlăturarea erorilor judiciare pretins comise în hotărâri judecătorești definitive, datorită necunoașterii de către instanțele judecătorești a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri ce corespund adevărului faptic și judiciar. Din punct de vedere procedural, cererea de revizuire se soluționează gradual, respectiv, în primul rând, se analizează admisibilitatea cererii, etapă în care instanța verifică cererea sub aspectul regularității sale, îndeplinirea condițiilor referitoare la hotărârile ce se atacă, cazurile invocate, titularii cererii și termenul de introducere.

Această fază presupune admisibilitatea exercitării unui drept și nu se realizează o judecată a temeiniciei cererii de revizuire formulată. La acest moment procesual, instanța nu verifică fondul cauzei deduse judecății. Numai dacă se apreciază că cererea este admisibilă, prin prisma criteriilor arătate anterior, atunci instanța va proceda la analizarea temeiniciei motivelor invocate de revizuient și în ce măsură acestea pot conduce ia anularea hotărârii definitive pronunțate. Revenind la prezenti cauză, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, în condițiile în care revizuentul nu a invocat niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc.

pen. Acesta a solicitat, în esență, o reanalizare a probatoriului administrat în fața instanțelor de judecată, fără a invoca vreo împrejurare nouă, necunoscută instanței, care ar conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate prin hotărârea definitivă. Nici administrarea unor probe noi nu este admisibilă în cererea de revizuire, în condițiile în care se cere ca faptele și împrejurărle să fie noi, și nu mijloacele probatorii. De asemenea, Curtea are în vedere și decizia, pronunțată în interesul legii, nr. 60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a hotărât în sensul că cererea de revizuire întemeiată pe alte motive decât cazurile prevăzute în art. 394 C. pr. pen. este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul R.M. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Față de data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și, având în vedere că recursul declarat de revizuient nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu. Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul recurentului a susținut că revizuientul este nevinovat și a solicitat reindividualizarea pedepsei, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Acest caz de casare poate fi avut în vedere din oficiu, însă critica privind nevinovăția revizuientului sau greșita individualizare a pedepsei nu se încadrează în dispozițiile legale mai sus menționate, potrivit cărora hotărârile pot fi supuse casării în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”. Mai mult, trebuie precizat că judecarea recursului se realizează din perspectiva soluției pronunțate prin sentința și decizia recurate, fiind vorba despre soluționarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă, și nu de soluționarea fondului cauzei. Drept urmare, criticile trebuie limitate a priori la dispozițiile art. 394 și urm. C. proc.

pen., din perspectiva admisibilității căii extraordinare de atac, fără să se poată pune în discuție legalitatea sau temeinicia pedepsei aplicate prin hotărârea penală atacată de revizuient, care are caracter definitiv și se bucură de autoritate de lucru judecat. Se constată însă că hotărârile nu au fost criticate în acest cadru, prin invocarea nelegalității soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire. Față de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat R.M. împotriva deciziei penale nr. 92/A din 25 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 1248/3/2013. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru revizuentul condamnat se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 2 septerrjfrie 2013.