ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2539/2013

Asupra

recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 109 din 8

februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în

baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de petentul R.M. împotriva sentinței penale nr. 1423 din

20 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 1342 din 12 martie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, fiind obligat la 50 RON cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut că

petentul a solicitat să fie reanalizate probele din dosar și să fie dus la testul

poligraf.

S-au depus la

dosarul cauzei referatul din 10 ianuarie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, copia sentinței penale nr. 1423 din 20 noiembrie 2006 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, cu mențiunea rămânerii definitive.

În vederea soluționării

cauzei, a fost atașat Dosarul nr. 31617/3/2006 al Tribunalului București, secția

I penală, împreună cu Dosarul nr. 1818/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București.

Prin sentința

penală nr. 1423 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, în baza art. 174 alin. (1) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. inculpatul

R.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen.

În baza art. 211

alin. (1) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la o pedeapsă de 16 ani închisoare.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dat spre executare pedeapsa cea mai grea,

20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a)-c) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71-64 lit. a)-c) C. pen.

Prin referatul

întocmit de procuror s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă,

apreciindu-se că motivele invocate de petent nu se încadrează în cele expres și

limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Tribunalul a constatat

că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Petentul a arătat că dorește

să fie reanalizate probele din dosar și să fie dus la testul poligraf, iar motivele

invocate nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 394

C. proc. pen.

Revizuentul nu

invocă elemente de fapt noi, ci solicită reanalizarea aceleiași situații de fapt,

pe baza acelorași probatorii ce au fost avute în vedere de instanța care s-a pronunțat

anterior, nefiind posibil ca pe calea revizuirii să se readministreze și reaprecieze

probatoriul din cauză în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă.

Pentru existența

cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., se cere ca faptele

și împrejurările învederate în cerere, deci faptele probatorii, să fie noi, iar

nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii

să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute

și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel revizuentul R.M., care a arătat că nu a comis fapta pentru

care s-a dispus condamnarea sa prin hotărârea a cărei revizuire o cere, apreciind,

totodată, că sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru admiterea revizuirii.

Prin decizia penală

nr. 92/A din 25 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală a fost

respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul R.M., apelantul fiind obligat

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de apel

a reținut următoarele:

Potrivit art.

394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor,

un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei

revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Cazul de la

lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor

noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului

penal ori de condamnare.

Cazurile de la

lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri

nelegale sau netemeinice.

În cazul prevăzut

de lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Din analiza dispozițiilor

legale menționate anterior, rezultă că revizuirea este o cale de atac extraordinară,

prin care se urmărește înlăturarea erorilor judiciare pretins comise în hotărâri

judecătorești definitive, datorită necunoașterii de către instanțele judecătorești

a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri ce corespund adevărului

faptic și judiciar.

Din punct de vedere

procedural, cererea de revizuire se soluționează gradual, respectiv, în primul rând,

se analizează admisibilitatea cererii, etapă în care instanța verifică cererea sub

aspectul regularității sale, îndeplinirea condițiilor referitoare la hotărârile

ce se atacă, cazurile invocate, titularii cererii și termenul de introducere.

Această fază presupune

admisibilitatea exercitării unui drept și nu se realizează o judecată a temeiniciei

cererii de revizuire formulată. La acest moment procesual, instanța nu verifică

fondul cauzei deduse judecății.

Numai dacă se

apreciază că cererea este admisibilă, prin prisma criteriilor arătate anterior,

atunci instanța va proceda la analizarea temeiniciei motivelor invocate de revizuient

și în ce măsură acestea pot conduce ia anularea hotărârii definitive pronunțate.

Revenind la prezenti

cauză, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că

cererea de revizuire este inadmisibilă, în condițiile în care revizuentul nu a invocat

niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege în

art. 394 C. proc. pen.

Acesta a solicitat,

în esență, o reanalizare a probatoriului administrat în fața instanțelor de judecată,

fără a invoca vreo împrejurare nouă, necunoscută instanței, care ar conduce la o

soluție diametral opusă celei pronunțate prin hotărârea definitivă.

Nici administrarea

unor probe noi nu este admisibilă în cererea de revizuire, în condițiile în care

se cere ca faptele și împrejurărle să fie noi, și nu mijloacele probatorii.

De asemenea, Curtea

are în vedere și decizia, pronunțată în interesul legii, nr. 60/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție prin care s-a hotărât în sensul că cererea de revizuire

întemeiată pe alte motive decât cazurile prevăzute în art. 394 C. pr. pen. este

inadmisibilă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul R.M.

Examinând cauza

în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Față de data pronunțării

deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură

penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și, având în vedere

că recursul declarat de revizuient nu a fost motivat în termenul prevăzut de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate examina decât

cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Cu ocazia dezbaterilor,

apărătorul recurentului a susținut că revizuientul este nevinovat și a solicitat

reindividualizarea pedepsei, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Acest caz de casare

poate fi avut în vedere din oficiu, însă critica privind nevinovăția revizuientului

sau greșita individualizare a pedepsei nu se încadrează în dispozițiile legale mai

sus menționate, potrivit cărora hotărârile pot fi supuse casării în situația în

care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Mai mult, trebuie

precizat că judecarea recursului se realizează din perspectiva soluției pronunțate

prin sentința și decizia recurate, fiind vorba despre soluționarea unei cereri de

revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă, și nu de soluționarea fondului cauzei.

Drept urmare,

criticile trebuie limitate a priori la dispozițiile art. 394 și urm. C. proc. pen.,

din perspectiva admisibilității căii extraordinare de atac, fără să se poată pune

în discuție legalitatea sau temeinicia pedepsei aplicate prin hotărârea penală atacată

de revizuient, care are caracter definitiv și se bucură de autoritate de lucru judecat.

Se constată însă

că hotărârile nu au fost criticate în acest cadru, prin invocarea nelegalității

soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Față de cele reținute,

constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute

în vedere din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat R.M. împotriva deciziei penale nr. 92/A

din 25 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată

în Dosarul nr. 1248/3/2013.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

pentru revizuentul condamnat se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi, 2 septerrjfrie 2013.