ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 134/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9709/28.10.2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de A. împotriva sentinței civile nr. 10956/06.12.2013, pronunțată de aceeași instanță.

Împotriva acestei sentințe civile, contestatoarea a declarat apel, care prin decizia civilă nr. 5487/27.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost constatat ca fiind perimat.

Împotriva acestei decizii civile, apelanta a declarat recurs, a cărui judecată a fost suspendată prin încheierea din 21.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii sale.

În motivare, după prezentarea obiectului cauzei și a celorlalte dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată în care aceasta este parte, autoarea căii de atac a arătat, în esență, că încheierea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât, în opinia sa, prezența sa la termenul stabilit pentru soluționarea cauzei nu era necesară.

În continuare, recurenta-reclamantă a invocat nulitatea tuturor hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată în cauzele în care aceasta a fost parte, apreciind că acestea au fost date cu nerespectarea legii și a dreptului său la pensie, apreciind că acțiunile promovate ar fi putut fi soluționate în cadrul unui singur dosar.

De asemenea, a afirmat că sentința civilă nr. 9709/28.10.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și decizia civilă nr. 5487/27.11.2019 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sunt nelegale, fiind date cu aplicarea greșită a legii și cu încălcarea dreptului său la pensie și a dreptului la apărare garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Sub acest aspect, a susținut că hotărârile sus-menționate au fost date în lipsa unei dezbateri pe fondul cauzei, doar în temeiul unor excepții invocate de instanțele de control judiciar.

În aceste condiții, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3-8 C. proc. civ., dispozițiile art. 15, ale art. 304

1

și ale art. 312 din același Cod, solicitând restabilirea legalității în cauză prin modificarea încheierii atacate și judecarea pe fond a litigiului, în sensul admiterii acțiunii sale.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 25.11.2020, Înalta Curte, constatând lipsa părților de la judecata procesului și că în cauză nu a fost solicitată judecata acestuia și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului.

Astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 1 an. (...)".

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate în vederea respectării dreptului părților la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 1 an și vina părții, instanța putând să o constate și din oficiu, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, instanța supremă constată că, în cauză, ultimul act de procedură îndeplinit a fost la 25.11.2020, când judecata recursului a fost suspendat în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că de la această dată părțile nu au mai efectuat niciun demers în vederea continuării judecății, fiind, astfel, în culpă procesuală.

Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din lipsa de stăruință a părților mai mult de 1 an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 21.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.