ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1318/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursurilor civile de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, declinată în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Județeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 998.319 RON, încasată necuvenit și nedatorat, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 920 din 29 septembrie 2020, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Județeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 998.319 RON; de asemenea a obligat pârâta la plata sumei de 17.388 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva sentinței Tribunalului Vâlcea a declarat apel pârâta Uniunea Județeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea, solicitând, în principal, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea, iar în subsidiar, s-a solicitat schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererii sau a admiterii în parte. A atacat pârâta și încheierea din data de 15 septembrie 2020 prin care s-au respins obiecțiunile sale împotriva raportului de expertiză întocmit de expertul consilier.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 375/A-com din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de pârâta Uniunea Județeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea împotriva sentinței nr. 920 din 29 septembrie 2020 pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea, numai pentru suma de 234.976 RON și a obligat pârâta să restituie reclamantei această sumă, reprezentând plată nedatorată; a respins apelul declarat împotriva încheierii din 15 septembrie 2020; a compensat cheltuielile de judecată în sumă de 10.704 RON datorate de pârâtă către reclamantă în primă instanță, cu cele în sumă de 10.794 RON, datorate de intimata-reclamantă către apelanta-pârâtă în apel și a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 20 RON cu acest titlu.

E. Considerentele hotărârii instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Pentru a se reține caracterul absolut nedatorat al plății, trebuie să se facă dovada că datoria nu a existat vreodată, ori, deși a existat, a fost desființată ulterior, cu efecte retroactive, ceea ce, în cauză, nu numai că nu a fost demonstrat de către reclamantă, dar nici nu a fost susținut de către aceasta.

Contrar prevederilor Statutului reclamantei, prima instanță a reținut inexistența obligației reclamantei de a participa la susținerea financiară a Uniunii pârâte prin plata unei contribuții ce se plătește lunar, iar pentru a reține astfel a recurs la argumente referitoare la procedura de stabilire și de comunicare către reclamantă a respectivei contribuții de susținere, deși reclamanta nu a invocat în cadrul cererii de chemare în judecată motive privitoare la aceste aspecte.

Ceea ce s-a dedus judecății nu este caracterul legal sau nelegal al contribuției convenite prin statutele adoptate de către părți, ci caracterul nedatorat al acesteia, cu privire la care reclamanta a susținut că "a fost indusă în eroare de către pârâta debitoare că ar datora achitarea acestei taxe".

Întrucât statutul adoptat de către reclamantă se referă și la obligația pretins inexistentă, se reține că, pentru a se putea dispune restituirea plății nedatorate, trebuie îndeplinită și condiția referitoare la eroarea determinantă, scuzabilă, cu care s-a făcut plata. În cauză, această condiție se poate reține a fi îndeplinită numai pentru o parte din suma a cărei restituire s-a cerut, și anume numai pentru suma indicată de apelantă de 234.976 RON, stabilită de expertul numit în cauză ca fiind plătită în plus față de cota calculată conform art. 48 din Statutul reclamantei.

Acțiunea în restituire se reține a fi întemeiată numai în parte și anume numai pentru suma plătită în plus de către reclamantă cu titlu de contribuție la susținerea Uniunii județene față de care se află într-un raport de afiliere, reclamanta fiind îndreptățită la restituire doar pentru suma de 234.976 RON.

Privind apelul declarat împotriva încheierii din 15 septembrie 2020, Curtea a constatat că acesta nu este fondat, obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiză întocmit de către expertul consilier nu sunt de primit.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamanta A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii. Pentru suma de 234.976 RON recunoscută ca fiind încasată necuvenit sunt aplicabile atât prevederile statutare cât și condițiile plății nedatorate, iar pentru restul sumei nu sunt aplicabile. Deși instanța face o enumerare a sumelor identificate de către expertul contabil ca fiind achitate cu titlu de cotă statutară pe anii 2014 - 2015 - cotă nedatorată, când se ajunge la calculul acestora, în loc să adune sumele achitate de recurenta-reclamantă nedatorat, ajunge la o sumă care nu își găsește nici un corespondent în sumele achitate cu titlu de cotă.

Hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței.

Instanța de apel a încălcat atât dispozițiile privind plata nedatorată, prevăzute de art. 1341 C. civ., cât și prevederile statutare care au guvernat relațiile dintre părți în perioada 2014 - 2016.

Hotărârea este nelegală, s-au achitat nedatorat 998.319 RON pe care pârâta trebuie obligată să o restituie în totalitate.

Uniunea Județeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea a formulat recurs incident împotriva considerentelor deciziei civile nr. 375 din 28 iunie 2021 a Curții de Apel Pitești, respectiv împotriva considerentelor potrivit cărora instanța de apel deși a statuat în mod legal că plățile în discuție fac parte din raportul juridic născut între părți și "ca urmare a încheierii între părți a unor contracte de împrumut" și, atunci când se analizează diferența de sumă de la 234.976 RON la 998.319 RON, a statuat tot în mod legal că "trebuie admis că o parte reprezintă contribuție datorată în cadrul raportului juridic născut din afilierea reclamantului la Uniunea pârâtă, iar o altă parte a fost plătită cu titlu de dobândă contractuală, datorată de reclamantă în puterea contractelor de împrumut încheiate între părți".

Se rețin în considerente unele constatări de fapt greșite în opinia recurentei-pârâte și care o prejudiciază:

"acestea (contractele de împrumut încheiate între părți) au fost puse în executare silită numai în ceea ce privește principalul, așa cum rezultă din actele de executare depuse la dosar, nu și pentru dobânda prevăzută de aceste contracte".

Atunci când se analizează susținerile intimatei din întâmpinare (respectiv susținerea că "parte din sumele plătite reprezintă dobânda stipulată în contractele de împrumut" se reține indirect (chiar dacă sunt înlăturate aceste susțineri) că "între părți au fost alte procese, în cadrul cărora s-au discutat pretențiile pârâtei din prezenta cauză izvorând din aceleași contracte de împrumut".

Se solicită admiterea recursului incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și înlăturarea considerentelor criticate, înlocuirea acestora cu alte considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii recurate.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind nefondate și acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Hotărârea recurată răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât considerentele acesteia cuprind: Obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii se înfățișează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate nu sunt dubitative, ci oferă o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Așa fiind, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, iar în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare presupune că instanța a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile privind plata nedatorată prevăzută de art. 1341 C. civ., cât și prevederile statutare care au guvernat relațiile dintre părți, în perioada 2014-2016.

Potrivit dispozițiilor art. 1341 alin. (1) C. civ.:

"cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire". Din faptul plății nedatorate se naște un raport obligațional; astfel, solvens dobândește un drept de creanță, adică dreptul de a cere de la accipiens restituirea prestației executate fără a fi datorată.

Plata nedatorată este definită ca fiind un fapt juridic licit și voluntar care constă în executarea de către o persoană, numită solvens, în principiu din eroare, a unei prestații la care nu era obligată și fără intenția de a plăti datoria altuia.

Una dintre condițiile plății nedatorate este aceea ca datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe.

În speță, s-a stabilit în mod corect că numai pentru suma de 234.976 RON stabilită de expertul numit în cauză ca fiind plătită în plus față de cota calculată conform art. 48 din Statutul recurentei-reclamante, sunt întrunite condițiile legii privind plata nedatorată.

Instanța de apel a stabilit suma ce trebuie restituită conform raportului de expertiză efectuat în cauză și a reținut că o parte din această sumă reprezintă contribuție datorată în cadrul raportului juridic născut din afilierea reclamantei la Uniunea pârâtă, iar o altă parte a fost plătită cu titlu de dobândă contractuală, datorată de reclamantă în puterea contractelor de împrumut încheiate de părți.

S-a reținut în mod corect de către instanța de apel faptul că reclamanta a înregistrat plata dobânzii contractuale pe conturi de contribuție statutară, însă acest aspect nu poate împiedica distincția făcută de expertul cauzei între cele două categorii de obligații stinse prin plată, cea având ca obiect contribuția stipulată prin Statutul reclamantei, și cea având ca obiect dobânda, stipulată în contractele de împrumut. Aceeași concluzie se desprinde și din confirmarea de sold menționată de către expertul cauzei în raportul de expertiză ca fiind emisă de către reclamantă la sfârșitul anului 2016.

Așa fiind, în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 1341 C. civ. și nici dispozițiile statutare care au guvernat relațiile dintre părți.

De asemenea, nu au fost încălcate dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

"Când cererea a fost admisă în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".

Instanța de apel a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea.

Pe cale de consecință, în mod corect s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum s-a reținut în considerentele ce preced, hotărârea recurată răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În considerentele hotărârii recurate sunt reținute susținerile părților.

De altfel, chiar recurenta-pârâtă arată că "se reține indirect (chiar dacă sunt înlăturate aceste susțineri) că între părți au fost alte procese, în cadrul cărora s-au discutat pretențiile pârâtei din prezenta cauză izvorând din aceleași contracte de împrumut".

Așadar, aceste considerente cuprind susținerile intimatei din întâmpinare și nu reprezintă aprecieri ale instanței de apel.

Cuantumul sumei la a cărei restituire a fost obligată pârâta a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel că nu pot fi primite criticile aduse considerentelor deciziei prin recursul incident.

Având în vedere aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. și recursul incident formulat de recurenta-pârâtă UNIUNEA JUDEȚEANĂ A CASELOR DE AJUTOR RECIPROC VÂLCEA împotriva deciziei nr. 375/A-com din 28 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 mai 2022.