Decizia nr. 841/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 7 decembrie 2016, A., în insolvență, a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Arad prin Primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, să se constate nulitatea absolută parțială a înscrierilor din CF x Arad (provenit din conversia CF vechi x Arad) nr. top. x în ceea ce privește înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei de rândul I asupra imobilului reprezentând construcție casa de cultură; să se constate că reclamanta are calitatea de proprietar al construcției și are dreptul de folosință gratuită asupra imobilului reprezentând teren în suprafață de 4140 mp înscris în CF x Arad nr. top. x pe toată durata existenței construcției, precum și să se dispună obligarea OCPI Arad la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată. Prin cererea de modificare a acțiunii din 7 martie 2017, reclamanta a arătat că înțelege a se judeca în contradictoriu cu Municipiul Arad prin Primar, sens în care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a acestuia. A mai solicitat introducerea în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 68 C. proc. civ., a ANCCSR și CNSLR Frăția. Prin încheierea din 25 aprilie 2017, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis, în principiu, cererea de chemare în judecată a altor persoane, dispunând citarea ANCCSR ȘI CNSRL Frăția în calitate de reclamante.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 105 din 4 iulie 2017, Tribunalul Arad, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active. A respins excepția inadmisibilității acțiunii. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă precizată exercitată de reclamanta A. în contradictoriu cu Municipiul Arad prin Primar A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea de chemare în judecată a Asociației Naționale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România și a CNSLR Frăția. Fără cheltuieli de judecată.

Ciclul procesual anterior 3.1. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 181 din 8 noiembrie 2017, prin care s-a respins apelul declarat de reclamantă - persoană juridică în insolvență, prin administrator judiciar B. și administrator special C. împotriva sentinței tribunalului. 3.2. Prin decizia nr. 228 din 30 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia pronunțată de curtea de apel după casare Prin decizia nr. 208 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. în contradictoriu cu intimații - pârâți Municipiul Arad prin Primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad și intimatele - reclamante Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România și Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată. În consecință, a constatat calitatea de proprietar al reclamantei asupra imobilului construcție Casa de Cultură a Sindicatelor Arad înscris în CF x Arad nr. top x; a constatat existența în favoarea reclamantei a dreptului de folosință gratuită asupra terenului în suprafață de 4140 mp aferent construcției, înscris în CF x Arad nr. top. x; a dispus către OCPI Arad radierea din CF x Arad cu privire la top. x a dreptului de proprietate al Municipiului Arad asupra construcției Casa de Cultură a Sindicatelor Arad concomitent cu înscrierea în aceeași carte funciară, în favoarea reclamantei, a dreptului de proprietate asupra aceleiași construcții și a dreptului de folosință gratuită asupra terenului în suprafață de 4140 mp; a respins, în rest, cererea. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței pronunțate de prima instanță și a obligat pe pârâtul Municipiul Arad la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 8000 RON, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate în apel în cuantum de 12383,65 RON.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Arad prin Primar solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei curții de apel, iar în rejudecare, respingerea apelului declarat de reclamantă și menținerea soluției tribunalului de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii, pentru motivele subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Raportat la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul a apreciat că decizia atacată este nemotivată, respectiv nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază. A învederat că motivarea este de esență hotărârii și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de recurs să verifice aplicarea legii. În speță, a solicitat a se observa că instanța de apel, în motivarea hotărârii, s-a rezumat la o înșiruire de fapte și argumente, nerăspunzând în fapt și în drept la toate apărările formulate de către Municipiul Arad. A arătat că a probat faptul că intimata - reclamantă a plătit/plătește taxă pe clădire cu mult inferioară impozitului pe clădire (impozit pe care îl plătește proprietarul), diferența obligațiilor datorate fiind enormă. A precizat că a invocat puterea lucrului judecat, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel rezumându-se a respinge, ca nefondată, această apărare, fiind "în acord cu opinia apelantei". Or, apelanta - reclamantă, așa cum rezultă din lectura sentinței civile nr. 2696 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru a "scăpa" de plata unor sume de bani care se datorau bugetului local al Municipiului Arad, s-a apărat în sensul că nu este proprietara construcției, că "potrivit extrasului de carte funciară, în anul 2014, proprietar asupra construcției Casa de Cultura a municipiului Arad este Municipiul Arad". Sentința civilă a rămas definitivă prin neatacarea acesteia de către niciuna dintre părți, ceea ce conduce la concluzia că cele statuate de instanță au fost acceptate de părți în totalitate, implicit cu privire la persoana titulară a dreptului de proprietate, respectiv Municipiul Arad. În atare condiții, organul fiscal, ținând cont de faptul că imobilul (clădirea) este proprietatea Municipiului Arad, a stabilit taxa pe clădiri pentru clădirea situată în Arad, str. x (sediul social al reclamantei) având ca temei legal dispozițiile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (act normativ valabil până la data de 31 decembrie 2015). Potrivit recurentului, instanța de apei a ignorat fără nicio justificare temeinică acest aspect, care nu mai poate fi reanalizat ulterior, deoarece s-ar nesocoti principiul puterii lucrului judecat, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, instanța de apel nu a făcut nicio referire la apărarea privitoare la faptul că apelanta - reclamantă avea posibilitatea legală de a formula, în termenul legal, plângere împotriva încheierii de carte funciară prin care a fost notată proprietatea Municipiului Arad. Mai mult, curtea de apel nu a făcut nicio referire la probele din dosar, respectiv la Autorizația pentru executare lucrări nr. x/11 martie 1976 eliberată în favoarea beneficiarului Consiliul Județean at Sindicatelor Arad, proces-verbal de recepție preliminară, Hotărârea Consiliului de miniștri al RSR, fișa tehnico-economică, de unde rezultă că nu există identitatea de persoană între titularul cererii, respectiv A. și beneficiarul înscris pe autorizația de construire. A susținut, în acest context, că motivarea care se regăsește în considerentele deciziei recurate atrage casarea acesteia din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a făcut trimitere la cele cele reținute prin decizia de casare pronunțată de instanța supremă, prin care s-a dispus rejudecarea apelului, cu luarea în considerare a faptului că "cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată, este o acțiune în constatarea dreptului real de proprietate, prin care se solicită să se constate că are calitatea de proprietar al imobilului reprezentând construcție Casa de Cultură a Sindicalelor Arad înscris în CF. x Arad nr. top. x" și că "numai după soluționarea acestui capăt de cerere instanța putea trece la analiza nulității absolute parțiale a înscrierilor din CF. x Arad nr. top. x în ceea ce privește înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei de rândul I asupra imobilului reprezentând construcție Casa de Cultură a Sindicalelor Arad și a celorlalte capete de cerere". A concluzionat că norma legală aplicabilă situației juridice deduse judecății în speță este, pe de o parte, art. 35 C. proc. civ., fiind o acțiune în constatare a unui drept (a dreptului de proprietate), iar pe de altă parte, deși acțiunea în rectificare de carte funciară are ca temei art. 34 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data înscrierilor în cartea funciară și art. 908 alin. (1) pct. 2 C. civ., aceste dispoziții legale nu pot fi incidente în cauză, deoarece intimata - reclamantă nu poate accesa efectele acestora, câtă vreme nu a dovedit îndeplinirea condiției existenței titlului de proprietate asupra clădirii în discuție. Prezentând condițiile ce se cer îndeplinite cumulativ pentru exercitarea acțiunii în constatare, recurentul a învederat principiul subsidiarității acțiunii în constatare, în raport cu acțiunea în realizare, cu toate consecințele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acțiuni. A susținut că instanța de apel, cu nesocotirea normelor de drept material mai sus indicate (art. 34 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 7/1996), a dispus către OCPI Arad rectificarea, respectiv radierea din CF a dreptului de proprietate al Municipiului Arad asupra construcției, cu toate că, indiferent dacă capătul principal de cerere (acțiunea în constatare) ar fi fost admis sau nu, hotărârile pronunțate cu privire la cererile în constatare nu pot fi titluri executorii, nefiind susceptibile de executare silită. Ca atare, soluția este greșită deoarece acțiunea în constatare are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi. A solicitat a se observa că din petitele acțiunii nu reiese că, în speță, ar fi vorba despre o acțiune a constatării nulității sau de anulare a vreunui act și nici de o acțiune în revendicare prin comparare de titluri. Cum cererea în constatare are un caracter subsidiar față de cererea în realizare, soluția corectă ar fi fost aceea de respingere ca inadmisibilă a acestei cereri dacă partea poate cere realizarea dreptului. Potrivit recurentului, intimata - reclamantă a avut deschisă calea a două acțiuni prin care să realizeze dreptul pe care îl pretinde, respectiv acțiunea în contencios administrativ împotriva HCLM Arad nr. 99/2003 și ulterior HCLM Arad nr. 342/2003 și plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr. x/7 aprilie 2003 a OCPI Arad sau plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr. x/7 ianuarie 2004. A reiterat faptul că intimata - reclamantă ocupă în fapt imobilul (clădire și teren), fără permisiunea sau îngăduința sa, fără a avea vreun drept și fără a avea vreun titlu locativ, municipalitatea fiind practic lipsită de însăși utila și liniștita folosință a imobilului dar și de posibilitatea de a investi în reabilitarea totală a clădirii, construcție aflată/lăsată de ocupant într-o stare de degradare avansată. În opinia recurentului este evident că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material ale Legii nr. 7/1996. A precizat că situațiile de exercitare a acțiunii în rectificarea înscrierilor de carte funciară sunt prevăzute limitativ de art. 34 din Legea nr. 7/1996, în același sens fiind și dispozițiile art. 907 C. civ. Or, în speță, intimata - reclamantă nu se regăsește în niciuna dintre situațiile la care se referă art. 36 din Legea nr. 7/1996, câtă vreme municipalitatea are un titlu, reprezentat de HCLM Arad nr. 99/2003 și ulterior HCLM Arad nr. 342/2003, care nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 și ale art. 907 C. civ. Mai mult, a apreciat că soluția de admitere a apelului nesocotește dispozițiile art. 25 din Legea nr. 7/1996, în acord cu care înscrisurile în cartea funciară își produc efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor, dar și a art. 883 C. civ. A arătat că în mod corect s-a reținut, atât de către prima instanță cât și de către instanța de apel (anterior rejudecării), faptul că potrivit colii de CF nr. x Arad rezultă că imobilul cu nr. top. x - intravilan cu construcții, parc - domeniu public de interes local figurează ca fiind proprietatea Municipiului Arad din anul 2003, în temeiul HCLM Arad nr. 99/2003 și că, ulterior, în baza HCLM Arad nr. 342/2003, acesta a fost dezmembrat în două noi parcele sub B3: 8600/1 - intravilan cu construcție parc în suprafață de 26.500 mp și 8600/2 - intravilan cu Casa de Cultură a Sindicatelor în suprafață de 4.140 mp. Instanța de apel a nesocotit și celelalte argumente, respectiv faptul că, construirea Casei de Cultură a fost o veritabilă investiție publică la care și-au adus contribuția financiară mai multe instituții publice. Interpretând greșit dispozițiile art. 908 alin. (1) pct. 1 C. civ., instanța de apel, pe de o parte, în mod corect a reținut că "rectificarea înscrierilor în cartea funciară nu are ca finalitate anularea acestora ci radierea, îndreptarea sau corectarea respectivelor înscrieri", iar pe de altă parte, a reținut că "înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului, Municipiul Arad. asupra construcției Casa de Cultură a Sindicatelor Arad nu este valabilă, ceea ce impune rectificarea înscrierii, respectiv radierea acesteia", fără a preciza care este hotărârea judecătorească care consfințește definitiv nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al Municipiului Arad. A reiterat și faptul că înscrierea în cartea funciară a fost operată în temeiul unui act normativ de autoritate (HCLM Arad nr. 99/2003 și ulterior HCLM Arad nr. 342/2003 - neanulate), cu putere de lege. Recurentul s-a prevalat și de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și de cele ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, acte normative care trebuie coroborate cu prevederile lit. h) din Anexa 3 la Normele tehnice din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999. În final, a apreciat că intimata - reclamantă invocă un drept de proprietate asupra construcției inexistent, în raport cu împrejurarea că înscrisurile de care se prevalează nu constituie vreun drept de proprietate în favoarea acesteia, în condițiile art. 645 C. civ. (echivalent cu art. 557 Noul C. civ.).

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive. A arătat că prin sentința tribunalului a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI Arad și a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu acesta. A mai precizat că potrivit competențelor și în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996 și ale Ordinului nr. 700/2014 nu intervine, prin operațiunile de înscriere în cărțile funciare, în conținutul drepturilor, actelor sau faptelor juridice evidențiate în cuprinsul acestora, înscrierile fiind efectuate de registratorul de carte funciară în exercițiul unor atribuții conferite prin lege dar care nu se pot substitui controlului de legalitate al instanței de judecată competente. Prin întâmpinarea formulată de intimatele - reclamante A. și Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România s-a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat ca în situația în care se va aprecia ca fiind fondat vreun motiv de recurs, să se caseze decizia și să se trimită cauza spre rejudecare curții de apel, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Au susținut că prin recurs, dincolo de pretinsa nemotivare a deciziei, Municipiul Arad încearcă, în esență, să repună în discuție aspecte care au intrat în sfera autorității de lucru judecat, fie pentru că nu a promovat cale de atac împotriva acestora (cum ar fi inadmisibilitatea acțiunii introductive), fie pentru că au fost tranșate de instanțele de judecată în primul ciclu procesual (cum ar fi aspectul tranșat de instanța supremă privind caracterul de capăt principal de cerere al acțiunii în constatare care influențează în mod decisiv soluția asupra capătului accesoriu vizând acțiunea în rectificare). În susținerea excepției nulității recursului, intimatele au apreciat că, în cauză, criticile formulate sunt doar aparent încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Au învederat că atâta vreme cât instanța de apel s-a pronunțat cu privire la motivele în legătură cu care recurentul pretinde o altă situație și deci hotărârea ar fi nemotivată, invocarea pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. este pur formală, fiind evident că decizia este motivată. Tot așa, au precizat că în susținerea motivului de recurs subsumat pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul nu a invocat norme de drept material pe care instanța de apel să le fi încălcat sau aplicat greșit ci norme de procedură, ceea ce echivalează cu nerespectarea textului de lege. În situația în care se va aprecia că motivele se circumscriu celor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., intimatele au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Au susținut motivarea deciziei atacate, subliniind că obligația de motivare care revine judecătorului nu presupune în mod necesar existența unui răspuns detaliat pentru fiecare argument prezentat de parte, instanța putând grupa argumentele/apărările formulate de părți și a le analiza împreună. Or, în cazul de față, instanța de apel a răspuns tuturor argumentelor, din analiza deciziei recurate rezultând concluzia că motivarea permite decelarea raționamentului care a condus la soluția de admitere a apelului propriu. Au susținut, totodată, că instanța de apel a aplicat corect normele de drept material incidente, criticile privind inadmisibilitatea acțiunii introductive fiind neîntemeiate. Cu privire la aspectul inadmisibilității, au invocat în primul rând autoritatea de lucru judecat a soluției de respingere pronunțată de tribunal în primul ciclu procesual, tot cu autoritate de lucru judecat stabilindu-se de către Înalta Curte prin decizia de casare că tocmai capătul de cerere privind acțiunea în constatare, respectiv admiterea acestuia, permite și legitimează rectificarea cărții funciare. În subsidiar, intimatele au arătat că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată. Au susținut că în mod corect instanța de apel a stabilit că recurentul nu a dobândit legal dreptul de proprietate asupra construcției și terenului, în condițiile în care dreptul de proprietate nu se dobândește prin emiterea unei hotărâri de Consiliu local, iar în cauză nu există o hotărâre de Guvern prin care să se ateste apartenența bunurilor la domeniul public al Municipiului Arad, invocarea caracterului inalienabil, imprescriptibil și insesizabil al domeniului public neavând efectul invocat de recurent. Au mai susținut că nu există putere de lucru judecat prin raportare la cele reținute în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Arad și că Hotărârile Consiliului local nr. 99/2003 și nr. 342/2003 nu fac referire la construcții. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, ale cărui motive au fost circumscrise pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. A mai arătat că pe fond își menține toate criticile formulate împotriva deciziei și a solicitat admiterea recursului.

Procedura de filtru Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că nu se verifică excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, iar prin încheierea din 8 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a acordat termen de judecată, cu citare părți la 13 aprilie 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele: - este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde că hotărârea recurată este nemotivată, critică subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Contrar susținerilor părții pârâte, hotărârea recurată nu conține o înșiruire de fapte și argumente ci, dimpotrivă, răspunde, în detaliu, în fapt, prin trimitere la probatoriile administrate de părți, și în drept, prin trimitere la normele de drept relevante, tuturor aspectelor critice învederate de părți prin memoriul de apel și întâmpinări, în limitele stabilite prin decizia de casare pronunțată în ciclul procesual anterior al cauzei pentru rejudecarea cauzei. De altminteri, invocând viciul nemotivării, se constată că partea pârâtă formulează critica în termeni generali, ignorând considerentele expuse în cuprinsul hotărârii recurate și care au fundamentat soluția. Rezultă că instanța de apel, în aplicarea regulii tantum devolutum quantum apellatum, a constatat că nu are a analiza soluțiile prin care prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea dreptului de proprietate și excepția lipsei calității procesuale active a părții reclamante, întrucât împotriva dezlegărilor date acestor chestiuni litigioase ale cauzei prin hotărârea primei instanțe nu a fost exercitată calea de atac a apelului de către partea pârâtă, intrând, astfel, în puterea lucrului deja judecat. În atare condiții, din perspectiva cerinței motivării, se dovedesc a fi suficiente considerentele prin care instanța de apel a evidențiat argumentele pe baza cărora prima instanță a statuat că acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra construcției este admisibilă, respectiv că partea reclamantă are calitate procesuală activă în privința cererilor deduse judecății. Considerentele hotărârii recurate expun, totodată, și mijloacele de probă avute în vedere de prima instanță în fundamentarea soluției privitoare la calitatea procesuală activă a părții reclamante, anume, solicitarea Consiliului Județean al Sindicatelor Arad de emitere a autorizației nr. x/11.03.1976 pentru executarea lucrării de construcție, mențiunile procesului-verbal de recepție finală datat 7.11.1986, hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România prin care a fost aprobată investiția, în care se arată contribuțiile diverselor instituții, printre care UGSR cu 4,1 milioane de RON, precum și faptul că terenul aferent construcției, în suprafață de 6600 mp, a fost transmis pe durată nedeterminată din administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Arad în folosința gratuită a Uniunii Generale a Sindicatelor din România. Așa fiind, afirmația părții pârâte potrivit căreia instanța de apel nu a făcut nicio referire la probele din dosar, enumerând mijloacele de probă mai sus arătate, se dovedește a fi străină lucrărilor dosarului. Subsumat acestei critici de nelegalitate, partea pârâtă pretinde și că instanța de apel a omis să arate argumentele pentru care a înlăturat efectele puterii lucrului judecat ale considerentelor sentinței civile nr. 2696/15.12.2014 a Tribunalului Arad în privința titularului dreptului de proprietate asupra imobilului construcție în litigiu, afirmând că mențiunea potrivit căreia soluția de respingere se impunea în acord cu opinia apelantei nu poate fi primită, întrucât nu reprezintă un argument juridic. Critica părții, astfel dezvoltată, ignoră conținutul considerentelor hotărârii recurate și extrage, nepermis, expresia menționată din contextul în care a fost expusă. Rezultă că instanța de apel nu a primit această apărare a părții motivat de faptul că în primul proces, finalizat prin pronunțarea hotărârii nr. 2696/15.12.2014, instanța de judecată a fost chemată să se pronunțe asupra legalității unor acte administrativ-fiscale iar statuările privind titularul dreptului de proprietate asupra construcției din respectiva hotărâre rezultă că sunt rezultatul cercetării mențiunilor extrasului de carte funciară din anul 2014, în timp ce în prezentul proces se tinde să se dovedească tocmai faptul că mențiunile din cartea funciară în baza cărora a fost emis respectivul extras nu corespund realității, aspect care a fost învederat și de partea reclamantă, context în care s-a reținut formularea în acord cu opinia apelantei, adică cu apărarea formulată de aceasta. În fine, partea pârâtă pretinde incidența viciului nemotivării și sub motiv că lecturarea sentinței nr. 2696/15.12.2014 ar impune, potrivit aprecierilor sale, concluzia că a fost indicată de partea reclamantă în respectivul proces ca fiind proprietara construcției pentru a "scăpa" de plata unor sume de bani datorate bugetului local, taxa pe clădire fiind mult inferioară impozitului pe clădire, "diferența obligațiilor datorate fiind enormă", fără însă a arăta care este relevanța juridică în procesul pendinte a acestor argumente. Așa fiind, cum hotărârea recurată este motivată într-o manieră clară și lipsită de ambiguități, care permite urmărirea și înțelegerea raționamentului judiciar și identificarea normelor de drept și a principiilor care au stat la baza soluției, furnizând părții pârâte dovada că cererile și mijloacele sale de probă au fost analizate, instanța de recurs urmează a constata că nu poate primi critica de nelegalitate subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde că hotărârea recurată a fost pronunțată cu nerespectarea principiul subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizare, prevăzut la art. 35 C. proc. civ., cu consecința constatării greșite a admisibilității acțiunii în constatare, critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării motivului de recurs bazat de nemotivare, excepția inadmisibilității cererii în constatarea dreptului de proprietate dreptului de proprietate a fost invocată la judecata în primă instanță din primul ciclu procesual al cauzei și a fost respinsă prin sentința civilă nr. 105 din 4 iulie 2017 a Tribunalului Arad, secția I civilă, soluție care nefiind atacată cu apel de partea pârâtă și, în lipsa interesului, nici de partea reclamantă, a dobândit, de la data pronunțării hotărârii primei instanțe, autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte, lucrările dosarului evidențiază faptul că prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual al cauzei, nr. 228/30.01.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă nu a constatat existența unui raport de subsidiaritate între cele două acțiuni, în sensul normei de drept prevăzute la art. 35 C. proc. civ. ci, dimpotrivă, a statuat în sarcina instanței de trimitere că are a judeca, cu prioritate, acțiunea în constatarea dreptului real de proprietate prin care partea reclamantă a pretins că este titulara dreptului de proprietate asupra construcției Casa de Cultură a Sindicalelor Arad, identificată în CF. x Arad, sub nr. top x, respectiv, că numai după soluționarea acestei cereri poate trece la analizarea nulității absolute parțiale a înscrierilor din cartea funciară menționată (provenită din conversia CF. vechi x Arad) de sub rândul I referitoare la dreptul de proprietate asupra construcției și a celorlalte capete de cerere. Așa fiind, în respectarea regulii tantum devolutum quantum apellatum, prevăzute la art. 477 alin. (1) C. proc. civ. și a normei de drept prevăzute la art. 501 C. proc. civ., potrivit căreia, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, instanța de apel, în rejudecare, nu era învestită să reanalizeze soluția dată de prima instanță asupra excepției inadmisibilității acțiunii în constatare, cum greșit pretinde partea pârâtă. Ca atare, cum această chestiune litigioasă nu a făcut obiectul învestirii instanței de apel, rezultă că partea pârâtă nu are deschisă nici calea recursului pentru a formula critici sub acest aspect, al chestiunii inadmisibilității acțiunii în constatare, prin invocarea principiul subsidiarității acestei acțiuni în raport de acțiunea în realizare, prevăzut la art. 35 C. proc. civ. În consecință, argumentele invocate de către partea pârâtă prin recurs în susținerea acestei excepții, urmează a fi respinse în integralitatea lor. În raport de cele arătate, Înalta Curte va constata ca fiind indiferente cauzei considerentele hotărârii recurate prin care instanța de apel, răspunzând apărărilor părții pârâte, a statuat că acțiunile în contencios administrativ în anularea hotărârilor nr. 99/2003 și nr. 342/2003 ale Consiliului Local Arad nu reprezintă acțiuni în realizare, în sensul art. 35 C. proc. civ., respectiv, ca fiind lipsită de interes, critica din recurs privind omisiunea instanței de apel de a analiza, din aceeași perspectivă, a incidenței normei procedurale menționate, și de a califica a fi acțiuni în realizare plângerile ce puteau fi exercitate de partea reclamantă împotriva încheierilor de carte funciară nr. x/7 aprilie 2003 și nr. 152/7 ianuarie 2004 ale OCPI Arad. Pentru aceleași argumente se dovedește a fi lipsită de relevanță juridică și apărarea părții pârâte privind omisiunea instanței de apel de a statua asupra faptului că intimata - reclamantă ocupă în fapt imobilul (clădire și teren), fără permisiunea sau îngăduința sa, fără a avea vreun drept și fără a avea vreun titlu locativ, deoarece analiza era lipsită de interes în absența învestirii instanței de apel cu verificarea excepției inadmisibilității acțiunii în constatare prin raportare la acțiunea în revendicare, privită ca acțiune în realizare, respectiv, în condițiile recunoașterii de către partea reclamantă a acestui fapt, al deținerii posesiei, indicat de aceasta ca fiind impedimentul care o împiedică să exercite acțiunea în revendicare. - este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde aplicarea greșită a dispozițiilor art. 34 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 7/1996, având un conținut asemănător cu cele ale art. 908 alin. (1) pct. 2 C. civ., argumentat de faptul că titlurile de proprietate în baza cărora a fost înscris dreptul de proprietate asupra construcției în favoarea sa, anume hotărârile Consiliului Local Municipal Arad nr. 99/2003 și nr. 342/2003, nu au fost desființate și nici anulate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Art. 34 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 7/1996 (varianta republicată 3 martie 2006) prevedea următoarele: Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că dreptul înscris a fost greșit calificat. Critica formulată ignoră împrejurarea că în procesul pendinte partea reclamantă a dedus judecății două acțiuni civile distincte, anume acțiunea în constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului-construcție, prin care partea pretinde în baza titlurilor exhibate că imobilul este proprietatea sa și contestă existența în patrimoniul părții pârâte a unui astfel de drept, respectiv, acțiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară, prin care partea cere corectarea înscrierilor inexacte efectuate în cartea funciară, în sensul menținerii înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea părții pârâte și înscrierea dreptului său de proprietate asupra construcției, precum și a dreptului de folosință asupra terenului, astfel cum aceste drepturi sunt probate prin titlurile de proprietate. Rezultă din cuprinsul hotărârii recurate că instanța de apel, în acord cu îndrumările date prin decizia de casare, în soluționarea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate a procedat la verificarea titlurilor de proprietate exhibate de părți cu privire la imobilul în litigiu, inclusiv a hotărârilor Consiliului Local Municipal Arad nr. 99/2003 și nr. 342/2003 exhibate de partea pârâtă în baza cărora s-au efectuat înscrierile în cartea funciară, verificare care s-a impus cu atât mai mult cu cât partea reclamantă, care are posesia imobilului-construcție, nu are deschis exercițiul acțiunii în revendicare pentru protecția juridică a dreptului de proprietate pretins asupra acestuia. Astfel, expunând detaliat probatoriile evaluate, instanța de apel a constatat că actele administrative invocate de partea pârâtă, respectiv, hotărârile nr. 99/01.04.2003 și nr. 342/9.12.2003 ale Consiliului Local al Municipiului Arad, nu semnifică titluri de proprietate pentru imobilul-construcție în considerarea mențiunilor înserate în cuprinsul acestora și care nu vizează imobilul - construcție, cum greșit a apreciat registratorul de carte funciară la momentul intabulării dreptului de proprietate în favoarea părții pârâte, ci doar imobilul-teren pe care este edificată construcția și care, necontestat, este proprietatea părții pârâte. În raport de această constatare de fapt, care nu pune în discuție necesitatea anulării/desființării hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad, ci evidențiază greșită calificare a drepturilor părții pârâte decurgând din aceste acte administrative de către registratorul de carte funciară și, deopotrivă, absența unui titlu de proprietate al părții pârâte cu privire la imobilul-construcție, corect instanța de apel a statuat că înscrierea, în procedura necontencioasă prevăzută de Legea nr. 7/1996, în favoarea părții pârâte a dreptului de proprietate atât asupra terenului, cât și asupra construcției, este lipsită de temei legal și, pe cale de consecință, că trebuie corectată și pusă în acord cu drepturile părților, astfel cum rezultă din titlurile deținute de acestea. În susținerea concluziei arătate, instanța de apel a evidențiat împrejurarea că dispozițiile hotărârii nr. 99/01.04.2003 Consiliului Local Municipal Arad au vizat exclusiv parcela de teren cu nr. top. x, pe care este edificată construcția, nu și construcția, respectiv, faptul că referirea la construcții din cuprinsul actului administrativ s-a uzitat pentru descrierea parcelei de teren în concordanță cu cerințele impuse la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora prin imobil, în sensul legii, se înțelege parcela de teren, cu sau fără construcții. Cât privește hotărârea nr. 342/9.12.2003 a Consiliului Local Municipal Arad, instanța de apel a constatat că aceasta a avut ca obiect parcelarea și apartamentarea unor imobile proprietatea Statului Român situate în municipiul Arad, printre care și terenul situat în municipiul Arad, str. x, proprietatea municipiului Arad, înscris în CF x Arad, cu nr. top. x, în suprafață de 30640 mp, care a fost împărțit în două parcele distincte, de 26.500 mp, cu nr. top. x, și de 4140 mp, cu nr. top x, pe această din urmă parcelă de teren fiind edificată construcția Casa de Cultură a Sindicatelor. Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului-construcție aflat în posesia părții reclamante, instanța de apel a expus, totodată, argumentele pentru care prima instanță a constatat că acesta a aparținut autoarei părții reclamante, care l-a edificat, chestiune litigioasă intrată în puterea lucrului judecat în absența atacării sale pe calea apelului. În atare circumstanțe factuale, care scapă controlului instanței de recurs, instanța de apel a statuat corect că mențiunile înscrise în cartea funciară în favoarea părții pârâte în ceea ce privește imobilul-construcție nu corespund cu situația juridică reală a acestuia. În raport de cele arătate, se dovedesc a fi străine cauzei argumentele prin care partea pârâtă pretinde prin recurs inadmisibilitatea acțiunii în rectificare, pe de o parte, sub motivul inexistenței unei hotărâri judecătorești (nenecesare) de anulare/desființare a hotărârilor Consiliului Local Municipal Arad nr. 99/2003 și nr. 342/2003 și, pe de altă parte, sub motiv că hotărârea judecătorească dată asupra acțiunii în constatare nu ar fi susceptibilă de executare silită și nici constitutivă de drepturi, întrucât ignoră cadrul procesual în care s-a desfășurat judecata propriu-zisă în procesul pendinte, în care acțiunea în constatare, în absența unei acțiuni în realizare, semnifică o acțiune de fond prin intermediul căreia s-a tranșat asupra întinderii drepturilor de proprietate ale părților cu privire la imobilul în litigiu. - este nefondată critica prin care partea pârâtă pretinde că soluția dată de instanța de apel nesocotește dispozițiile art. 25 din Legea nr. 7/1996 (având un conținut similar cu cele ale art. 883 C. civ.), potrivit cărora înscrierile în cartea funciară își produc efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor. Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 (varianta republicată 3 martie 2006) prevedea următoarele: Înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor. Norma de drept civil menționată instituie prezumția legală a cunoașterii exactității înscrierilor din cartea funciară de către terții care tranzacționează imobile care fac obiectul acestor înscrieri. Publicitatea drepturilor, indiferent de modalitatea în care se realizează, asigură opozabilitatea drepturilor față de terți, însă nu validează respectivele drepturi decât în mod excepțional, în condițiile prevăzute expres de legiuitor. În concluzie, orice drept înscris în registrele de publicitate se prezumă că există atâta timp cât nu a fost modificat sau radiat în condițiile legii. Ca atare, contrar susținerii părții pârâte, prezumția legală a cunoașterii exactității înscrierilor din cartea funciară nu se opune formulării de către partea interesată a unei cereri de rectificare a intabulării sau înscrierii provizorii iar formularea unei astfel de cererii nu pune în discuție încălcarea normei de drept prevăzute la art. 25 din Legea nr. 7/1996. - nu poate fi primită nici critica prin care se pretinde, omisso medio, că partea reclamantă nu a probat dobândirea valabilă a dreptului de proprietate asupra construcției într-una dintre modalitățile prevăzute la art. 557 C. civ. În ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate de către partea reclamantă asupra construcției, potrivit considerentelor hotărârii recurate, rezultă că instanța de apel nu a avut a face verificări. Constatarea s-a impus deoarece s-a constatat că această chestiune litigioasă, tranșată prin hotărârea primei instanțe, prin care s-a statuat că beneficiarul construcției denumite Casa de Cultură a Sindicatelor Arad a fost autoarea părții reclamante, Uniunea Generală a Sindicatelor din România, nu a fost criticată de partea pârâtă prin formularea unei cereri de apel, caz în care hotărârea primei instanțe sub acest aspect se impune, de la data pronunțării, cu autoritate de lucru judecat. În acest sens sunt explicite considerentele potrivit cărora instanța de fond, Tribunalul Arad, în primul ciclu procesual, s-a pronunțat deja ("), constatând edificarea construcției de autorul reclamantei, UGSR și dobândirea unui drept real de folosința de la statul român, precum și preluarea patrimoniului de către CNSRL și apoi transmiterea acestor drepturi către Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (în cele ce urmează ANCCSR). În plus, în respectarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a consemnat, corect, că judecata apelului pornește de la premisa că imobilul construcție Casa de Cultură a Sindicatelor Arad, precum și dreptul de folosință a terenului aferent s-au aflat în patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, a cărei succesoare este partea reclamantă. Așa fiind, în absența unui apel îndreptat împotriva considerentelor hotărârii primei instanțe prin care s-a statuat că partea reclamantă a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra construcției și a dreptului de folosință asupra terenului aferent în patrimoniul său, critica părții pârâte fundamentată pe greșita aplicare a normei de drept prevăzute la art. 557 C. civ., formulată pentru prima oară pe calea recursului, în aplicarea dispozițiilor art. 459 alin. (2) C. proc. civ., nu este admisibilă. - nu pot fi primite nici afirmațiile părții pârâte privind nerespectarea de către instanța de apel a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a normelor de drept prevăzute în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia coroborate cu prevederile lit. h) din Anexa 3 la Normele tehnice din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999, întrucât, în absența dezvoltării unor aspecte concrete care să arate în ce a constat încălcarea, nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Așa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății de partea pârâtă. Constatând că partea pârâtă a pierdut procesul, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aceasta urmează să fie obligată să plătească părților reclamante suma de 6000 RON, cheltuieli de judecată din recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,