ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4427/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 18 ianuarie 2012, contestatoarea SC A. SA a solicitat anularea măsurii popririi conturilor sale bancare, dispusă prin Ordinul din 14 decembrie 2011 emis de către Vicepreședintele A.V.A.S. La data de 20 martie 2012, intimata A.V.A.S a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Baia Mare, în temeiul art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 și a formulat cerere de chemare în garanție a C.J.A.S. Maramureș, prin care a solicitat ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligată chemata în garanție la restituirea sumei în dispută.

Prin sentința civilă nr. 4419 din 02 mai 2012, Judecătoria Baia Mare a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. În ședința publică de la 01 noiembrie 2012, curtea de apel a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție,în baza prevederilor art. 5 alin. (10) din O.U.G. nr. 125/2011, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că, întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății și întrucât cererea de chemare în garanție a fost formulată de intimată, care a stabilit astfel cadrul procesual, aplicarea principiului disponibilității împiedică instanța să introducă din oficiu o parte în proces, în lipsa manifestării exprese de voință a autorului cererii de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 115 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC A. SA și în consecință: A anulat poprirea înființată prin Ordinul din 14 decembrie 2011 al Vicepreședintelui A.V.A.S. asupra conturilor contestatoarei, până la concurența sumei de 227.480,25 lei. A respins, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cererea de chemare în garanție, formulată de intimată, în contradictoriu cu chemata în garanție C.A.S. a Județului Maramureș A obligat intimata A.V.A.S. la plata către contestatoare a sumei de 2.947,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că sunt reale și susținute de probatoriul administrat în cauză afirmațiile contestatoarei conform cărora suma de 227.480,25 lei reprezintă datoriile pe care Ie-a înregistrat către C.A.S. în perioada 2002-2003, care prin Ordinul Comun emis de către A.V.A.S. și M.A.D.R. în septembrie 2008 au fost scutite la plată, iar potrivit art. 3 din Ordinul Comun evocat mai sus, facilitatea scutirii la plată se anula în cazul în care erau înregistrate obligații restante, or, la data emiterii ordinului de poprire nu mai datora nicio sumă.

Totodată, curtea de apel a reținut că intimata nu și-a îndeplinit obligația de a comunica societății contestatoare titlul executoriu aceasta nesusținându-și prin probe afirmația conform căreia ar fi fost comunicate debitoarei-contestatoare, prin poștă, înscrisul înregistrat la intimată la 30 mai 2011, intitulat „comunicare titlu executoriu" și titlurile executorii constând în înștiințările de plată din 11 noiembrie 2003, din 14 noiembrie 2003 și din 08 ianuarie 2004 și că actele ar fi fost restituite. Mai mult decât atât instanța a apreciat că și în cazul în care o astfel de împrejurare ar fi reală, nu există niciun temei legal care să îngăduie ca titlul executoriu să fie afișat la sediul Primăriei, așa încât procedura parcursă de către intimată nu poate fi considerată ca fiind una valabilă, nefiind respectate dispozițiile art. 42 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998. Curtea de apel a înlăturat și apărările intimatei conform cărora potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2006, modificată de Legea nr. 557/2003, obligația de a notifica debitorul revine C.N.A.S., nu A.V.A.S. și că această interpretare este confirmată și de prevederile art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, potrivit cărora executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de asigurări sociale de sănătate motivat de faptul că potrivit art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, introdus prin Legea nr. 557/2003 se instituie o derogare de la art. 58, iar nu de la art. 42 din O.U.G.

nr. 51/1998, dincolo de faptul că afișarea la care se referă se face la sediul caselor de asigurări sociale de sănătate, nu la cele ale primăriilor. Astfel, instanța apreciază că distincția dintre art. 42 și art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 rezultă din chiar conținutul modurilor de executare silită pe care fiecare dintre cele două articole le reglementează, respectiv executare prin poprire (art. 42) și executare a bunurilor urmăribile (art. 58). Or, atât timp cât în mod expres legiuitorul nu a derogat, prin textul art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, introdus prin Legea nr. 557/2003 decât de la art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, nu este exclusă posibilitatea aplicării concomitente a art. 42 din O.U.G.

nr. 51/1998, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, s-a apreciat că referirea intimatei la art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2006 este irelevantă din perspectiva contestației la executare, de vreme ce textul indică doar obligația de a-i notifica debitorului transferul creanței, care revine într-adevăr C.N.A.S., iar nu A.V.A.S.; acest fapt nu este însă adus în discuție de către contestatoare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata A.V.A.S. (actualmente A.A.A.S.) invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța a respins cererea de chemare în garanție a C.J.A.S.

Mramureș, în condițiile în care conform dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 95/2003, valorificarea crențelor bugetare preluate se face prin metodele reglementate de O.U.G. nr. 51/1998, în temeiul titlurilor de creanță și al titlurilor executorii aferente acestora iar conform art. 3 din același act normativ C.N.A.S. garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente. Cu referire la notificarea titlului executoriu, recurenta învederează că potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2006, modificată de Legea nr. 557/2003, obligația de a notifica debitorul revine C.N.A.S., nu A.V.A.S. această interpretare fiind confirmată și de prevederile art. 6 alin. (21) din O.U.G.

nr. 95/2003, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de asigurări sociale de sănătate. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În concret, recurenta critică greșita interpretare dată de către curtea de apel prevederilor art. 3, 5 și 6 din O.U.G. nr. 95/2003, modificată de Legea nr. 557/2003, arătând că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a C.J.A.S. Mramureș și s-a reținut neîndeplinirea procedurii de notificare a titlului executoriu în conformitate cu prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998. Cu privire la cererea de chemare în garanție a C.J.A.S. Mramureș, se constată că, în conformitate cu prevederile alin. (10) al art. 5 din cap. III al O.U.G. nr. 125/2011 "Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), A.N.A.F.

se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată." Având în vedere aceste dispoziții legale, în mod corect curtea de apel a reținut că de la data de 01 iulie 2012 C.A.S. a Județului Maramureș nu mai are calitate procesuală pasivă iar întrucât cererea de chemare în garanție a fost formulată de intimată, care a stabilit astfel cadrul procesual, aplicarea principiului disponibilității împiedică instanța să introducă din oficiu o parte în proces, în lipsa manifestării exprese de voință a autorului cererii de chemare în garanție.

Nu pot fi reținute nici criticile recurentei vizând greșita aplicare în speță a prevederilor art. 42 din O.U.G. Nr. 51/1998. Astfel, conform prevederilor alin. (1) al art. 6 din O.U.G. nr. 95/2003 "Valorificarea creanțelor bugetare preluate se face prin metodele reglementate de O.U.G. nr. 51/1998, republicată, în temeiul titlurilor de creanță și al titlurilor executorii aferente creanțelor bugetare transferate, urmărindu-se încasarea integrală a creanțelor preluate," iar conform alin. (2) al aceluiași art." Titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie titluri executorii." Totodată, conform prevederilor art. 42 din cap. Vlll (privitor la blocarea conturilor) din O.U.G.

nr. 51/1998" După comunicarea către debitor a titlului executoriu, A.A.A.S. poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură pe care debitorul le deține în orice bancă sau organizație cooperatistă de credit, indiferent de moneda în care sunt constituite." În speță, se constată că recurenta nu a făcut dovada comunicării titlului executoriu conform prevederilor textului legal mai sus menționat, aceasta făcând numai dovada afișării titlului executoriu constatator al creanței reprezentat de înștiințarea de Plată din 08 ianuarie 2004, înștiințarea de Plată din 14 noiembrie 2003 și înștiințarea de Plată din 11 noiembrie 2003 la Primăria Municipiului Baia Mare. Susținerile recurentei conform cărora potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G.

nr. 95/2006, modificată de Legea nr. 557/2003, obligația de a notifica debitorul revine C.N.A.S., nu A.V.A.S. această interpretare fiind confirmată și de prevederile art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de asigurări sociale de sănătate, nu pot fi primite, în considerarea următoarelor: Analizând prevederile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2006 se constată că acestea fac referire la notificarea transferului creanțelor iar nu la comunicarea titlului executoriu către debitor, obligație care potrivit art. 42 din O.U.G.

nr. 51/1998 revine A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.). Totodată, se constată că derogarea instituită de art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003 vizează procedura prevăzută de art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, respectiv modalitatea în care executorul va începe executarea silită iar nu procedura blocării prin poprire a conturilor debitorilor, prevăzută de art. 42 din același act normativ, text de lege care instituie și obligativitatea comunicării titlului executoriu către debitor. Prin urmare, în mod corect a reținut curtea de apel că procedura parcursă de către recurentă nu poate fi considerată ca fiind una valabilă, nefiind respectate dispozițiile art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 având în vedere că prin art. 6 alin. (21) din O.U.G.

nr. 95/2003, introdus prin Legea nr. 557/2003 se instituie o derogare de la art. 58, iar nu de la art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998, dincolo de faptul că afișarea la care se referă se face la sediul C.A.S.S., nu la cele ale primăriilor, cum s-a procedat în cauză. Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de recurenta A.A.A.S.

împotriva sentinței civile nr. 115 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. În aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta la plata către intimată a sumei de 5.860 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta A.A.A.S. împotriva sentinței civile nr. 115 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta A.A.A.S. să plătească intimatei SC A. SA Baia Mare suma de 5.860 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință public astăzi 11 decembrie 2013.