ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4427/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4427/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin contestația la executare

înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 18 ianuarie 2012,

contestatoarea SC A. SA a solicitat anularea măsurii popririi conturilor sale

bancare, dispusă prin Ordinul din 14 decembrie 2011 emis de către

Vicepreședintele A.V.A.S.

La data de 20

martie 2012, intimata A.V.A.S a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Baia Mare, în temeiul art. 45

din O.U.G. nr. 51/1998 și a formulat cerere de chemare în garanție a C.J.A.S.

Maramureș, prin care a solicitat ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să

fie obligată chemata în garanție la restituirea sumei în dispută.

Prin sentința

civilă nr. 4419 din 02 mai 2012, Judecătoria Baia Mare a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București.

În ședința

publică de la 01 noiembrie 2012, curtea de apel a invocat din oficiu excepția

lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție,în baza prevederilor art.

5 alin. (10) din O.U.G. nr. 125/2011, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., a reținut că, întrucât calitatea procesuală pasivă presupune

existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul

juridic dedus judecății și întrucât cererea de chemare în garanție a fost

formulată de intimată, care a stabilit astfel cadrul procesual, aplicarea

principiului disponibilității împiedică instanța să introducă din oficiu o

parte în proces, în lipsa manifestării exprese de voință a autorului cererii de

chemare în garanție.

Prin sentința

civilă nr. 115 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vl-a

civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în

garanție, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC A. SA

și în consecință:

A anulat

poprirea înființată prin Ordinul din 14 decembrie 2011 al Vicepreședintelui

A.V.A.S. asupra conturilor contestatoarei, până la concurența sumei de

227.480,25 lei.

A respins, ca

fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă,

cererea de chemare în garanție, formulată de intimată, în contradictoriu cu

chemata în garanție C.A.S. a Județului Maramureș

A obligat

intimata A.V.A.S. la plata către contestatoare a sumei de 2.947,3 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut că sunt reale și susținute de probatoriul

administrat în cauză afirmațiile contestatoarei conform cărora suma de

227.480,25 lei reprezintă datoriile pe care Ie-a înregistrat către C.A.S. în

perioada 2002-2003, care prin Ordinul Comun emis de către A.V.A.S. și M.A.D.R.

în septembrie 2008 au fost scutite la plată, iar potrivit art. 3 din Ordinul

Comun evocat mai sus, facilitatea scutirii la plată se anula în cazul în care

erau înregistrate obligații restante, or, la data emiterii ordinului de poprire

nu mai datora nicio sumă.

Totodată,

curtea de apel a reținut că intimata nu și-a îndeplinit obligația de a comunica

societății contestatoare titlul executoriu aceasta nesusținându-și prin probe

afirmația conform căreia ar fi fost comunicate debitoarei-contestatoare, prin

poștă, înscrisul înregistrat la intimată la 30 mai 2011, intitulat „comunicare

titlu executoriu" și titlurile executorii constând în înștiințările de

plată din 11 noiembrie 2003, din 14 noiembrie 2003 și din 08 ianuarie 2004 și

că actele ar fi fost restituite.

Mai mult decât

atât instanța a apreciat că și în cazul în care o astfel de împrejurare ar fi

reală, nu există niciun temei legal care să îngăduie ca titlul executoriu să

fie afișat la sediul Primăriei, așa încât procedura parcursă de către intimată

nu poate fi considerată ca fiind una valabilă, nefiind respectate dispozițiile art.

42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.

Curtea de apel

a înlăturat și apărările intimatei conform cărora potrivit art. 5 alin. (2) din

O.U.G. nr. 95/2006, modificată de Legea nr. 557/2003, obligația de a notifica

debitorul revine C.N.A.S., nu A.V.A.S. și că această interpretare este

confirmată și de prevederile art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, potrivit

cărora executarea silită asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va

începe prin somație colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de

la data afișării somației la casele de asigurări sociale de sănătate motivat de

faptul că potrivit art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, introdus prin

Legea nr. 557/2003 se instituie o derogare de la art. 58, iar nu de la art. 42

din O.U.G. nr. 51/1998, dincolo de faptul că afișarea la care se referă se face

la sediul caselor de asigurări sociale de sănătate, nu la cele ale primăriilor.

Astfel,

instanța apreciază că distincția dintre art. 42 și art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998

rezultă din chiar conținutul modurilor de executare silită pe care fiecare

dintre cele două articole le reglementează, respectiv executare prin poprire (art.

42) și executare a bunurilor urmăribile (art. 58). Or, atât timp cât în mod

expres legiuitorul nu a derogat, prin textul art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003,

introdus prin Legea nr. 557/2003 decât de la art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, nu

este exclusă posibilitatea aplicării concomitente a art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998,

ci dimpotrivă.

Pe de altă

parte, s-a apreciat că referirea intimatei la art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2006

este irelevantă din perspectiva contestației la executare, de vreme ce textul

indică doar obligația de a-i notifica debitorului transferul creanței, care

revine într-adevăr C.N.A.S., iar nu A.V.A.S.; acest fapt nu este însă adus în

discuție de către contestatoare.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs intimata A.V.A.S. (actualmente A.A.A.S.)

invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că în mod netemeinic și nelegal

instanța a respins cererea de chemare în garanție a C.J.A.S. Mramureș, în

condițiile în care conform dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 95/2003,

valorificarea crențelor bugetare preluate se face prin metodele reglementate de

O.U.G. nr. 51/1998, în temeiul titlurilor de creanță și al titlurilor

executorii aferente acestora iar conform art. 3 din același act normativ C.N.A.S.

garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate

precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii

aferente.

Cu referire la

notificarea titlului executoriu, recurenta învederează că potrivit art. 5 alin.

(2) din O.U.G. nr. 95/2006, modificată de Legea nr. 557/2003, obligația de a

notifica debitorul revine C.N.A.S., nu A.V.A.S. această interpretare fiind

confirmată și de prevederile art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, potrivit

cărora, prin derogare de la prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, executarea

silită asupra tuturor bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație

colectivă pentru plata în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării

somației la casele de asigurări sociale de sănătate.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Modificarea sau

casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În concret,

recurenta critică greșita interpretare dată de către curtea de apel

prevederilor art. 3, 5 și 6 din O.U.G. nr. 95/2003, modificată de Legea nr. 557/2003,

arătând că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a C.J.A.S.

Mramureș și s-a reținut neîndeplinirea procedurii de notificare a titlului

executoriu în conformitate cu prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998.

Cu privire la

cererea de chemare în garanție a C.J.A.S. Mramureș, se constată că, în

conformitate cu prevederile alin. (10) al art. 5 din cap. III al O.U.G. nr. 125/2011

"Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau

contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire

măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de

insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), A.N.A.F. se subrogă în

toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și

dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012,

în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești,

indiferent de faza de judecată."

Având în vedere

aceste dispoziții legale, în mod corect curtea de apel a reținut că de la data

de 01 iulie 2012 C.A.S. a Județului Maramureș nu mai are calitate procesuală

pasivă iar întrucât cererea de chemare în garanție a fost formulată de

intimată, care a stabilit astfel cadrul procesual, aplicarea principiului

disponibilității împiedică instanța să introducă din oficiu o parte în proces,

în lipsa manifestării exprese de voință a autorului cererii de chemare în

garanție. Nu pot fi reținute nici criticile recurentei vizând greșita aplicare

în speță a prevederilor art. 42 din O.U.G. Nr. 51/1998.

Astfel, conform

prevederilor alin. (1) al art. 6 din O.U.G. nr. 95/2003 "Valorificarea

creanțelor bugetare preluate se face prin metodele reglementate de O.U.G. nr. 51/1998,

republicată, în temeiul titlurilor de creanță și al titlurilor executorii

aferente creanțelor bugetare transferate, urmărindu-se încasarea integrală a

creanțelor preluate," iar conform alin. (2) al aceluiași art."

Titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie

titluri executorii."

Totodată,

conform prevederilor art. 42 din cap. Vlll (privitor la blocarea conturilor)

din O.U.G. nr. 51/1998" După comunicarea către debitor a titlului

executoriu, A.A.A.S. poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a

conturilor bancare de orice natură pe care debitorul le deține în orice bancă

sau organizație cooperatistă de credit, indiferent de moneda în care sunt

constituite."

În speță, se

constată că recurenta nu a făcut dovada comunicării titlului executoriu conform

prevederilor textului legal mai sus menționat, aceasta făcând numai dovada

afișării titlului executoriu constatator al creanței reprezentat de

înștiințarea de Plată din 08 ianuarie 2004, înștiințarea de Plată din 14

noiembrie 2003 și înștiințarea de Plată din 11 noiembrie 2003 la Primăria

Municipiului Baia Mare.

Susținerile

recurentei conform cărora potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2006,

modificată de Legea nr. 557/2003, obligația de a notifica debitorul revine

C.N.A.S., nu A.V.A.S. această interpretare fiind confirmată și de prevederile art.

6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, potrivit cărora, prin derogare de la

prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, executarea silită asupra tuturor

bunurilor aparținând debitorilor va începe prin somație colectivă pentru plata

în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării somației la casele de

asigurări sociale de sănătate, nu pot fi primite, în considerarea următoarelor:

Analizând

prevederile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2006 se constată că acestea fac

referire la notificarea transferului creanțelor iar nu la comunicarea titlului

executoriu către debitor, obligație care potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998

revine A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.).

Totodată, se

constată că derogarea instituită de art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003

vizează procedura prevăzută de art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, respectiv

modalitatea în care executorul va începe executarea silită iar nu procedura

blocării prin poprire a conturilor debitorilor, prevăzută de art. 42 din

același act normativ, text de lege care instituie și obligativitatea

comunicării titlului executoriu către debitor.

Prin urmare, în

mod corect a reținut curtea de apel că procedura parcursă de către recurentă nu

poate fi considerată ca fiind una valabilă, nefiind respectate dispozițiile art.

42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 având în vedere că prin art. 6 alin. (21)

din O.U.G. nr. 95/2003, introdus prin Legea nr. 557/2003 se instituie o

derogare de la art. 58, iar nu de la art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998, dincolo de

faptul că afișarea la care se referă se face la sediul C.A.S.S., nu la cele ale

primăriilor, cum s-a procedat în cauză.

Față de cele

anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat corect

asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la

situația de fapt stabilită iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a

dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției

adoptate.

Pentru toate

considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge

recursul declarat de recurenta A.A.A.S. împotriva sentinței civile nr. 115 din

15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

În aplicarea

prevederilor art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta la plata

către intimată a sumei de 5.860 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenta A.A.A.S. împotriva sentinței civile nr. 115 din

15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

ca nefondat.

Obligă

recurenta A.A.A.S. să plătească intimatei SC A. SA Baia Mare suma de 5.860 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință public astăzi 11 decembrie 2013.