ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 777/2022

Ședința publică din data de 06 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului civil de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în data de 03 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanațelor Publice și Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile cauzate în perioada 28.02.2012- 01.02.2019, aduse onoarei, demnității și reputației reclamantei, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate asupra sumei sus-menționate, începând cu data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă a datoriei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 20 din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1357, art. 1358, art. 1381 și art. 1385-1386 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1293 din 14 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei nelegalei timbrări, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 1293 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie; a fost anulată în parte sentința civilă apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal; a fost menținută soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.

Împotriva deciziei civile nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe în ceea ce privește cererea de desapăgubiri pentru prejudicii cauzate în perioada 28.02.2012-01.02.2019 cu ocazia desfășurării procesului penal, având în vedere atât temeiul răspunderii civile delictuale, cât și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul al un proces echitabil într-un termen rezonabil.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, a solicitat obligarea pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata sumei de 5.000.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile aduse onoarei, demnității și reputației, cu ocazia desfășurării procesului penal soluționat prin Ordonanța de clasare nr. 94/II/2018 din 14.09.2018 prin care s-a dispus clasarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rămasă definitivă prin Ordonanța nr. 263/C/2019 din 01.02.2019 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate asupra sumei solicitate, începând cu data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă, precum și pentru durata nerezonabilă a procesului penal.

A mai arătat că, deși cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 20 din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1357, 1358,1381 și 1385-1386 din C. civ., prima instanță învestită a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea, ca inadmisibilă, reținând că solicitarea reclamantei putea fi efectuată numai în condițiile art. 538-542 C. proc. civ.

Prin decizia recurată a fost anulată, în parte, sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la cererea de acordare despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal, fiind menținută soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.

În considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 538 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la eroarea judiciară pe care s-a întemeiat soluția tribunalului nu au legătură cu cererea cu care a fost învestit tribunalul, întrucât niciunul dintre elementele factuale invocate de reclamantă drept cauză juridică a pretențiilor sale nu se circumscriu ipotezei consacrate de art. 538 C. proc. pen.

Referitor la cel de-al doilea temei legal al soluției de inadmisibilitate - art. 539 C. proc. pen. (dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate), instanța de apel a reținut că soluția tribunalului este corectă, deoarece una dintre cauzele juridice ale pretențiilor formulate de reclamantă se referă la arestarea sa preventivă.

Or, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de acordare a daunelor morale pentru prejudicii cauzate în perioada 28.02.2012-01.02.2019 cu ocazia desfășurării procesului penal, în temeiul răspunderii civile delictuale și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul al un proces echitabil într-un termen rezonabil.

Astfel, recurenta-reclamantă a învederat că instanța de apel a schimbat temeiul de drept al acțiunii deduse judecății, încălcând principiul disponibilității, fără a ține cont de cadrul procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și implicit prin cererea de apel, precum și principiul contradictorialității și dreptul la apărare, deoarece instanța nu a pus în discuția părților schimbarea temeiului juridic și nu le-a oferit posibilitatea să formuleze apărări și concluzii cu privire la noul temei juridic, răspunderea civilă delictuală fiind diferită de repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare.

În concluzie, recurenta a susținut că, procedând în acest fel, instanța de apel a soluționat litigiul fără a intra în cercetarea fondului, soluționând cauza pe un temei care nu a fost invocat de aceasta.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților, care nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând criticile formulate, prin prisma dispozițiilor legale interne și convenționale relevante, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin cel dintâi motiv de recurs invocat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia pronunțată de instanța de apel, din perspectiva încălcării principiilor disponibilității, contradictorialiții și a dreptului la apărare, cauza fiind soluționată în baza unui temei juridic care nu a fost invocat de reclamantă.

Înalta Curte apreciază că, prin critica susținută, se relevă soluționarea cererii de despăgubire în coordonate care nu au fost în mod explicit evidențiate în cererile formulate de reclamantă și nici nu au fost făcute cunoscute, prin punerea lor în discuție, ca reprezentând chestiuni pe care instanța le-ar fi apreciat că decurg implicit din pretenția formulată.

Critica este fondată, întrucât, din verificarea cererii de apel și a celei de chemare în judecată, se constată că nu a fost invocată de către reclamantă incidența prevederilor art. 538-539 C. proc. civ., ca temei al demersului său judiciar.

Înalta Curte reține că procesul civil, ca regulă generală, este guvernat de principiul disponibilității, reglementat prin dispozițiile art. 9 din C. proc. civ., una dintre caracteristicile dreptului de dispoziție al părților constând, potrivit art. 9 lit. a) din același cod, în faptul că "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Principiului disponibilității procesuale se aplică și în fața instanțelor de control judiciar, el primind valoare normativă în etapa procesuală a apelului, prin dispozițiile art. 477 și art. 479 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel va proceda la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel.

În raport cu prevederile art. 22 alin. (4) și (6) din C. proc. civ., spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat, nici depășit, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată invocat de reclamantă nu leagă instanța, care este datoare să determine cadrul procesual exact.

În plus, în aplicarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, care guvernează procesul civil, judecătorul, deși este îndreptățit a statua asupra calificării în drept a acțiunii - chiar în ipoteza lipsei indicării temeiului de drept al acesteia sau a indicării lui eronate - raportându-se la obiectul cererii și la motivele de fapt ale acesteia, are obligația de a dezlega încadrarea în drept a pretenției cu care a fost învestit, numai după punerea acestei chestiuni litigioase, în prealabil, în discuția părților, pentru ca acestea să aibă posibilitatea de a o discuta și de a se apăra.

Contradictorialitatea, reglementată de art. 14 din C. proc. civ., vizează întreaga activitate de soluționare a litigiului și impune ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanță, înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților, cărora trebuie să le fie acordată posibilitatea de a-și susține și argumenta cererile, de a invoca probe, de a combate dovezile solicitate de adversar, de a ridica și combate excepțiile de procedură.

Principiile menționate sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa".

Astfel fiind, dreptul de acces la un tribunal, garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, reclamă nu doar posibilitatea formală a părților de a se adresa instanței, dar și necesitatea de a obține o hotărâre pe baza "meritelor cazului", după o examinare completă, în fapt și în drept, a cererii deduse judecății de către o instanță independentă și imparțială, cu plenitudine de jurisdicție, și evident, în cazul hotărârilor susceptibile de executare, punerea în executare a acestora.

Încălcarea principiilor enunțate și neexaminarea integrală a capetelor de cerere și a temeiurilor juridice distincte care le justifică și cu care o instanță a fost învestită semnifică încălcarea însăși a substanței dreptului de acces la un tribunal, cu consecința producerii unei vătămări procesuale care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea în totalitate a hotărârii recurate și reluarea judecății.

Aplicând aceste principii prezentei cauze, cu luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale acesteia, Înalta Curte reține următoarele:

În litigiul dedus judecății, reclamanta A. a învestit instanța cu o cerere având ca obiect acordarea daunelor morale, pentru un pretins prejudiciu adus onoarei, demnității și reptuației, ce ar fi fost cauzat în perioada desfășurării procesului penal soluționat ulterior prin clasare, precum și pentru durata nerezonabilă a procesului penal, cerere întemeiată atât pe dispozițiile de drept intern, respectiv art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385-1386 din C. civ. și art. 20 din Cosntituția României, cât și pe dispozițiile convenționale, respectiv art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 1293 din 14 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei nelegalei timbrări, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă, reținând, în esență, că solicitarea reclamantei putea fi facută numai în condițiile art. 538-542 C. proc. pen., care consacră procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri prevăzute în în Capitolul VII al Titlului IV, intitulat Proceduri speciale (art. 538-542 C. proc. pen..).

Constatând că există o procedură specială în baza căreia reclamanta poate solicita despăgubiri pentru a i se repara prejudiciile cauzate din erori judiciare săvârșite în procesele penale, procedură stabilită prin dispozițiile art. 538 și următoarele din C. proc. pen., tribunalul a apreciat că aceste dispoziții exclud, implicit, orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita, în orice mod și sub orice alt temei legal, acoperirea unui prejudiciu de acesta natură, sens în care a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins acțiunea în consecință.

Prin cererea de apel formulată de reclamanta A., aceasta a criticat sentința pronunțată de prima instanță, care a reținut, în mod eronat, că pretențiile sale puteau fi solicitate numai în condițiile art. 538-542 C. proc. pen., fără a mai examina temeiurile convenționale ale cererii deduse judecății, fiind încălcate principiile de drept care guvernează procesul civil, respectiv principiul disponibilității, contradictorialității și dreptul la apărare.

Prin decizia civilă nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 1293 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie; a fost anulată în parte sentința civilă apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal; a fost menținută soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.

În motivare, această instanță a reținut, în esență, că una dintre normele avute în vedere de tribunal în soluționarea excepției inadmisibilității cererii a fost textul art. 538 C. proc. civ., care nu are legătură cu cererea de chemare în judecată, însă, în ceea ce privește cel de-al doilea temei legal al soluției de inadmisibilitate cuprinse în sentința apelată, respectiv art. 539 C. proc. civ., s-a apreciat că soluția este corectă și are ca fundament principiul specialia generalibus derogant, principiu în raport cu care reclamanta nu poate formula cererea de reparare a pretinsului prejudiciu în temeiul dreptului comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, ci numai în temeiul normelor speciale, cuprinse în C. proc. pen.

În ceea ce privește pretențiile reclamantei întemeiate pe durata nerezonabilă a procesului penal în care a fost implicată, curtea de apel a constatat absența unei norme legale care să consacre o cale specială de valorificare, sens în care a admis apelul, a anulat în parte soluția primei instanțe, numai în ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal, și a menținut-o în privința respingerii ca inadmisibilă a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.

În acest context, Înalta Curte reține că este corectă soluția instanței de apel cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de acordare a despăgubirilor pentru durata nerezonabilă a procesului penal, însă în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de acordare despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate, se constată că atât instanța de apel, cât și prima instanță au reținut greșit obiectul cererii cu care au fost învestite de către reclamantă, întrucât din analiza cererii de chemare în judecată și a criticilor formulate prin cererea de apel reiese, cu evidență, că reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate, ci despăgubiri pentru atingerea adusă onoarei, reputației și demnității cu ocazia desfășurării procesului penal, precum și pentru durata nerezonabilă a procesului penal.

Ținând seama de împrejurarea că principiul contradictorialității și principiul disponibilității - în coordonatele prevăzute de art. 9, art. 14 alin. (2)-(4) și art. 22 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. - sunt principii fundamentale ale procesului civil, având astfel un caracter imperativ, Înalta Curte apreciază că instanțele de fond, analizând excepția inadmisibilității, nu s-au mai raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, ci au soluționat cauza pe temeiul reglementărilor specifice procedurii speciale prevăzute de C. proc. pen., fără a fi pus în discuție incidența și importanța lor în proces, ceea ce relevă o vătămare neîndoielnică a drepturilor procedurale, de vreme ce soluționarea pricinii a fost făcută în raport cu reglementări legale relativ la care instanța nu a ascultat punctele de vedere ale tuturor participanților din proces.

Prin urmare, vătămarea invocată de recurenta-reclamantă, din această perspectivă, se justifică și are valențele unui viciu de nelegalitate a deciziei recurate, care atrage incidența motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Consecință a reținerii incidenței acestui motiv de casare, analiza celui de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, respectiv cel circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu mai impune.

Totodată, examinând dispozițiile art. 497 teza a II-a raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., se impune a fi trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă, atât prin cererea de apel, cât și prin cea de recurs, întrucât instanța de apel, confirmând parțial soluția de inadmisibilitate a primei instanțe, nu a realizat o analiză pe fond a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, în raport cu obiectul și cauza cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanța de judecată, analiză afectată de viciile deja enunțate, ceea ce atrage rejudecarea cauzei de către prima instanță, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

Întrucât casarea dispusă în cauză este parțială, deoarece instanța de apel a anulat în parte sentința apelată și a trimis spre rejudecare cauza în ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri pentru durata nerezonabilă a procesului penal, menținând soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate, în rejudecare, prima instanță va analiza îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale întemeiate pe dreptul intern și convențional, ținând seama de limitele învestirii instanței de către reclamantă și de jurisprudența constantă în această materie.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, apreciind că sunt operante motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 497 alin. (1) și art. 480 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, va casa, în parte, decizia recurată și în consecință va anula, în tot, sentința civilă nr. 1293 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sens în care va trimite cauza, spre rejudecare, primei instanțe învestite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1052 A din 05 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Casează, în parte, decizia recurată și în consecință anulează, în tot, sentința civilă nr. 1293 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza, spre rejudecare, primei instanțe învestite.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 aprilie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.