Decizia nr. 779/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 13440/2014 a Judecătoriei Sectorului 1

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București la 20 ianuarie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 731.946.43 RON, din care 698.550,00 RON reprezintă contravaloarea daunelor morale și materiale achitate de către S.C. A. S.A. în calitate de asigurător, 33.396,43 RON reprezintă cuantumul dobânzii aferente sumei menționate, calculată conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000 și a dobânzii penalizatoare, calculată conform art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data plății despăgubirilor, 18 martie 2013, și până la data de 20 ianuarie 2014, data promovării acțiunii, și la plata dobânzii legale, în continuare de la data de 20 ianuarie 2014 până la achitarea integrală a debitului. În drept, în cuprinsul cererii de chemare în judecată au fost indicate dispozițiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, art. 3 din O.G. nr. 9/2000 și art. 1 alin. (3) coroborate cu art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Reclamanta a formulat, ulterior, precizări cu privire la petitul cererii de chemare în judecată, învederând că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 695.100 RON, iar nu 698.550 RON cum eronat a indicat în cererea introductivă. Prin sentința civilă nr. 13440 din 1 septembrie 2014 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 27 octombrie 2014, sub nr. x/2014. Prin sentința civilă nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 695.100 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale și morale, către reclamantă. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 26.05.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. completarea sentinței civile nr. 1063/3.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014. In motivarea cererii de completare reclamanta a arătat că, prin sentința menționată, tribunalul a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și a dispus obligarea pârâtului doar la plata debitului principal, omițând să se pronunțe asupra capetelor de cerere accesorii privind dobânda legală și cheltuielile de judecată. Prin precizările scrise reclamanta a indicat doar cuantumul pretențiilor principale, fără să renunțe la soluționarea capetelor accesorii privind dobânda și cheltuielile de judecată. In drept, au fost invocate dispozițiile art. 444 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1063/03.03.2015 în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă și a dobânzii legale aferente debitului principal în sumă de 695.100 RON, calculată începând de la data de 18 martie 2013 și până la data achitării integrale a debitului. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 10.924,46 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul obligării intimatului la plata dobânzii legale aferente sumei despăgubirilor, de la data de 20.01.2014 și până la plata efectivă, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate la fond, cu titlu de taxă judiciară de timbru în cuantum de 10.924,46 RON, cu cheltuieli de judecată în apel. Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și pârâtul B., solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței apelate si pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata. Împotriva sentinței civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care a fost admisă cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamantă a promovat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței anterior menționate, în sensul respingeri cererii de completare, ca neîntemeiată. Prin încheierea din 7 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost suspendată judecarea apelurilor formulate de reclamantă și de pârât, împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care s-a soluționat fondul litigiului. Instanța de apel a arătat că se impune suspendarea judecării apelurilor, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea redactării hotărârii nr. 7382 din 22.11.2016, având ca obiect cererea de completare a sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, și înaintării de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dosarului de fond, după redactarea hotărârii menționate. Prin încheierea din 4 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 420 C. proc. civ., s-a respins excepția perimării apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, cu motivarea că, raportat la dispozițiile art. 471 alin. (8) C. proc. civ., dosarul de apel nu putea să fie înaintat instanței superioare decât după expirarea termenului de apel în care putea fi formulată calea de atac și cu privire la soluția dată cererii de completare. Totodată, s-a constatat că nu poate fi reținută culpa părții pentru nesolicitarea repunerii pe rol a apelului, în condițiile în care acesteia nu i-a fost comunicată sentința prin care a fost soluționată cererea de completare. Din dovada de comunicare depusă la dosarul de apel, rezultă că hotărârea prin care a fost soluționată cererea de completare a fost comunicată la data de 30 august 2018, iar instanța de apel a considerat că nu s-a împlinit termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., judecata acestei cauze nefiind lăsată în nelucrare din vina părții. Prin aceeași încheiere, cauza a fost repusă pe rol, în baza art. 413 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, având în vedere că s-a formulat și un apel de către apelantul-pârât împotriva hotărârii prin care a fost soluționată cererea de completare, s-a pus în vedere acestuia să precizeze valoarea contestată, respectiv valoarea dobânzii legale aferente sumei de 695.100 RON calculată de la data de 18 martie 2013 și până la data introducerii apelului, respectiv 8 decembrie 2016, sub sancțiunea suspendării judecății apelului, în conformitate cu art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și să achite taxa de timbru corespunzătoare potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat. Prin încheierea din 6 noiembrie 2018, instanța de apel, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 7382/22.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, având ca obiect completarea sentinței civile nr. 1063/03.03.2015, constatând că, în măsura în care apelantul nu și-a precizat valoarea dobânzii legale, s-a aflat în imposibilitatea stabilirii taxei judiciare de timbru și, pe cale de consecință, a reșinut neîndeplinirea obligației acestuia de a timbra cererea. Totodată, întrucât, suspendarea vizează apelul declarat împotriva sentinței de completare a hotărârii, instanța de apel a apreciat că acest fapt nu împiedică soluționarea apelurilor formulate împotriva hotărârii principale, prin urmare, instanța de apel a rămas învestită cu soluționarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, prin care a fost soluționată cererea principală în dosarul primei instanțe. În consecință, prin decizia civilă nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pentru neîndeplinirea de către pârât a obligației stabilite în sarcina sa, respectiv precizarea valorii contestate. Prin aceeași decizie a fost admisă excepția inadmisibilității apelului declarat de reclamanta S.C. A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și a fost respins ca inadmisibil apelul declarat de această parte. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanta S.C. A. S.A. A fost admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. A fost obligată reclamanta S.C. A. S.A. la plata către stat a sumei de 5.462,23 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, de la plata căreia a fost scutit apelantul-pârât B..

La 1 noiembrie 2019, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva încheierilor din 4 septembrie 2018 și din 6 noiembrie 2018, precum și împotriva deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea caii extraordinare de atac, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședința din 4 septembrie 2018, prin care instanța de apel a dispus respingerea excepției perimării apelurilor declarate de către apelantul-parat B., recurenta a solicitat să se dispună admiterea recursului, casarea în tot a acestei încheieri, precum și casarea încheierii de ședință din 6 noiembrie 2018 și a deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, în temeiul dispozițiilor art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere faptul că aceste hotărâri nu pot avea o existență de sine stătătoare. Totodată, s-a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru soluționarea cererii de apel și a cererii de recurs și înlăturarea soluției de obligare a reclamantei la plata către stat a taxei judiciare de timbru de la plata căreia a fost scutit pârâtul. S-a învederat că hotărârea nr. 7382/22.11.2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, prin care s-a dispus completarea hotărârii nr. 1063 din 3 martie 2015, a fost comunicata pârâtului la 27 februarie 2017 de către prima instanță, dosarul de apel, motiv pentru care s-a susținut că soluția pronunțata de către instanța de prim control judiciar, în ceea ce privește excepția perimării este nelegală, pârâtul fiind în culpă pentru rămânerea în nelucrare a cererii sale de apel timp de 6 luni de la încetarea cauzelor care au dus la suspendarea judecății cererii de apel, raportat la împrejurarea că pârâtul nu a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății cererilor de apel, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a mai precizat că la termenul din 6 noiembrie 2018, instanța de apel trebuia să pună în discuție cu prioritate excepția netimbrării cererii de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015 și, implicit, a insuficientei timbrări a apelului principal, însă instanța a dispus suspendarea judecății în condițiile în care nu era învestită cu acea cerere de apel, apelul nefiind timbrat. Conform dispozițiilor art. 470 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., apelantul trebuia să atașeze cererii de apel dovada timbrării acesteia până la primul termen când a fost legal citat în fața instanței de apel, sub sancțiunea nulității. După suspendare, pârâtul a fost legal citat pentru termenul din data de 5 iunie 2018, însă nu s-a prezentat la acel termen și nici nu a depus taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel. Recurenta a susținut că instanța de apel trebuia să se pronunțe cu prioritate asupra excepției netimbrării cererii de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 7382/22.11.2016 și asupra excepției insuficientei timbrări a cererii de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 1063/03.03.2015 și, prin urmare, trebuia să le anuleze ca atare. Având în vedere că s-a complinit numai obligația privind plata taxei de timbru aferente capătului de cerere din apel referitor la debitul principal și având în vedere faptul că există interdependență între cele două petite, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate faptul că cererea de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 1063/03.03.2015 nu era susceptibilă de a fi soluționată în limita în care s-a complinit obligația privind taxa judiciară de timbru și, prin urmare, s-a solicitat casarea în tot a deciziei instanței de apel în ceea ce privește soluția pronunțata pe apelul declarat de către apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 1063/03.03.2015, cu consecința anulării cererii de apel ca insuficient timbrată și înlăturarea dispozițiilor privind obligarea reclamantei la plata către stat a taxei judiciare de timbru de la plata căreia a fost scutit apelantul-pârât. Totodată, s-a solicitat casarea hotărârii instanței de apel cu privire la suspendarea cererii de apel formulată împotriva sentinței nr. 7382/22.11.2016, solicitându-se admiterea excepției netimbrării. Recurenta-reclamantă a solicitat și casarea deciziei civile nr. 2334/2018 în ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității apelului declarat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1063/03.03.2015 și respingerea cererii reclamantei de restituire a taxei judiciare de timbru, având în vedere faptul că și aceste soluții sunt nelegale. In ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de apel, formulată de reclamantă, recurenta a solicitat să se constate că, în mod nelegal, instanța de apel a dispus admiterea acestei excepții și respingerea apelului ca inadmisibil. În argumentarea acestei critici, recurenta a arătat că prin cererea de apel nu a solicitat completarea hotărârii pronunțate de prima instanță, ci modificarea în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtului și la plata dobânzii legale penalizatoare, respectiv la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru soluționarea cauzei pe fond. Recurenta a susținut că, la data formulării cererii de apel, nu avea cunoștință dacă sintagma "admite acțiunea precizată" utilizată de către prima instanță reprezintă în fapt o interpretare în ceea ce privește precizările scrise depuse la 3 martie 2014. Totodată, reclamanta nu avea cunoștință în acest sens, dacă instanța a calificat precizările ca fiind în realitate o renunțare la capetele de cerere privind dobânda legală și cheltuielile de judecată. Prin urmare, nefacând parte din raționamentul primei instanțe și neavând cunoștință daca era o omisiune a instanței sau o calificare a precizărilor, reclamanta a formulat atât cerere completatoare cât și cerere de apel pentru aceste două capete de cerere. In acest context, s-a subliniat că, raportat la motivele de apel, reclamanta nu a solicitat completarea hotărârii, ci modificarea în parte, deci, în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 445 din C. proc. civ. și, în consecință, instanța de apel a dispus în mod nelegal respingerea cererii de apel ca inadmisibilă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 28 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept. Prin încheierea din 29 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând încheierile și decizia atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Înalta Curte constată că recursul reclamantei a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 4 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte reține următoarele: Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea nr. 7382 din 22 noiembrie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, prin care s-a dispus completarea hotărârii nr. 1063 din 3 martie 2015 a aceleiași instanțe, a fost comunicata pârâtului la 27 februarie 2017 de către tribunal, iar soluția instanței de apel în ceea ce privește excepția perimării este nelegală, pârâtul fiind în culpă pentru rămânerea în nelucrare a cererii sale de apel timp de 6 luni de la încetarea cauzelor care au dus la suspendarea judecății cererii de apel, raportat la împrejurarea că pârâtul nu a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății cererilor de apel, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. Examinând criticile recurentei-reclamante având ca temei dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., " (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată." În raport cu prevederile legale redate anterior, Înalta Curte constată că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părții, condiție care nu este îndepliniă în cauză. Astfel, în conformitate cu art. 471 alin. (8) C. proc. civ., dacă s-au formulat atât apel, cât și cereri potrivit art. 442-444 C. proc. civ., dosarul nu va fi trimis instanței de apel decât după împlinirea termenului de apel privind hotărârile date asupra acestor din urmă cereri. În cauză, se observă că prin încheierea de ședință din 7 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost suspendată judecarea apelurilor formulate de reclamantă și de pârât, împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Instanța de apel a arătat că se impune suspendarea judecării apelurilor, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea redactării hotărârii nr. 7382 din 22.11.2016, având ca obiect cererea de completare a sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, și înaintării de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dosarului primei instanțe, după redactarea hotărârii menționate. Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă, "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". În cauză, instanța de apel a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce exclude o culpă a părții în lăsarea cauzei în nelucrare. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., în contextul analizat, instanței de apel îi revenea obligația de a verifica dacă subzistau motivele avute în vedere la pronunțarea suspendării cauzei prin încheierea de ședință din 7 februarie 2017, astfel încât cauza trebuia să fie repusă pe rol din oficiu de instanță. De altfel, prin încheierea din 4 septembrie 2018, instanța de apel a repus cauza pe rol, respingând în mod corect excepția perimării apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, cu motivarea că, raportat la dispozițiile art. 471 alin. (8) C. proc. civ., dosarul de apel nu putea să fie înaintat instanței superioare decât după expirarea termenului de apel în care putea fi formulată calea de atac și cu privire la soluția dată cererii de completare. Prin urmare, în sarcina părții nu poate fi reținută nicio culpă pentru nesolicitarea repunerii pe rol a apelului. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 4 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 și împotriva deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte reține următoarele: Recurenta-reclamantă a susținut că, instanța de apel trebuia să se pronunțe cu prioritate asupra excepției netimbrării cererii de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 7382/22.11.2016 și asupra excepției insuficientei timbrări a cererii de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 1063/03.03.2015 și, prin urmare, trebuia să le anuleze ca atare. Având în vedere că s-a complinit numai obligația privind taxa de timbru aferenta capătului de cerere din apel privind debitul principal și faptul că există interdependență între cele două petite ale cererii, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că cererea de apel formulată împotriva sentinței civile nr. 1063/03.03.2015 nu era susceptibilă de a fi soluționată în limita în care s-a complinit obligația privind taxa judiciară de timbru. Înalta Curte constată că, prin încheierea din 4 septembrie 2018, instanța de apel i-a pus în vedere apelantului-pârât, având în vedere că acesta a formulat apel și împotriva hotărârii prin care a fost soluționată cererea de completare, să precizeze valoarea contestată, valoarea dobânzii legale aferente sumei de 695.100 RON calculată de la data de 18 martie 2013 și până la data introducerii apelului, 8 decembrie 2016, sub sancțiunea suspendării judecății apelului, în conformitate cu art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și să achite taxa de timbru corespunzătoare potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat. Prin încheierea din 6 noiembrie 2018, instanța de apel, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 7382/22.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, având ca obiect completarea sentinței civile nr. 1063/03.03.2015, dispoziție care a fost reluată și în dispozitivul deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în măsura în care apelantul-pârât nu a precizat valoarea dobânzii legale, s-a aflat în imposibilitate de a stabili taxa judiciară de timbru și, pe cale de consecință, a constatat neîndeplinirea obligației acestuia de a timbra. Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 și deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, numai în ceea ce privește dispoziția privind suspendarea judecării apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pentru neîndeplinirea de către pârât a obligației stabilite în sarcina sa, respectiv precizarea valorii contestate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile". Într-adevăr, textul de lege citat dă posibilitatea instanței, atunci când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, să dispună suspendarea judecății. Înalta Curte constată că, pe de o parte, incidentul procedural al suspendării a intervenit legat de soluționarea unei cereri de apel formulată de către pârât împotriva hotărârii prin care a fost soluționată cererea reclamantei de completare a sentinței. Pârâtul a pierdut procesul, întrucât a fost admisă cererea de completare a hotărârii primei instanțe, și prin exercitarea căii de atac a preluat inițiativa procesuală. Chiar dacă poziția acestuia este similară cu cea a reclamantei în prima instanță, adică cu cea a părții pe care art. 242 alin. (1) C. proc. civ. o sancționează pentru neîndeplinirea obligațiilor procedurale, nu poate fi omis faptul că în apel efectele suspendării cauzate de conduita apelantului-pârât ar fi posibil să o afecteze și pe reclamantă, în condițiile în care aceasta din urmă a solicitat casarea hotărârii instanței de apel cu privire la suspendarea cererii de apel formulată împotriva sentinței nr. 7382/22.11.2016 și admiterea excepției netimbrării, cu toate că reclamantei nu i se poate imputa o culpă. Pe de altă parte, obligația pe care instanța de apel a stabilit-o în sarcina apelantului-pârât și a cărei neîndeplinire a determinat suspendarea judecării apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., este aceea de a preciza valoarea contestată, respectiv valoarea dobânzii legale aferente sumei de 695.100 RON calculată de la data de 18 martie 2013 și până la data introducerii apelului, respectiv 8 decembrie 2016. Or, acest aspect, deși esențial pentru soluționarea cererii de apel, poate fi stabilit și de către instanța de prim control judiciar pe baza datelor pe care dosarul constituit în prima etapă procesuală le oferă, astfel încât condiția ca neîndeplinirea de către parte a îndatoririi să împiedice judecata nu este îndeplinită. Chiar dacă apelantul-pârât nu a evaluat pretențiile, Înalta Curte constată că obligația și cuantumul taxei judiciare de timbru nu au fost trasate de către instanța de apel, deși existau suficiente elemente de determinare a valorii contestate de pârât. De altfel, în anexa la cererea de chemare în judecată se menționează valoarea dobânzii aferente debitului principal, este adevărat pentru perioada 18.03.2013-20.01.2014, însă, instanța de apel avea posibilitatea și obligația, în virtutea rolului activ și a dreptului părții de acces la instanță, să procedeze la determinarea valorii dobânzii legale aferente sumei de 695.100 RON calculată de la data de 18 martie 2013 și până la data introducerii apelului, 8 decembrie 2016, precum și la stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de pârât pentru soluționarea apelului formulat împotriva hotărârii de completare a dispozitivului sentinței tribunalului. În consecință, văzând că judecata apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, poate continua, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului formulat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 și deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în limita considerentelor anterior expuse, celelalte dispoziții ale încheierii și deciziei recurate urmând a fi menținute. Recurenta-reclamantă a solicitat și casarea deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității apelului declarat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1063/03.03.2015 și respingerea cererii reclamantei de restituire a taxei judiciare de timbru, având în vedere faptul că și aceste soluții sunt nelegale. Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de apel, formulată de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1063/03.03.2015, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că, în mod nelegal, instanța de prim control judiciar a dispus admiterea acestei excepții și respingerea apelului ca inadmisibil, recurenta susținând că prin cererea de apel nu a solicitat completarea hotărârii pronunțate de prima instanță, ci modificarea în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtului și la plata dobânzii legale penalizatoare, respectiv la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru soluționarea cauzei pe fond. Recurenta a susținut că, la data formulării cererii de apel, nu avea cunoștință dacă sintagma "admite acțiunea precizată", utilizată de către prima instanță, reprezintă în fapt o interpretare în ceea ce privește precizările scrise depuse la 3 martie 2014. Totodată, reclamanta nu avea cunoștință în acest sens dacă instanța a calificat precizările ca fiind în realitate o renunțare la capetele de cerere privind dobânda legală și cheltuielile de judecată. In acest context, recurenta a susținut că, raportat la motivele de apel, reclamanta nu a solicitat completarea hotărârii, ci modificarea în parte a sentinței, deci, în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 445 din C. proc. civ. și, în consecință, instanța de apel a dispus în mod nelegal respingerea cererii de apel ca inadmisibilă. Examinând criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 445 C. proc. civ., "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444". Textul legal instituie obligativitatea procedurii de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispozițiilor contradictorii ori de completare a hotărârii în condițiile prevăzute de art. 442-444 C. proc. civ., astfel că părțile nu vor putea face formula, pentru aceste motive, calea de atac a apelului sau a recursului. Partea interesată nu are un drept de opțiune între a declara apel sau recurs ori a recurge la procedurile reglementate prin art. 442-444 C. proc. civ., tocmai pentru a se evita folosirea ambelor căi, cu riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii. Art. 445 C. proc. civ. nu permite apelantei-reclamante să declare calea de atac a apelului, prin intermediul căreia să critice hotărârea pronunțată sub aspectul omisiunii primei instanțe de a soluționa cererile sale accesorii, așa cum a procedat apelanta în cauză. Prin urmare, Înalta Curte reține că instanța de apel, în mod corect a reținut, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere ordinea soluționării excepțiilor, în condițiile în care apelanta-reclamantă a invocat excepția lipsei de obiect, că se impune admiterea excepției inadmisibilitătii apelului declarat de apelanta-reclamantă, în temeiul art. 445 C. proc. civ. și, consecutiv, respingerea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1063//03.03.2015, ca inadmisibil. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând că apelanta-reclamantă se află în culpă procesuală pentru declararea apelului, în mod legal și temeinic a reținut instanța de apel că se impune respingerea cererii de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată și, nefiind incidente dispozițiile art. 45 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, în condițiile în care acțiunea apelantei nu a rămas fără obiect, în mod corect, a fost respinsă și cererea apelantei de restituire a taxei judiciare de timbru achitate în apel, ca neîntemeiată. Înalta Curte amintește că, în cadrul ședinței publice din data de 16 martie 2021, la solicitarea instanței de a preciza dacă în recurs a criticat soluția instanței de apel de respingere pe fond a acțiunii, reprezentantul recurentei a arătat că nu a atacat cu recurs soluția din apel de respingere pe fond a pretențiilor principale. Prin urmare, cum recurenta-reclamantă nu a formulat critici împotriva deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu privire la soluția de admitere a apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1063 din 3 martie 2015, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, Înalta Curte constată că nu se impune nicio analiză din această perspectivă. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 și împotriva deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care le va casa în parte și va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea soluționării apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. Va menține celelalte dispoziții ale încheierii și deciziei recurate. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 4 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.