ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 776/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, în data de 06 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând daune morale în cuantum de 1.000.000 euro pentru încălcarea art. 6 par. 1 și ar. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arătând, în esență, că, în data de 10 mai 2018, în jurul orelor 19:30, agenții din cadrul Penitenciarului Jilava au efectuat o percheziție în camera E 3.10, unde reclamantul era cazat împreună cu alți 7 deținuți, care au fost scoși pe hol, reclamantul fiind singurul oprit în cameră între mulți agenți neidentificați, fără ecusoane, fără camere video, care i-au cerut să își scoată bagajul de sub pat ca să îl percheziționeze; în urma controlului efectuat, într-una dintre genți a fost găsit un telefon mobil, reclamantul neavând cunoștință despre existența acestuia, știind că este interzisă deținerea unor astfel de obiecte, potrivit Regulamentului Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința nr. 62 din 11 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității, invocate prin întâmpinare de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., deținut în Penitenciarul Târgu-Jiu, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 164 din 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., deținut în Penitenciarul Târgu-Jiu, împotriva sentinței nr. 62 din data de 11 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020. Prin încheierea din 06 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 164 din data de 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2020 și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 164/23.06.2021, în sensul că se va trece "cu recurs în 30 de zile de la comunicare" în loc de "decizie definitivă".

Calea de atac exercitată în cauză Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituția României și pe art. 1373 din C. civ., recurentul-reclamant a solicitat angajarea răspunderii Statului Român pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, prezentând situația de fapt, respectiv că, în urma unui control efectuat în camera E.310 a Penitenciarului Jilava, unde era cazat, la percheziție s-a găsit în geanta sa un telefon mobil care nu îi aparținea, sens în care a solicitat efectuarea de investigații prin prelevarea de amprente, efectuarea unei expertize informatice a telefonului și a unei expertize ADN pentru a se stabili cui îi aparținea telefonul. Însă, prin sentința penală nr. 2316 din 01 august 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, cu încălcarea art. 3 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmare a faptului că nu i-au fost admise probele solicitate, a fost respinsă plângerea formulată și, în consecință, a rămas sancționat disciplinar, fiind transferat la Penitenciarul Giurgiu, executând pedeapsa în regim închis. A mai susținut că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că prejudiciul nu a fost dovedit, în condițiile în care, la dosar, există înscrisuri care dovedesc că a fost prejudiciat prin respingerea probelor solicitate și sancționarea sa nelegală, ceea ce a atras transferul său la Penitenciarul Giurgiu și schimbarea regimului de executare a pedepsei în regim regim închis. Or, dacă Judecătoria Sectorului 4 București îi admitea probele solicitate, putea să dovedească că nu avea nicio legătură cu telefonul mobil găsit în geanta sa, însă toate probele cerute au fost respinse de către instanța de judecată. Concluzionând, recurentul a susținut că fapta ilicită este reprezentată de refuzul de admitere a probatoriului solicitat, fiind încălcate dispozițiile art. 1373 alin. (1) și (2) C. civ., art. 52 alin. (3) din Constituție, art. 3 și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea excepției nulității recursului, intimatul a susținut că, prin cererea formulată, recurentul a reluat apărările invocate în primă instanță și în apel cu privire la sancționarea sa, fără a formula critici concrete de nelegalitate relative la raționamentul curții de apel, aspecte care nu se circumscriu motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimatul-pârât. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât și din oficiu, în condițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, prin decizia nr. 164 din 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 62 din 11 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, fiind menținută soluția instanței de fond care a respins acțiunea în pretenții prin care reclamantul a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român, pentru erori judiciare. Prin cererea de recurs, recurentul a susținut că fapta ilicită a pârâtului este reprezentată de refuzul de admitere a probatoriului solicitat, fiind încălcate dispozițiile art. 1373 alin. (1) și (2) C. civ., art. 52 alin. (3) din Constituție, art. 3 și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de recurs, examinând cererea dedusă judecății, constată că aspectele evidențiate prin cererea de recurs, astfel cum au fost prezentate, nu conțin minime argumente care să aibă aptitudinea de a justifica, în speță, incidența unui motiv de nelegalitate din cele expres și limitativ reglementate prin art. 488 C. proc. civ. Referirea recurentului la dispozițiile art. 1373 alin. (1) și (2) C. civ., art. 52 alin. (3) din Constituție, art. 3 și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost efectuată formal, doar din perspectiva aprecierii probelor de către instanța de apel, fără ca recurentul să critice modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat aceste dispoziții de drept material, ci acesta s-a limitat la a indica probatoriul care trebuia administrat în cauza având ca obiect sancționarea sa disciplinară, respectiv expertiză informatică, expertiză ADN, prelevare de amprente. Înalta Curte reține, în acest sens, că interpretarea probelor administrate de către instanța de apel este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate și că nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanța de apel a apreciat și evaluat probele administrate în cauză, modalitatea de administrare a probatoriului fiind exclusiv o chestiune de apreciere a instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut, în esență, că nu sunt întrunite condițiile referitoare la săvârșirea unei "fapte ilicite" de către pârât, iar în ceea ce privește prejudiciul a reținut că numai dovada aplicării unei sancțiuni disciplinare nu este de natură să conducă în mod automat la concluzia producerii unui prejudiciu nepatrimonial. Or, din cuprinsul memoriului de recurs nu pot fi evidențiate veritabile critici de nelegalitate în legătură cu raționamentul instanței de apel, ci întreaga expunere a pretinselor motive de casare se centrează pe nemulțumirea recurentului față de modul de soluționare a plângerii formulate împotriva hotărârii comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului, respectiv a contestației împotriva încheierii judecătorului de supraveghere ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 4 București, soluționat prin sentința penală nr. 2316/01.08.2018, în sensul respingerii, ca nefondată, a contestației formulate de petentul condamnat A. împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul București Jilava nr. 317/05.06.2018 din dosarul nr. x/2018, hotărâre ce a devenit definitivă prin decizia penală nr. 1280/19.11.2018 a Tribunalului București, secția penală. Prin urmare, se reține că, în faza procesuală a recursului, nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate, respectiv situația de fapt a litigiului, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății. Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate a deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 164 din 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.