ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Instanța de fond Reclamantul C.R.E.D.I.D.A.M., a formulat la 10 august 2006 o acțiune, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, împotriva pârâtei SC S.C.N. SRL pentru obligarea acesteia la piața sumei reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea repertoriului pe prestații artistice din domeniul audiovizual de organisme de televiziune, în perioada 1 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005, sumă care să fie reactualizată cu indicele de inflație corespunzător. S-a mai solicitat obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa hotărârea ce se va pronunța în două ziare de tiraj la nivel național.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996, H.G. 143/2003 și Hotărârea O.R.D.A. nr. 104/2005. Tribunalul Constanța prin sentința civila nr. 893 din 22 februarie 2012 a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 201.191,01 lei, remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți, pentru utilizarea repertoriului acestora în perioada 1 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005, reactualizată cu indicele de inflație până la 4 noiembrie 2011, sumă ce se va actualiza cu indiceie de inflație fa data efectivă a plății. A mai fost obligată pârâta la 7.182,71 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei să publice hotărârea judecătorească.

În motivarea acestei soluții s-au reținut, în esență, următoarele: Într-un prim ciclu procesual Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1582 din 27 septembrie 2007 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 125.402,84 lei, remunerație datorată artiștilor interpreți în perioada 1 ianuarie 2002 - 31 martie 2006 plus 30.529,55 lei cu titlu de penalități de întârziere și s-a respins cererea de publicare a hotărârii în presă. Sentința nr. 1582/2007 a fost casată prin Decizia nr. 13/ C din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Constanța. S-a constatat în esență că instanța de fond - pronunțându-se asupra remunerației datorată artiștilor interpreți întemeiată pe H.G.

nr. 119/2002 - s-a raportat la dispozițiile H.G. nr. 143/2003, judecata purtând asupra unui alt obiect și altor norme legale decât cele cu care a fost investită. S-a mai constatat o contradicție între minută și dispozitiv cât privește obligarea la plată, în minută consemnându-se suma de 41.688 lei (conform expertizei) iar în dispozitiv, suma de 125.402,84 lei. Procedând la judecata cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 8/1996, H.G. nr. 119/2002 și Decizia O.R.D.A. nr. 41/2002, pârâta SC S.C.N. SRL are obligația legală de a achita remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți către reclamanta C.R.E.D.I.D.A.M., pentru faptul că utilizează repertoriul de prestații artistice din domeniul audiovizual pentru postul de televiziune T.V.

Neptun. Art 130 din Legea nr. 8/1996 stabilește faptul că organismele de gestiune colectivă au următoarele obligații: h) să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informații și transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care Se colectează, precum și informații privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligația să furnizeze, în format scris și electronic, în termen de 10 zile de ia solicitare, informațiile și documentele solicitate, sub semnătura reprezentantului legal și ștampilate, Potrivit art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe pârâta SC S.C.N.

SRL are obligația legală de a transmite către reclamanta C.R.E.D.I.D.A.M. documentele necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care aceasta le colectează, iar fapta de a nu îndeplini această obligație atrage răspunderea contravențională, potrivit art. 139 lit. d) din Legea nr. 8/1996 potrivit cu care constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 130 lit. h). S-a constatat că pârâta SC S.C.N. SRL nu și-a respectat această obligație. În speță, pârâta a utilizat repertoriul de prestații artistice din domeniul audiovizual pentru postui de televiziune T.V. Neptun, fără a deține o autorizație eliberată C.R.E.D.I.D.A.M.

care, încălcând prevederile cuprinse în Legea nr. 8/1996, nu a achitat remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual și nici nu a solicitat autorizația pe care reclamanta este abilitată de lege să o emită și, pe lângă acestea, a refuzat să comnunice pfay-isteie cu prestațiile artistice difuzate către reclamantă. Examinând întreg probatoriul administrat în cauză, înscrisuri care emană de la C.N.A., care prezintă structura serviciilor de programe și grila de programe declarate la C.N.A., înscrisul conținând grila de programe prezentat de către pârâta SC S.C.N. SRL instanța a concluzionat că aceasta difuzează pe postul de televiziune T.V.

Neptun emisiuni care conțin în cuprinsul lor prestații artistice din domeniul audiovizual și spoturi publicitare. S-a apreciat că lipsa autorizației prevăzute de art. 1 din H.G., nr. 143/2003, nu exonerează de răspundere și respectiv de obligația de plată a remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de organismele de televiziune, acest lucru fiind cu atât mai grav cu cât pârâta a folosit prestațiile artiștilor interpreți sau executanți tară a avea autorizația impusă de lege. Această faptă este sancționată de art. 140 lit. d) din Legea nr. 8/1996 cu închisoarea de la o lună la doi ani, sau cu amendă.

Ca urmare, s-a observat că pârâta nu poate invoca propria turpitudine pentru a obține exonerarea de plata remunerației datorată conform H.G. nr. 143/2003. În temeiul dispozițiilor art. 130 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, reclamanta a notificat pârâta în vederea semnării contractului de licență și pentru achitarea remunerației datorată artiștilor interpreți și executanți, însă aceasta a refuzat să dea curs acestei obligații legale. Refuzând încheierea contractului, dar utilizând prestațiile, în lipsa oricărei plăți, pârâta este debitoarea reclamantei, având calitate procesuală pasivă în acțiunea dedusă judecății. În ceea ce privește programele de televiziune care reprezintă producții proprii, s-a apreciat că potrivit art. 130 din Legea nr. 8/1996, remunerația este datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru reutilizarea/redifuzarea prestațiilor artistice pe postul de televiziune.

Cât privește ponderea de utilizare a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, s-a constatat că aceasta este stabilită prin normele de aplicare a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 8/1996, respectiv H.G. nr. 119/2002, potrivit căreia procentul de 1,2 % se aplică la baza de clacul prevăzută de pct. 3, totalitatea încasărilor brute lunare, din care se scade T.V.A. și taxa de publicitate, sau, în lipsa acestora, cheltuielile ocazionate de utilizare, perspectivă din care, în raport de perioada pentru care s-au solicitat pretențiile în prezenta cauză, procentul de 1,2 % se va aplica bazei de calcul. Din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert N.M.

instanța a constatat că valoarea renumerației datorate pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005 este de 119 670,07 lei, iar valoarea actualizată a acestei sume este 201 191,01 lei, după aplicare indicelui de inflație, Pentru radiodîfuzarea fonogramelor de comerț (publicitate în scop comercial), gestiunea colectivă este obligatorie, conform art. 123 1 alin. (1), lit. f) din Legea nr. 8/1996, republicată.

Chiar și în cazul gestiunii obligatorii reglementată de art. 123 1 din Lege, în situația în care titularii de drepturi nu au acordat mandat niciunui organism de gestiune colectivă, relațiile dintre aceștia și organismul de gestiune colectivă sunt tot de reprezentare, art. 123 5 alin. (2) prevăzând că „pentru categoriile de drepturi prevăzute de alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat". Problema organismului de gestiune competent este rezolvată de art. 129 1 , care prevede că în cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la nici un organism, competența revine organismului din domeniul cu cel mai mare număr de membrii, în speță C.R.E.D.I.D.A.M.

S-a constatat că susținerea pârâtei în sensul că, difuzează „producții proprii" pentru care nu se plătește remunerația echitabilă stabilită de lege, este lipsiră de fundament legal. Utilizarea videogramelor constând în spectacole/evenimente care au fost preluate de către postul de televiziune aparținând SC S.C.N. SRL, trebuie să facă obiectul plății remunerației echitabile prin gestiune colectiva obligatorie, conform prevederilor art. 123 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996 precum și tratatelor internaționale din domeniu, la care România este parte. În acest sens, art. 12 din Convenția de la Roma din 1961 prevede că utilizarea sub orice formă a unei fonograme (prin televiziune preluată prin cablu, în discoteci, etc.) este obligatoriu să facă obiectul plății unei remunerații echitabile.

Referitor la metodologia de calcul a remunerației datorată de pârâtă, s-a observat că în expertiza contabilă efectuată de expert N.M. s-a arătat că pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005 calculele s-au realizat prin aplicarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 8/1996, în H.G. nr. 119/2002 și în Decizia nr. 41/2002 privind colectarea sumelor datorate de către utilizatorii artiștilor interpreți sau executanți, stabilite prin H.G. nr. 119/2002 la documentele justificative prezentate de către pârâtă, Împrejurarea că, în cadrul programelor de divertisment, spoturi sau reclame este utilizată muzică, despre care pârâta susține că este producătoarea acesteia, nu este de natură să modifice ponderea programelor ce conțin muzică și în funcție de care se calculează indemnizația conform H.G.

nr. 143/2003, pârâta nefiind exonerată de plata remunerației echitabile datorate conform art. 123 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect publicarea sentinței în două ziare de tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, conform dispozițiilor art. 139, alin. (14), lit. d) din Legea nr. 8/1996 republicată, s-a observat că numai titularii drepturilor încălcate pot cere instanței de judecată să dispună răspândirea informațiilor cu privire la hotărâre, precum și publicarea sa integral sau parțial în mijloacele de comunicare în masă pe cheltuiala celui care a săvârșit fapta. Potrivit cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acțiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat. În condițiile în care textul de lege nu distinge între gestiunea colectivă facultativă a drepturilor și gestiunea colectivă obligatorie, s-a apreciat că nu se poate face o asemenea distincție. Constatându-se că reclamanta C.R.E.D.I.D.A.M.

nu a făcut dovada că a fost mandatată de către titularii drepturilor de autor încălcate, în a formula o astfel de cerere în numele lor, s-a apreciat că cererea este nefondată și a fost respinsă. Urmare admiterii, în parte a acțiunii reclamantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ, apreciind că pârâta este cea căreia îi aparține culpa procesuală, în sensul acestor dispoziții legale, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuielile avansate, în valoare de 7.182,71 lei, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expertiză, cheltuieli de deplasare și taxă timbru, conform înscrisurilor depuse la dosar până la momentul încheierii dezbaterilor. 2, Instanța de Apel Curtea de Apel constanța prin Decizia civilă nr. 94/ C din 17 septembrie 2012 a respins ca nefbndat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 893/2012.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Constanța a constatat următoarele; În soluționarea cauzei, Curtea a constatat, sub un prim aspect, că este sesizată cu judecata unui apel, sentința atacată fiind pronunțată la 22 februarie 2012, într-un litigiu având ca obiect un drept de proprietate intelectuală (în care competența de primă instanță revine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.), materie în care nu se aplică, nici anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și nici ulterior, reglementarea dată de art. 282 1 C. proc. civ. - chiar dacă în speță criteriul valoric atrage dublul control judiciar. Prin urmare, criticiie enunțate de apelanta pârâtă au fost raportate la dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., ele vizând atât netemeinicia, cât și nelegalitatea soluției atacate (greșita aplicare a normelor legale și stabilirea eronată a situației de fapt prin acordarea a mai mult decât s-a cerut). Sub un al doilea aspect, instanța de apel a reținut că prezenta cauză a suferit o casare conform Deciziei 13/ C din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța (Dosar nr. 713/118/2007), situație față de care - în raport de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cum s-a stabilit prin decizia de casare - temeiul de drept al pretențiilor C.R.E.D.I.D.A.M. îl constituie dispozițiile H.G. nr. 119/2002, soîicitându-se obligarea la plata remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual, cuvenite pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005. S-a constatat că textul incident este așadar H.G.

nr. 119/2002, de aprobare a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și metodologiile privind utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual, care -astfel cum se stabilește în preambulul actului normativ - trimite la prevederile art. 131 alin. (1) și (4) din Legea nr. 8/1996.

La data intrării în vigoare a hotărârii de guvern, acest articol al Legii-cadru viza funcționarea organismelor de gestiune colectivă, cărora le revenea și atributul elaborării, pe baza negocierii lor cu reprezentanții asociațiilor patronale de utilizatori, a tabelelor și a metodologiilor prevăzute la alin. (1) lit b). Raportându~se la conținutul Legii nr. 8/1996 modificate, în forma în vigoare la data sesizării instanței - 10 august 2006 - tribunalul a arătat că problema (calității) organismului de gestiune colectivă este rezolvată din perspectiva art. 123 1 alin. (2) din Lege, în sensul că dreptul de a reprezenta există și în cazul titularilor de drepturi care nu au conferit în mod explicit mandat acestei entități, gestiunea colectivă fiind obligatorie și pentru prestațiile artistice în domeniul audiovizual.

În consecință, criticile formulate de apelanta pârâtă pe acest aspect, au fost apreciate ca nefondate, instanța de fond lămurind chestiunea mandatului C.R.E.D.I.D.A.M. (care potrivit normelor enunțate, nu trebuie probat), cât privește obținerea în instanță a sumelor pe care le consideră că se cuvin a fi plătite de utilizatori. S-a mai apreciat că împrejurarea că în ultimele argumente ale sentinței se arată că mandatul intimatei reclamante se întinde doar asupra recuperării prejudiciului produs prin neachitarea sumelor datorate, nu și pentru formularea unor capete de cerere de natura celui respins (vizând publicarea în mass media a hotărârii judecătorești astfel pronunțate), nu implică o contrarietate a considerentelor, judecătorul arătând în fapt care sunt limitele legale ale reclamantei și pentru care motiv nu admite și pretenția adiționată, formulată ca sancțiune civilă.

În privința inexistenței motivelor pe care s-a sprijinit soluția tribunalului sau includerea în considerente a unor elemente străine de natura pricinii, Curtea de apel a avut în vedere că deși Tribunalul a făcut trimitere la lipsa autorizației prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 143/2003, nu a conchis că obligația îi incumbă SC S.C.N. SRL din perspectiva acestui act normativ, ci pe baza dispozițiilor relevate în chiar primele considerente, respectiv: Legea nr. 8/1996, H.G. nr. 119/2002 și Decizia O.R.D.A. nr. 41/2002. Aceste acte normative, corelate cu conținutul expertizei contabile efectuate în cauză, în raport de dispozițiile H.G. nr. 11.9/2002, au condus la soluția obligării societății la suma echivalentă remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual, în perioada menționată.

În fapt, s-a constatat că nu doar art 1 din Anexa 1 a H.G. nr. 143/2003 impune societăților de televiziune să obțină, din partea organismelor de gestiune colectivă, autorizațiile prevăzute de Legea nr. 8/1996, pentru utilizarea fonogramelor; o asemenea obligație fiind impusă acelorași entități și prin art. 1 din Anexa 1 a H.G. nr. 119/2002, pentru emiterea, transmiterea și retransmiterea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți sau executanți. Ca urmare, s-a apreciat că indicarea în primă instanță a situației inexistenței acestei autorizații din perspectiva „utilizării fonogramelor" nu indică o greșită dezlegare în drept, ci doar o preluare trunchiată a normelor care se referă, în cuprinsul legii-cadru, ia regimul tuturor acestor autorizații.

Prin urmare, s-a constatat că soluția pronunțată nu s-a fundamentat, ca în cazul celei dispuse la 27 septembrie 2007 de Tribunalul Constanța și desființate prin Decizia 13/ C din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța, pe prevederile H.G. nr. 143/2003, nefiind întemeiată cererea apelantei de desființare a sentinței, cu trimitere spre rejudecare. În privința obligației societății apelante de a achita organismului de gestiune colectivă remunerația în discuție, s-a avut în vedere că susținerea potrivit căreia SC S.C.N. SRL nu este societate de cablu nu are relevanță, pentru că însuși legiuitorul a urmărit calcularea și perceperea acesteia și de la organismele de televiziune, sub formă de procent aplicat asupra încasărilor brute lunare.

Din acest punct de vedere, s-a observat că instanța de fond a apreciat în mod corect când a reținut că deși pârâta a susținut .că produce și utilizează în cadrul programelor sale de televiziune propriile creații muzicale, nefiind utilizat repertoriul de prestații aitistice ale artiștilor interpreți, societatea nu este exonerată de la achitarea sumelor calculate conform H.G.

nr. 119/2002, în virtutea atributului de gestiune colectivă pentru drepturile indicate în art. 123 1 (lit. d) din Legea nr. 8/1996 modificate - chiar dacă încadrarea în textul legal făcută de prima instanță a fost greșită,prin trimitere Ia lit. f). În ce privește modalitatea de calcul a acestor sume, s-a observat că prin expertiza contabilă judiciară efectuată cu ocazia judecății în de fond, apelanta pârâtă a susținut formal că expertul a „dat mai mult decât s-a cerut", prin aplicarea indicelui lunar a prețurilor de consum pentru creanța calculată pe perioada 2002 - 2005. Deși societatea apelantă a apreciat că atât raportul de expertiză, cât și suplimentul prezentat la termenul din 9 noiembrie 2011 s-au întocmit cu încălcarea gravă a legislației, nu au fost indicate prevederile legale încălcate.

Acesta a fost considerentul pentru care, instanța de apel, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că nu este necesară suplimentarea probatoriului în calea de atac printr-o nouă expertiză, cererea părții fiind respinsă prin încheierea din 11 iunie 2012. În speță, s-a constatat că în suplimentul la raportul de expertiză s-au calculat drepturile cuvenite reclamantei, conform H.G. nr. 119/2002, pe perioada 01 ianuarie 2002 - 31 decembrie 2002prin aplicarea procentului de 1,1 % asupra încasărilor brute lunare (din care s-au scăzut T.V.A. și taxa de publicitate) și, respectiv, procentul de 1,2 % pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 30 aprilie 2005 ~ conform anexei 3 la suplimentul la raport (filele 6-7 vol. III fond).

Expertul a arătat modalitatea de calcul a valorii actualizate a sumei astfel rezultate, defalcând sumele stabilite pe baza informațiilor furnizate de I.N.S., iar în apel nu au fost indicate normele care nu ar ti permis reevaluarea în această modalitate a sumei datorate. 3. Recursul împotriva Deciziei nr. 94/C/2012 a Curții de Apel Constanța, pârâta SC S.C.N. SRL a declarat în termen recurs. În motivarea recursului s-a criticat decizia curții de apel pentru că aceasta nu a analizat cu atenție solicitarea de administrare de probe pentru a dovedi contrariul celor reținute la fond și pentru că expertiza și suplimentul efectuate în cauză s-au realizat cu încălcarea gravă a legislației. Un al doilea motiv invocat în recurs s-a bazat pe art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. S-a susținut că solicitarea reclamantei a vizat, pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005, repertoriul de prestații aitistice din domeniul audiovizualului și nu încasările înregistrate de către pârâtă din toată activitatea acesteia. Ca urmare, ia calcularea remunerației datorate trebuie să se țină cont de grila de programe a postului de televiziune Neptun T.V., de procentele defalcate, comunicate de pârâtă ia C.N.A., singurul organism care autorizează, monitorizează și sancționează activitatea acestui post de televiziune. Recurentul la acest punct a criticat împrejurarea că nici raportul de expertiză și nici suplimentul la aceasta nu au luat în calcul grilele de programe, împrejurare care a motivat solicitarea pârâtei de întocmire a unui alt raport de expertiză.

S-a mai arătat că H.G. nr. 119/2002 - în baza căreia s-au calculat penalitățile și alte calcule suplimentare - nu prevede astfel de calcule, neexistând normative clare referitoare la acestea. S-a criticat respingerea de către Curtea de Apel a cererii privind refacerea raportului de expertiză pentru considerentul că nu este utilă cauzei și pentru că expertul a calculat așa cum i s-a indicat de către C.R.E.D.I.D.A.M. Recurenta a apreciat că a avut suficiente motive pentru a i se încuviința proba solicitată. Un al treilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. La acest punct s-a criticat faptul că instanța de apel nu a făcut o analiză completă a întregii situații prezentate, luând o decizie greșită.

Instanța de apel a examinat probele deja existente la dosar, un raport de expertiză și un supliment eronate și nu s-a aplicat cu deplină atenție în suplimentarea și obținerea unor date și probe noi pentru a da o soluție corectă și conform cu legislația tn vigoare. S-a menținut că s-a invocat în apel împrejurarea că au existat în considerente motive străine de natura pricinii și anume H.G. nr, 143/2003 care se referă la utilizarea fonogramelor și care nu are nicio legătură cu prezenta cauză. Cu toate acestea instanța a susținut că nu doar precizările acestora impun obținerea unei autorizații, aspect neinvocat de pârâtă. Un al patrulea motiv de recurs a privit nelegalitatea deciziei, conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în sensul că pentru realizarea raportului de expertiză contabilă s-au solicitat lămuriri în legătură cu obiectul lucrării de la C.N.A. iar aceste informații nu au fost interpretate corect. Pentru aceste motive invocate recurenta a solicitat casarea deciziei cu trimiterea cauzei instanței competente, intimata reclamantă a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului răspunzând punctual la motivele de recurs invocate și apreciate nefondate. 4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate se constată că aceasta este legală, recursul fiind respins pentru următoarele considerente: Prima critică - respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize - neîncadrată în drept ~ este nefondată.

Conținutul criticii - lipsa unei atente analize a probelor și necesității completării acestora - nu se poate încadra în nici unul din motivele limitativ și expres prevăzute de art 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. O atare critică putea face obiect de recurs, în vechea reglementare a art. 304 care conținea și pct. 10 și 11, abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 119/2005. Critica respingerii efectuării unei noi expertize, din perspectiva regulilor procedurale ale administrării probelor (care s-ar putea încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), este de asemenea nefondată. Instanța de apel a motivat respingerea acestei probe - critica încălcării normelor legale de expertiză efectuate în cauză, nefiind susținută de apelanta pârâtă prin referiri concrete cu privire la dispozițiile legale încălcate.

De altfel și în recurs se reia această critică fără să se îndica textele legale încălcate. Problemele ridicate de recurentă în recurs în legătură cu expertiza efectuată - bază de calcul greșită, ponderea transmisiunilor muzicale în grila de program, constituirea grilei de programe - nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate, ele vizând situații de fapt, deci privind netemeinicia deciziei care nu se mai poate analiza în această cale de atac. În cauză - în faza rejudecării după casarea eu trimitere - s-a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei noi expertize având ca obiect determinarea cuantumului pretențiilor deduse judecății din perspectiva H.G. nr. 119/2002. La determinarea obiectului raportului de expertiză s-a avut în vedere și poziția pârâtei, dispunându-se „stabilirea exactă a ponderii prestațiilor muzicale difuzate de T.V.

Neptun în anii 2002 - 2006", conform celor consemnate în încheierea ședinței de judecată din 19 ianuarie 2009, la fila 32 vol. II al dosarului Tribunalului Constanța. Observațiile la raportul de expertiză formulate de pârâtă au fost încuviințate de instanța de fond care a primit suplimentul de explicații furnizat de expert. Ca urmare, în mod corect - pentru motivele arătate instanța de apel a respins cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză -nemulțumirea generală a pârâtei cu privire la modul de efectuare a expertizei nereprezentând un motiv legal pentru refacerea raportului. Motivul doi de recurs, întemeiat pe pct. 6 al art. 304, vizează tot o critică ia modul de efectuare a raportului de expertiză și deci o chestiune de fapt.

Acțiunea a fost întocmită pentru o sumă reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți, sumă solicitată a se stabili prin expertiză. În cauză după cum s-a arătat mai sus s-a dispus efectuarea unei expertize la ale cărei obiective au fost avute în vedere și solicitările pârâtei nu numai ale reclamantei. Celelalte critici de la acest punct (bază de calcul, grila de programe) se încadrează în contestații ale situațiilor de fapt, necenzurate pe calea recursului. Critica motivelor pentru care a fost respinsă cererea de refacere a raportului de expertiză - după cum s-a reținut mai sus - este nefondată, curtea de apel indicând motivul respingerii acestei probe -altul decât cel invocat în recurs de recurentă - motiv care indică, în raport de actele dosarului, legalitatea măsurii respingerii.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile pct. 8 din art. 304, se referă, contrar textului invocat, la lipsa unei analize complete a întregii situații prezentate - ceea ce a condus, în opinia recurentei, la o soluție greșită. Critica nu se poate înscrie în conținutul motivului de recurs invocat și în materialitatea ei privește probleme de netemeinicie care nu se mai pot examina pe calea recursului. Criticile referitoare la argumente fondate pe H.G. nr. 143/2003, apreciată ca fiind o reglementare străină de natura cauzei, sunt de asemenea nefondate. Instanța de apel a explicat punctual, în pag. 4 a deciziei, răspunzând ia criticile apelantei, măsura în care trimiterea instanței de fond la acest act normativ a avut incidență sau nu, conchizând că temeiul obligației stabilite în sarcina pârâtei a fost reținut ca fiind actul normativ invocat în acțiune și care este incident în cauză, H.G.

nr. 119/2002, problemă de altfel dezlegată și prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei. Ultimul motiv de recurs, fundamentat pe pct. 9 al art. 304, readuce în discuție probleme de fapt, și anume obiectul raportului de expertiză, criticându-se de fapt sub motivul de nelegalitate invocat, o greșită interpretare a unei informațiuni primite de la C.N.A., deci o greșită interpretare a unei probe. Și această critică a fost apreciată ca inadmisibilă în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. care nu mai conține pct. 10 și 11 abrogate - cum s-a arătat mai sus. Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză recurenta nu a dovedit motive de recurs care să impună modificarea sau casarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., s-a respins recursul ca nefondat. Deși prin întâmpinare intimata reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată, asupra acestei cereri nu s-a. emis o decizie, în lipsa din dosar a dovezilor cheltuielilor făcute de partea care le-a reclamat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C.N. SRL Constanța împotriva Deciziei nr. 94/ C din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2013.