ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin.

(1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Instanța de fond

Reclamantul

C.R.E.D.I.D.A.M., a formulat la 10 august 2006 o acțiune, înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, împotriva pârâtei SC S.C.N. SRL pentru obligarea

acesteia la piața sumei reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți

sau executanți pentru utilizarea repertoriului pe prestații artistice din

domeniul audiovizual de organisme de televiziune, în perioada 1 ianuarie 2002 -

30 aprilie 2005, sumă care să fie reactualizată cu indicele de inflație

corespunzător. S-a mai solicitat obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa

hotărârea ce se va pronunța în două ziare de tiraj la nivel național.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 8/1996, H.G. 143/2003 și Hotărârea O.R.D.A. nr. 104/2005.

Tribunalul Constanța prin sentința

civila nr. 893 din 22 februarie 2012 a admis în parte acțiunea și a obligat pe

pârâtă să plătească reclamantei suma de 201.191,01 lei, remunerație datorată

artiștilor interpreți sau executanți, pentru utilizarea repertoriului acestora

în perioada 1 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005, reactualizată cu indicele de

inflație până la 4 noiembrie 2011, sumă ce se va actualiza cu indiceie de

inflație fa data efectivă a plății. A mai fost obligată pârâta la 7.182,71 lei

cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea de obligare a

pârâtei să publice hotărârea judecătorească.

În motivarea acestei soluții s-au

reținut, în esență, următoarele:

Într-un prim ciclu procesual

Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1582 din 27 septembrie 2007 a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a obligat pe pârâtă la

plata sumei de 125.402,84 lei, remunerație datorată artiștilor interpreți în

perioada 1 ianuarie 2002 - 31 martie 2006 plus 30.529,55 lei cu titlu de

penalități de întârziere și s-a respins cererea de publicare a hotărârii în

presă.

Sentința nr. 1582/2007 a fost casată

prin Decizia nr. 13/ C din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului

Constanța. S-a constatat în esență că instanța de fond - pronunțându-se asupra

remunerației datorată artiștilor interpreți întemeiată pe H.G. nr. 119/2002 -

s-a raportat la dispozițiile H.G. nr. 143/2003, judecata purtând asupra unui

alt obiect și altor norme legale decât cele cu care a fost investită. S-a mai

constatat o contradicție între minută și dispozitiv cât privește obligarea la

plată, în minută consemnându-se suma de 41.688 lei (conform expertizei) iar în

dispozitiv, suma de 125.402,84 lei.

Procedând la judecata cauzei, din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut

următoarele:

Potrivit dispozițiilor cuprinse în

Legea nr. 8/1996, H.G. nr. 119/2002 și Decizia O.R.D.A. nr. 41/2002, pârâta SC

S.C.N. SRL are obligația legală de a achita remunerația datorată artiștilor

interpreți sau executanți către reclamanta C.R.E.D.I.D.A.M., pentru faptul că

utilizează repertoriul de prestații artistice din domeniul audiovizual pentru

postul de televiziune T.V. Neptun.

Art 130 din Legea nr. 8/1996 stabilește

faptul că organismele de gestiune colectivă au următoarele obligații: h) să

ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informații și

transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului

remunerațiilor pe care Se colectează, precum și informații privind operele

utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării

acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligația să furnizeze, în

format scris și electronic, în termen de 10 zile de ia solicitare, informațiile

și documentele solicitate, sub semnătura reprezentantului legal și ștampilate,

Potrivit art. 130 lit. h) din Legea nr.

8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe pârâta SC S.C.N. SRL

are obligația legală de a transmite către reclamanta C.R.E.D.I.D.A.M.

documentele necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care

aceasta le colectează, iar fapta de a nu îndeplini această obligație atrage

răspunderea contravențională, potrivit art. 139 lit. d) din Legea nr. 8/1996

potrivit cu care constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la

3.000 lei la 30.000 lei nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 130

lit. h).

S-a constatat că pârâta SC S.C.N. SRL

nu și-a respectat această obligație.

În speță, pârâta a utilizat

repertoriul de prestații artistice din domeniul audiovizual pentru postui de

televiziune T.V. Neptun, fără a deține o autorizație eliberată C.R.E.D.I.D.A.M.

care, încălcând prevederile cuprinse în Legea nr. 8/1996, nu a achitat

remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea

prestațiilor artistice din domeniul audiovizual și nici nu a solicitat

autorizația pe care reclamanta este abilitată de lege să o emită și, pe lângă

acestea, a refuzat să comnunice pfay-isteie cu prestațiile artistice difuzate

către reclamantă.

Examinând întreg probatoriul

administrat în cauză, înscrisuri care emană de la C.N.A., care prezintă

structura serviciilor de programe și grila de programe declarate la C.N.A.,

înscrisul conținând grila de programe prezentat de către pârâta SC S.C.N. SRL

instanța a concluzionat că aceasta difuzează pe postul de televiziune T.V.

Neptun emisiuni care conțin în cuprinsul lor prestații artistice din domeniul

audiovizual și spoturi publicitare.

S-a apreciat că lipsa autorizației

prevăzute de art. 1 din H.G., nr. 143/2003, nu exonerează de răspundere și

respectiv de obligația de plată a remunerației datorată artiștilor interpreți

sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial

sau a reproducerilor acestora de organismele de televiziune, acest lucru fiind

cu atât mai grav cu cât pârâta a folosit prestațiile artiștilor interpreți sau

executanți tară a avea autorizația impusă de lege. Această faptă este

sancționată de art. 140 lit. d) din Legea nr. 8/1996 cu închisoarea de la o

lună la doi ani, sau cu amendă. Ca urmare, s-a observat că pârâta nu poate

invoca propria turpitudine pentru a obține exonerarea de plata remunerației

datorată conform H.G. nr. 143/2003.

În temeiul dispozițiilor art. 130 alin.

(1) din Legea nr. 8/1996, reclamanta a notificat pârâta în vederea semnării

contractului de licență și pentru achitarea remunerației datorată artiștilor

interpreți și executanți, însă aceasta a refuzat să dea curs acestei obligații

legale.

Refuzând încheierea contractului, dar

utilizând prestațiile, în lipsa oricărei plăți, pârâta este debitoarea

reclamantei, având calitate procesuală pasivă în acțiunea dedusă judecății.

În ceea ce privește programele de

televiziune care reprezintă producții proprii, s-a apreciat că potrivit art. 130

din Legea nr. 8/1996, remunerația este datorată artiștilor interpreți sau

executanți pentru reutilizarea/redifuzarea prestațiilor artistice pe postul de

televiziune.

Cât privește ponderea de utilizare a

prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, s-a constatat că aceasta este

stabilită prin normele de aplicare a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 8/1996,

respectiv H.G. nr. 119/2002, potrivit căreia procentul de 1,2 % se aplică la

baza de clacul prevăzută de pct. 3, totalitatea încasărilor brute lunare, din

care se scade T.V.A. și taxa de publicitate, sau, în lipsa acestora,

cheltuielile ocazionate de utilizare, perspectivă din care, în raport de

perioada pentru care s-au solicitat pretențiile în prezenta cauză, procentul de

1,2 % se va aplica bazei de calcul.

Din concluziile raportului de

expertiză efectuat de expert N.M. instanța a constatat că valoarea renumerației

datorate pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005 este de 119 670,07

lei, iar valoarea actualizată a acestei sume este 201 191,01 lei, după aplicare

indicelui de inflație,

Pentru radiodîfuzarea fonogramelor de

comerț (publicitate în scop comercial), gestiunea colectivă este obligatorie,

conform art. 123

1

alin. (1), lit. f) din Legea nr. 8/1996,

republicată.

Chiar și în cazul gestiunii

obligatorii reglementată de art. 123

1

din Lege, în situația în care

titularii de drepturi nu au acordat mandat niciunui organism de gestiune

colectivă, relațiile dintre aceștia și organismul de gestiune colectivă sunt

tot de reprezentare, art. 123

5

alin. (2) prevăzând că „pentru

categoriile de drepturi prevăzute de alin. (1), organismele de gestiune

colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat

mandat".

Problema organismului de gestiune

competent este rezolvată de art. 129

1

, care prevede că în cazul

gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la nici un

organism, competența revine organismului din domeniul cu cel mai mare număr de

membrii, în speță C.R.E.D.I.D.A.M.

S-a constatat că susținerea pârâtei în

sensul că, difuzează „producții proprii" pentru care nu se plătește

remunerația echitabilă stabilită de lege, este lipsiră de fundament legal.

Utilizarea videogramelor constând în

spectacole/evenimente care au fost preluate de către postul de televiziune

aparținând SC S.C.N. SRL, trebuie să facă obiectul plății remunerației

echitabile prin gestiune colectiva obligatorie, conform prevederilor art. 123

1

lit. f) din Legea nr. 8/1996 precum și tratatelor internaționale din domeniu,

la care România este parte.

În acest sens, art. 12 din Convenția

de la Roma din 1961 prevede că utilizarea sub orice formă a unei fonograme

(prin televiziune preluată prin cablu, în discoteci, etc.) este obligatoriu să

facă obiectul plății unei remunerații echitabile.

Referitor la metodologia de calcul a

remunerației datorată de pârâtă, s-a observat că în expertiza contabilă

efectuată de expert N.M. s-a arătat că pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30

aprilie 2005 calculele s-au realizat prin aplicarea dispozițiilor cuprinse în

Legea nr. 8/1996, în H.G. nr. 119/2002 și în Decizia nr. 41/2002 privind

colectarea sumelor datorate de către utilizatorii artiștilor interpreți sau

executanți, stabilite prin H.G. nr. 119/2002 la documentele justificative

prezentate de către pârâtă,

Împrejurarea că, în cadrul programelor

de divertisment, spoturi sau reclame este utilizată muzică, despre care pârâta

susține că este producătoarea acesteia, nu este de natură să modifice ponderea

programelor ce conțin muzică și în funcție de care se calculează indemnizația

conform H.G. nr. 143/2003, pârâta nefiind exonerată de plata remunerației

echitabile datorate conform art. 123

1

lit. f) din Legea nr. 8/1996.

În ceea ce privește capătul de cerere

având ca obiect publicarea sentinței în două ziare de tiraj național, pe

cheltuiala pârâtei, conform dispozițiilor art. 139, alin. (14), lit. d) din

Legea nr. 8/1996 republicată, s-a observat că numai titularii drepturilor

încălcate pot cere instanței de judecată să dispună răspândirea informațiilor

cu privire la hotărâre, precum și publicarea sa integral sau parțial în

mijloacele de comunicare în masă pe cheltuiala celui care a săvârșit fapta.

Potrivit cu art. 139 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta

lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după

caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot

pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași

solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către

organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de

către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege,

conform mandatului acordat în acest sens. Când o acțiune a fost pornită de

titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta

lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a

fost cauzat.

În condițiile în care textul de lege

nu distinge între gestiunea colectivă facultativă a drepturilor și gestiunea

colectivă obligatorie, s-a apreciat că nu se poate face o asemenea distincție.

Constatându-se că reclamanta C.R.E.D.I.D.A.M.

nu a făcut dovada că a fost mandatată de către titularii drepturilor de autor

încălcate, în a formula o astfel de cerere în numele lor, s-a apreciat că

cererea este nefondată și a fost respinsă.

Urmare admiterii, în parte a acțiunii

reclamantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ, apreciind că pârâta este cea

căreia îi aparține culpa procesuală, în sensul acestor dispoziții legale,

instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuielile avansate, în

valoare de 7.182,71 lei, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de

expertiză, cheltuieli de deplasare și taxă timbru, conform înscrisurilor depuse

la dosar până la momentul încheierii dezbaterilor.

2, Instanța de Apel Curtea de Apel

constanța prin Decizia civilă nr. 94/ C din 17 septembrie 2012 a respins ca

nefbndat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 893/2012.

Pentru a pronunța această decizie

Curtea de Apel Constanța a constatat următoarele;

În soluționarea cauzei, Curtea a

constatat, sub un prim aspect, că este sesizată cu judecata unui apel, sentința

atacată fiind pronunțată la 22 februarie 2012, într-un litigiu având ca obiect

un drept de proprietate intelectuală (în care competența de primă instanță

revine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.), materie în

care nu se aplică, nici anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și

nici ulterior, reglementarea dată de art. 282

1

C. proc. civ. - chiar

dacă în speță criteriul valoric atrage dublul control judiciar.

Prin urmare, criticiie enunțate de

apelanta pârâtă au fost raportate la dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., ele vizând atât netemeinicia, cât și nelegalitatea soluției atacate

(greșita aplicare a normelor legale și stabilirea eronată a situației de fapt

prin acordarea a mai mult decât s-a cerut).

Sub un al doilea aspect, instanța de

apel a reținut că prezenta cauză a suferit o casare conform Deciziei 13/ C din

16 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța (Dosar nr. 713/118/2007), situație

față de care - în raport de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cum

s-a stabilit prin decizia de casare - temeiul de drept al pretențiilor C.R.E.D.I.D.A.M.

îl constituie dispozițiile H.G. nr. 119/2002, soîicitându-se obligarea la plata

remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea

repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual, cuvenite pentru

perioada 01 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005.

S-a constatat că textul incident este

așadar H.G. nr. 119/2002, de aprobare a tabelelor cuprinzând drepturile

patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și metodologiile

privind utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul

audiovizual, care -astfel cum se stabilește în preambulul actului normativ -

trimite la prevederile art. 131 alin. (1) și (4) din Legea nr. 8/1996.

La data intrării în vigoare a

hotărârii de guvern, acest articol al Legii-cadru viza funcționarea

organismelor de gestiune colectivă, cărora le revenea și atributul elaborării,

pe baza negocierii lor cu reprezentanții asociațiilor patronale de utilizatori,

a tabelelor și a metodologiilor prevăzute la alin. (1) lit b).

Raportându~se la conținutul Legii nr. 8/1996

modificate, în forma în vigoare la data sesizării instanței - 10 august 2006 -

tribunalul a arătat că problema (calității) organismului de gestiune colectivă

este rezolvată din perspectiva art. 123

1

alin. (2) din Lege, în

sensul că dreptul de a reprezenta există și în cazul titularilor de drepturi

care nu au conferit în mod explicit mandat acestei entități, gestiunea

colectivă fiind obligatorie și pentru prestațiile artistice în domeniul

audiovizual.

În consecință, criticile formulate de

apelanta pârâtă pe acest aspect, au fost apreciate ca nefondate, instanța de

fond lămurind chestiunea mandatului C.R.E.D.I.D.A.M. (care potrivit normelor

enunțate, nu trebuie probat), cât privește obținerea în instanță a sumelor pe

care le consideră că se cuvin a fi plătite de utilizatori.

S-a mai apreciat că împrejurarea că în

ultimele argumente ale sentinței se arată că mandatul intimatei reclamante se

întinde doar asupra recuperării prejudiciului produs prin neachitarea sumelor

datorate, nu și pentru formularea unor capete de cerere de natura celui respins

(vizând publicarea în mass media a hotărârii judecătorești astfel pronunțate),

nu implică o contrarietate a considerentelor, judecătorul arătând în fapt care

sunt limitele legale ale reclamantei și pentru care motiv nu admite și

pretenția adiționată, formulată ca sancțiune civilă.

În privința inexistenței motivelor pe

care s-a sprijinit soluția tribunalului sau includerea în considerente a unor

elemente străine de natura pricinii, Curtea de apel a avut în vedere că deși

Tribunalul a făcut trimitere la lipsa autorizației prevăzute de art. 1 din H.G.

nr. 143/2003, nu a conchis că obligația îi incumbă SC S.C.N. SRL din

perspectiva acestui act normativ, ci pe baza dispozițiilor relevate în chiar

primele considerente, respectiv: Legea nr. 8/1996, H.G. nr. 119/2002 și Decizia

O.R.D.A. nr. 41/2002.

Aceste acte normative, corelate cu

conținutul expertizei contabile efectuate în cauză, în raport de dispozițiile

H.G. nr. 11.9/2002, au condus la soluția obligării societății la suma

echivalentă remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru

utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual, în

perioada menționată.

În fapt, s-a constatat că nu doar art

1 din Anexa 1 a H.G. nr. 143/2003 impune societăților de televiziune să obțină,

din partea organismelor de gestiune colectivă, autorizațiile prevăzute de Legea

nr. 8/1996, pentru utilizarea fonogramelor; o asemenea obligație fiind impusă

acelorași entități și prin art. 1 din Anexa 1 a H.G. nr. 119/2002, pentru

emiterea, transmiterea și retransmiterea repertoriului de prestații artistice

din domeniul audiovizual al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor

artiștilor interpreți sau executanți. Ca urmare, s-a apreciat că indicarea în

primă instanță a situației inexistenței acestei autorizații din perspectiva

„utilizării fonogramelor" nu indică o greșită dezlegare în drept, ci doar

o preluare trunchiată a normelor care se referă, în cuprinsul legii-cadru, ia

regimul tuturor acestor autorizații.

Prin urmare, s-a constatat că soluția

pronunțată nu s-a fundamentat, ca în cazul celei dispuse la 27 septembrie 2007

de Tribunalul Constanța și desființate prin Decizia 13/ C din 16 ianuarie 2008

a Curții de Apel Constanța, pe prevederile H.G. nr. 143/2003, nefiind

întemeiată cererea apelantei de desființare a sentinței, cu trimitere spre

rejudecare.

În privința obligației societății

apelante de a achita organismului de gestiune colectivă remunerația în

discuție, s-a avut în vedere că susținerea potrivit căreia SC S.C.N. SRL nu

este societate de cablu nu are relevanță, pentru că însuși legiuitorul a

urmărit calcularea și perceperea acesteia și de la organismele de televiziune,

sub formă de procent aplicat asupra încasărilor brute lunare.

Din acest punct de vedere, s-a

observat că instanța de fond a apreciat în mod corect când a reținut că deși

pârâta a susținut .că produce și utilizează în cadrul programelor sale de

televiziune propriile creații muzicale, nefiind utilizat repertoriul de

prestații aitistice ale artiștilor interpreți, societatea nu este exonerată de

la achitarea sumelor calculate conform H.G. nr. 119/2002, în virtutea

atributului de gestiune colectivă pentru drepturile indicate în art. 123

1

(lit. d) din Legea nr. 8/1996 modificate - chiar dacă încadrarea în textul

legal făcută de prima instanță a fost greșită,prin trimitere Ia lit. f).

În ce privește modalitatea de calcul a

acestor sume, s-a observat că prin expertiza contabilă judiciară efectuată cu

ocazia judecății în de fond, apelanta pârâtă a susținut formal că expertul a

„dat mai mult decât s-a cerut", prin aplicarea indicelui lunar a

prețurilor de consum pentru creanța calculată pe perioada 2002 - 2005. Deși

societatea apelantă a apreciat că atât raportul de expertiză, cât și

suplimentul prezentat la termenul din 9 noiembrie 2011 s-au întocmit cu

încălcarea gravă a legislației, nu au fost indicate prevederile legale

încălcate.

Acesta a fost considerentul pentru

care, instanța de apel, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat

că nu este necesară suplimentarea probatoriului în calea de atac printr-o nouă

expertiză, cererea părții fiind respinsă prin încheierea din 11 iunie 2012.

În speță, s-a constatat că în

suplimentul la raportul de expertiză s-au calculat drepturile cuvenite

reclamantei, conform H.G. nr. 119/2002, pe perioada 01 ianuarie 2002 - 31

decembrie 2002prin aplicarea procentului de 1,1 % asupra încasărilor brute

lunare (din care s-au scăzut T.V.A. și taxa de publicitate) și, respectiv, procentul

de 1,2 % pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 30 aprilie 2005 ~ conform anexei 3

la suplimentul la raport (filele 6-7 vol. III fond).

Expertul a arătat modalitatea de

calcul a valorii actualizate a sumei astfel rezultate, defalcând sumele

stabilite pe baza informațiilor furnizate de I.N.S., iar în apel nu au fost

indicate normele care nu ar ti permis reevaluarea în această modalitate a sumei

datorate.

împotriva Deciziei nr. 94/C/2012 a

Curții de Apel Constanța, pârâta SC S.C.N. SRL a declarat în termen recurs.

În motivarea recursului s-a criticat

decizia curții de apel pentru că aceasta nu a analizat cu atenție solicitarea

de administrare de probe pentru a dovedi contrariul celor reținute la fond și

pentru că expertiza și suplimentul efectuate în cauză s-au realizat cu

încălcarea gravă a legislației.

Un al doilea motiv invocat în recurs

s-a bazat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. S-a susținut că solicitarea

reclamantei a vizat, pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005,

repertoriul de prestații aitistice din domeniul audiovizualului și nu

încasările înregistrate de către pârâtă din toată activitatea acesteia. Ca

urmare, ia calcularea remunerației datorate trebuie să se țină cont de grila de

programe a postului de televiziune Neptun T.V., de procentele defalcate,

comunicate de pârâtă ia C.N.A., singurul organism care autorizează,

monitorizează și sancționează activitatea acestui post de televiziune.

Recurentul la acest punct a criticat

împrejurarea că nici raportul de expertiză și nici suplimentul la aceasta nu au

luat în calcul grilele de programe, împrejurare care a motivat solicitarea

pârâtei de întocmire a unui alt raport de expertiză. S-a mai arătat că H.G. nr.

119/2002 - în baza căreia s-au calculat penalitățile și alte calcule suplimentare

- nu prevede astfel de calcule, neexistând normative clare referitoare la

acestea.

S-a criticat respingerea de către

Curtea de Apel a cererii privind refacerea raportului de expertiză pentru

considerentul că nu este utilă cauzei și pentru că expertul a calculat așa cum

i s-a indicat de către C.R.E.D.I.D.A.M. Recurenta a apreciat că a avut

suficiente motive pentru a i se încuviința proba solicitată.

Un al treilea motiv de recurs a fost

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

La acest punct s-a criticat faptul că

instanța de apel nu a făcut o analiză completă a întregii situații prezentate,

luând o decizie greșită. Instanța de apel a examinat probele deja existente la

dosar, un raport de expertiză și un supliment eronate și nu s-a aplicat cu

deplină atenție în suplimentarea și obținerea unor date și probe noi pentru a

da o soluție corectă și conform cu legislația tn vigoare.

S-a menținut că s-a invocat în apel

împrejurarea că au existat în considerente motive străine de natura pricinii și

anume H.G. nr, 143/2003 care se referă la utilizarea fonogramelor și care nu

are nicio legătură cu prezenta cauză. Cu toate acestea instanța a susținut că

nu doar precizările acestora impun obținerea unei autorizații, aspect neinvocat

de pârâtă.

Un al patrulea motiv de recurs a

privit nelegalitatea deciziei, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul

că pentru realizarea raportului de expertiză contabilă s-au solicitat lămuriri

în legătură cu obiectul lucrării de la C.N.A. iar aceste informații nu au fost

interpretate corect.

Pentru aceste motive invocate

recurenta a solicitat casarea deciziei cu trimiterea cauzei instanței

competente, intimata reclamantă a formulat o întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului răspunzând punctual la motivele de recurs invocate și

apreciate nefondate.

Examinând decizia atacată prin prisma

motivelor de recurs formulate se constată că aceasta este legală, recursul

fiind respins pentru următoarele considerente:

Prima critică - respingerea cererii de

efectuare a unei noi expertize - neîncadrată în drept ~ este nefondată.

Conținutul criticii - lipsa unei

atente analize a probelor și necesității completării acestora - nu se poate

încadra în nici unul din motivele limitativ și expres prevăzute de art 304 pct.

1 - 9 C. proc. civ.

O atare critică putea face obiect de

recurs, în vechea reglementare a art. 304 care conținea și pct. 10 și 11,

abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 119/2005.

Critica respingerii efectuării unei

noi expertize, din perspectiva regulilor procedurale ale administrării probelor

(care s-ar putea încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.), este de asemenea nefondată. Instanța de apel a motivat respingerea

acestei probe - critica încălcării normelor legale de expertiză efectuate în

cauză, nefiind susținută de apelanta pârâtă prin referiri concrete cu privire

la dispozițiile legale încălcate.

De altfel și în recurs se reia această

critică fără să se îndica textele legale încălcate.

Problemele ridicate de recurentă în

recurs în legătură cu expertiza efectuată - bază de calcul greșită, ponderea

transmisiunilor muzicale în grila de program, constituirea grilei de programe -

nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate, ele vizând situații de

fapt, deci privind netemeinicia deciziei care nu se mai poate analiza în

această cale de atac.

În cauză - în faza rejudecării după

casarea eu trimitere - s-a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei

noi expertize având ca obiect determinarea cuantumului pretențiilor deduse

judecății din perspectiva H.G. nr. 119/2002.

La determinarea obiectului raportului

de expertiză s-a avut în vedere și poziția pârâtei, dispunându-se „stabilirea

exactă a ponderii prestațiilor muzicale difuzate de T.V. Neptun în anii 2002 -

2006", conform celor consemnate în încheierea ședinței de judecată din 19

ianuarie 2009, la fila 32 vol. II al dosarului Tribunalului Constanța.

Observațiile la raportul de expertiză

formulate de pârâtă au fost încuviințate de instanța de fond care a primit

suplimentul de explicații furnizat de expert.

Ca urmare, în mod corect - pentru

motivele arătate instanța de apel a respins cererea de efectuare a unui nou

raport de expertiză -nemulțumirea generală a pârâtei cu privire la modul de

efectuare a expertizei nereprezentând un motiv legal pentru refacerea

raportului.

Motivul doi de recurs, întemeiat pe pct.

6 al art. 304, vizează tot o critică ia modul de efectuare a raportului de

expertiză și deci o chestiune de fapt.

Acțiunea a fost întocmită pentru o

sumă reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți,

sumă solicitată a se stabili prin expertiză. În cauză după cum s-a arătat mai

sus s-a dispus efectuarea unei expertize la ale cărei obiective au fost avute

în vedere și solicitările pârâtei nu numai ale reclamantei.

Celelalte critici de la acest punct

(bază de calcul, grila de programe) se încadrează în contestații ale

situațiilor de fapt, necenzurate pe calea recursului.

Critica motivelor pentru care a fost

respinsă cererea de refacere a raportului de expertiză - după cum s-a reținut

mai sus - este nefondată, curtea de apel indicând motivul respingerii acestei

probe -altul decât cel invocat în recurs de recurentă - motiv care indică, în

raport de actele dosarului, legalitatea măsurii respingerii.

Motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile pct. 8 din art. 304, se referă, contrar textului invocat, la lipsa

unei analize complete a întregii situații prezentate - ceea ce a condus, în

opinia recurentei, la o soluție greșită.

Critica nu se poate înscrie în

conținutul motivului de recurs invocat și în materialitatea ei privește

probleme de netemeinicie care nu se mai pot examina pe calea recursului.

Criticile referitoare la argumente

fondate pe H.G. nr. 143/2003, apreciată ca fiind o reglementare străină de

natura cauzei, sunt de asemenea nefondate.

Instanța de apel a explicat punctual,

în pag. 4 a deciziei, răspunzând ia criticile apelantei, măsura în care

trimiterea instanței de fond la acest act normativ a avut incidență sau nu,

conchizând că temeiul obligației stabilite în sarcina pârâtei a fost reținut ca

fiind actul normativ invocat în acțiune și care este incident în cauză, H.G. nr.

119/2002, problemă de altfel dezlegată și prin decizia de casare cu trimitere

spre rejudecare a cauzei.

Ultimul motiv de recurs, fundamentat

pe pct. 9 al art. 304, readuce în discuție probleme de fapt, și anume obiectul

raportului de expertiză, criticându-se de fapt sub motivul de nelegalitate

invocat, o greșită interpretare a unei informațiuni primite de la C.N.A., deci

o greșită interpretare a unei probe.

Și această critică a fost apreciată ca

inadmisibilă în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. care nu mai

conține pct. 10 și 11 abrogate - cum s-a arătat mai sus.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că în cauză recurenta nu a dovedit motive de recurs care să impună

modificarea sau casarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.

Deși prin întâmpinare intimata

reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată, asupra acestei cereri nu s-a.

emis o decizie, în lipsa din dosar a dovezilor cheltuielilor făcute de partea

care le-a reclamat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC S.C.N. SRL Constanța împotriva Deciziei nr. 94/ C din 17

septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 martie 2013.