Decizia nr. 726/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 591 a Curții de Apel București

Cererea de revizuire: Prin cererea de revizuire înregistrată la 9 aprilie 2019 pe rolul Curții de Apel București, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 80 din 7 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații Administrația Fondului Imobiliar și B.. Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecarea cauzei, pentru lipsa nejustificată a părților și având în vedere că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Recursul declarat împotriva încheierii de suspendare: Prin decizia nr. 1680 din 17 septembrie 2020 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 24 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia nr. 591R din 12 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 80 din 7 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații Administrația Fondului Imobiliar și B..

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, revizuentul A. a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-revizuent a arătat că în perioada iunie- noiembrie 2019 procesul a fost suspendat, iar în perioada ianuarie- septembrie 2020 a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție recursul declarat împotriva încheierii de suspendare a judecății cererii de revizuire, astfel încât nu a avut posibilitatea să efectueze acte procedurale în dosar, exceptând punctul de vedere la raportul întocmit de magistratul-asistent, în cuprinsul căruia a prezentat motivele recursului și faptul că nu s-a ținut cont de starea sa de sănătate. Faptul că a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare, denotă intenția sa de a nu mai fi menținută măsura suspendării și de judecare a cauzei pe fond, apreciind că nu a fost culpa sa pentru lăsarea cauzei în nelucrare. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept. La 1 februarie 2021, recurentul-revizuent a comunicat motive de recurs în completare, care nu pot fi avute în vedere de către instanța de recurs, întrucât au fost depuse cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea recurată a fost comunicată părții la 7 decembrie 2020 (dovada la dosarul curții de apel).

Apărările părților: La dosar nu au fost depuse întâmpinări.

Procedura de filtru: La 11 octombrie 2021 raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru. În cuprinsul raportului s-a reținut că recursul a fost declarat în termenul legal, hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, iar criticile pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - cu referire la aspectele vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 416-418 C. proc. civ. Prin încheierea din 3 februarie 2022 a fost admis, în principiu, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și s-a fixat termen la 31 martie 2022, în vederea soluționării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Prioritar, în raport de cele susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte urmează a analiza criticile din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece s-a invocat aplicarea greșită a normelor de procedură civilă ce reglementează instituția perimării, respectiv art. 416 - art. 418 C. proc. civ. În speță, pentru a dispune perimarea cererii de revizuire, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a făcut aplicarea prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., reținând că la 24 iunie 2019 a fost suspendată judecarea cererii pentru lipsa nejustificată a părților și având în vedere că niciuna nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar, de la această dată și până la împlinirea termenului de perimare nu s-a realizat vreun act de procedură în vederea judecării procesului. Recurentul-revizuent a criticat decizia recurată pe motiv că nu a fost culpa sa pentru lăsarea cauzei în nelucrare, în condițiile în care a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019. Critica este nefondată, deoarece curtea de apel a reținut în motivarea deciziei recurate că "cererea s-a perimat la expirarea termenului de 6 luni de la data la care s-a dispus suspendarea, în cauză nefiind invocat niciun motiv de suspendare sau întrerupere a cursului perimării." Corect a apreciat curtea de apel că, în cauză, nu a intervenit suspendarea sau întreruperea cursului perimării, din moment ce recursul declarat împotriva încheierii de suspendare "nu a avut aptitudinea de a întrerupe cursul perimării, deoarece prin decizia civilă nr. 1680/17.09.2020 ÎCCJ a anulat recursul, astfel că nu se poate aprecia că a fost declarat în vederea judecării procesului." Astfel, Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a constatat în mod legal că este incidentă sancțiunea perimării. Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni". Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În cauză, judecata a fost suspendată la 24 iunie 2019 pentru lipsa părților, dată de la care revizuentul A. nu a mai efectuat niciun act procedural cu eficiența pretinsă de către acestea, adică din care să rezulte intenția de a continua judecata, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt. Totodată, se constată că prin încheierea din 2 martie 2020 curtea de apel a prorogat judecarea excepției de perimare, având în vedere că s-a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019, iar prin încheierea din 15 iunie 2020 a repus cauza pe rol și a acordat termen la 12 octombrie 2020 pentru discutarea excepției de perimare. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes." Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenția clară de a continua judecata, de exemplu, trebuie să urmărească repunerea cauzei pe rol în scopul judecării procesului. Totodată, trebuie să fie un act valabil făcut, un act lovit de nulitate nefiind apt să producă întreruperea termenului de perimare. Deși revizuentul-pârât A. a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019, această cale de atac a fost anulată prin decizia nr. 1680 pronunțată la 17 septembrie 2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019. Față de aceste considerații, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut prin decizia recurată că cererea de recurs nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art. 417 C. proc. civ., deoarece a fost anulată, astfel că nu se poate considera că a fost făcută cu intenția de reluare a judecății, ci doar în scopul întreruperii cursului termenului de perimare. Cum de la data suspendării judecății (24 iunie 2019) pricina a rămas în nelucrare din culpa revizuentului, care nu și-a manifestat voința în sensul continuării judecății, în mod corect Curtea de Apel București a constatat perimarea căii de atac, având în vedere că termenul de perimare de 6 luni s-a împlinit la 24 decembrie 2019. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,