ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021, la data de 08.03.2021, pe rolul Judecătoriei Bălcești, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că numitul C. nu este tatăl minorului D., urmând să fie radiat numele de familie și prenumele acestuia de la rubrica "tatăl" din actul de naștere al minorului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 429 și art. 432 C. civ.

La termenul de judecată din 28 mai 2021 instanța a dispus introducerea în cauză a minorului D., prin reprezentant legal, în calitate de pârât.

2.1. Prin sentința civilă nr. 508 din 17 decembrie 2021 Judecătoria Bălcești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Judecătoriei Baia de Aramă, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Bălcești a reținut, în esență, că din punct de vedere al competenței teritoriale, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În speță, cererea se referă la un copil din afara căsătoriei, recunoscut de ambii părinți, astfel că trebuie calificată ca acțiune în contestarea recunoașterii de filiație prevăzută de art. 420 alin. (1) C. civ. (numai în cazul unui copil din căsătorie, s-ar putea discuta despre o acțiune în tăgada paternității).

În acest sens, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ., ocrotirea minorului se realizează (în primul rând) prin părinți, rezultă că în cazul în care se contestă recunoașterea de filiație, de natură să afecteze însuși statutul social al minorului, "persoana ocrotită" nu poate fi decât acesta.

Pe de altă parte, filiația minorului a fost stabilită deja (fiind emis certificat de naștere, care face dovada filiației acestuia), astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care se referă in terminis la cererile privitoare la stabilirea filiației (stabilirea maternității și stabilirea paternității), situație în care competența teritorială este alternativă, aparținând fie instanței de la domiciliul pârâtului, fie instanței de la domiciliul reclamantului.

Este de precizat că în toate aceste situații, inclusiv în ipoteza competenței alternative, competența teritorială este exclusivă, de ordine publică.

Trebuie subliniat că și în ipoteza în care s-ar avea în vedere dispozițiile art. 107 C. proc. civ., la momentul formulării cererii pârâta B. era domiciliată în județul Mehedinți, iar pârâtul C. era domiciliat în județul Dolj, astfel că nu puteau atrage competența Judecătoriei Bălcești.

Așa cum s-a reținut în precedent, minorul se află în com. Isverna, jud. Mehedinți, fiind dispusă măsura plasamentului la asistent maternal profesionist E., încă din cursul anului 2018.

Cum potrivit prevederilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii coroborate cu dispozițiile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, localitatea Isverna, jud. Mehedinți, se află în circumscripția Judecătoriei Baia de Aramă, jud. Mehedinți, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței anterior menționate.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Baia de Aramă a pronunțat sentința civilă nr. 20 din 23 februarie 2022, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivare, s-a reținut, în esență, că Judecătoria Bălcești este instanță competentă, având în vedere că, în ceea ce privește competența de soluționare a acțiunilor în tăgada paternității, aceasta este prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., normă care reglementează o competență teritorială de ordine privată care nu poate fi invocată, din oficiu, de către instanță, ci numai de către pârât, prin întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict de competență a fost generat de interpretarea și aplicarea greșită, de către instanța învestită prin declinarea cauzei, a textelor de lege referitoare la excepția de necompetență teritorială, respectiv a condițiilor în care această excepție poate fi invocată.

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Litigiul dedus judecății are ca obiect acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., prin care a învederat că nu poate fi tatăl minorului D., acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 429 și 432 C. civ.

Indiferent de calificarea juridică a naturii acțiunii introductive de instanță, cerere referitoare la filiație, caz în care sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sau cerere privind ocrotirea persoanei fizice, ce ar intra în sfera prevederilor art. 114 alin. (1) din același cod, în toate aceste situații, inclusiv în ipoteza competenței alternative, prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competența teritorială este exclusivă, de ordine publică.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă". Rezultă din aceste dispoziții legale că părțile pot deroga de la normele de competență teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situații normele de competență teritorială sunt de ordine privată. Per a contrario, în celelalte cereri normele de competență teritorială sunt de ordine publică, deci imperative, iar aceasta trimite la concluzia că instanța de judecată poate invoca, din oficiu, necompetența sa.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației.

Deși dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 consacră un drept de opțiune al reclamantului în materia stabilirii filiației, aceste norme rămân imperative, astfel că cererile se adresează, în mod obligatoriu, exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ. Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiației, reclamantul are un drept de opțiune numai între judecătoria în a cărei circumscripție își are el însuși domiciliul și cea în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

Prin urmare, declinarea competenței de către Judecătoria Bălcești s-a efectuat cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.", raționamentul Judecătoriei Baia de Aramă fiind, astfel, unul greșit, acesta formând obiectul de analiză și fundamentul pentru care Înalta Curte constată că această din urmă instanță este competentă a soluționa cauza.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanță de regularizare învestită cu soluționarea conflictului de competență, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia de Aramă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia de Aramă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2022.