ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 685/2022

HOTĂRÂRE

30.03.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 685/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 30 martie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.11.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Colegiul Medicilor din România și Colegiul Medicilor Prahova, anularea deciziei nr. 18/24.08.2016 adoptată de Colegiul Medicilor Prahova și a deciziei nr. 177/2018 adoptată de Colegiul Medicilor din România.

Prin precizarea la acțiune reclamanta a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu B., medic specialist de medicină internă, de la care solicită despăgubiri în cuantum de 75.000 RON, pentru suferințele pricinuite prin actul medical efectuat.

Pârâtul Colegiul Medicilor Prahova a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, excepția netimbrării cererii, excepția nulității cererii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Colegiului Medicilor Prahova și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Colegiul Medicilor din România a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția tardivității cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiate.

La primul termen de judecată din data de 05.03.2021, instanța a disjuns cauza cu privire la pârâtul medic B., dispunând formarea unui dosar separat, respectiv prezentul dosar nr. x/2021, având ca obiect pretenții.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 2195/02.04.2021, Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

A reținut instanța că prin cererea precizatoare depusă în dosarul inițial nr. x/2020, reclamanta a dedus judecății solicitarea de obligare a medicului B., medic specialist medicină internă, fost angajat al Penitenciarului Târgșor, la plata unor despăgubiri pentru actul medical defectuos prestat, în perioada încarcerării în penitenciar.

Art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 definește malpraxisul ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

Potrivit art. 684 alin. (1) din același act normativ, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 687 din Legea nr. 95/2006, instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Întrucât o astfel de cerere este de competența instanței de drept comun, respectiv Judecătoria Ploiești, în raport de locul unde a avut loc pretinsul act de malpraxis (Penitenciarul Târgșor), dat fiind că normele de procedură ce reglementează competența sunt de strictă interpretare, competența de soluționare aparține Judecătoriei Ploiești.

Prin sentința nr. 132/07.01.2022, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că acțiunea include două capete principale de cerere, primul referindu-se la anularea deciziei nr. 18/24.08.2016, adoptată de Colegiul Medicilor Prahova, respectiv nr. 177/2018, adoptată de Colegiul Medicilor din România, iar al doilea referindu-se la acțiunea în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva pârâtei medic B.. Aceste două capete principale de cerere au aceeași cauză, reprezentată de prejudiciul creat reclamantei A., urmare a asistenței medicale pretins defectuoase de care aceasta a beneficiat în perioada detenției sale.

Or, în aceste condiții, prima instanță învestită nu putea disjunge al doilea capăt de cerere, cu formarea unui nou dosar în care s-a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, cât timp instanța competentă să soluționeze cele două capete de cerere se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În speță, pretenția ce atrage competența unei instanțe de grad mai înalt este chiar solicitarea de anulare a deciziilor adoptate de pârâții Colegiul Medicilor Prahova și Colegiul Medicilor din România, această situație determinând o prorogare legală de competență în favoarea instanței de grad mai înalt și pentru cea de-a doua pretenție, dată de acțiunea în răspundere civilă delictuală.

În cauză, având în vedere că primul petit al cererii reclamantei vizează anularea unor acte administrative, raportat la prevederile art. 94 și art. 95 pct. 1 C. proc. civ., revine tribunalului competența de soluționare a prezentei cereri, în integralitate, aceasta fiind instanța de grad mai înalt, prin raportare la judecătorie.

Este irelevant faptul că aceste două cereri principale au o natură diferită, în sensul că atrag competența unor secții cu specializare diferită, aparținând unor instanțe de grad diferit, cât timp instanța de grad mai înalt este ținută să analizeze ambele capete principale de cerere.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, pentru următoarele argumente:

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat anularea a două decizii administrative, una emisă de Colegiul Medicilor din România, alta emisă de Colegiul Medicilor Prahova, ce au avut ca efect stingerea răspunderii disciplinare împotriva medicului B., despre care reclamanta a arătat, că prin actele medicale efectuate, i-a pus viața în pericol.

Prin cererea precizatoare formulată ulterior, reclamanta arătat că înțelege să se judece și cu persoana fizică B., medic specialist de medicină internă angajat al Penitenciarului Târgșor, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 75.000 RON cu titlu de despăgubiri, pentru actele medicale necorespunzătoare efectuate de către aceasta reclamantei.

Cauza a fost înregistrată inițial sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, iar la data de 05.03.2021, cererea precizatoare a fost disjunsă, urmând a fi soluționată în cadrul dosarului nr. x/2021 al aceleiași instanțe, care a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Judecătoria Ploiești a declinat, la rândul său, competența de soluționare în favoarea secției de contencios a Tribunalului București, consecința fiind înregistrarea prezentului conflict negativ de competență pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că desistarea Judecătoriei Ploiești de soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 465 C. proc. civ. conform cărora "Măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac", în sensul că această instanță și-a întemeiat soluția de declinare pe considerente privind greșita disjungere a cererii precizatoare, în condițiile în care o astfel de măsură a instanței de judecată nu poate fi cenzurată în nicio modalitate procedurală, astfel cum rețin dispozițiile legale menționate.

Astfel, disjungerea cererii precizatoare s-a raportat la temeiul și obiectul acesteia, respectiv solicitarea de despăgubiri pentru pretinsa săvârșire a unui act medical necorespunzător, cu alte cuvinte, pentru un act de malpraxis.

În această materie, sunt incidente dispozițiile art. 687 din Legea nr. 95/2006, conform căruia instanța competentă să soluționeze litigiile născute din cazurile de malpraxis este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Art. 687 din Legea nr. 95/2006 reprezintă o normă procedurală care stabilește o competență materială specială de soluționare a răspunderii civile delictuale în ceea ce privește actul de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competența de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Se observă, totodată, că norma reglementată prin art. 687 din Legea nr. 95/2006 este cuprinsă la Capitolul VII - Dispoziții finale din actul normativ menționat, astfel încât este o prevedere de sine stătătoare a cărei aplicare nu este condiționată de raportarea la un alt text de lege, vizând deci soluționarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 95/2006.

Reclamanta a susținut că i-a fost acordată, de către pârâtă, o asistență medicală necorespunzătoare în perioada încarcerării în Penitenciarul Târgșor, instituție care se află în raza teritorială a Judecătoriei Ploiești, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 687 din Legea nr. 95/2006, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Ploiești, ca instanță în raza căreia s-a săvârșit pretinsul act de malpraxis.

În materie, a fost pronunțată și decizia în interesul legii nr. 5/21.02.2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279/23.03.2022, prin care s-a statuat că, indiferent dacă în litigiile privind tragerea la răspundere civilă delictuală pentru malpraxis, a fost urmată sau nu procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 679-685 din Legea nr. 95/2006, competența de soluționare aparține judecătoriei.

Întrucât în prezenta cauză, așa cum s-a arătat, fapta reclamată (actul medical necorespunzător) se pretinde a se fi petrecut în perioada în care reclamanta a fost în executarea unei pedepse privative de libertate într-o unitate de detenție aflată în circumscripția Judecătoriei Ploiești, respectiv Penitenciarul Târgșor, competența de soluționare aparține acestei instanțe, cu luarea în considerare și a celor statuate prin decizia în interesul legii anterior menționată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, secția civilă.