ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 676/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la data de 29.07.2020 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Udești și intervenienta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Suceava, obligarea pârâtei UAT Comuna Udești la plata sumei de 710.876 RON și a accesoriilor aferente acestei sume intervenientului forțat APIA-Centrul Județean Suceava, pentru paguba produsă acestuia prin obținerea ilicită de către pârâtă a sumei sus precizate cu titlu de subvenție pe suprafață de pășune, proprietatea pârâtei, pentru anii 2011-2013 și 2014, în urma îndeplinirii de către el și de către salariații aparatului de specialitate al primarului a atribuțiilor ce le-au fost încredințate prin hotărâri de consiliu local în scopul obținerii subvențiilor. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 218, art. 219, art. 221, art. 223 noul C. civ. rap. la art. 1349 coroborat cu art. 1345 noul C. civ., și art. 68 noul C. proc. civ., art. 1635-1639 C. civ. Pârâta UAT Comuna Udești a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului,excepția lipsei calității procesuale pasive a comunei Udești cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea sa la plata subvențiilor primite de B. în perioada 2013-2014, excepția lipsei de interes a reclamantului. Pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat introducerea în cauză a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-APIA, în calitate de intervenient forțat, aceasta fiind entitatea căreia reclamantul îi datorează suma de 710.876 RON.

Sentința pronunțată de Tribunalul Suceava Prin sentința nr. 1447/15.12.2020, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins acțiunea, ca inadmisibilă, a obligat reclamantul la plata, către pârâta UAT Comuna Udești, a sumei de 7.140 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava Prin decizia nr. 523/20.05.2021, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins apelul reclamantului împotriva sentinței; a obligat apelantul să plătească intimatei UAT Comuna Udești cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., reclamantul A., învederând următoarele: -Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul arată că instanțele anterioare erau obligate să-și verifice competența materială procesuală funcțională în judecarea cauzei și să constate, pe de o parte, că judecarea prezentei cauze la fond revine instanței specializate, respectiv Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și, pe de altă parte, în calea de atac a recursului, Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ. Întrucât cererea de chemare în judecată a făcut obiectul cercetării judecătorești a secțiilor civile, hotărârile pronunțate sunt nule, fiind date de instanțe de judecată necompetente material sub aspect procesual funcțional. În considerarea Deciziei nr. 17/17.09.2018 a ICCJ, a art. 247 alin. (1) noul C. proc. civ., recurentul invocă excepția nulității absolute a acestor hotărâri, având în vedere că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 a lin.(2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea 304/2004, necompetența materiala procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică."; -Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârile ambelor instanțe au fost pronunțate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 218, art. 219 alin. (1), art. 221, art. 223, art. 1349, art. 1341 alin. (1), art. 1635-1639 C. civ.. În cauză sunt îndeplinite toate condițiile referitoare la obiectul cererii - care constă în pretenția recurentului de obligare a pârâtei, în solidar cu acesta, pe temeiul răspunderii civile delictuale, la plata sumei de 710.876 RON și a accesoriilor aferente acesteia, către ințervenientul forțat APIA Suceava, persoana păgubită. Pretenția concretă dedusă judecății - obiectul principal -dezvoltată în cuprinsul cererii și clarificată prin răspunsurile la întâmpinările pârâtei și ale intervenientului forțat, vizează realizarea unei situații juridice pentru care este obligatorie calea judecății, respectiv obligarea pârâtei UAT Comuna Udești la plata, în solidar cu recurentul, în temeiul răspunderii civile delictuale, a sumei obținute în mod nelegal (710.876 RON) și a accesoriilor aferente acestei sume, cu titlul de subvenție pe suprafață de pășune, proprietatea pârâtei, pentru anii 2011, 2013 și 2014, ca plată nedatorată (conf. art. 1341 alin. (1) noul C. civ.) către ANAF Suceava, cu consecința îmbogățirii fără justă cauză în dauna patrimoniului recurentului (conf. art. 1345 noul C. civ.) prin începerea executării silite împotriva recuentului de către ANAF Suceava și cu posibilitatea restituirii sumei în mod direct de către pârâtă intervenientului forțat, prin efectul legii. În cauză sunt îndeplinite condițiile art. 68 și art. 75 C. proc. civ., aprecierile pârâtei precum că un pârât nu poate fi obligat la plata unei sume de bani către un alt pârât, sunt aleatorii cauzei, având în vedere că în temeiul art. 70 noul C. proc. civ. terțul - intervenientul forțat, devine reclamant în procesul inițial, acesta putând pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul inițial, în speță, recurentul. Intervenientul forțat, APIA, este îndreptățit să obțină restituirea sumei (710.876 RON) încasate ilicit de către pârâta UAT Corn Udești. Recurentul este îndreptățit să solicite restituirea acestei sume (710.876 RON) de la pârâtă, sumă pe care a fost obligat să o achite intervenientului forțat APIA și care se află în prezent în contul pârâtei. În condițiile achitării de către recurent a sumei de 710.876 RON, reprezentând subvenția ilicită a pârâtei UAT Comuna Udești, aceasta s-ar îmbogăți fără just temei în dauna patrimoniului acestuia.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata-pârâtă UAT Comuna Udești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Chestiunea necompetenței primei instanțe este invocată pentru prima dată în recurs, fiind făcută omisso medio, situație față de care un astfel de demers este inadmisibil. Deși recurentul invocă aplicarea greșită a unor norme de drept material, soluția instanței de apel nu a fost întemeiată pe dispoziții din C. civ., ci pe dispoziții din C. proc. civ.. Reclamantul nu formulează pretenții proprii față de pârât, ci solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat intervenientului forțat APIA-Centru Județean Suceava, ceea ce este inadmisibil din perspectiva condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile. Solicită respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată. În termen legal, intimata-intervenientă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Recurentul nu a invocat excepția de necompetență funcțională a instanței de fond, aceasta nemaiputând fi invocată în calea de atac a recursului. Soluția instanței de fond este temeinică și legală, în considerarea faptului că există o hotărâre penală definitivă de obligare a reclamantului din prezenta cauză la plata sumei de 710.876 RON către pârâta intervenientă, încasată nelegal. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către intimata-intervenientă APIA, prin care a solicitat respingerea apărărilor acesteia, ca nefondate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivul de casare înscris în pct. 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de către recurent are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Coroborând aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că necompetența de ordine publică putea constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condițiile legii, adică de reclamant sau de către judecător la primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, iar reclamantul este nemulțumit de soluția dată. Art. 130 alin. (2) C. proc. civ. impune ca atât instanța, cât și părțile să examineze întâi respectarea regulilor de competență - și a aspectelor de fond necesare pentru determinarea instanței competente - și abia, apoi, fondul pretențiilor și apărărilor formulate în cauză. Respectarea în practică a obligației de verificare, cu prioritate, a competenței este asigurată de dispozițiile art. 131 C. proc. civ., care obligă instanța să-și verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Dacă nu a fost invocată în termenul stipulat de lege, excepția necompetenței de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanță și nici direct în apel sau recurs. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 218, art. 219, art. 221, art. 223 noul C. civ. rap. la art. 1349 coroborat cu art. 1345 noul C. civ., și art. 68 noul C. proc. civ., art. 1635-1639 C. civ. și a fost înregistrată pe rolul secției civile a Tribunalului Suceava. La primul termen de judecată din 27.10.2020, instanța și-a verificat competența și a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece cauza, iar reclamantul a precizat, prin avocat, că Tribunalul Suceava este competent să judece litigiul . Față de această situație, concluziile orale prin care reprezentantul recurentului-reclamant acreditează ideea că reclamantul ar fi investit greșit instanța civilă nu se mai susțin, fiind contrazise de actele dosarului, respectiv încheierea de ședință din 27.10.2020 (primul termen de judecată la fond), în cadrul căreia sunt consemnate concluziile aceluiași avocat cu privire la faptul că secția civilă a tribunalului este competentă a soluționa pricina. În apel, cauza a avut un singur termen de judecată, cel la care s-a pronunțat decizia recurată, iar părțile nu au înțeles să invoce nereguli procedurale legate de competența secției civile a Curții de Apel Suceava. Cum recurentul-reclamant nu a invocat excepția de necompetență funcțională a instanței de fond, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și având în vedere regimul juridic care guvernează excepțiile de necompetență, reglementat de normele imperative sus enunțate, Înalta Curte va reține că invocarea excepției privind necompetența funcțională a instanței în soluționarea cauzei, ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este posibilă. În cauză, statuările din decizia în interesul legii nr. 17/2018 potrivit cărora necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică, invocate de către recurent, sunt fără relevanță, întrucât rămân mai departe aplicabile dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Prin urmare, critica recurentului sub aspectul incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se vădește a fi nefondată. Prin critica subsumată motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanțele anterioare au respins acțiunea, ca inadmisibilă, doar cu referire la obiectul accesoriu al acesteia, respectiv obligarea comunei UAT Udești la plata sumei de 710.876 RON și a accesoriilor aferente în mod direct intervenientului forțat, iar nu și cu privire la obiectul principal privind îmbogățirea fără justă cauză, situație față de care hotărârea recurată este nelegală. Înalta Curte constată că acțiunea recurentului-reclamant a fost respinsă atât în fond, cât și în apel, prin raportare la chestiuni care țin de exercițiul acțiunii civile, respectiv pentru faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că reclamantul nu deduce judecății o pretenție proprie împotriva pârâtului, ci solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat intervenientului forțat Apia. În concret, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la efectuarea unei prestații către un terț, iar nu către titularul acțiunii, ceea ce apare ca inadmisibil din perspectiva condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile. Potrivit art. 32 alin. (1) C. proc. civ.: "Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes." Condițiile reglementate de textul legal menționat trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză, în mod corect instanțele anterioare au constatat că nu este îndeplinită condiția existenței unei pretenții proprii a reclamantului în cadrul raportului juridic cu care chiar el a învestit instanța. Pretenția acțiunii civile reprezintă însuși scopul pentru care reclamantul a pornit procesul și constituie rațiunea pentru care reclamantul solicită instanței de judecată ajutorul fie pentru realizarea unui drept, fie pentru protecția unei alte situații juridice. Rezultă că pentru îndeplinirea acestei condiții este necesar ca prin acțiunea introdusă, reclamantul să formuleze pretenții proprii (realizarea unui drept sau protecția unei situații juridice) împotriva celui chemat în judecată. Cum în cauză, așa cum s-a arătat anterior, reclamantul nu a formulat nicio pretenție împotriva pârâtei, în mod corect instanțele anterioare au respins demersul judiciar al acestuia, ca inadmisibil. Contrar susținerilor recurentului, nu are relevanță câte capete de cerere are acțiunea respectivă, dacă unele dintre ele sunt principale, iar altele secundare, întrucât printre condițiile de exercitare ale acțiunii civile nu se regăsesc și aceste elemente, textul art. 32 alin. (1) C. proc. civ. referindu-se strict la cele patru aspecte constând în capacitatea procesuală, calitatea procesuală, existența pretenției și a interesului, a căror îndeplinire, pentru ca învestirea instanței să fie conformă legii, trebuie să fie cumulativă. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că instanțele anterioare au aplicat în mod corect dispozițiile art. 30 și 32 C. proc. civ., situație ce determină ca analizarea celorlalte aspecte de fond ale pricinii, privitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 218, art. 219 alin. (1), art. 221, art. 223, art. 1341 alin. (1), art. 1345, art. 1349, art. 1635-1639 C. civ., să nu mai poată fi realizată. Recurentul-reclamant a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în recurs însă, dat fiind soluția ce se va pronunța, cererea va fi respinsă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea căzută în pretenții din perspectiva textului legal fiind chiar recurentul. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 523 din 20 mai 2021 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,