ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 661/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 19 iunie 2017, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâta B. S.A., obligarea sa la plata sumei de 449.996,68 RON, cu titlu de daune material.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1183, art. 1349, art. 1381, art. 1385 C. civ., art. 95 raportat la art. 94 pct. 1 lit. K)9 și art. 109 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1321 din 02 octombrie 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. în favoarea Tribunalului Galați.

Prin sentința civilă nr. 28 din 20 februarie 2019, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei civile în pretenții în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Galați

Prin sentința civilă nr. 1186 din 30 octombrie 2019, pronuțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați

Prin decizia civilă nr. 62 A din 03 iulie 2020, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1186 din 30 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul Galați.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 62 A din 03 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată la data de 19 mai 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018*.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 1183 C. civ., raportat la situația de fapt, astfel cum aceasta rezultă din probe, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a arătat că instanța de apel, deși a analizat situația de fapt, așa cum rezultă din probe, a reținut doar o parte dintre aspectele invocate de către recurentă și a apreciat că nu există o încălcare a dispozițiilor art. 1183 C. civ.

A învederat raționamentul greșit expus în considerentele deciziei recurate (pagina 11, paragraful 5), în sensul în care curtea de apel a apreciat că nu constituie o confirmare a aprobării creditului faptul că banca a comunicat reclamantei că dosarul de credit mai așteaptă doar certificatul fiscal reînnoit, însă o atare motivare induce ideea că era necesară aprobarea creditului de către intimată, iar ulterior aceasta să fi retras aprobarea și să fi modificat condițiile de creditare pentru a se putea reține dispozițiile art. 1183 C. civ.

Or, așa cum a reținut curtea de apel, în aceleași considerente (pagina 3 paragraful 5), cauza fiind analizată prin prisma răspunderii civile într-o etapă precontractuală, pentru comportamentul părților din perioada negocierilor anterioare încheierii contractului, nu era necesară acceptarea creditului din partea intimatei pentru atragerea acestei răspunderi, în condițiile în care nu a existat un refuz din partea acesteia de a credita, datorat neîndeplinirii condițiilor de către reclamanta, ci, din contră, aceasta a îndeplinit toate condițiile solicitate de intimată, iar în momentul înaintării dosarului complet, intimata a emis o nouă ofertă de creditare, cu noi condiții de creditare, solicitând garanții suplimentare.

Așadar, la acel moment prejudiciul era deja produs, întrucât perioada rămasă până la termen pentru a asigura îndeplinirea condițiilor respective, în contextul în care dosarul pentru soluționarea AFN-ului trebuia finalizat într-un termen cât mai scurt, chiar și în cazul unei prelungiri, nu ar fi permis începerea negocierilor cu o nouă instituție bancară, deschiderea contului, înregistrarea instituției către AIMMAIPE, pregătirea dosarului de credit, etc.

A relevat ca element important faptul că există un contract cadru încheiat între intimata și MMACA care prevede condițiile acordării acestui tip de credit, iar reclamanta s-a situat printre alte societăți care au solicitat un astfel de credit bancar în vederea obținerii unui astfel de AFN, așa încât lipsa de experiență sau elementul de noutate nu pot fi invocate, intimata cunoscând de la bun început procedura, condițiile și garanțiile pe care trebuia să le impună solicitanților de credit.

Or, comportamentul în negocieri al pârâtei a încalcat dispozițiile art. 1183 C. civ. cauzându-i reclamantei un prejudiciul, fiind îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile.

A susținut că în mod eronat instanța de apel a apreciat că în 2 luni și jumătate, recurenta putea începe și finaliza niște demersuri ce implicau începerea negocierilor cu o nouă instituție bancară, deschiderea contului, înregistrarea instituției către AIMMAIPE, pregătirea dosarului de credit, etc., demersuri ce nu s-au putut finaliza în aproape dublul perioadei cu pârâta, iar în perioada de prelungire a termenului, nu ar fi fost posibilă înregistrarea unei noi instituții bancare partenere AIMMAIPE.

Instanța de apel a reținut în mod eronat că recurenta ar fi comunicat pârâtei pe parcursul negocierilor că dorește să achiziționeze alte 2 utilaje decât cele aprobate de contractul de finanțare nr. x, fără a indica în concret care sunt acestea, în condițiile în care pârâta a cunoscut de la început acest aspect, iar oferta inițială de creditare de 1.000.000 RON urma să acopere achiziționarea acestor 2 utilaje. În plus, a solicitat și a obținut acordul AIMMAIPE de a achiziționa alte 2 utilaje, de același tip, însă mai noi și mai performante, acord pe care dealtfel l-a comunicat pârâtei.

Un alt aspect pe care instanța l-a reținut a fost acela că recurenta-reclamantă ar fi acceptat, la data de 26.01.2018, noua ofertă de creditare formulată de pârâtă, bazându-se exclusiv pe conținutul unui e-mail dat în ziua respectivă drept răspuns ofertei formulate de pârâtă, fără a analiza în ansamblu întrega discuție, din care ar fi rezultat că acel accept a fost dat în eroare, întrucât administratorul nu a sesizat că au fost modificate valorile creditelor și a remarcat doar noile condiții de creditare, din schimburile din e-mailuri rezultând dorința acestuia de creditare pentru întreaga sumă solicitată.

Deși instanța de apel a susținut în mod constant că recurenta-reclamantă a acceptat condițiile de creditare, nu a avut în vedere susținerile acesteia în ceea ce privește imposibilitatea începerii negocierilor, la acea dată, cu o bancă nouă și procedurile cu AIMMAIPE. Recurenta-reclamantă a încercat să satisfacă noile condiții solicitate de bancă pentru obținerea creditării, aspect reținut și de către instanța de apel, în sensul în care a menționat că s-a oferit să înainteze băncii un depozit pentru diferența de garanție rămasă neacoperită, însă curtea de apel nu a precizat refuzul băncii.

După ce a expus situația de fapt dedusă judecății, recurenta-reclamantă a arătat că intimata a acționat cu rea-voință pe toată durata negocierilor cauzând în mod direct pierderea ajutorului financiar nerambursabil, pe care aceasta din urmă îl obținuse din partea AIMMAIPE.

Comportamentul intimatei pe toata perioada negocierilor, prin prezentarea unor oferte și condiții de creditare mincinoase, în scopul de a înlătura competiția, prin modificarea fără justificare a ofertei și a condițiilor de creditare și prin faptul că pentru a face aceste modificări a așteptat până în momentul în care singurele posibilități pe care reclamanta le mai avea la îndemană erau acceptarea noilor condiții sau pierderea finanțăii nerambursabile, prin ascunderea și denaturarea realității, duce la concluzia că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 1349 C. civ.

A arătat că era necesar a fi avute în vedere dispozițiile art. 1357 alin. (2) C. civ. potrivit cărora "autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpa."

Prin procedura de microindustrializare, stabilită de Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în cadrul Programului național multianual de microindustrializare, se trasează condițiile de acordare a Alocației Financiare Nerambursabile (AFN), redând textul art. 4.2, iar planul de afaceri înaintat către AIMMAIPE de către recurentă, a obținut punctaj maxim, de 100 puncte, fiind aprobat pentru AFN în valoare de 449.996,68 RON, rămânând o contribuție proprie de 1.000.000 RON.

A precizat că AFN nu se acordă anticipat, ci ca o rambursare a cheltuielilor efectuate, în conformitate cu planul de afaceri aprobat, conform procedurii de microindustrializare, reprezentând acea parte a cheltuielilor ce nu va fi rambursată în cadrul programului, însă la momentul propriu-zis efectuării cheltuielilor, acestea sunt efectuate în integralitate de către beneficiar, context în care a fost necesară obținerea creditării, iar oferta intimate a privit 2 credite, pentru că cel reprezentând ajutor financiar nerambursabil urma să fie acoperit integral, de către AIMMAIPE, doar cel pentru investiții contribuție proprie urma să fie achitat de beneficiară conform contractului de creditare, raportat la Convenția la nivel național semnată între Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și B..

Intimata a acționat pe toată durata negocierilor purtate de recurentă, contrar Convenției la nivel național semnată între Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și B. și contrar procedurii de microindustrializare.

Conform art. 6.8 din Convenția încheiată la nivel național de B. S.A. cu MMACA pârâta avea obligația de a soluționa cererea de creditare în termen de 20 de zile și de a trimite soluția către AIMM, însă acest lucru nu s-a întâmplat pentru că a continuat să schimbe condițiile de creditare până când termenul limită până la care contractul de creditare putea fi semnat s-a împlinit, fără a fi trimis însă un răspuns și către AIMM.

Potrivit art. 4.8 din aceeași convenție, ca și în cadrul procedurii de microindustrializare, asigurarea bunurilor achiziționate prin program se realizează în favoarea AIMMAIPE și aceasta va putea fi cesionată în favoarea instituției partenere doar cu acordul acesteia, sens în care intimate, instituție de credit parteneră a Ministerului pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, i-a impus o condișie de creditare ce nu putea fi îndeplinită, cu bună știință și rea-credință.

În opinia recurentei-reclamante, din modul în care s-au desfășurat evenimentele, este evident că intimata a conștientizat consecințele acțiunilor sale și le-a prevăzut.

Susține recurenta-reclamantă că apărarea intimatei în sensul că nu s-a obținut creditarea pentru motivul că aceasta ar fi dorit achiziționarea unor utilaje mai performante decât cele aprobate inițial în cadrul proiectului este falsă, pentru că s-au cunoscut de la începutul negocierii utilajele pe care urma să le achiziționeze și sumele exacte necesare.

De altfel, intimata nu avea niciun cuvânt de spus cu privire la validitatea bunurilor pe care apelanta urma să le achiziționeze prin program. Chiar dacă ar fi existat o schimbare a destinației fondurilor, prin achiziționarea altor bunuri decât cele aprobate în proiectul inițial, AIMMAIPE era instituția în măsură să se pronunțe cu privire la acest aspect. Cât timp acordul AIMMAIPE exista, pârâta avea obligația de a aproba creditarea sumelor, în integralitatea lor, sau de a respinge creditarea. Faptul că intimata a înțeles să diminueze valoarea creditului, față de cea solicitată și aprobată de AIMM, excede drepturilor sale.

În concluzie, a arătat că reaua-credință de care intimata a dat dovadă pe tot parcursul negocierilor este mai presus de orice îndoială, iar încălcarea dispozițiilor art. 1183 C. civ. este mai mult decât evidentă.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 18 iunie 2021 (data depunerii la oficiul de curierat C.), în termenul legal, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului, întrucât criticile invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de apel, ca fiind temeinică și legală.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursul este formulat și motivat în termenul prevăzut de lege, este timbrat, iar în ceea ce privește criticile formulate, s-a reținut că recurenta-reclamantă a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma căruia completul de filtru urmează a aprecia dacă criticile formulate de către parte pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele x ale dosarului de recurs, însă acestea nu și-au exprimat poziția procesuală, prin formularea unor puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 07 februarie 2022, s-a stabilit termen la data de 29 martie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea examinării admisibilității în principiu a recursului.

II.4. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecății instanței de recurs argumente prin care se critică stabilirea situației de fapt ori interpretarea dată de instanțele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanța de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Prin intermediul recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 62/A din 03 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat nelegalitatea hotărârii atacate și incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă argumentele oferite tind spre o reevaluare a dispozițiilor art. 1183 C. civ., nu în scopul indicării unei interpretări eronate sau deficitare a acestei norme, ci doar formal, evocarea acestor dispoziții fiind însoțită de critici detaliate asupra interpretării date de către instanța de apel probațiunii administrate (înscrisuri), urmate de reiterarea situației de fapt și a unor motive de apel, cu consecința aplicării în mod diferit a dispozițiilor legale amintite la situația de fapt deduse judecății.

Recurenta-reclamantă a învederat raționamentul greșit expus în considerentele deciziei recurate, în sensul în care curtea de apel, reținând că faptul comunicării reclamantei de către bancă a lipsei certificatului fiscal reînnoit nu echivalează cu o confirmare a aprobării creditului, a indus ideea că era necesară aprobarea creditului de către intimată, iar ulterior aceasta să fi retras aprobarea și să fi modificat condițiile de creditare pentru a se putea reține dispozițiile art. 1183 C. civ.

În contextul analizei răspunderii civile într-o etapă precontractuală, în opinia recurentei-reclamante, nu era necesară acceptarea creditului din partea intimatei pentru atragerea acestei răspunderi, în condițiile în care nu a existat un refuz din partea acesteia de a credita, datorat neîndeplinirii condițiilor de către reclamanta, ci, din contră, aceasta a îndeplinit toate condițiile solicitate de intimată, iar în momentul înaintării dosarului complet, intimata a emis o nouă ofertă de creditare, cu noi condiții de creditare, solicitând garanții suplimentare.

Se observă că, prin decizia recurată, instanța de apel a apreciat că faptul comunicării lipsei certificatului fiscal reînnoit reclamantei la data de 16 ianuarie 2018, în dosarul său de credit, nu reprezintă o confirmare a aprobării creditului, ci o confirmare a începerii procedurii de aprobare/respingere a creditului solicitat de reclamantă, aprecierea asupra îndeplinirii condițiilor de creditare realizându-se abia după depunerea întregii documentații.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a criticat raționamentul instanței de apel legat de interpretarea normei ce reglementează fondul speței deduse judecății, ci a făcut propriile aprecieri cu privire la comportamentului părților din perioada negocierilor anterioare încheierii contractului prin care tinde la reevaluarea probatoriului și a situației de fapt, însă o atare analiză excedează controlului judiciar permis în recurs, întrucât vizează temeinicia deciziei atacate, iar nu legalitatea acesteia.

A mai susținut recurenta-reclamantă că instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că în perioada de 2 luni și jumătate, recurenta putea începe și finaliza niște demersuri ce implicau începerea negocierilor cu o nouă instituție bancară, deschiderea contului, înregistrarea instituției către AIMMAIPE, pregătirea dosarului de credit, etc., demersuri ce nu s-au putut finaliza în aproape dublul perioadei cu pârâta, iar în perioada de prelungire a termenului, nu ar fi fost posibilă înregistrarea unei noi instituții bancare partenere AIMMAIPE.

Or, argumentele relevate de parte nu se grefează pe raționamentul instanței de apel în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a faptelor circumscrise negocierilor dintre părți expuse în considerentele deciziei recurate:

"(…) negocierile părților s-au derulat constant, prin corespondență electronică scrisă, în intervalul 10.11.2017-30.03.2018, fără pauze mari între email-uri iar ultima corespondență este adresată de bancă reclamantei și cuprinde informarea că banca nu poate accepta propunerea reclamantei de eliberare a garanțiilor odată cu primirea AFN și negarantarea în proporție de 100% a creditului corespunzător contribuției proprii . Scrisoarea de aprobare a creditului, astfel cum a fost convenit de bancă și reclamantă la data de 26.01.2018, a fost emisă la data de 07.02.2018 iar data limită pentru efectuarea activităților convenite și depunerea cererii tip de eliberare a AFN era 21.02.2018, nu mai târziu data de 15.06.2018, după aprobarea solicitării de prelungire . Cum negocierile părților s-au derulat și ulterior datei de 21.02.2018 și s-au oprit la data de 30.03.2018, instanța prezumă că se solicitase prelungirea termenului la 15.06.2018."

Recurenta-reclamantă a susținut reținerea eronată de către instanța de apel a faptului că nu a indicat în concret cele 2 utilaje pe care a dorit să le achiziționeze în afara celor aprobate de contractul de finanțare nr. x, în condițiile în care pârâta a cunoscut de la început acest aspect, iar oferta inițială de creditare de 1.000.000 RON urma să acopere achiziționarea acestor utilaje, pentru care a obținut și acordul AIMMAIPE.

Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori valorificarea probatoriului administrat în cauză, ce reprezintă prerogativa exclusivă a instanței de apel, cât timp reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acesteia este acela de a supune instanței de control judiciar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Un alt aspect de nelegalitate a deciziei atacate s-a raportat la faptul că instanța de apel nu a analizat în ansamblu e-mailul din data de 26 ianuarie 2018, din care a rezultat că acceptul ofertei de creditare a pârâtei a fost dat în eroare, întrucât administratorul nu a sesizat că au fost modificate valorile creditelor și a remarcat doar noile condiții de creditare, acesta afirmând prin schimburile de e-mailuri că dorește creditarea pentru întreaga sumă.

A mai arătat recurenta-reclamantă că instanța de apel nu a avut în vedere susținerile acesteia în ceea ce privește imposibilitatea începerii negocierilor, la acea dată, cu o bancă nouă și procedurile cu AIMMAIPE, că a încercat să satisfacă noile condiții solicitate de bancă pentru obținerea creditării, aspect reținut și de către instanța de apel, în sensul în care a menționat că s-a oferit să înainteze băncii un depozit pentru diferența de garanție rămasă neacoperită, însă curtea de apel nu a precizat refuzul băncii.

Înalta Curte apreciază că simpla expunere a situației de fapt și invocarea unor aspecte ce nu țin propriu-zis de nelegalitatea soluției pronunțate în apel nu pot determina o cenzurare a aprecierii făcute de către instanța de apel cu privire la interpretarea mijlocelor de probă, deoarece s-ar tinde la o reanalizare a situației de fapt, mai precis la o nouă judecată în fond, ceea ce este incompatibil cu procedura recursului.

În ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în prima teză descrisă în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, recurenta-reclamantă era datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1183 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă într-o etapă precontractuală, dându-le o altă interpretare decât cea avută în vedere de legiuitor, prin critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată.

Așadar, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitative prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărârii judecătorești.

După expunerea situației de fapt, recurenta-reclamantă a reiterat ad litteram criticile formulate în etapa procesuală anterioară relativ la modul de desfășurare a negocierilor și reaua-credință a intimatei pe tot parcursul acestora, deși prin decizia atacată s-a răspuns acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

Reținând că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în considerentele deciziei recurate și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-reclamantă a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 62/A din 03 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 62/A din 03 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2022.