ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 646/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă la data de 25 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare din data de 15 mai 2014, autentificat sub nr. x de BNP C., pentru preț fictiv și necompetență teritorială a notarului public instrumentator.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 1003 din data de 13 mai 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A. cu privire la petitul având ca obiect anularea contractului pentru preț fictiv și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la petitul având ca obiect anularea contractului pentru necompetența teritorială a notarului.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B..

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 245 din data de 15 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 1003 din data de 13 mai 2015, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2014.

A admis cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul BNP C. prin reprezentant C. în favoarea pârâtei intimate B..

Fără cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

II.1. Motivele de recurs

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timișoara, iar, în subsidiar, admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată; cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, a susținut că instanța de apel nu a observat mai multe aspecte:

În ceea ce privește nulitatea absolută determinată de încălcarea competenței teritoriale a notarului public:

- având în vedere prevederile art. 269 și 271 alin. (1) C. proc. civ., legea dispune imperativ că sancțiunea aplicabilă unui înscris autentic întocmit de o persoană necompetentă sau cu depășirea competenței este nulitatea absolută;

- instanța de apel a reținut cu încălcarea dispozițiilor în vigoare că nerespectarea competenței teritoriale este de natură a atrage dosar răspunderea disciplinară a notarului, neavând efecte în ceea ce privește nulitatea actului;

- raționamentul instanței de apel, în sensul că prin norma de la art. 11 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici se ocrotește un interes particular nu poate fi primit, în condițiile în care sancțiunea prevăzută de C. proc. civ.. este una imperativă;

- în Legea nr. 36/1995, obligația notarului de a-și verifica propria competență este subliniată în repetate texte [ex.: art. 83 alin. (2) și art. 9 alin. (2)];

- instanța nu a analizat faptul că, pentru modul de întocmire a actului autentic, notarul public a fost sancționat de Camera Notarilor Publici Timișoara, sancțiunea fiind menținută de către Uniunea Națională a Notarilor; cu privire la această sancțiune, notarul public (intervenient în prezenta cauză) s-a adresat instanțelor de judecată, solicitând inclusiv sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 36/1995;

- prin Decizia nr. 678 din data de 17 noiembrie 2016, Curtea Constituțională a respins excepția invocată de notarul C., reținând că norma criticată reglementează un serviciu de interes public, profesia de notar putând fi exercitată cu respectarea unor reguli stricte, atât de organizare, cât și de competență, prin care să se asigure ocrotirea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, dispoziția legală criticată prevăzând tocmai o astfel de condiție de exercitare a profesiei de notar - paragraful 18 din decizie; a mai reținut Curtea Constituțională că:

"Dispozițiile legale referitoare la limitarea teritorială se aplică, în mod egal, tuturor celor care și-au exprimat opțiunea de ocupare a locurilor de notar public, în ordinea mediilor obținute pe locurile din cadrul Camerei Notarilor Publici în care s-au înscris, iar obiectivul urmărit de legiuitor este unul de interes general, și anume asigurarea accesului la serviciile notariale, prin furnizarea acestor servicii în toate zonele teritoriului național" - paragraful 23 din decizie;

- interesul ocrotit de lege prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 36/1995 nu este unul particular, al său, ci, prin această normă, este reglementată modalitatea de organizare a activităților notarilor, interesul fiind unul general, ce vizează accesul întregii societăți la serviciile notariale;

- raționamentul instanței de apel încalcă atât dispozițiile imperative ale Codului de procedură civilă, cât și aspectele cu privire la care s-a statuat printr-o decizie obligatorie a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 145 din data de 27 februarie 2017.

Cu privire la calitatea procesuală activă în a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru preț fictiv:

- în mod greșit instanța de apel a stabilită că, prin acceptarea succesiunii, nu a dobândit dreptul de a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care defunctul său tată ar fi participat la ascunderea naturii reale a contractului prin simulație;

- în realitate, la momentul semnării actului autentic, tatăl său era imobilizat la pat, din cauza unei boli incurabile, și, chiar dacă s-ar admite că, la acea dată, ar fi avut discernământ, acesta în realitate nu a participat în mod voit la semnarea actului, ci, cel mult, ca urmare a stării de nevoie în care se afla;

- starea de sănătate a tatălui său i-a fost ascunsă și, doar după ce acesta a decedat, recurentul a aflat care era în realitate starea autorului său;

- tatăl său s-a aflat în permanență înconjurat doar de intimata-pârâta B. și de rudele acesteia, astfel că, nu a încercat să simuleze natura actului juridic;

- prezența unui notar din Caransebeș pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare s-a datorat faptului că niciun notar din Reșița nu a acceptat să autentifice un asemenea contract, în condițiile în care orașul este unul relativ mic și toți notarii din localitate îl cunoscuseră pe autorul său, personal sau din auzite;

Prima instanță și instanța de apel au neglijat dispozițiile art. 1282 C. civ.

- nimeni nu contestă faptul că defunctul său tată ar fi avut posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, în raport de împrejurarea că nu i s-a achitat efectiv prețul contractului, însă, deși toate drepturile și obligațiile izvorâte din același contract i-au fost transmise, conform art. 1282 C. proc. civ., în privința sa, instanțele au stabilit faptul că nu are calitate procesuală și, drept urmare, nu poate promova o acțiune izvorâtă din contract, întrucât nu ar fi dobândit și dreptul de a solicita anularea acestuia - acest raționament încalcă textul de lege menționat, întrucât C. civ. nu limitează care anume drepturi se transmit succesorilor universali, ci, dimpotrivă, stabilește că se transmit toate drepturile și obligațiile contractuale.

Prin cererea depusă la data de 24 martie 2021, recurentul-reclamant a precizat că este de acord ca recursul să fie soluționat în complet de filtru.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2.1 Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea în tot a deciziei recurate, fără cheltuieli de judecată.

Totodată, și-a exprimat acordul ca, în situația în care recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluționat în condițiile art. 493 alin. (6) Cod procedură civilă.

Intimatul-intervenient BNP C., prin reprezentant C., nu a formulat întâmpinare.

II.2.2 Răspunsul la întâmpinare:

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 01 februarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 245 din data de 15 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 29 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Obiectul cererii de chemare în judecată privește solicitarea recurentului-reclamant A., în calitate de succesor universal al defunctului D., de anulare a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/15.05.2014 de BNP C., contract perfectat între autorul său, în calitate de vânzător, și intimata-pârâtă, B., în calitate de cumpărător.

Două au fost motivele de nulitate invocate de către recurentul-reclamant: încălcarea competenței teritoriale de către notarul public instrumentator (sau nesocotirea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, potrivit completării de acțiune depuse de reclamant la dosar primă instanță), precum și anularea contractului de vânzare pentru preț fictiv, pe temeiul prevederilor art. 1665 din C. civ. (contractul fiind încheiat sub imperiul Legii nr. 287/2010 privind C. civ.).

Prima instanță a reținut că reclamantul nu are calitate procesuală activă în formularea cererii având ca obiect anularea contractului de vânzare pentru preț fictiv, iar pentru cel de-al doilea motiv de nulitate, reținând legitimarea procesuală activă a reclamantului de a invoca un pretins motiv de nulitate absolută (încălcarea unei norme de competență teritorială exclusivă a notarului public instrumentator), cererea a fost respinsă pe fond, ca neîntemeiată, considerându-se că, în privința notarilor publici, competența exclusivă este reglementată prin dispozițiile art. 15 lit. a) - g) din Legea nr. 36/1995, iar nu prin cele de la art. 11 din același act normativ, în cauză, neverificându-se niciuna dintre ipotezele de la art. 15.

Această soluție a tribunalului a fost confirmată de instanța de apel, prin decizia supusă prezentului recurs.

Recurentul-reclamant, prin memoriul de recurs, a formulat critici susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la primul aspect - încălcarea de către notarul instrumentator a normelor de competență specifice activității notariale - Înalta Curte constată că, deși s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe baza faptului că acesta a invocat un pretins motiv de nulitate absolută, instanțele de fond au reținut că în cazul încălcării normei de la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 sancțiunea ce poate interveni vizează exclusiv atragerea răspunderii disciplinare a notarului care a încheiat actul cu nesocotirea normelor de competență, și nicidecum anularea sau nulitatea actului juridic astfel încheiat.

În același context, după citarea prevederilor art. 74 lit. a) din Legea nr. 36/1995 (referitoare la răspunderea disciplinară a notarului public care a încălcat competența generală, materială și teritorială stabilită prin lege), curtea de apel a reținut că, și în această situație, interesul ocrotit este unul particular, astfel încât, reclamantul era ținut să dovedească vătămarea produsă prin încheierea actului de către notarul public necompetent teritorial și imposibilitatea remedierii acestei vătămări altfel decât prin anularea actului.

Înalta Curte apreciază că aceste argumente, astfel cum susține și recurentul prin motivele de recurs, nu sunt de natură a contura silogismul judiciar pe baza căruia instanța de apel a confirmat soluția de respingere pe fond a cererii formulate de reclamant privind anularea sau constatarea nulității contractului de vânzare, urmare a încălcării de către notarul public a normelor de competență teritorială prevăzute de art. 11 din Legea nr. 36/1995 pentru îndeplinirea obligațiilor sale profesionale.

Potrivit acestei norme: "(1) Notarul public își desfășoară activitatea la sediul biroului notarial în care funcționează. Pentru îndeplinirea obligațiilor profesionale, notarul public se poate deplasa și în afara sediului biroului notarial, în limitele circumscripției teritoriale a judecătoriei în care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care în circumscripția unei judecătorii funcționează mai multe birouri de notari publici, competența teritorială a fiecărui notar public se întinde pe tot cuprinsul acelei circumscripții. Competența teritorială a notarilor publici numiți în municipiul București se întinde pe tot cuprinsul circumscripției Tribunalului București."

Totodată, art. 15 din același act normativ prevede: "În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, notarul public are competență generală, cu excepțiile prevăzute în situațiile următoare:

a) procedura succesorală notarială este de competența notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu;

b) în cazul moștenirilor succesive, moștenitorii pot alege competența oricăruia dintre notarii publici care își desfășoară activitatea într-un birou individual sau într-o societate profesională din circumscripția teritorială a judecătoriei în care și-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă;

c) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin și al cecurilor se fac de notarul public din circumscripția teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata;

d) eliberarea duplicatelor de pe actele notariale, îndreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vădite se face de notarul public în a cărui arhivă se află originalul actelor notariale;

e) procedura divorțului este de competența notarului public cu sediul biroului în circumscripția judecătoriei în a cărei rază teritorială se află locul încheierii căsătoriei sau ultima locuință comună a soților;

f) procedura eliberării încheierii cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în Registrul de evidență a procedurilor succesorale al Camerelor și în registrele naționale notariale ale Uniunii se îndeplinește de notarul public competent, în condițiile legii, să efectueze procedura succesorală;

g) orice alte situații prevăzute de lege."

Curtea de apel a reținut, raportat normele citate, că notarii publici au competența generală în îndeplinirea oricăror atribuțiilor profesionale, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 15 alin. (1) lit. a) - g) din Legea nr. 36/1995, în care competența teritorială este exclusivă.

În acest context, s-a apreciat că "încheierea contractului de vânzare cumpărare nu reprezintă o astfel de competență teritorială exclusivă, atunci când se încheie la sediul biroului notarial."

Sub aspect factual, instanțele anterioare au reținut că actul de vânzare atacat din cauză a fost încheiat la domiciliul vânzătorului (autorul recurentului), domiciliu plasat în circumscripția Judecătoriei Reșita, prin deplasarea notarului în afara circumscripției judecătoriei în a cărei rază avea dreptul, potrivit legii, să își îndeplinească atribuțiile profesionale (circumscripția Judecătoriei Caransebeș), așadar, cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 36/1995.

Pentru nesocotirea normelor de organizare a propriei profesii, notarul instrumentator a fost sancționat disciplinar, în baza prevederilor art. 74 lit. a) din același act normativ, astfel cum a rezultat din actele și lucrările cauzei.

Bazându-se pe aceste circumstanțe, instanța de apel, fără a indica la care dintre norme se raportează (art. 11 sau art. 74 lit. a) din Legea nr. 36/1995) a concluzionat că nesocotirea prevederilor art. 11 alin. (2) este de natură a atrage exclusiv sancționarea disciplinară a notarului, precum și faptul că acestea ocrotesc un interes privat, apreciind că reclamantul era ținut de dovedirea unei vătămări care i-ar fi fost cauzată prin încheierea actului în aceste condiții.

Înalta Curte apreciază că în baza prevederilor art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de apel era datoare, în cadrul exercitării controlului judiciar, să verifice identificarea corectă de către tribunal a regulilor de drept aplicabile cauzei (cu referire la acest motiv de nulitate a contractului).

Astfel, în condițiile în care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea sau să se dispună anularea contractului de vânzare aut. sub nr. x/15.05.2014 de BNP C. pentru motivul încheirii acestui contract cu nesocotirea art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 36/1995, era necesar, mai întâi, a se califica motivul de nulitate invocat de către reclamant ca fiind un motiv de nulitate absolută sau un motiv de nulitate relativă.

Spre o atare finalitate, era necesar a se observa, în mod prioritar, că Legea nr. 36/1995, lege specială dedicată reglementării atribuțiilor profesionale a notarilor publici și a activității notariale, din perspectiva terților sau a părților actului notarial astfel încheiat, nu prevede în mod expres nicio sancțiune pentru actul juridic încheiat în aceste condiții.

O atare constatare atrăgea pentru instanța de apel necesitatea identificării și calificării motivului de nulitate în baza prevederilor dreptului comun (C. civ. sau C. proc. civ.) și, în consecință, analizarea acestuia pe fond, dacă se verifica în mod real premisa unui motiv de nulitate absolută.

Este necesară întrunirea acestei premise, pentru că în considerarea acesteia, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în legătură cu motivul de nulitate derivând din încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 36/1995, respingerea excepției fiind intrată sub autoritate de lucru judecat, prin neatacarea soluției de către intimata-pârâtă.

Înalta Curte apreciază că, în acest sens, pentru o corectă îndeplinire a competenței legale funcționale a curții de apel prevăzute de art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., era util a se recurge la aplicarea dispozițiile art. 1250 - 1253 din C. civ., norme ce reprezintă un filtru legal esențial pentru decelarea cauzelor de nulitate absolută de cele de nulitate relativă, dar și la analizarea eventualei incidențe a art. 269, 271 din C. proc. civ. referitoare la înscrisurile autentice, precum sunt ex lege înscrisurile notariale.

Nu în ultimul rând, astfel cum recurentul susține, în rejudecare, ar putea prezenta relevanță și cele reținute de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 678 din 17 noiembrie 2016, pronunțate în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 36/1995, excepție invocată în etapa judiciară a procedurii disciplinare de către notarul instrumentator al contractului de vânzare atacat în cauza de față .

Față de cele arătate, Înalta Curte reține a fi întrunite cerințele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în legătură cu motivul de nulitate constând în încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 36/1995, întrucât instanța de apel nu a calificat motivul de nulitate valorificat de reclamant (urmând etapele anterior expuse) și nici nu a explicitat raționamentul logico-juridic care a condus-o la confirmarea soluției de respingere pe fond a acestei cereri.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte nu dispune de elementele necesare exercitării controlului de legalitate în această etapă procesuală, din pespectiva acestui motiv de nulitate invocat de reclamant.

Referitor la cererea de anulare a aceluiași contract de vânzare aut. sub nr. x/15.05.2014 de BNP C. pentru preț fictiv, Înalta Curte apreciază că printr-o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente, curtea de apel a confirmat lipsa legitimării procesuale active a reclamantului pentru formularea acestei cereri, astfel încât, se constată a fi întrunit și cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sancțiunea anulării contractului de vânzare pentru preț fictiv este consacrată în mod expres prin dispozițiile art. 1665 alin. (1) din C. civ.: "(1) Vânzarea este anulabilă atunci când prețul este stabilit fără intenția de a fi plătit", norma astfel edictată, fiind o aplicare particulară, în materia vânzării, a prevederilor generale din materia obligațiilor, de la art. 1251 din același Cod: "Contractul este anulabil când au fost nesocotite dispozițiile legale privitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege."

Fiind vorba despre o cauză de nulitate relativă, reglementată ca atare printr-o normă specială, cum corect a observat și instanța de apel, regimul de invocare al acesteia se supune regulii instituite la art. 1248 din C. civ., text care, la alin. (2), stabilește astfel: "(2) Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată."

În configurația raportului juridic obligational generat prin încheierea contractului de vânzare aut. sub nr. x/15.05.2014 de BNP C., stabilirea unui preț fictiv era de natură a leza interesul vânzătorului (autorul reclamantului), întrucât norma de la art. 1660 din C. civ. prin care se stabilesc însușirile legale ale prețului unei vânzări, este edictată în favoarea vânzătorului, acesta fiind creditorul dreptului de a încasa prețul, drept corelativ și interdependent cu obligația cumpărătorului de a-l achita.

Regula înscrisă la art. 1248 alin. (2) din C. civ. reprezintă o consecință a relativității efectelor contractului, principiu reflectat în conținutul normei de la art. 1280 din C. civ.: "Contractul produce efecte numai între părți, dacă prin lege nu se prevede altfel."

Cum în speța de față, autorul reclamantului (vânzătorul D.) a decedat, iar recurentul reclamant, A., în calitate de unic moștenitor legal acceptant al succesiunii tatălui său, este cel care a promovat cererea de anulare a contractului pentru motivul prețului fictiv, curtea de apel a negat calitatea procesuală activă a reclamantului pentru a formula această pretenție, confirmand soluția primei instanțe (și) sub acest aspect.

Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat că prin instituirea unui preț fictiv în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, atât autorul reclamantului (D.), cât și pârâta-intimată B., au participat la simularea naturii actului juridic încheiat și, ca atare, interesul particular al autorului D. nu poate fi considerat lezat, astfel încât să fie necesar a fi apărat prin anularea actului.

Aceeași instanță de apel a apreciat că în mod legal și temeinic a stabilit tribunalul că prin acceptarea succesiunii defunctului său tată, reclamantul nu a dobândit dreptul de a solicita anularea contractului de vânzare, în condițiile în care autorul său a participat la ascunderea naturii reale a contractului prin simulație.

Înalta Curte constată, astfel cum corect susține și recurentul prin motivele de recurs, că instanța de apel nu a stabilit calitatea reclamantului în raport cu actul juridic denunțat pentru preț fictiv, a ignorat normele juridice incidente și care erau de natură a conduce la dezlegarea aceastei chestiuni litigioase, după cum, în plus, a recurs la invocarea unor instituții juridice neoperante în cauză (simularea naturii juridice a actului încheiat, ca act public).

Recurentul-reclamant nu poate avea calitatea de terț (penitus extranei) în raport cu contractul de vânzare analizat, având în vedere că are calitatea de succesor universal al vânzătorului, iar în această calitate preia în totalitate drepturile și obligațiile contractuale ale autorului său, în condițiiile acceptării exprese a succesiunii rămase de pe urma acestuia, astfel cum reise din duplicatul declarației recurentului-reclamant de acceptare a moștenirii .

Concluzia enunțată rezultă fără echivoc din prevederile art. 1282 alin. (1) din C. civ., conform cărora: "(1) La moartea unei părți, drepturile și obligațiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu universal, dacă prin lege, prin stipulația părților ori prin natura contractului nu rezultă contrariul."

Prin urmare, în condițiile în care instanța de apel, în rejudecare, nu va identifica incidența vreuneia dintre excepțiile menționate de norma citată, calitatea procesuală activă a recurentului-reclamant de a solicita anularea contractului de vânzare pentru preț fictiv nu poate fi negată, date fiind dispozițiile art. 1665 alin. (1) coroborate cu art. 1282 alin. (1) din C. civ., regula fiind aceea a preluării totalității drepturilor și obligațiilor contractuale ale părții decedate de către succesorii săi universali sau cu titlu universal, în calitatea acestora (între alții) de avânzi-cauză (habentes causam) - categorie intermediară de persoane care, deși nu au participat la încheierea contractului, suportă efectele acestuia datorită raporturilor în care se află cu părțile contractante.

Potrivit mecanismului anterior descris, aplicat la circumstanțele speței, aceasta înseamnă că recurentul-reclamant, în temeiul art. 1282 alin. (1) din C. civ. a preluat dreptul autorului său de a se prevala de dispozițiile art. 1665 alin. (1) din același Cod, anume de a solicita anularea vâzării pentru preț fictiv, întrucât acesta, în calitate de având-cauză, este continuatorul personalității autorului său.

Consecința acestei dezlegări are și efectul înlăturării referirilor instanței de apel la operațiunea juridică a simulației cu privire la natura juridică a contractului de vânzare aut. sub nr. x/15.05.2014 la BNP C., în termenii deja expuși, întrucât, prin considerentele redate mai sus, curtea de apel a reținut, în reaitate, că ori de câte s-ar verifica ipoteza unui preț fictiv într-un contract de vânzare, dispozițiile art. 1665 alin. (1) din C. civ. sunt inaplicabile, pentru că ar fi paralizate în mod automat de dispozițiile art. 1289 și urm. din C. civ., norme ce reglementează simulația, felurile ei și efectele acesteia.

Or, o astfel de dezlegare nu poate fi validată, întrucât normele juridice sunt edictate de legiuitor pentru a fi general aplicabile, ori de cite ori premisa acestora se verifică, prin raportare la o situație de fapt sau alta care se încadrează în ipoteza normei.

Totodată, este de precizat că cele două texte evocate coexistă în fondul activ al C. civ., astfel încât, aplicarea art. 1665 alin. (1) ar putea fi înlăturată numai dacă cealaltă parte decât cea lezată prin stabilirea fictivă a prețului (deci, cumpărătorul), invocă și dovedește operațiunea juridică a simulației, simulația fiind o operațiune complexă ce presupune, pe lângă actul public (nereal), existența cel puțin a acordului simulatoriu (care este de esența simulației) și, uneori, existența unui act secret, în sens de instrumentum (prin care sunt stabilite de către părți raporturile juridice reale dintre ele).

Concluzionând, Înalta Curte reține, pe de o parte, că intimata-pârâtă nu a invocat în cauză o astfel de apărare, prin niciun act de procedură provenind de la aceasta (întâmpinare dosar tribunal ori chiar note scrise - fila x același dosar), iar, pe de altă parte, aplicarea art. 1289 și urm. din C. civ. referitoare la simulație nu putea fi invocată de instanță din oficiu, în absența unei norme legale în acest sens.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 rap. la art. 497 și art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de către reclamant și va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Cererea recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs va fi avută în vedere de instanța de apel în rejudecare, întrucât soluția de casare cu trimitere spre rejudecare pronunțate prin prezenta decizie nu permite cunoașterea, la acest moment, a părții care a câștigat și, respectiv a celei care a pierdut procesul, pentru a fi operant criteriul legal al culpei procesuale ce decurge din conținutul prevederilor art. 453 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 245 din 15 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2022.