ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 621/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în data de 09 iunie 2021, contestatorul A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 126 F din 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 17 iunie 2021 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a învederat că formulează cerere de recurs împotriva hotărârii nr. 126/2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2020 și a hotărârii nr. 69/2021 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2020, solicitând anularea hotărârilor atacate și soluționarea fondului cauzei, în sensul admiterii cererilor de strămutare care au făcut obiectul dosarului nr. x/2020, precum și a dosarului nr. x/2021

A mai precizat că instanța învestită cu soluționarea cererii de strămutare nu a motivat în fapt și în drept soluția de respingere, încheierea din 29 mai 2020 fiind transmisă tardiv în data de 01 iulie 2020, fără semnătura judecătorului, fără ștampilă, fără datele fiscale ale instituției și fără număr de ordine în Registrul Național de Prelucrare a Datelor cu Caracter Personal.

În continuare, recurentul a redat conținutul cererii de strămutare a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților în datele de 15 și 19 iulie 2021, potrivit dovezilor de înmânare aflate la filele x.

Prin întâmpinarea depusă în data de 20 iulie 2021, intimații B. și C. au invocat inadmisibilitatea căii de atac a recursului, având în vedere principiul legalității căii de atac prevăzut de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. în susținerea inadmisibilității recursului, intimații au arătat că recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive.

Intimații au mai invocat în cuprinsul întâmpinării excepția lipsei de interes în declararea recursului, întrucât, ulterior pronunțării încheierii nr. 15/2020, Curtea de Apel București, prin încheierea pronunțată în 11 februarie 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de strămutare a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 București; pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate, iar recursul nu este legal timbrat.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului, precum și cu privire la excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, invocate de intimați.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 29 octombrie 2021, respectiv la 02 noiembrie 2021.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimați, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, se constată că, așa cum rezultă din viza administrativă din data de 14 iunie 2020, a Curții de Apel București, în prezenta cauză, prezenta instanță a fost învestită cu soluționarea cererii de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 126 F din 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Astfel, se reține că hotărârea ce formează obiectul recursului dedus judecății este pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în soluționarea contestației în anulare formulată împotriva încheierii nr. 15 din 29 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, prin care au fost respinse cererile de strămutare formulate de către recurent la datele de 20.01.2020, 11.05.2020 și 12.05.2020.

Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă, iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din același cod, sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

Se rețin, totodată, și prevederile alin. (4) al art. 508 C. proc. civ., care stipulează că hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Așadar, întrucât hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare este definitivă, rezultă că și sentința civilă ce face obiectul prezentei căi de atac, respectiv sentința civilă nr. 126 F din 12 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie este o hotărâre definitivă, care nu poate fi supusă controlului de legalitate prin exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.

Potrivit principiului legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 126 F din 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 126 F din 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2022.