ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3254/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin încheierea din ședința publică de la 3 mai 2012 dată în Dosarul nr. 9460/111/2010, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a dispus sesizarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor cu privire la dispozițiile art. 77 din Ordinul nr. 60/32/2006 emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a invocat că, prin ordinul contestat se încearcă adăugarea la O.U.G. nr. 158/2005 și modificarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, ceea ce contravine celor două acte normative și prevederilor art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Reclamanta a precizat că O.U.G. nr. 158/2005 nu prevede nici un termen de rambursare și nici un termen de la care se pot solicita dobânzi, iar O.G. nr. 92/2003 prevede în art. 124 acordarea de dobânzi după 45 de zile de la data cererii de restituire a sumelor datorate și nu după 15 zile, cum reglementează ordinul contestat. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr. 276/CA/2012 - P-I- din 17 septembrie 2012, prin care a respins excepția de nelegalitate invocată de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor.

Instanța de fond a reținut că, prin Ordinul nr. 60/32/2006 au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, stabilindu-se cu exactitate modul de aplicare a ordonanței de urgență, fără a se încerca adăugarea la conținutul acestui act normativ, cum s-a susținut în motivarea excepției de nelegalitate. De asemenea, s-a considerat că, prin ordinul contestat nu se modifică O.G. nr. 92/2003, deoarece nu se prevede modul de calcul pentru dobânzi și majorări de întârziere, reglementând-se norma de trimitere cuprinsă în art. 10, potrivit căreia aceste accesorii se calculează potrivit prevederilor legale în materia de colectare a creanțelor fiscale. Prin faptul că, prin O.U.G.

nr. 158/2005 se prevăd clauze speciale care derogă de la O.G. nr. 92/2003, s-a apreciat că nu este înlăturată aplicarea Codului de procedură fiscală pentru situațiile nereglementate de legea specială, întrucât art. 2 C. proc. fisc. prevede că acest cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, iar unde codul nu dispune, se aplică prevederile Codului de procedură civilă. De altfel, s-a reținut că, la art. 10 din normele aprobate prin Ordinul nr. 60/32/2006 s-a prevăzut că, pentru neachitarea la termenul de scadență de către angajatori, asimilații acestora și asigurații care au obligația plății contribuției pentru concedii și indemnizații, se datorează după acest termen majorări de întârziere, potrivit dispozițiilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale.

Instanța de fond a respins ca neîntemeiată și susținerea reclamantei privind încălcarea normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000, cu motivarea că, prin Ordinul nr. 60/32/2006 a fost reglementat un mecanism concret de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 cu privire la plata efectivă a indemnizațiilor de concedii medicale, fără a se adăuga la lege, potrivit prerogativelor conferite ministrului sănătății și președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prin art. 56 din actul normativ sus-menționat. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta C.A.S. Bihor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției de neegalitate invocată.

Recurenta a susținut că, prima instanță a respins în mod greșit excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 77 din Ordinul nr. 60/32/2006, deoarece termenul de 15 zile prevăzut de norma contestată încalcă prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 și ale art. 77 - 78 din Legea nr. 24/2000. În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că O.U.G. nr. 158/2005 nu prevede nici un termen de la care se pot solicita dobânzi de către contribuabil, că O.G. nr. 92/2003 prevede un termen de 45 de zile, iar dispozițiile art. 77 - 78 din Legea nr. 24/2000 prevăd că, ordinele se emit în executarea legilor, hotărârilor și ordonanțelor și nu pot conține soluții care să contravină acestora.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Ordinul nr. 60/32/2006 emis de Ministrul Sănătății și Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prevedea în art. 77 că, ordonanțarea de plată, ordinul de plată, sau după caz, comunicarea de respingere a plății se transmite solicitantului în termen de 15 zile. Urmare modificării Ordinului nr. 60/32/2006 prin Ordinul nr. 430/470/2010, art. 77 prevede că, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de restituire, casa de asigurări de sănătate va efectua plata sumelor aprobate sau va transmite solicitantului comunicarea de respingere a plății.

Cum termenul prevăzut în ordinul contestat, pe calea incidentă a excepției de nelegalitate, vizează efectuarea plății sumelor aprobate de casele de asigurări de sănătate de la data depunerii cererii de restituire și nu se referă la acordarea de dobânzi, instanța de fond a constatat corect că prin reglementarea respectivă nu se adaugă la O.U.G. nr. 158/2005, nu se modifică O.G. nr. 92/2003 și nu se încalcă prevederile art. 77 - 78 din Legea nr. 24/2000.

Instanța de fond a reținut de asemenea în mod întemeiat că, prin Ordinul nr. 60/32/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 526/213/2006 și Ordinul nr. 430/470/2010, a fost reglementat un mecanism concret de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 cu privire la plata efectivă a indemnizațiilor de concedii medicale, fără a se adăuga la lege, potrivit prerogativelor conferite pentru ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, conform art. 56 din actul normativ sus-menționat. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia. În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor împotriva Sentinței civile nr. 276/CA - P.I. din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2013. Procesat de GGC - CL