ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3254/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din ședința publică de la 3

mai 2012 dată în Dosarul nr. 9460/111/2010, Curtea de Apel Oradea, secția I

civilă, a dispus sesizarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de Casa

de Asigurări de Sănătate Bihor cu privire la dispozițiile art. 77 din Ordinul

nr. 60/32/2006 emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de

Sănătate pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de

urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de

asigurări sociale de sănătate.

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamanta a invocat că, prin ordinul contestat se

încearcă adăugarea la O.U.G. nr. 158/2005 și modificarea Ordonanței Guvernului

nr. 92/2003, ceea ce contravine celor două acte normative și prevederilor art.

78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Reclamanta a precizat

că O.U.G. nr. 158/2005 nu prevede nici un termen de rambursare și nici un

termen de la care se pot solicita dobânzi, iar O.G. nr. 92/2003 prevede în art.

124 acordarea de dobânzi după 45 de zile de la data cererii de restituire a

sumelor datorate și nu după 15 zile, cum reglementează ordinul contestat.

de fond

Curtea de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat Sentința nr. 276/CA/2012 - P-I- din 17 septembrie 2012, prin care a

respins excepția de nelegalitate invocată de Casa de Asigurări de Sănătate

Bihor.

Instanța de fond a

reținut că, prin Ordinul nr. 60/32/2006 au fost aprobate normele metodologice

de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, stabilindu-se cu

exactitate modul de aplicare a ordonanței de urgență, fără a se încerca

adăugarea la conținutul acestui act normativ, cum s-a susținut în motivarea

excepției de nelegalitate.

De asemenea, s-a

considerat că, prin ordinul contestat nu se modifică O.G. nr. 92/2003, deoarece

nu se prevede modul de calcul pentru dobânzi și majorări de întârziere,

reglementând-se norma de trimitere cuprinsă în art. 10, potrivit căreia aceste

accesorii se calculează potrivit prevederilor legale în materia de colectare a

creanțelor fiscale.

Prin faptul că, prin

O.U.G. nr. 158/2005 se prevăd clauze speciale care derogă de la O.G. nr.

92/2003, s-a apreciat că nu este înlăturată aplicarea Codului de procedură

fiscală pentru situațiile nereglementate de legea specială, întrucât art. 2 C.

proc. fisc. prevede că acest cod constituie procedura de drept comun pentru

administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate

bugetului general consolidat, iar unde codul nu dispune, se aplică prevederile

Codului de procedură civilă.

De altfel, s-a

reținut că, la art. 10 din normele aprobate prin Ordinul nr. 60/32/2006 s-a

prevăzut că, pentru neachitarea la termenul de scadență de către angajatori,

asimilații acestora și asigurații care au obligația plății contribuției pentru

concedii și indemnizații, se datorează după acest termen majorări de

întârziere, potrivit dispozițiilor legale în materie de colectare a creanțelor

fiscale.

Instanța de fond a

respins ca neîntemeiată și susținerea reclamantei privind încălcarea normelor

de tehnică legislativă cuprinse în art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000, cu

motivarea că, prin Ordinul nr. 60/32/2006 a fost reglementat un mecanism

concret de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

cu privire la plata efectivă a indemnizațiilor de concedii medicale, fără a se

adăuga la lege, potrivit prerogativelor conferite ministrului sănătății și

președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prin art. 56 din actul

normativ sus-menționat.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta C.A.S. Bihor, solicitând modificarea

hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției de neegalitate invocată.

Recurenta a susținut

că, prima instanță a respins în mod greșit excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 77 din Ordinul nr. 60/32/2006, deoarece termenul de 15 zile

prevăzut de norma contestată încalcă prevederile Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 158/2005, ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 și ale art. 77 -

78 din Legea nr. 24/2000.

În dezvoltarea acestei

critici, s-a arătat că O.U.G. nr. 158/2005 nu prevede nici un termen de la care

se pot solicita dobânzi de către contribuabil, că O.G. nr. 92/2003 prevede un

termen de 45 de zile, iar dispozițiile art. 77 - 78 din Legea nr. 24/2000

prevăd că, ordinele se emit în executarea legilor, hotărârilor și ordonanțelor

și nu pot conține soluții care să contravină acestora.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

Ordinul nr.

60/32/2006 emis de Ministrul Sănătății și Președintele Casei Naționale de

Asigurări de Sănătate prevedea în art. 77 că, ordonanțarea de plată, ordinul de

plată, sau după caz, comunicarea de respingere a plății se transmite

solicitantului în termen de 15 zile.

Urmare modificării

Ordinului nr. 60/32/2006 prin Ordinul nr. 430/470/2010, art. 77 prevede că, în

termen de 30 de zile de la depunerea cererii de restituire, casa de asigurări

de sănătate va efectua plata sumelor aprobate sau va transmite solicitantului

comunicarea de respingere a plății.

Cum termenul prevăzut

în ordinul contestat, pe calea incidentă a excepției de nelegalitate, vizează

efectuarea plății sumelor aprobate de casele de asigurări de sănătate de la

data depunerii cererii de restituire și nu se referă la acordarea de dobânzi,

instanța de fond a constatat corect că prin reglementarea respectivă nu se

adaugă la O.U.G. nr. 158/2005, nu se modifică O.G. nr. 92/2003 și nu se încalcă

prevederile art. 77 - 78 din Legea nr. 24/2000.

Instanța de fond a

reținut de asemenea în mod întemeiat că, prin Ordinul nr. 60/32/2006, astfel

cum a fost modificat prin Ordinul nr. 526/213/2006 și Ordinul nr. 430/470/2010,

a fost reglementat un mecanism concret de punere în aplicare a Ordonanței de

urgență a Guvernului nr. 158/2005 cu privire la plata efectivă a

indemnizațiilor de concedii medicale, fără a se adăuga la lege, potrivit

prerogativelor conferite pentru ministrul sănătății și președintele Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate, conform art. 56 din actul normativ

sus-menționat.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

de recurs și temeiul juridic al acesteia.

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa de Asigurări de

Sănătate Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor împotriva Sentinței civile nr.

276/CA - P.I. din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2013.

Procesat de GGC - CL