ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5145/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 300/CA din 29

septembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea

formulată de reclamanta A.N., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Constanța, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care aceasta a

solicitat a se constata faptul că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, urmând a i se stabili

calitatea de beneficiar al acestui act normativ.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanta a

extins sfera autorilor în vederea admisibilității cererii sale, făcând astfel

dovada strămutării cu extrasul bunicului său patern și nu cu înscrisuri care să

dovedească refugiul familiei sale, respectiv al părinților săi și eventual

frați sau surori mai mari; că la momentul schimbului de populație, prin

plecarea românilor din C., părinții reclamantei erau deja stabiliți în Raionul

Constanța cu trei ani înaintea refugiului, astfel încât acestora nu li s-a

aplicat efectiv Tratatul; că reclamanta s-a născut în Raionul Constanța la data

de 9 noiembrie 1942, după doi ani de la momentul refugiului, fără a fi supusă nici

unui refugiu, că faptul că bunicul patern al reclamantei a fost supus

Tratatului nu implică în mod direct evacuarea și a copiilor acestuia, în

condițiile în care părinții reclamantei s-au stabilit de bună-voie în Raionul

Constanța, constituind o nouă familie.

Reținând că din dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 189/2000 rezultă că numai persoanele născute la data strămutării

pot beneficia de drepturile stabilite de lege, Curtea a făcut totuși aplicarea și

a prezumției absolute a timpului legal al concepției, considerând că în cazul de

față reclamanta ar beneficia de limita maximă a acestei prezumții, respectiv cele

300 zile de concepție dinaintea nașterii, iar data concepției ar fi ulterioară acestei

limite maxime admise.

Instanța a apreciat că

reclamanta nu a făcut dovada deplină a strămutării efective a părinților săi, ci

a refugiului bunicului patern, că o eventuală traumă în perioada post refugiu a

bunicului, pe care reclamanta o reclamă, devine excesivă, în condițiile în care

de la acest eveniment au trecut mai mult de 70 de ani, iar statul român a acordat

măsuri reparatorii prin compensații sau despăgubiri refugiaților sau moștenitorilor.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta A.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că instanța de fond a interpretat în mod eronat înscrisurile depuse

la dosarul cauzei, reținând faptul că părinții reclamantei nu au avut calitatea

de refugiat, ci doar bunicul său a avut această calitate.

Apreciază recurenta-reclamantă

că din aceste înscrisuri rezultă, fără echivoc, faptul că părinții săi P.M. și P.N.,

împreună cu bunicii săi, au fost evacuați din județul unde locuiau în anul 1940,

fiind mutați într-un centru de refugiați.

Recurenta-reclamantă arată

că, deși s-a născut la doi ani de la data la care părinții săi au fost strămutați

pe motive etnice, faptul că aceștia au fost evacuații pe motive etnice din locuința

lor a avut consecințe directe și asupra sa, prin suferințele ce au urmat în anii

de acomodare în zona în care au fost strămutați, precum și faptul că Legea nr. 189/2000

nu condiționează ca nașterea să se fi produs în momentul strămutării ori într-un

număr de zile de la data strămutării.

Recurenta solicită modificarea

în totalitate a sentinței atacate și stabilirea calității acesteia de beneficiară

a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități

și acordării drepturilor cuvenite, începând cu data la care a fost înregistrată

cererea reclamantei la Casa Județeană de Pensii Constanța, respectiv data de 27

decembrie 2010.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Din conținutul textului

de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor

care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se

face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate

ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți

în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților

refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege.

Din înscrisurile depuse

la dosar rezultă că reclamanta A.N. este născută la data de 9 noiembrie 1942, în

localitatea L., județul Constanța, din părinți P.M. și P.E., care au fost evacuați

în anul 1940, în urma Tratatului Româno-Bulgar, din județul în care locuiau într-un

centru de refugiați, împreună cu bunicii reclamantei.

Așadar, înscrisurile pe

care reclamanta le-a invocat în susținerea acțiunii respectă cerințele prevăzute

de lege, iar aceasta a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000.

Fiind născută după strămutarea

părinților săi, recurenta-reclamantă a împărtășit situația părinților strămutați,

suportând consecințele morale și materiale ale acestei strămutări care, începând

cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, reclamanta

este îndreptățită să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999 și, în consecință, să i se acorde drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele

mai sus enunțate, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul

să fie admis, hotărârea recurată să fie modificată în sensul admiterii acțiunii,

anulării hotărârii din 21 iunie 2011 a Casei Județene de Pensii Constanța și obligării

pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 9 noiembrie 1942-6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N. împotriva sentinței civile nr. 300/CA din 29 septembrie 2011 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea reclamantei A.N.

Anulează hotărârea

din 21 iunie 2011.

Obligă pârâta să emită

o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al drepturilor

prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 noiembrie

1942-6 martie 1945.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 decembrie 2012.