ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 190 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca prematură, acțiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P., Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar și C.C.S.D., prin care solicita obligarea acestora la emiterea titlului de plată, în cuantum de 205.330 RON și la virarea sumei în contul reclamantului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că emiterea titlurilor de plată a fost suspendată, prin art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv de la data de 1 iulie 2010. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ.; în motivarea recursului, se susține, în esență, că prima instanță a respins acțiunea în mod greșit și cu neobservarea dispozițiilor legale care prevăd că despăgubirile „vor fi acordate cu prioritate, în cazuri, justificate, medicale sau sociale, rezultând fără echivoc aceste cazuri nu intră sub jurisdicția suspendării”. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În cauză, este necontestat că recurentul-reclamant este titularul deciziei din 17 iunie 2010 pentru despăgubiri în sumă de 205.330 RON emisă de C.C.S.D., iar cererea de opțiune formulată de acesta a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2010. Prin art. III din O.U.G.

nr. 62/2010, publicată în M. Of. nr. 446/1.07.2010, emiterea titlurilor de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată pentru o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență. Prin art. II din Legea nr. 117/2012, publicată în M. Of. nr. 456/6.07.2012, a fost modificat art. III din O.U.G. nr. 62/2010, în sensul că perioada de suspendare a emiterii titlurilor de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost prelungită până la data de 15 mai 2013, ceea ce face ca acțiunea să fie condiționată de termenul stabilit de legiuitor. Or, termenul de suspendare, stabilit de legiuitor inițial la 2 ani și prelungit, ulterior, prin modificarea de către Legea nr. 117/2012 a dispozițiilor O.U.G.

nr. 62/2010, până la data de 15 mai 2013, nu este lăsat la aprecierea instanței, fiind conform dispozițiilor constituționale. În acest sens, prin Deciziile nr. 1242/2011, nr. 1365/2011, nr. 1602/2011, nr. 168/2012 și nr. 499/2012, Curtea Constituțională a statuat că art. III din O.U.G. nr. 62/2010 este constituțional, textul criticat neaducând atingere existenței dreptului de proprietate, ci prevăzând o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra statului.

De asemenea, a mai argumentat Curtea Constituțională, măsura suspendării prevăzută de textul legal în discuție nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra statului, fapt ce ar contraveni dispozițiilor art. 44 din Constituție, ci reprezintă reglementarea unei modalități de valorificare determinată de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar (în acest sens sunt și Deciziile nr. 188/2010, nr. 872/2010 și nr. 874/2010). Așadar, deși acțiunea formulată este întemeiată, emiterea titlului de plată este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin dispoziții legale cu privire la care Curtea Constituțională, pronunțându-se, a statuat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

În concluzie, c um instanța de fond nu putea ignora dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 și termenul prevăzut la art. III din acest act normativ, sentința atacată va fi menținută, cu suplinirea motivării în sensul arătat, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva sentinței nr. 190 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012.