ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 190 din 10 noiembrie 2011,

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca prematură, acțiunea formulată de reclamantul C.P., în

contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P., Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor

în Numerar și C.C.S.D., prin care solicita obligarea acestora la emiterea

titlului de plată, în cuantum de 205.330 RON și la virarea sumei în contul

reclamantului.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că emiterea titlurilor de plată

a fost suspendată, prin art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, pe o perioadă de 2 ani de

la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv de la data de 1 iulie

2010.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, în temeiul

prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.; în motivarea

recursului, se susține, în esență, că prima instanță a respins acțiunea în mod greșit

și cu neobservarea dispozițiilor legale care prevăd că despăgubirile „vor fi acordate

cu prioritate, în cazuri, justificate, medicale sau sociale, rezultând fără echivoc

aceste cazuri nu intră sub jurisdicția suspendării”.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

În cauză, este necontestat

că recurentul-reclamant este titularul deciziei din 17 iunie 2010 pentru despăgubiri

în sumă de 205.330 RON emisă de C.C.S.D., iar cererea de opțiune formulată de acesta

a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2010.

Prin art. III din O.U.G.

nr. 62/2010, publicată în M. Of. nr. 446/1.07.2010, emiterea titlurilor de plată

prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată pentru o perioadă

de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

Prin art. II din Legea

nr. 117/2012, publicată în M. Of. nr. 456/6.07.2012, a fost modificat art. III din

O.U.G. nr. 62/2010, în sensul că perioada de suspendare a emiterii titlurilor de

plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost prelungită până la data

de 15 mai 2013, ceea ce face ca acțiunea să fie condiționată de termenul stabilit

de legiuitor.

Or, termenul de suspendare,

stabilit de legiuitor inițial la 2 ani și prelungit, ulterior, prin modificarea

de către Legea nr. 117/2012 a dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010, până la data de

15 mai 2013, nu este lăsat la aprecierea instanței, fiind conform dispozițiilor

constituționale.

În acest sens, prin Deciziile

nr. 1242/2011, nr. 1365/2011, nr. 1602/2011, nr. 168/2012 și nr. 499/2012, Curtea

Constituțională a statuat că art. III din O.U.G. nr. 62/2010 este constituțional,

textul criticat neaducând atingere existenței dreptului de proprietate, ci prevăzând

o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, ceea ce nu echivalează cu

imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra statului. De asemenea,

a mai argumentat Curtea Constituțională, măsura suspendării prevăzută de textul

legal în discuție nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță

asupra statului, fapt ce ar contraveni dispozițiilor art. 44 din Constituție, ci

reprezintă reglementarea unei modalități de valorificare determinată de contextul

economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară și de dificultăți

în menținerea echilibrului bugetar (în acest sens sunt și Deciziile nr. 188/2010,

nr. 872/2010 și nr. 874/2010).

Așadar, deși acțiunea

formulată este întemeiată, emiterea titlului de plată este condiționată de termenul

stabilit de legiuitor prin dispoziții legale cu privire la care Curtea Constituțională,

pronunțându-se, a statuat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

În concluzie, c

um

instanța de fond nu putea

ignora dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 și termenul prevăzut la art. III din acest

act normativ, sentința atacată va fi menținută, cu suplinirea motivării în sensul

arătat, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.P. împotriva sentinței nr. 190 din 10 noiembrie 2011 a Curții de

Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2012.