ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5000/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

B.J. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

- Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea

pârâtei la plata despăgubirilor bănești în sumă de 500.000 lei, în termen de 30

de zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei amenzi

civile de 50 lei/zi întârziere.

generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința nr.

1273 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii

formulate de reclamantul B.J. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, curtea de apel a reținut în esență că dreptul la despăgubiri

al reclamantului s-a născut în baza Dispoziției Primarului Municipiului Craiova

nr. 10541 din 30 iunie 2005, anterioară Legii nr. 247/2004, astfel că în cauză

nu sunt aplicabile dispozițiile acestei legi.

Prin urmare, Curtea a

constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile generale care erau în vigoare

la data emiterii dispoziției și reglementau competența materială de soluționare

a unor astfel de cereri, respectiv art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.,

potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în

materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența

curților de apel.

Prin Sentința nr.

3586 din 27 septembrie 2012, Tribunalul București a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența materială de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Totodată, tribunalul,

constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului

la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut în esență că obiectul litigiului constă în

cenzurarea de către instanță a refuzului nejustificat din partea pârâtei

autoritate centrală de a îndeplini formalitățile necesare efectuării plății

despăgubirilor acordate în temeiul Legii 10/2001, or acesta este un act

administrativ asimilat ce revine spre competentă soluționare aceleiași instanțe

care este îndrituită să verifice sub aspectul legalității actul administrativ

tipic, respectiv decizia adoptată de către Comisia Centrală.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței că deși Dispoziția nr. 10541 din 30 iunie 2005 a fost

emisă anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005, totuși plata

despăgubirilor nu fusese efectuată la momentul intrării în vigoare a legii noi,

fiind vorba de o situație juridică aflată în curs de derulare la momentul intrării

în vigoare a legii noi.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei

la plata despăgubirilor bănești în sumă de 500.000 lei, așa cum prevăd

dispozițiile Cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 81/2007, aceste dispoziții reglementând procedurile

de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură,

rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 10541 din 30 iunie 2005 a

Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 i s-au acordat despăgubiri în cuantum

de 864.135.000 lei, iar ulterior, prin Decizia nr. 4104 din 4 decembrie 2008,

i-a fost soluționată cererea de către pârâtă și i s-au acordat despăgubiri în

sumă de 577.461,52 lei.

Prin cerere de

opțiune a optat pentru despăgubiri bănești în sumă de 500.000 lei și 77.461,52

lei în acțiuni la Fondul Proprietatea în conformitate cu dispozițiile O.U.G.

nr. 81/2007.

Înalta Curte

apreciază că în mod corect a reținut Tribunalul București faptul că litigiul de

față s-a născut ca o consecință a emiterii, în cadrul procedurii speciale

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a actelor administrative

reprezentate de deciziile menționate de către o autoritate publică centrală, astfel

că soluționarea acestuia revine instanței de contencios administrativ,

respectiv Curții de Apel București, în conformitate cu art. 10 alin. (1), teza

a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 3, pct. 1 C. proc. civ.

În raport de obiectul

litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră însă sub

incidența dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,

potrivit cărora:

"Art. XXIII -

(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia

contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal

învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile

aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care,

potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la

curțile de apel.

(3) Procesele în curs

de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal

aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel

și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la

tribunale.

(4) În cazurile

prevăzute la alin. (l) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la

instanțele devenite competente să le judece.".

Având în vedere că

prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care

până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 ar fi fost de

competența curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în

raport de dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în

favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.J. în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea Tribunalului București, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ