ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea reconvențională înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 13.01.2016, disjunsă din dosarul nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. reprezentată prin lichidator judiciar provizoriu B. S.P.R.L. în contradictoriu pârâtele Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în prezent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) și C. S.R.L reprezentată prin administratorul judiciar D. S.P.R.L. a solicitat să se constate nulitatea absolută a Scrisorii de garanție de bună execuție din 10.02.2011, ca instrument distinct de Polița de asigurare din 10.02.2011, aceasta fiind emisă cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanelor juridice.
Prin încheierea din data de 13 ianuarie 2016 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, excepție invocată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în prezent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) și în temeiul art. 136 alin. (1) și art. 394 alin. (2) din C. proc. civ. s-a amânat pronunțarea la data de 27 ianuarie 2015, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise cu privire la cererea reconvențională, disjunsă din dosarul nr. x/2015 formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L.
Prin sentința civilă nr. 449 din 27 ianuarie 2016 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în prezent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) și C. S.R.L. prin administrator judiciar D. S.P.R.L.
Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1529/A din 06 octombrie 2016 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva încheierii din data de 13 ianuarie 2016 și a sentinței civile nr. 449 din 27 ianuarie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 1529/A din 06 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că nelegalitatea hotărârii instanței de apel reiese din interpretarea greșită a condițiilor contractuale.
După o prezentare detaliată a situației de fapt, recurenta a arătat, în esență, că atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut doar aspectul că "asiguratorul nu a încălcat principiul specialității capacității de folosință la emiterea scrisorii de garanție de bună execuție din 10.02.2011. Această concluzie rezultă cu claritate atât din cuprinsul actului contestat, cât și din cuprinsul poliței de asigurare, care face mențiune expresă în sensul că scrisoarea de garanție este parte integrantă a contractului de asigurare", a interpretat greșit dispozițiile aplicabile în cauză.
Totodată, recurenta susține că instanța de apel nu a observat că motivul care a condus la formularea prezentei cereri a fost tocmai acela că beneficiarul Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) (fosta Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale din România, C.N.A.D.N.R.) a înțeles să solicite pretenții în temeiul scrisorii de garanție de bună execuție, cu ignorarea faptului că reclamanta nu poate efectua plata sumei asigurate decât dacă intervine riscul asigurat prin Poliță (iar nu un altfel de risc) și numai dacă avizul de daună emis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) (cererea de plată) are atașate documentele prevăzute la art. 13.2 din condițiile de asigurare anexate poliței din 26.09.2011.
Recurenta consideră că instanța de apel a ignorat faptul că potrivit art. 12 alin. (4) lit. f) a Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda autorizația necesară desfășurării activității de asigurare dacă asiguratorul va desfășura exclusiv activitate de asigurare.
De asemenea, recurenta susține că instanța de apel a ignorat și faptul că activitatea de asigurare este definită de art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 32/2000 și că potrivit anexei nr. 1 Cap. B - Asigurări generale, pct. 15 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, Asiguratorul poate oferi asigurări de garanții pentru garanții directe/indirecte.
Recurenta susține că aspectele menționate au fost redate și confirmate și de dispozițiile art. 6 Actul constitutiv al A. în forma viabilă la data emiterii poliței de asigurare, iar în schimb societățile bancare sunt abilitate potrivit art. 18 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 99/2006 să emită garanții și să își asume angajamente (scrisori de garanție bancară).
În concluzie, susține recurenta, spre deosebire de o societate bancară, A. nu era abilitată să emită scrisori de garanție de bună execuție, ci doar contracte de asigurare.
Recurenta, redând un fragment din considerentele deciziei recurate, consideră că instanța de apel a avut la dispoziție același material probator, aceleași dispoziții legale aplicabile în cauză și toate elementele definitorii ale situației de fapt, însă s-a limitat la același raționament pe care l-a adoptat instanța de fond.
Or, susține recurenta, prin această abordare, atât instanța de fond cât și cea de apel au exclus existența dreptului subscrisei de a se adresa instanței pentru dezlegarea problemei de drept pe care a întâmpinat-o și au lipsit de legalitate hotărârile pronunțate.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ., precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451-453 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fosta Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale din România, C.N.A.D.N.R.) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și neîntemeiat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 septembrie 2017, în unanimitate, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 18 septembrie 2017.
Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins inadmisibilitatea cererii de recurs, a admis în principiu recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. - prin lichidator provizoriu B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1529/A din 06 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, și a acordat termen la data de 15 februarie 2018 în ședință publică, cu citarea părților.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta - reclamantă a invocat faptul că instanța de apel a interpretat greșit condițiile contractuale și dispozițiile legale aplicabile speței.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamată a susținut în mod neîntemeiat că instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractuale, atât timp cât în hotărârea recurată s-a reținut în mod just că emiterea scrisorii de garanție de bună execuție de către societatea de asigurare și valorificarea acesteia în cadrul procedurii de achiziție publică s-au realizat în acord cu art. 90 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 834/2009.
Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile aplicabile în cauză, va fi înlăturată.
Se constată că recurenta-reclamantă a înțeles să extragă fragmente din contextul analizei făcute de instanța de apel, prezentând trunchiat considerentele acestei instanțe.
Or, din analiza deciziei recurate se observă că în expunerea raționamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluției pronunțate, instanța de apel a expus în mod clar și sistematic dispozițiile legale aplicabile raportate la situația de fapt a cauzei, reținând în mod corect că polița de asigurare, împreună cu scrisoarea de garanție emisă de către asigurător, respectă obiectul de activitate prevăzut de lege pentru autorizarea societăților de asigurare și stipulat în actul constitutiv al societății apelante reclamante, înscriindu-se în limitele activității de asigurare, astfel cum este definită de art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 32/2000.
Contrar susținerilor recurentei-reclamante instanța de apel nu a ignorat dispozițiile art. 12 alin. (4) lit. f), art. 2 lit. a), anexa 1 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor sau art. 6 din actul constitutiv al reclamantei S. C.A. SA, ci dimpotrivă a prezentat în detaliu dispozițiile legale ce au avut relevanță în emiterea scrisorii de garanție de bună execuție de către societatea de asigurare.
Astfel, la pagina 14 începând cu paragraful 5 instanța de apel după prezentarea dispozițiilor legale menționate a conchis în mod corect că în respectarea acestor prevederi legale și statutare, societatea de asigurare a încheiat polița privind asigurarea de garanție de bună execuție din 10.02.2011 și a emis scrisoarea de garanție de bună execuție din 10.02.2011, aceste acte făcând parte din documentația de achiziție publică, prevăzute de art. 213 - art. 215 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în forma în vigoare la data perfectării contractului de achiziție publică încheiat între intimatele pârâte.
Faptul că instanța de apel a analizat întregul material probator și a menținut soluția instanței de fond nu înseamnă că nu a avut un raționament propriu, ci dimpotrivă instanța de apel a prezentat în mod clar motivele pentru care a fost respins apelul, iar soluția este rezultatul interpretării și aplicării legii la o situație de fapt stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. - prin lichidator provizoriu B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1529/A din 06 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. - prin lichidator provizoriu B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1529/A din 06 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018.