ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1925/2018

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2013, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R.-S.A.) a chemat în judecată pârâtul CABINET DE AVOCATURĂ A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate că au încetat în mod tacit prin acordul părților contractele de asistență juridică nr. 127/2008 și 130/2008, începând cu data de 10.02.2010, conform proceselor de predare-primire dosare, stingându-se orice obligație de plată între părți;

- să se constate că C.N.A.D.N.R. nu datorează suma de 7.839.868 RON cabinetului de avocatură (sumă stabilită de executor judecătoresc), deci nu mai are nici o obligație de plată către pârât, începând cu 10.02.2010, data încheierii proceselor-verbale de predare-primire dosare dintre părți și încetarea contractelor în mod tacit prin acordul părților.

Prin încheierea din 13.01.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, instanța a pus în discuția părților excepția netimbrării cererii invocată de pârât în cuprinsul întâmpinării, a constatat că reclamanta era scutită de plata taxei judiciare de timbru, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Normele Metodologice și Ordinul MJ nr. 760 și a pus în discuția părților excepția necompetenței generale a instanței.

Tribunalul respins excepția nulității absolute a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 194 lit. c), art. 196 și art. 200 din noul C. proc. civ., întrucât instanța în cadrul procedurii de regularizare a rezolvat toate chestiunile procedurale obligatorii pentru ca cererea de chemare în judecată să îmbrace forma prevăzută de lege și față de împrejurarea că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile procedurale, a continuat procedura administrativă fixând termen de judecată, astfel că pretinsele neregularități sesizate de pârâtă nu au mai putut fi reluate în această fază procedurală.

Tribunalul a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare, apreciind că în speța dedusă judecății nu sunt incidente dispozițiile art. 113 pct. 8 din noul C. proc. civ., cât timp pârâtul nu îndeplinește calitatea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000.

Tribunalul a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată potrivit art. 35 din noul C. proc. civ.

Instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x, reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat să se constate nulitatea absolută a celor două contracte de asistență juridică, pentru fraudă la lege, cauză ilicită și imorală și a pus în discuție excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că se solicită constatarea inexistenței unui drept subiectiv civil al pârâtului împotriva sa, iar astfel de acțiuni sunt considerate imprescriptibile.

Prin sentința civilă nr. 1261 din 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. (C.N.A.D.N.R.-S.A.), în contradictoriu cu pârâtul CABINET DE AVOCATURĂ A., ca nefondată, și a fost obligată pârâta la plata sumei de 38.657,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 667A din 22 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr. 1261 din 17 martie 2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât CABINET DE AVOCAT A..

S-a admis apelul declarat de apelantul-pârât CABINET DE AVOCAT A.mpotriva sentinței civile nr. 1261 din 17 martie 2014 și a încheierilor din 13.01.2014 și 10.03.2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.

Au fost înlaturate considerentele din sentința de fond referitoare la soluționarea capătului 2 din cererea de chemare în judecată, care au fost înlocuite cu considerentele din prezenta decizie.

S-a menținut soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

A obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantului-pârât suma de 44.156,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 968 din 26 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R. S.A.) și de recurentul-pârât CABINET DE AVOCATURĂ A.mpotriva deciziei civile nr. 667 A din 22 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

S-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul reclamantei COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., împotriva sentinței civile nr. 1261 din 17 martie 2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x, ca nefondat.

A admis apelul pârâtului CABINET DE AVOCATURĂ A., împotriva aceleiași sentințe, înlăturând considerentele din sentința civilă nr. 1261/2014 referitoare la soluționarea capătului 2 din cererea de chemare în judecată, acestea fiind înlocuite cu considerentele din decizia pronunțată.

A fost menținută soluția cuprinsă în dispozitivul sentinței.

A fost respins apelul pârâtului CABINET DE AVOCATURĂ A.mpotriva încheierilor din 13.01.2014 și 10.03.2014, ca nefondat.

A fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 30.980 RON, cheltuieli de judecată, către apelantul-pârât.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Apelul declarat de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA (C.N.A.D.N.R. - S.A.).

Cu titlu prealabil, analizând excepția interesului apelantei - reclamante în susținerea actiunii și a propriului apel, Curtea a constatat că interesul acesteia subzistă și în raport de hotărârile judecătorești invocate de apelantul-pârât în această fază procesuală, apel după casare, urmând ca excepția să fie respinsă.

În speță, în raport de obiectul actiunii principale, fundamentată pe pretinsa inactivare a clauzei cuprinse în art. 5 din contractele de asistență juridică, care ar fi dat dreptul pârâtului de a pretinde suma în discuție, interesul reclamantei este actual și se menține, chiar dacă prin sentința civilă nr. 7450 din 15 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 1105 din 06 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1616-1617 din noul C. civ. cu privire la operarea compensației legale între creanța C.N.A.D.R. în contra Cabinetului de Avocatură A..

În cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x al Judecătoriei Cluj Napoca, cu referire la dosarul execuțional nr. x al executorului B., creanța cabinetului de avocatură A. a fost cercetată strict din perspectiva îndeplinirii condițiilor pentru ca un înscris, în speță, contractele de asistență juridică, să fie considerat titlu executoriu, or, în prezenta cauză, se contestă dreptul cabinetului de avocatura A. de a invoca clauza penală de la art. 5 din contractele de asistență juridică, în temeiul cărora pârâtul ar pretinde suma de 7.839.868 RON, prin cererea de a se constata că cele două contracte de asistență juridică au încetat prin acordul părților și nu prin rezilierea unilaterală de către client.

Compensarea legală a intervenit prin raportare la două proceduri de executare silită din care au rezultat, pe de o parte, creanța C.N.A.D.R. în contra Cabinetului de Avocatură A., rezultată din sentința civilă nr. 11673/2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, creanță ce se cere a fi executată în dosarul de executare nr. 575/2014, în sumă de 7.839.868 RON, și creanța contestatorului Cabinet de Avocatură A. asupra C.N.A.D.R., executată în dosarul de execurare nr. 68/2013, în suma de 7.839.868 RON, creanța fiind calculată prin procesul-verbal nr. x al Bej C. în dosarul execuțional nr. x

În raport de cele reținute, Curtea a constatat că reclamanta justifică în continuare susținerea prezentului demers judiciar, atât sub forma acțiunii, cât și sub forma apelului promovat de aceasta în contra sentinței de fond.

În ce privește inadmisibilitatea apelului C.N.A.D.R., apărare invocată de apelantul Cabinet de avocatură A., din perspectiva prevederilor art. 35 din noul C. proc. civ., în raport de pronunțarea sentinței civile nr. 7450 din 15 iulie 2015, pronunțate de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 1105 din 06 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj, Curtea a observat că cererea de face obiectul dosarului de față reprezintă o cerere în constatarea inexistenței dreptului de creanță al pârâtului împotriva reclamantei prin solicitarea de a se constata că, în cauză, nu operează clauza cuprinsă în art. 5 din contractele de asistență juridică invocate.

Or, în cadrul prezentului dosar, fiind vorba despre constatarea inexistenței dreptului pârâtului decurgând din aplicarea clauzei penale, nu este întemeiată susținerea apelantului-pârât cu privire la inadmisibilitatea acțiunii de față, respectiv a apelului, raportat la dispozițiile art. 35 din noul C. proc. civ.

Curtea a constatat că motivul de apel referitor la soluția primei instanțe de obligare a C.N.A.D.N.R. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului, ce a constituit și motiv de recurs împotriva deciziei civile nr. 667A din 22 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x, a fost tranșat definitiv prin decizia civilă nr. 968 din 26 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x

Astfel, prin decizia de casare, Înalta Curte, în soluționarea recursului formulat de ambele părți, care a privit și modalitatea de soluționare a apelului formulat de C.N.A.D.R., prin prisma asupra acestui motiv de apel, a stabilit că prima instanță de apel a apreciat în mod corect temeinicia măsurii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere complexitatea litigiului, precum și valoarea acestuia, activitatea desfășurată de către avocat, reținând, totodată, în mod corect că în speță, nu sunt aplicabile concluziile Curții Europene de Justiție a Drepturilor Omului în cauza Buzescu contra României.

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că instanța de apel, prin raportare la dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a făcut o analiză pertinentă a obligației dispuse de instanța de fond privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 38.675,25 RON.

Potrivit art. 501 noul C. proc. civ.: "(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. (3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată."

Prin urmare, în raport de prevederile art. 501 alin. (1) și (3) noul C. proc. civ., având în vedere că prin decizia de casare, instanța de recurs a respins critica cu privire la soluționarea motivului de apel formulat de apelanta C.N.A.D.R. cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță, Curtea nu a mai reluat acest motiv de apel, dezlegarea dată de Înalta Curte fiind obligatorie, judecata urmând a se desfășura în limitele casării.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 1321 din noul C. civ., Curtea a reținut că acest text de lege nu este însă aplicabil în cauză, raportat la art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În mod întemeiat a reținut instanța de fond că nu se poate considera că cele două contracte de asistență juridică au încetat prin acordul părților, având în vedere mențiunea din procesul-verbal de predare-preluare dosare, încheiat la data de 11.02.2010, mențiune care se referă la comunicarea "revocării integrale a mandatelor acordate avocatului de CNADNR S.A."

Predarea -primirea dosarelor de către avocat către C.N.A.D.N.R. S.A. prin procesul-verbal încheiat la 11.02.2010, precum și faptul că ulterior acestui fapt nu au mai existat între părți raporturi juridice în temeiul acestor contracte, fac dovada încetării raporturilor contractuale dintre părți, fără a stabili modalitatea de încetare a acestor raporturi contractuale.

Întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că modalitatea de încetare a raporturilor contractuale dintre părți este aceea a acordului părților, iar din exprimarea cuprinsă în procesul-verbal de predare-primire a dosarelor nu se poate reține o asemenea modalitate de încetare a contractelor dintre părți, Curtea a constatat că, în mod întemeiat, a reținut prima instanță că nu este fondat primul capăt din cererea de chemare în judecată cu privire la constatarea încetării prin acordul părților a contractelor de asistență juridică.

În mod întemeiat a reținut instanța de fond că suma de 7.839.868 RON cu privire la care reclamanta a solicitat să se constate că nu este datorată nu reprezintă onorariu de avocat, ci daune-interese solicitate în temeiul clauzei penale de la art. 5 din contractele de asistență juridică, aplicabilă ca urmare a unei pretinse rezilieri unilaterale din partea reclamantei.

Pe de altă parte, faptul că sumele de bani solicitate prin cererea ulterioară de executare silită ar reprezenta sumele de bani pe care reclamanta le-a achitat la Fondul de handicapați, ulterior încetării contractelor, nu poate constitui o cauză de nulitate a clauzei penale sau o cauză exoneratoare de răspundere contractuală.

În consecintă, pentru aceste motive, Curtea a respins apelul formulat de COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA (C.N.A.D.N.R. - S.A.), în prezent COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca nefondat.

Cu privire la apelul formulat de apelantul-pârât A., îndreptat împotriva considerentelor sentinței pronunțate, precum și a încheierilor din data de 13.01.2014 și 10.03.2014, Curtea a constatat urmatoarele:

În ce privește considerentele sentinței civile nr. 1262/2014, în temeiul art. 461 alin. (2) din noul C. proc. civ.:

Critica privind greșita interpretare a protocolului din 11.02.2010, în sensul că instanța a reținut că din acesta nu rezultă neechivoc acordul tacit al părților pentru încetarea contractului și nici rezilierea unilaterală cu semnificația clauzei penale de la art. 5 din contractele de asistență juridică, nu este întemeiată, față de obiectul primului capăt din cererea de chemare în judecată, capăt prin care s-a solicitat constatarea încetării tacite prin acordul părților a contractelor de asistență juridică nr. 127/2008 și nr. 130/2008 și nu constatarea încetării contractelor prin orice altă modalitate prevăzută de lege.

Prin urmare, instanța de fond a răspuns obiectului învestirii instanței de judecată, în limitele stabilite de reclamantă, potrivit principiului disponibilității procesului civil, iar în aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Ca urmare, instanța de fond era învestită numai cu analizarea posibilității încetării contractelor de asistență juridică prin acordul părților, iar în cazul în care constata că nu sunt întrunite condițiile pentru încetarea prin acordul părților, nu era învestită și cu stabilirea altei modalități de încetare a contractelor.

Pentru a se putea reține o altă modalitate de încetare a raporturilor juridice, ca de exemplu, varianta susținută de pârât, acesta avea posibilitatea de a formula cerere reconvențională, în sensul constatării intervenirii rezilierii unilaterale a contractelor din partea C.N.A.D.R., cu toate consecințele ce decurg din aceasta modalitate de încetare, în lumina clauzelor contractuale.

Prin adresa C.N.A.D.R. S.A. nr. 4817/03.02.2010, aceasta a adus la cunoștința Cabinetului de Avocatură A. că înțelege să " retragă mandatul de reprezentare pentru litigiile care fac obiectul contractelor de asistenta juridica nr. 127/2008 și 130/2008".

Chiar dacă prima instanță nu a făcut referire expresă în continutul sentinței cu privire la aceasta adresă, din analiza silogismului logico-juridic al raționamentului primei instanțe rezultă că aceasta a fost luată în considerare, în cadrul ansamblului probator administrat, prin prisma soluției pronunțate, în sensul în care nu a constatat că a intervenit acordul tacit al părților cu privire la încetarea contractelor de asistență juridică.

Referitor la argumentele ce vizează greșita nereținere de către instanța de fond a autorității de lucru judecat, atât față de sentința civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, cât și față de decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curții de Apel Galați, Curtea a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată ce a fost soluționată în cadrul dosarului nr. x prin sentința civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea și ulterior prin decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curții de Apel Galați, astfel cum a fost modificat prin cererea din 24.02.2010, constă în solicitarea de a se constata nulitatea absolută a contractelor nr. x/2008 și nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită și imorală, lipsa obiectului.

În condițiile în care obiectul și cauza litigiului soluționat prin hotărârile judecătorești arătate este distinct de obiectul prezentului litigiu, în cauză nu operează excepția autorității de lucru judecat.

Prezumția puterii de lucru judecat, atât față de sentința civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, sentința civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, cât și față de decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curții de Apel Galați nu a fost reținută.

În ce privește sentința civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, litigiul a avut ca obiect modificat constatarea nulității absolute a contractelor nr. x/2008 și nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită și imorală, lipsa obiectului, acțiunea fiind respinsă, sentința rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curții de Apel Galați, respectiv a recursului.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Vrancea și, mai apoi, al Curții de Apel Galați, Curtea a arătat că, dezlegările ce intră în puterea de lucru judecat sunt acelea care sunt în legătură cu obiectul cauzei deduse judecății.

În speță, în raport de ceea ce se judecă în prezenta cauză și ceea ce s-a judecat în cadrul cauzelor soluționate prin menționatele hotărâri judecătorești, prin care au fost dezlegate probleme de drept diferite de cele ce fac obiectul prezentei cauze, soluția în litigiul de față nu este legată de considerentele altor hotărâri care nu vizează dezlegarea chestiunii litigioase din prezenta cauză și, prin urmare, prezumția de lucru judecat, în forma avută în vedere de apelantul-pârât, nu operează potrivit art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ.

În ce privește sentința civilă nr. 11673/2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, rămasă definitivă, se constată ca aceasta a avut ca obiect contestația la executare, cerere ce a fost admisă în parte și au fost anulate actele de executare efectuate pe raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București, cu repunerea contestatoarei C.N.A.D.N.R. în situația anterioară executării și obligarea intimatului A. la plata sumei de 7.839.868 RON, întrucât formele de executare întocmite de executorul judecătoresc C., în dosarul de executare nr. 63/2013, au fost întocmite cu încălcarea normelor de competență teritorială care sunt de ordine publică și au caracter absolut în această materie a executării silite.

Deși instanța a mai cuprins în motivare și aprecieri referitoare la susținerea contestatoarei în sensul încetării raporturilor juridice dintre părți prin acordul părților, referindu-se la decizia civilă nr. 34/A din 04 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x, a admis capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară prin restituirea de către intimat a sumei de 7.839.868 RON ca o consecință a anulării prin prezenta sentință a executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x

Obiectul cauzei soluționate prin sentința civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, respectiv contestație la executare, este diferit ce cel ce face obiectul prezentului dosar, astfel ca instanțele s-au pronunțat pe chestiuni litigioase diferite.

Motivul pentru care prin sentința civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013 a fost admisă, în parte, contestația la executare, a fost determinat de lipsa încuviințării instanței pe raza căreia se efectuează executarea silită care atrage nulitatea acestei executări și, totodată, că nerespectarea regulilor privind competența teritorială a executorului judecătoresc, reguli care sunt de ordine publică, atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate. Pentru aceste considerente privind nulitatea actelor procedurale de executare a fost admisă în parte contestația la executare și s-a dispus anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 68/2013 al BEJ C. pe raza Sectorului 3 București și, ca o consecință a acestei anulări a executarii silite, a fost admis capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară prin restituirea de către intimat a sumei de 7.839.868 RON.

Instanța a analizat aspectele privind derularea procedurii de executare silită din perspectiva respectării normelor procedurale.

Prin urmare, tot ceea ce excede cadrului legal sub care a fost învestită, indiferent de unele concluzii pe care instanța le reține, nu se bucură de putere de lucru judecat, prezumția puterii de lucru judecat urmând a se aplica numai considerentelor cu valoare decizională care sprijină soluția.

Dezlegarea unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata respectivului proces nu poate intra în puterea de lucru judecat și nu poate fi opusă într-un alt proces, neavând caracter obligatoriu.

Aceleași concluzii de impun și cu privire la susținerea prezumției puterii de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 7450 din 15 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul Cluj, care a avut ca obiect contestație la executare.

De altfel, instantele care au pronuntat hotărârile judecătorești menționate, sentința civilă nr. 11673 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, sentința civilă nr. 865/2011 a Tribunalului Vrancea, decizia civilă nr. 34/A/2012 a Curții de Apel Galați, sentința civilă nr. 7450 din 15 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, nu au dezlegat problema de drept a rezilierii unilaterale a celor două contracte de asistență juridică, întrucât obiectul învestirii cu privire la natura derulării raporturilor juridice între părți nici nu erau necesare în raport cu obiectul acțiunilor și soluțiile pronunțate.

În ce privește critica potrivit căreia, în mod greșit, instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat cu privire la soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere din prezenta cauză față de considerentele sentinței civile nr. 11673 din 01 octombrie 2013, considerând că "prin această hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit că reclamanta nu datora pârâtului suma pretinsă și executată", aceasta va fi primită de Curte, întrucât, așa cum s-a notat anterior, instanța care a pronunțat soluția nu a fost învestită cu analiza raporturilor juridice dintre părți și nu sprijină soluția dată asupra contestației la executare, contestație care a fost admisă pentru nerespectarea normelor de procedură și a celor privind competența teritorială a executării silite pornite împotriva reclamantei.

Instanța de control judiciar a reținut ca fiind fondat motivul de apel referitor la greșita motivare a soluționării celui de-al doilea capăt din cererea de chemare în judecată, potrivit art. 461 alin. (2) din noul C. proc. civ., și, în consecință, a admis apelul potrivit art. 480 alin. (1) raportat la art. 461 alin. (2) din același cod, înlăturând considerente greșite din sentința atacată pe care le-a înlocuit cu propriile considerente și menținând soluția pronunțată de instanța de fond.

Având în vedere că daunele-interese în suma de 7.839.868,00 RON sunt pretinse în temeiul activării clauzei penale cuprinse în art. 5 din contracte, ce operează în situația rezilierii unilaterale a C.N.A.D.R. a contractelor de asistență juridică, rezultă că cel de-al doilea capăt de cerere reprezintă o cerere accesorie primului capăt de cerere, potrivit art. 30 alin. (4) din noul C. proc. civ.

Aceasta având în vedere că soluționarea cererii referitoare la constatarea nedatorării sumei de 7.839.868 RON depinde de modul de soluționare a primului capăt de cerere privind constatarea încetării prin acordul părților a contractelor de asistență juridică nr. 127/2008 și nr. 130/2008, încetare ce ar avea consecință inaplicabilitatea clauzei penale de la art. 5 din cele două contracte și, ca urmare, concluzia nedatorării sumei menționate.

Întrucât primul capăt de cerere a fost respins de către instanța de fond, soluție menținută de instanța de apel prin respingerea apelului declarat de apelanta CNADNR, rezultă că nu este întemeiat nici cel de-al doilea capăt de cerere, urmând a fi respins, cum de altfel, a și procedat prima instanță, dar cu o altă motivare.

Astfel, nefiind întemeiată cererea având ca obiect constatarea încetării prin acordul părților a contractelor de asistență juridică nr. 127/2008 și nr. 130/2008, nu se poate constata nici că C.N.A.D.N.R. nu ar datora pârâtului suma de 7.839.868 RON.

Cu privire la încheierile de ședință din data de 13.01.2014 și 10.03.2014, Curtea a constatat următoarele:

Cu privire la încheierea de ședință pronunțată la data de 13.01.2014 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, critica nu este întemeiată întrucât instanța de fond a indicat dispozițiile legale aplicabile cu privire timbrajului cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 2209/R/01.08.2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, nu sunt întrunite condițiile art. 430 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 431 alin. (1) din noul C. proc. civ., deoarece litigiul soluționat prin această decizie în dosarul nr. x a avut alt obiect decât cel de față, respectiv contestație la executarea silită începută în dosarul nr. x, solicitându-se anularea actelor de executare silită privitoare la suma de 470.854,69 RON reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de judecată.

De altfel, în ce privește modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, Curtea a reținut că prin decizia nr. 7/2014 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Justiție și Casație, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului". Și în contextul O.U.G. nr. 80/2013, decizia menționată este actuală, în sensul că numai prin exercitarea cererii de reexaminare formulată în condițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, partea poate formula critici împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, exclusiv, în cadrul cererii de reexaminare.

În ce privește criticile cu privire la încheierea pronunțată de instanța de fond la data de 10.03.2014:

Critica privind motivarea nelegală a respingerii excepției nulității absolute a cererii de chemare în judecată nu este întemeiată, deoarece instanța de fond a făcut o motivare corectă a respingerii excepției nulității absolute a cererii de chemare în judecată, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admitere a excepției prevăzute de art. 196 coroborat cu art. 200 din noul C. proc. civ., reținând că în cadrul procedurii de regularizare instanța a rezolvat toate chestiunile procedurale obligatorii pentru ca cererea de chemare în judecată să îmbrace forma prevăzută de lege și că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile procedurale. În acest sens a fost indicată persoana chemată în judecată în calitate de pârât, respectiv Cabinetul de Avocat A. și a fost soluționată excepția netimbrării acțiunii.

În ce privește greșita motivare a respingerii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei în baza art. 35 din noul C. proc. civ., critica nu este întemeiată.

Astfel, instanța de fond a reținut corect că prezenta acțiune este o acțiune în constatare, care are ca "obiect stabilirea unui drept subiectiv, în sensul că reclamantul nu are calitatea de debitor pentru suma invocată de pârât ca o creanță izvorâtă din cele două contracte de asistență juridică cu privire la care solicită să se constate că au încetat prin acordul tacit". Deci nu este întemeiată critica potrivit căreia s-ar fi solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea unei stări de fapt.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia acțiunea în constatare ar fi inadmisibilă pentru că acțiunea în realizarea dreptului nu numai că ar fi posibilă, dar a și fost exercitată în dosarul nr. x al Tribunalului Vrancea.

Acțiunea ce a fost soluționată în cadrul dosarului nr. x a avut ca obiect, astfel cum acesta a fost modificat, constatarea nulității absolute a contractelor nr. x/2008 și nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită și imorală și lipsa obiectului. Această acțiune este o acțiune în realizarea dreptului reclamantei cu privire la constatarea de către instanță a nulității absolute a acestor contracte în integralitatea lor pentru motivele arătate constând în frauda la lege, cauza ilicită și imorală și lipsa obiectului.

Însă, acțiunea de față este o acțiune prin care se solicită constatarea inexistenței dreptului pârâtului de a solicita suma de bani din cadrul petitului 2 al acțiunii, ca urmare a neaplicării clauzei penale de la art. 5 în condițiile constatării de către instanța de judecată a încetării contractelor de asistență juridică prin acordul tacit al părților.

Întrucât nu este vorba despre constatarea existenței sau inexistenței aceluiași drept subiectiv, în cadrul dosarului nr. x fiind vorba despre realizarea unui drept subiectiv al reclamantei, iar în cadrul prezentului dosar fiind vorba despre constatarea inexistenței dreptului pârâtului decurgând din aplicarea clauzei penale, nu este întemeiată susținerea apelantului-pârât cu privire la faptul că instanța de fond ar fi trebuit să admită excepția inadmisibilității acțiunii de față raportat la dispozițiile art. 35 din noul C. proc. civ.

Apelantul-pârât mai susține greșita motivare a hotărârii și încheierilor atacate și sub aspectul temeiniciei excepției lipsei de interes a reclamantei de a formula prezenta acțiune, excepție invocată și la judecata în primă instanță, în raport de existența și solutionarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x al Tribunalului Vrancea prin care s-a stabilit irevocabil că cele două contracte de asistență juridică nr. 127/2008 și nr. 130/2008, inclusiv onorariul de avocat și clauza de la art. 5 sunt legale.

Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta invocând acordul părților cu privire la stingerea raporturilor juridice dintre acestea, urmărește să nu se aplice clauza penală înscrisă la art. 5 din contractele de asistență juridică în cauză, care ar da dreptul pârâtului de a calcula despăgubiri în cazul rezilierii unilaterale a contractelor de către reclamanta din prezenta cauză.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, interesul este unul actual, conform art. 33 din noul C. proc. civ., și în raport de soluția pronunțată în cadrul dosarului nr. x, prin care s-a respins în mod irevocabil cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de asistență juridică nr. 127/2008 și nr. 130/2008.

În ce privește susținerea apelantului-pârât cu privire la împrejurarea că prin prezenta cerere nu se urmărește constatarea unui drept, ci a unei stări de fapt, Curtea a reținut că obiectul prezentei cereri în constatare vizează inexistența unui drept determinat și anume inexistența datoriei în sumă de 7.839.868 RON a reclamantului față de pârât, cerere care are ca obiect constatarea unui drept, iar nu a unei situații de fapt, în acord cu prevederile art. 35 din noul C. proc. civ.

Cu privire la respingerea excepției autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 865/2012, pe considerentul reținut de instanța de fond că cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x a avut un obiect și o cauză distinctă, nefiind îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, critica nu este întemeiată, instanța de fond constatând în mod corect că nu există identitate de obiect între acțiunea de față și cea care a făcut obiectul dosarului nr. x

În cadrul considerentelor sentinței civile nr. 865 din 06 decembrie 2011 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și, respectiv a recursului, instanța a reținut că nu se mai impune analizarea cererii inițiale, care a avut ca obiect nulitatea absolută a clauzei penale înscrise în art. 5 din contractele de asistență juridică și constatarea încetării de drept a celor două contracte, deoarece, în termenul legal, reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor nr. x/2008 și nr. 130/2008 pentru frauda la lege, cauza ilicită, imorală și lipsa obiectului.

Prin urmare, în cadrul acestui litigiu a fost analizată atât la judecata în prima instanță, cât și la judecata în căile de atac, doar cererea astfel cum a fost modificată.

În ce privește greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea a reținut că instanța de fond a motivat în mod corect respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune a reclamantei, considerând că acțiunea în constatare a inexistenței unui drept subiectiv este imprescriptibilă extinctiv.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din noul C. civ. "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă".

"Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii sau producerii lor", iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol:

"Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit".

Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că, având în vedere atât data încheierii contractelor de asistență juridică din anul 2008, cât și data comunicării încetării contractelor, 04.02.2010, în cauză aplicabile sunt dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

În mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept subiectiv este o acțiune imprescriptibilă extinctiv.

În raport de aceste considerente, sunt de prisos a fi analizate susținerile referitoare la momentul de la care ar începe sa curgă termenul general de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă C.N.A.D.N.R. S.A.) a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2168 din 22 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x, iar pârâtul CABINET DE AVOCAT A. a declarant recurs împotriva considerentelor acestei decizii.

Motivele recursului declarant de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă C.N.A.D.N.R. S.A.) sunt, în esență, următoarele:

Curtea de Apel București nu a motivat respingerea principalului motiv de apel, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în fond, decizia din apel fiind dată cu încălcarea greșită a normelor de drept material, respectiv nu a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.. Totodată, contestă în recurs și modul de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat acordate în apel în cuantum de 30.980 RON.

Un principal motiv de apel l-a constituit acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat, într-un cuantum exagerat, respectiv 38.675,25 RON, fără ca instanța de fond să motiveze această sumă.

Compania nu a contestat modul de stabilire a taxei de timbru, cum greșit a reținut instanța, ci a contestat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat in fond.

Recurenta contestă, totodată, și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în apel, în cuantum de 30.980 RON, față de obiectul cererii de chemare în judecată și față de munca efectiv depusă de avocat, cu atât mai mult cu cât nu există pretenții în cauza dedusă judecății, ci s-a admis în parte apelul depus de pârâtă împotriva considerentelor sentinței de fond, respingându-se apelul declarat împotriva încheierilor din 13.01.2014 și 10.03.2014, ca nefondate.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reprezentate de onorariu de avocat, atât în fond cât și în apel, acestea sunt foarte mari, iar instanța nu a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) și următoarele din C. proc. civ.

Recurenta invocă soluția pe care a pronunțat-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Buzescu împotriva României.

În prezenta cauză, obiectul cererii de chemare în judecată nu a constat în pretenții, iar avocatul părții adverse nu a făcut dovada că a desfășurat o activitate în acest proces pentru a primi un onorariu de avocat în cuantum de 88.675,25 RON pentru fond și un onorariu de avocat în cuantum de 30.980 RON pentru apel.

Acest motiv de apel nu a fost analizat de către instanța de apel și a fost respins fără o motivare pertinentă, cu încălcarea normelor de drept material, astfel că solicită ca instanța de recurs să rețină cu rejudecare în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat atât în fond, cât și în apel.

Instanța de apel a încălcat normele de drept material, recurgând la textele de lege aplicabile speței, dar, fie le încalcă în litera și spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Instanța a ignorat sau a dat o proprie interpretare prevederilor contractuale, prevederilor din Legea avocatului 51/1995 unde se arată că nu se pot plăti avocatului daune în caz de renunțare la serviciile acestuia, precum și normele din C. civ. vechi, respectiv art. 960 și următoarele.

Între C.N.A.D.N.R. și pârât s-au încheiat contractele nr. x/2008 și 130/2008, indicându-se ca temei juridic atât prevederile din Legea nr. 51/1995, cât și dispozițiile Legii nr. 448/1998 privind unitățile protejate și persoanele cu handicap. Aceste contracte au fost executate silit pentru sumele de 484.025,48 RON și respectiv 437.493,8 RON.

La data de 12.02.2010 raporturile juridice dintre părți au încetat prin acordul tacit al acestora, iar avocatul a predat conform procesului-verbal de predare-primire toate dosarele ce le primise de la Companie.

Din acel moment avocatul nu a mai făcut nicio notificare către companie cu privire la eventuale debite către acesta.

Sumele pe care pârâtul le solicită în acest moment au fost plătite cățre Bugetul de Stat - Fondul persoanelor cu handicap.

În art. 4, intitulat "Clauze Speciale" din contracte se menționează la pct. 4.2 următoarele:

"raporturile dintre părți nu pot fi dovedite decât cu prezentul contract și/sau în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat", iar în art. 121 alin. (4) din Statul Profesiei de Avocat se menționează:

"(4) Contractul de asistență juridică se consideră a fi fost încheiat în mod tacit, dacă clientul a achitat onorariul menționat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu semnificând acceptarea contractului de către client, caz în care data încheierii contractului este considerată a fi data menționată în cuprinsul contractului."

Or în speță, cele două contracte au fost executate în întregime pentru munca depusă de avocat.

Mai mult decât atât, art. 127 alin. (1) și (2) din Statutul Profesiei de Avocat prevede următoarele: (1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său. (2)Onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului," deci avocatul are dreptul doar la plata onorariului pentru munca prestată.

Onorariul îl reprezintă contravaloarea serviciilor pe care avocatul le desfășoară în interesul clientului său, ori pentru munca depusă.

În conformitate cu prevederile art. 1321 din noul C. civ., cauzele de încetare ale contractului sunt:

"Contractul încetează, în condițiile legii, prin executare, acordul de voință al părților, denunțare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției, imposibilitate fortuită de executare, precum și din orice alte cauze prevăzute de lege".

Cele două contracte au încetat prin acordul tacit al părților în anul 2010 când avocatul a predat toate dosarele conform procesului-verbal depus în cauză.

În concluzie, cele două contracte au încetat tacit prin acordul părților în anul 2010 prin predarea-primirea dosarelor, stingându-se orice obligație de plată între părți.

Următoarea critică privește admiterea apelului declarat de către pârât asupra considerentelor sentinței de fond, instanța de apel dând această decizie cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În mod greșit instanța a respins excepțiile formulate.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității formulării apelului conform prevederilor art. 461 alin. (1) C. proc. civ., precum și excepția lipsei de interes în formularea căii de atac, având în vedere că apelantului-pârât nu-i sunt lezate drepturile prin dispozitivul hotărârii atacate, consideră că, aceste excepții sunt întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 461 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este îndreptată împotriva soluției din dispozitivului hotărârii atacate, ori în prezenta speță cererea de chemare în judecată formulată de companie împotriva pârâtului a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel apelantul-pârât nu obține niciun folos practic prin promovarea apelului.

Subiect al căii de atac este cel care are vocația să exercite această cale de atac, respectiv cel căruia dispozitivul unei hotărâri îi este potrivnic.

Pe fondul apelului declarat de intimatul-pârât, acesta este nefondat și neîntemeiat, deoarece acțiunea principală a fost respinsă, iar apelantului nu i-a fost lezat niciun drept sau interes legitim, astfel că acesta nu putea exercita calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri judecătorești prin care s-a respins acțiunea C.N.A.D.N.R. pe fond ca neîntemeiată.

În drept, a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Motivele recursului declarant de pârâtul CABINET DE AVOCAT A. sunt, în esență, următoarele:

Cu titlu prealabil, recurentul arată că raționamentul instanței de trimitere, care a stat la baza soluționării apelului său este rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. În concret, instanța de trimitere a fost învestită cu apelul formulat de această parte împotriva considerentelor reținute de prima instanță la soluționarea ambelor capete de cerere ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Decizia recurată încalcă puterea de lucru judecat a considerentelor următoarelor hotărâri judecătorești definitive sau, după caz, irevocabile, după cum urmează:

(i) sentința civilă nr. 865/2011, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x;

(ii) decizia civilă nr. 34/A/2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x;

(iii) sentința civilă nr. 1673/2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x, fiind rezultatul unei confuzii pe care instanța de apel o face între efectul pozitiv și efectul negativ al autorității de lucru judecat.

Contrar raționamentului instanței de trimitere, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica judiciară în materie, s-a statuat în mod constant că, în timp ce în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (de părți, obiect și cauză), nu la fel se întamplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigiosă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Din această perspectivă, împrejurarea că litigiile în care s-au pronunțat hotărârile ale căror considerente le-a opus cu putere de lucru judecat nu au avut același obiect și cauză cu prezentul dosar, nu poate conduce la respingerea de plano a apărărilor fundamentate pe considerentele menționate, cu atât mai mult cu cât, aceste considerente au stat la baza soluției pronunțate în dispozitivul hotărârilor indicate.

Critica considerentelor instanței de apel reținute pentru a respinge apelul formulat sub aspectul primului capăt de cerere privind constatarea încetării prin acordul părților a contractelor de asistență juridică:

În esență, instanța de trimitere a reținut că instanța de fond a răspuns obiectului învestirii instanței de judecată în limitele stabilite de reclamantă, potrivit principiului disponibilității procesului civil, iar în aplicarea acestui principiu instanța era obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Instanța de apel a concluzionat că pentru a se putea reține o altă modalitate de încetare a raporturilor juridice, pârâtul avea posibilitatea de a formula o cerere reconvențională, prin care să solicite constatarea intervenirii rezilierii unilaterale a contractelor din partea C.N.A.D.N.R., cu toate consecințele ce decurg din această modalitate de încetare, în lumina clauzelor contractuale.

În speță, în condițiile în care rezilierea a intervenit ca urmare a manifestării unilaterale de voință din partea intimatei - reclamante și în temeiul unui pact comisoriu de gradul IV inserat în contractele de asistență juridică, nefiind contestată de către recurent, formularea unei cereri reconvenționale prin care să solicite instanței constatarea rezilierii, era atât inadmisibilă, cât și lipsită de interes.

Este greșită și concluzia instanței de apel referitoare la faptul că nu operează prezumția de lucru judecat reglementată de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în cauzele anterioare au fost dezlegate probleme de drept diferite de cele ce fac obiectul prezentei cauze.

Puterea de lucru judecat este distinctă de autoritatea de lucru judecat și nu impune ca între litigiile soluționate anterior și litigiul în care se invocă puterea de lucru judecat să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca prin considerentele hotărârilor anterioare să fi tranșat aspecte deduse judecății în cauză.

Or, în condițiile în care, prin trei hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat, s-a statuat, că C.N.A.D.N.R. a reziliat unilateral cele două contracte de asistență juridică, raționamentul instanței de apel este vădit nelegal și reprezintă o încălcare flagrantă a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile contractuale stabilite de părți în cuprinsul art. 5 din contracte, în cazul rezilierii unilaterale a contractelor în cursul demersurilor judiciare care fac sau vor face obiectul contractelor, clientul este obligat să plătească avocatului timp de trei ani de la rezilierea unilaterală a acestora, lunar, suma datorată de C.N.A.D.N.R. la bugetul de stat în baza art. 77 alin. (2) lit. a) Legea nr. 448/2006.

Faptul că societatea debitoare a achitat la bugetul de stat sumele solicitate de creditor nu prezintă relevanță sub aspectul existenței unei creanțe certe lichide și exigibile în temeiul art. 5 din contracte, întrucât prin acest text părțile au prevăzut o clauză penală prin care au stabilit cuantumul prejudiciului suferit de avocat ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de asistență juridică de către client.

Din această perspectivă, se solicit ca instanța de control judiciar să dispună înlocuirea considerentelor instanței de apel cu propriile considerente, care să confirme puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 11673/01.10.2013, cât și a consi