ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 27/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 27/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrata sub nr. 18187/3/2012 pe rolul Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M.S. SRL,

in contradictoriu cu

parata O.C.P.I. București, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va

pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 772.511 lei,

echivalentul in lei a 179.466 euro, reprezentând prejudiciul cauzat de către

parata prin plata unei dobânzi majorate si pe care îl estimează provizoriu la

8.000 euro pe luna de întârziere, calculat de la 11 februarie 2010 pana la 24

noiembrie 2011, adică de la data la care ar fi trebuit să îi înscrie

construcția în cartea funciară, pana la data la care i-a comunicat

înregistrarea sentinței civile în cartea funciară.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că

prin cererea din 2010, a solicitat pârâtei înscrierea unei construcții noi

ridicate pe terenul situat in București, Șoseaua F., sector 2.

A primit un răspuns prin intermediul căruia i

se solicitau acte în completare. A fost emisă încheierea din 19 februarie 2010,

prin care parata a respins cererea de înscriere a imobilului construcție situat

în Șoseaua F., sector 2, București. Soluția de respingere a fost motivată de

lipsa avizului de recepție a lucrărilor din partea Primăriei Sector 2 -

Serviciul Disciplina in Construcții și de lipsa referatului de anulare a nr. cadastrale

dezmembrate emis de O.C.P.I.-București.

Respingerea cererii s-a făcut in temeiul art.

17 alin. (1) și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, art. 17 din Ordinul

A.N.C.P.I. nr. 634/2006.

Practic lit. k) a ultimului dintre textele

legale anterior menționate este cea care indica necesitatea prezentării

actelor de recepție, în speță fie procesul verbal de recepție la terminarea

lucrărilor, fie certificatul de atestare a edificării construcției.

A prezentat procesul verbal de recepție a

clădirii, proces verbal care conține mențiunea reprezentantului Primăriei

sector 2 potrivit cu care se solicita amânarea recepției. Comisia de recepție

are 7 membri si, potrivit dispozițiilor art. 13 din H.G. nr. 273/1994, adopta

decizii cu majoritatea simpla a voturilor. Astfel cu 6 voturi la 1, comisia de

recepție a admis întabularea imobilului construcție situat in București,

Șoseaua F., sector 2.

Potrivit declarației fiscale din 05 ianuarie 2010

și notei de plată emise de către D.V.B.L. sector 2, i s-a înregistrat imobilul și

plătește taxe locale pe construcție.

În aceste condiții, considerând că încheierea

de respingere este nelegala, a atacat-o în instanță, fiind pronunțată sentința

civilă nr. 7768 din 05 august 2010, prin care s-a dispus întabularea în cartea

funciară a construcției.

Prin refuzul pârâtei de a aplica legea, i-a

fost provocat un prejudiciu, constând în suma pe care o datora băncii

creditoare cu titlul de dobândă majorată, estimat la 8.000 euro pe lună,

rezervându-si dreptul de a majora această sumă în baza unei expertize tehnice

de specialitate.

Suma de 179.466 euro reprezintă calculul

estimativ pentru perioada 11 februarie 2010 -24 noiembrie 2011.

A adresat o cerere de plată a acestei sume la

care nu a primit niciun răspuns. În acest sens a formulat o plângere prealabilă,

la care din nou nu a primit niciun răspuns.

În drept,

reclamanta a invocat dispozițiile art. 7 și

art. 16 din Legea nr. 554/2004, art. 485, completate cu prevederile N.C.C., ale

Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 7/1996 și ale C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2013,

secția a IX-a, a dispus scoaterea de pe rolul acesteia a Dosarului nr. 18187/3/2012

și trimiterea spre competentă soluționare către secția civilă a Tribunalului

București, constatând că, din analiza cererii reclamantei, prin prisma

motivelor de fapt și de drept invocate, rezultă că pretenția dedusă judecății

vizează obligarea pârâtei la repararea unui prejudiciu cauzat prin emiterea

unei încheieri nelegale de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară

a unui drept de proprietate imobiliară, în condițiile dreptului comun.

Pe rolul secției a IV-a civile, dosarul a

fost înregistrat la data de 29 octombrie 2013.

La termenul din data de 20 decembrie 2013,

tribunalul a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru la suma de 11.836,11

lei, prin raportare la valoarea pretențiilor deduse judecății.

La termenul din data de 21 februarie 2014,

pârâtul a invocat excepția necompetenței funcționale a secției civile a

tribunalului, excepție respinsă de tribunal pentru considerentele arătate în

încheierea de ședință de la acea dată, și a încuviințat cererea reclamantei de

eșalonare a taxei judiciare de timbru în șase tranșe lunare.

La același termen de judecată, tribunalul a

încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, respingând proba cu

expertiză contabilă solicitată de reclamantă ca neutilă și neconcludentă.

Prin sentința civilă nr. 349 din 21 martie

2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea reclamantei

ca neîntemeiată reținând, în esență, că deși prejudiciul invocat de aceasta

este cert, în sensul că se invocă perceperea de dobânzi majorate la creditul

acordat de SC B.R.D. G.S.G. SA prin contractul de credit din 2009 și nici nu a

fost reparat încă, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între fapta ilicită

și prejudiciu. Astfel, s-a constatat că din examinarea înscrisurilor depuse la

dosar, inclusiv a contractului de credit, nu rezultă că majorarea dobânzilor la

creditul acordat s-a realizat de către banca împrumutătoare urmare a neîndeplinirii

condiției de întabulare a dreptului de proprietate al reclamantei. Nu a

rezultat că acest contract de credit ar fi fost încheiat sub condiție sau cu

termen, neîndeplinirea acestora urmând a atrage dobânzi majorate și că

săvârșirea faptei ilicite de către pârât a determinat această situație.

De asemenea, s-a reținut că acest credit a

fost garantat cu terenul situat în Șoseaua F., sector 2 și nicidecum cu

construcția edificată pe acesta, asupra căreia s-a pronunțat pârâtul.

Împotriva sentinței menționate a declarat

apel reclamanta SC M. SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru

reținerea eronată a lipsei legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei și

majorarea dobânzilor la creditul de investiții acordat de B.R.D. pentru

realizarea construcției.

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 116/A

din 13 martie 2015, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că

lipsește unul dintre elementele esențiale ale răspunderii civile delictuale,

respectiv legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, în

condițiile în care din niciun mijloc de probă nu a rezultat că majorarea

dobânzilor la creditul acordat s-a realizat ca urmare a neîndeplinirii

condiției de întabulare a dreptului de proprietate al reclamantei.

S-a constatat că prima instanță a reținut

corect că, în speță, creditul a fost garantat cu terenul din Șoseaua F., sector

2 și nu cu eventuala construcție edificată pe acesta.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs, în termenul legal, reclamanta S.C. SC M.S. SRL, criticând-o ca nelegală

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a

susținut, într-o primă critică, interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății, respectiv a clauzei din art. 1 lit. n) din cap. VIII. Obligațiile

nefinanciare ale clientului din contractul cadru din 25 septembrie 2009, care

prevede instituirea ipotecii asupra construcției realizate cu finanțare din

creditul de investiții acordat de B.R.D. până cel mai târziu la 31 decembrie

2009, în caz contrar marja de dobândă la plafonul global de finanțare, cât și la

creditul de investiții, majorându-se cu 3%.

Astfel, s-a învederat că s-a reținut greșit

că în clauzele contractului de credit de investiții nu s-ar face referire la

construcția edificată pe teren, din cuprinsul clauzei menționate rezultând fără

echivoc faptul că B.R.D. a finanțat construcția din Șoseaua F., potrivit

înscrierii contractelor de ipotecă de la pct. 4 și 5 partea a III-a din

extrasul de carte funciară.

Critica formulată prin cel de-al doilea motiv

de recurs, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a vizat nelegalitatea în

ceea ce privește nereținerea legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei și

majorarea dobânzilor. S-au invocat dispozițiile art. 1777 C. civ., potrivit

cărora ipoteca acoperă „ameliorațiunile” aduse imobilelor, respectiv

îmbunătățirile, adăugirile sau extinderile, inclusiv construcțiile ridicate

ulterior. S-a făcut referire în acest sens la actul adițional la contractul de

ipotecă din 6 octombrie 2009, ce descrie construcțiile asupra cărora se extinde

ipoteca.

În consecință, recurenta a susținut că s-a

dovedit legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, alături de celelalte

condiții ale răspunderii civile delictuale, reținute corect de instanțele de

fond și apel.

Intimatul O.C.P.I. al Municipiului București

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca

nefondat.

Examinând cu prioritate chestiunea timbrării

cererii de recurs, Curtea va constata că în cauză operează scutirea reclamantei

recurente de obligația plății taxelor judiciare de timbru, având în vedere că

este o societate în insolvență, conform cererii din 17 decembrie 2015 depusă în

faza procesuală a recursului de S.Q. - filiala București Sprl, care a înțeles

să-și însușească recursul declarat de SC SC M.S. SRL, fiind reprezentată de

administratorul judiciar O.N. Astfel, Curtea a constatat că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și nu ale art. 77

din Legea nr. 85/2006, abrogată prin Legea nr. 85/2014, dispoziții în baza

cărora recurenta a invocat scutirea de obligația legală a timbrării cererii de

recurs.

Examinând criticile invocate de recurenta

reclamantă, raportat la motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Critica formulată prin primul motiv de

recurs, vizând interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, nu

poate fi primită.

Instanța de fond și apel au reținut corect că

în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii

civile delictuale, respectiv existența unei legături de cauzalitate între fapta

pretins ilicită și prejudiciul suferit de partea care solicită să se constate

obligația de dezdăunare.

Recurenta reclamantă a susținut că această

legătură de cauzalitate ar rezulta din dispozițiile art. 1 lit. n) din cap.

VIII-obligațiile nefinanciare ale clientului din contractul din 25 septembrie

2009.

Contractul cadru din 2009 a avut ca obiect

acordarea unui credit sub forma unui plafon global de finanțare pentru

activitatea curentă exclusiv prin preluarea soldului contractului de credit din

10 ianuarie 2007, cu următoarele destinații: descoperitul de cont fiind

destinat finanțării necesarului de trezorerie - cheltuieli de aprovizionare,

producție, desfacere; plafon pentru emitere scrisori de garanție, fără a se

menționa acordarea creditului pentru finanțarea imobilului construcție situat

în Șoseaua F., sector 2.

În condițiile în care dispozițiile art. 1 lit.

n) se referă la imobilul menționat, recurenta – reclamantă avea obligația

instituirii ipotecii asupra construcției realizate până la data de 31 decembrie

2009, lucru nerealizat de aceasta.

Recurenta reclamantă a solicitat înscrierea

dreptului său de proprietate asupra construcției realizate în baza autorizației

de construire emise de Primăria sectorului 2 București din 6 aprilie 2007, pe

terenul situat în Șoseaua F., cu nr. cadastral, abia la data de 11 ianuarie

2010, deci după 31 decembrie 2009, depășind astfel termenul prevăzut în

contract.

Prin urmare, recurenta își invocă propria

culpă în nerespectarea clauzelor contractuale.

În ceea ce privește contractul de credit din

18 septembrie 2007, din cuprinsul acestuia rezultă acordarea creditului pentru

finanțarea proiectului de construcție a imobilului situat în șoseaua din sector

2, dar între acesta și contractul cadru din 2009 nu există nicio legătură.

Critica invocată prin cel de-al doilea motiv

de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este, de

asemenea, nefondată.

Argumentele invocate de reclamanta recurentă

în sensul că instanța de apel ar fi dat eficiență unor probe neconcludente în

cauză nu se circumscriu criticii invocate, ce vizează aplicarea eronată a

dispozițiilor legale la situația de fapt stabilită, sau interpretarea eronată a

unui text legal.

Prin cererea introductivă, reclamanta a

pretins angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului prin emiterea

încheierii din 19 februarie 2010, invocând producerea unui prejudiciu prin

respingerea cererii sale de întabulare a dreptului de proprietate, cerere formulată

la 11 ianuarie 2010.

Prin încheierea din 19 februarie 2010,

pârâtul a respins cererea de întabulare pentru lipsa avizului de recepție a

lucrărilor al Primăriei sectorului 2 - Serviciul Disciplină în construcții și

pentru lipsa referatului de anulare a numerelor cadastrale dezmembrate emis de

către O.C.P.I. București, ca urmare a renunțării părții la dezmembrarea cadastrală

a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 7768 din 5 august

2010, pronunțată de Judecătoria sectorului 2, a fost admisă în parte plângerea

reclamantei împotriva încheierii menționate, care a fost anulată, cu consecința

dispunerii întabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al

reclamantei.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (7) din

Legea nr. 7/1996, înscrierea făcută în temeiul unei hotărâri judecătorești își

produce efectele de la înregistrarea cererii de înscriere la biroul teritorial.

Prin urmare, nu se poate susține că emiterea

unei încheieri anulate prin hotărâre judecătorească a instanței care a

soluționat plângerea părții nemulțumite ar putea constitui temeiul angajării

răspunderii civile delictuale a pârâtului, având în vedere argumentele expuse

în analiza primului motiv de recurs, referitoare la lipsa legăturii de

cauzalitate între fapta pârâtei și majorarea dobânzilor, de natură să impună

obligarea O.C.P.I. la acoperirea prejudiciului.

Pentru toate aceste considerente, se va

constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC M.S. SRL, prin administrator judiciar S.Q. filiala București Sprl

împotriva Deciziei nr. 116/A din 13 martie 2015 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

ianuarie 2016.