ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 25/2016

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 13 decembrie 2012, D.M.C. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Municipiul București, prin primar general - să oblige pârâtul la emiterea deciziei de expropriere pentru terenul în suprafață de 505,31 mp, înscris în C.F. a Municipiului București, situat în București, sector 6, precum și la plata unei despăgubiri în sumă de 300.000 euro, echivalent în lei, aferentă valorii de piață a terenului.

S-a solicitat totodată ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 20.212 euro, echivalent în lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a nemișcătorului, în perioada 12 aprilie 2012-30 decembrie 2012. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în discuție, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 martie 2010 și că în vederea edificării pe această suprafață a unui imobil cu destinație de locuință a fost obținut Certificatul de Urbanism din 16 decembrie 2010 eliberat de Primăria sector 6,însă prin avizul tehnic datat 05 aprilie 2011, a fost încunoștiințat că nemișcătorul este afectat de realizarea unei artere de circulație de Categoria a III-A „Drum Expres” fiind cuprins în P.U.G.

și Regulamentul Local de Urbanism ale Municipiului București, motiv pentru care reclamantul a solicitat pârâtului să dispună revocarea în tot a Avizului tehnic de consultanță preliminară mai sus arătat. S-a mai învederat că prin sentința civilă nr. 1575 din 12 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, devenită irevocabilă, s-a dispus anularea acestui aviz și obligarea pârâtei Primăria Municipiului București la emiterea avizului tehnic de consultanță preliminară de circulație necesar edificării unei construcții cu destinația de locuință pe terenul în litigiu,totodată pârâta fiind obligată la plata de despăgubiri, însă aceasta deși a fost ulterior notificată de reclamant a refuzat să procedeze la eliberarea avizului de circulație necesar pentru ridicarea construcției.

Reclamantul a mai arătat că deși, în drept, nu s-a efectuat transferul de proprietate, în fapt, asupra terenului se exercită un drept de folosință în interes public, chiar dacă nu a fost emisă o decizie de expropriere, situație care echivalează cu o îngrădire a dreptului de proprietate, neînsoțită de o despăgubire justă stabilită în raport de valoarea de circulație a suprafeței de teren. Demersul judiciar a fost fundamentat pe dispozițiile art. 555, 562 alin. (3) și art. 1357 C. civ. și Legea nr. 33/1994. Învestit în primă instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 228 din 16 februarie 2015, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtul Municipiul București, prin primar general.

A respins totodată acțiunea, ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că Legea nr. 33/1994, reglementează o anumită procedură prealabilă ce trebuie derulată, anterior transferului dreptului de proprietate către stat, procedură urmare căreia expropriatorul va propune despăgubirile la care este îndreptățită persoana al cărei bun imobil este propus spre expropriere. În cadrul acestei proceduri, se arată, nu reclamantul este cel care poate solicita direct, exproprierea unui imobil.

Tot astfel, nu poate fi primită nici solicitarea formulată de reclamant prin cererea de chemare în judecată în sensul obligării pârâtului Municipiul București la plata de despăgubiri reprezentând valoarea de piață a terenului în suprafață de 505,31 mp,valoare stabilită prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, sub acest aspect avându-se în vedere că în cadrul procedurii de expropriere reglementată de Legea nr. 33/1994 se va realiza evaluarea terenului în litigiu de către un expert evaluator specializat, respectiv un expert A.N.E.V.A.R. care va calcula despăgubirile ce se cuvin ca urmare a trecerii bunului imobil în proprietatea statului. Pe de altă parte, reține tribunalul, nu s-ar putea dispune obligarea pârâtului să plătească contravaloarea de piață a unui teren care în prezent reprezintă proprietatea reclamantului.

Cu privire la cererea ca pârâtul să plătească despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, aferente perioadei 12 aprilie 2012-30 decembrie 2012; Printre temeiurile de drept invocate de reclamant în acțiune se numără și dispozițiile art. 1357 C. civ. care, reglementând răspunderea civilă delictuală prevede la art. 1 că „ Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită,săvârșită cu vinovăție,este obligat să îl repare”. Prima instanță a avut în vedere că pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală trebuiesc îndeplinite cumulativ anumite condiții și anume: să existe un prejudiciu,să existe o faptă ilicită,un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și să existe vinovăția sub forma intenției sau culpei.

În speță, se conchide, nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtul Municipiul București, nefiind probată existența prejudiciului material suferit de către reclamant, câtă vreme nu a avut loc realizarea obiectivelor legate de expropriere,astfel că susnumitul poate folosi terenul în litigiu. Ca atare, instanța a apreciat că în cauza de față nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale așa cum se pretinde, prin cererea introductivă. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, în esență cu aceeași motivare, prin Decizia nr. 381/A din 10 septembrie 2015, a respins ca nefondat apelul reclamantului reținând că, niciuna din datele cauzei nu conduce la concluzia că terenul achiziționat de reclamant în anul 2010, înscris în categoria de folosință „intravilan arabil” ar fi fost supus unei exproprieri, în fapt.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul D.M.C. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, în vigoare la data inițierii demersului judiciar, critică decizia dată în soluționarea apelului, după cum urmează: - au fost greșit interpretate dispozițiile sentinței civile nr. 1575 din 12 aprilie 2012 dată de Tribunalul București, irevocabilă, care a dispus emiterea, în favoarea reclamantului, a unui aviz tehnic de consultanță preliminară de circulație, necesar edificării unei construcții cu destinația de locuință pe terenul situat în București, sector 6. - reclamantul este practic împiedicat să își exercite atributele dreptului său de proprietate asupra terenului în cauză, fără să existe un fundament legal, în acest sens.

- instanța trebuia să constate că pârâtul a declanșat deja procedura exproprierii pentru obiectivul „artere de circulație de categoria a III-a Drum Expres”, situație ce a generat încălcarea dreptului său de proprietate, în condițiile în care, nu poate utiliza terenul conform destinației. - imobilul a fost supus unei exproprieri de fapt, procedură luată în discuție de C.E.D.O. care, în practica sa constantă a arătat că este vorba despre o astfel de expropriere de fiecare dată când, diversele măsuri ale autorităților statale au ca rezultat lipsirea titularului de posibilitatea exercitării atributelor dreptului său. Ca atare, se arată, făcându-se trimitere la cauza Sporrong et. Lonnroth c. Suedia exproprierea de fapt există de fiecare dată când există o legătură directă între măsurile pe care o persoană le-ar putea aștepta de la stat și exercitarea efectivă a prerogativelor dreptului de proprietate.

În speță, se arată, faptul că pârâtul nu a parcurs etapele legale în vederea exproprierii terenului a determinat imposibilitatea utilizării acestuia de către proprietar, căruia i s-a produs un prejudiciu a cărui reparare presupune stabilirea unor despăgubiri potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994. Tot astfel, conchide reclamantul, în mod greșit s-a apreciat că ar fi solicitat „direct” exproprierea imobilului, în condițiile în care a cerut doar continuarea procedurilor prevăzute de art. 4 al Legii nr. 255/2010, respectiv consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilul care face parte din coridorul de expropriere și transferul dreptului de proprietate.

Prin întâmpinare, Municipiul București prin primar general, a invocat excepția nulității recursului, raportat la împrejurarea că motivele arătate prin cererea de recurs, nu vizează aspecte ce țin de nelegalitatea hotărârii. Pe fondul cauzei, se solicită respingerea recursului, ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea hotărârii pronunțată în apel. Examinând criticile aduse de recurent hotărârii atacate, se constată că acestea pot fi încadrate în temeiul de drept invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, urmând a fi analizate în consecință. Ca atare, urmează a fi respinsă excepția nulității recursului, invocată de pârâtul Municipiul București, prin primar general. Tot astfel, recursul se va respinge, ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.

Este de necontestat că reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 505,31 mp, intravilan-arabil, situat în București, sector 6, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 martie 2010 și înscris în C.F. a orașului București. Raportat la situația de fapt reținută de instanțe și la criticile formulate de recurent împotriva deciziei atacate, se impune, dintru început, a se analiza dacă asupra terenului în litigiu a operat o expropriere de facto, respectiv dacă s-a produs o ingerință asupra dreptului de proprietate al reclamantului, în dezacord cu dispozițiile art. 1 al Protocolului nr. 1, adițional la C.E.D.O., potrivit căruia „orice persoană, fizică sau juridică, are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.” Pe marginea criticilor formulate și trimiterilor făcute de recurent la practica instanței europene, se impune a preciza că, în adevăr, chestiunea exproprierii de facto a fost tranșată de C.E.D.O. care, în mai multe cauze, a statuat că preluarea unui imobil, în absența unui act de expropriere formală, cu consecința pentru proprietar de a fi pierdut definitiv dispoziția asupra acestuia, poate fi asimilată unei exproprieri de fapt, ingerință arbitrară și de natură să rupă „echilibrul just” între exigențele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauzele Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, Vergu împotriva României).

Tot astfel, într-o altă cauză, C.E.D.O. a reținut că în lipsa unor acte de expropriere, situația reclamanților, datorată ocupării ireversibile a terenului în litigiu, de către autorități, cu nerespectarea principiului legalității, nu poate fi considerată „previzibilă” și corespunzătoare principiului securității juridice (cauza Burghelea împotriva României). În cauza dedusă judecății însă, nu se poate reține că s-ar fi produs o ingerință litigioasă asupra dreptului de proprietate al reclamantului, cu consecința pierderii definitive a dreptului său de dispoziție în legătură cu nemișcătorul ori a ocupării ireversibile a acestuia. Astfel, chiar dacă, în adevăr, terenul este inclus într-un plan urbanistic general care, pe viitor, antamează realizarea unui tronson al „Drumului expres” cât și rearanjarea configurației la sol a intersecției arterelor de circulație și deservire locală, este important de subliniat că, acest P.U.G.

cât și hotărârile Consiliului General al Municipiului București arătate, sunt anterioare momentului la care reclamantul a devenit proprietar al imobilului care, nu și-a schimbat nici categoria de folosință (intravilan-arabil) și nici situația juridică. Tot astfel, bunul s-a aflat, de la data vânzării, neîntrerupt în posesia reclamantului care, a putut dispune de imobil în acord cu regulile aplicabile în acea zonă, ținând cont de categoria de folosință a nemișcătorului. Ca atare, atâta vreme cât imobilul nu a fost preluat efectiv și nu a fost încă grevat de lucrările de interes local menționate, nu se poate susține că pârâtul ar fi operat o expropriere „de facto”, împrejurare care să-i fi produs reclamantului (în condițiile în care acesta nu a pierdut niciun moment atributele posesiei și folosinței) o ingerință incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la C.E.D.O.

Așa cum corect a reținut și instanța de apel, nemulțumirea reclamantului, legată de împrejurarea că are interdicție de a construi pe un teren care, încă de la data achiziționării acestuia, era înscris în categoria de folosință „intravilan-arabil” poate fi valorificată din punct de vedere legal, doar într-un eventual litigiu purtat cu vânzătorii terenului, în măsura în care reclamantul s-a aflat în eroare cu privire la bunul ce a făcut obiectul vânzării.

Totodată, în lipsa demarării oricăror proceduri vizând exproprierea ori a unei exproprieri „de facto”, nu poate fi susținută nici cererea vizând obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri, reprezentând valoarea de piață a terenului în suprafață de 505,31 mp, nefiind probată nici existența vreunei fapte ilicite și respectiv a unui prejudiciu cauzat de aceasta, sub acest aspect fiind irelevantă împrejurarea anulării, prin hotărâre judecătorească a unui aviz tehnic de consultanță preliminară de circulație, ca urmare a întemeierii acestuia pe o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București care, și-ar fi încetat valabilitatea. Astfel, instanța de control judiciar a reținut corect că refuzul Municipiului București prin primar general de a-i permite celui în cauză să construiască după alte reguli decât cele aplicabile zonei, nu poate fi apreciat ca o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu.

Aceasta, în contextul în care terenul nu a făcut obiectul unor limitări suplimentare celor ce existau deja la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare când, obiectivele de investiții propuse de municipalitate, intraseră deja în dezbatere publică iar respectivele hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București ar fi putut fi atacate în contenciosul administrativ. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Municipiul București, prin primarul general. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.M.C. împotriva Deciziei nr. 381/A din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2016.