ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 25/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 25/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 13 decembrie 2012,

D.M.C. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Municipiul București, prin

primar general - să oblige pârâtul la emiterea deciziei de expropriere pentru

terenul în suprafață de 505,31 mp, înscris în C.F. a Municipiului București,

situat în București, sector 6, precum și la plata unei despăgubiri în sumă

de 300.000 euro, echivalent în lei, aferentă valorii de piață a terenului.

S-a solicitat

totodată ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 20.212 euro, echivalent în

lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a nemișcătorului, în

perioada 12 aprilie 2012-30 decembrie 2012.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în discuție, în temeiul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 martie 2010 și că

în vederea edificării

pe această suprafață a unui imobil cu destinație de locuință a fost obținut

Certificatul de Urbanism din 16 decembrie 2010 eliberat de Primăria sector 6,însă

prin avizul tehnic datat 05 aprilie 2011, a fost încunoștiințat că nemișcătorul

este afectat de realizarea unei artere de circulație de Categoria a III-A „Drum

Expres” fiind cuprins în P.U.G. și Regulamentul Local de Urbanism ale

Municipiului București, motiv pentru care reclamantul a solicitat pârâtului să

dispună revocarea în tot a Avizului tehnic de consultanță preliminară mai sus

arătat.

S-a mai învederat că

prin sentința civilă nr. 1575 din 12 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, devenită irevocabilă, s-a dispus anularea acestui aviz și obligarea

pârâtei Primăria Municipiului București la emiterea avizului tehnic de

consultanță preliminară de circulație necesar edificării unei construcții cu

destinația de locuință pe terenul în litigiu,totodată pârâta fiind obligată la

plata de despăgubiri, însă aceasta deși a fost ulterior notificată de reclamant

a refuzat să procedeze la eliberarea avizului de circulație necesar pentru

ridicarea construcției.

Reclamantul a mai

arătat că deși, în drept, nu s-a efectuat transferul de proprietate, în fapt,

asupra terenului se exercită un drept de folosință în interes public, chiar

dacă nu a fost emisă o decizie de expropriere, situație care echivalează cu o

îngrădire a dreptului de proprietate, neînsoțită de o despăgubire justă

stabilită în raport de valoarea de circulație a suprafeței de teren.

Demersul judiciar a

fost fundamentat pe dispozițiile art. 555, 562 alin. (3) și art. 1357 C. civ.

și Legea nr. 33/1994.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 228

din 16 februarie 2015, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtul Municipiul

București, prin primar general.

A respins totodată

acțiunea, ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că Legea nr. 33/1994, reglementează

o anumită procedură prealabilă ce trebuie derulată, anterior transferului

dreptului de proprietate către stat, procedură urmare căreia expropriatorul va

propune despăgubirile la care este îndreptățită persoana al cărei bun imobil este

propus spre expropriere.

În cadrul acestei

proceduri, se arată, nu reclamantul este cel care poate solicita direct,

exproprierea unui imobil.

Tot astfel, nu poate

fi primită nici solicitarea formulată de reclamant prin cererea de chemare în

judecată în sensul obligării pârâtului Municipiul București la plata de

despăgubiri reprezentând valoarea de piață a terenului în suprafață de 505,31

mp,valoare stabilită prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, sub

acest aspect avându-se în vedere că în cadrul procedurii de expropriere

reglementată de Legea nr. 33/1994 se va realiza evaluarea terenului în litigiu

de către un expert evaluator specializat, respectiv un expert A.N.E.V.A.R. care

va calcula despăgubirile ce se cuvin ca urmare a trecerii bunului imobil în

proprietatea statului.

Pe de altă parte,

reține tribunalul, nu s-ar putea dispune obligarea pârâtului să plătească

contravaloarea de piață a unui teren care în prezent reprezintă proprietatea

reclamantului.

Cu privire la cererea

ca pârâtul să plătească despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, aferente

perioadei 12 aprilie 2012-30 decembrie 2012;

Printre temeiurile de

drept invocate de reclamant în acțiune se numără și dispozițiile art. 1357 C.

civ. care, reglementând răspunderea civilă delictuală prevede la art. 1 că „

Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită,săvârșită cu

vinovăție,este obligat să îl repare”.

Prima instanță a avut

în vedere că pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală trebuiesc

îndeplinite cumulativ anumite condiții și anume: să existe un prejudiciu,să

existe o faptă ilicită,un raport de cauzalitate între fapta ilicită și

prejudiciu și să existe vinovăția sub forma intenției sau culpei.

În speță, se

conchide, nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtul

Municipiul București, nefiind probată existența prejudiciului material suferit

de către reclamant, câtă vreme nu a avut loc realizarea obiectivelor legate de

expropriere,astfel că susnumitul poate folosi terenul în litigiu.

Ca atare, instanța a

apreciat că în cauza de față nu sunt întrunite cerințele

răspunderii civile delictuale așa cum se pretinde, prin cererea introductivă.

Soluția a fost menținută

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, în esență cu aceeași

motivare, prin Decizia nr. 381/A din 10 septembrie 2015, a respins ca nefondat

apelul reclamantului reținând că, niciuna din datele cauzei nu conduce la

concluzia că terenul achiziționat de reclamant în anul 2010, înscris în

categoria de folosință „intravilan arabil” ar fi fost supus unei exproprieri,

în fapt.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal, reclamantul D.M.C. care, invocând temeiul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, în vigoare la data

inițierii demersului judiciar, critică decizia dată în soluționarea apelului,

după cum urmează:

- au fost greșit

interpretate dispozițiile sentinței civile nr. 1575 din 12 aprilie 2012 dată de

Tribunalul București, irevocabilă, care a dispus emiterea, în favoarea reclamantului,

a unui aviz tehnic de consultanță preliminară de circulație, necesar edificării

unei construcții cu destinația de locuință pe terenul situat în București, sector

6.

- reclamantul este

practic împiedicat să își exercite atributele dreptului său de proprietate

asupra terenului în cauză, fără să existe un fundament legal, în acest sens.

- instanța trebuia să

constate că pârâtul a declanșat deja procedura exproprierii pentru obiectivul

„artere de circulație de categoria a III-a Drum Expres”, situație ce a generat

încălcarea dreptului său de proprietate, în condițiile în care, nu poate

utiliza terenul conform destinației.

- imobilul a fost

supus unei exproprieri de fapt, procedură luată în discuție de C.E.D.O. care,

în practica sa constantă a arătat că este vorba despre o astfel de expropriere

de fiecare dată când, diversele măsuri ale autorităților statale au ca rezultat

lipsirea titularului de posibilitatea exercitării atributelor dreptului său.

Ca atare, se arată,

făcându-se trimitere la cauza Sporrong et. Lonnroth c. Suedia exproprierea de

fapt există de fiecare dată când există o legătură directă între măsurile pe

care o persoană le-ar putea aștepta de la stat și exercitarea efectivă a

prerogativelor dreptului de proprietate.

În speță, se arată,

faptul că pârâtul nu a parcurs etapele legale în vederea exproprierii terenului

a determinat imposibilitatea utilizării acestuia de către proprietar, căruia i

s-a produs un prejudiciu a cărui reparare presupune stabilirea unor despăgubiri

potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

Tot astfel, conchide

reclamantul, în mod greșit s-a apreciat că ar fi solicitat „direct”

exproprierea imobilului, în condițiile în care a cerut doar continuarea

procedurilor prevăzute de art. 4 al Legii nr. 255/2010, respectiv consemnarea

sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilul care

face parte din coridorul de expropriere și transferul dreptului de proprietate.

Prin întâmpinare,

Municipiul București prin primar general, a invocat excepția nulității

recursului, raportat la împrejurarea că motivele arătate prin cererea de

recurs, nu vizează aspecte ce țin de nelegalitatea hotărârii.

Pe fondul cauzei, se

solicită respingerea recursului, ca nefondat și pe cale de consecință,

menținerea hotărârii pronunțată în apel.

Examinând criticile

aduse de recurent hotărârii atacate, se constată că acestea pot fi încadrate în

temeiul de drept invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865,

urmând a fi analizate în consecință.

Ca atare, urmează a

fi respinsă excepția nulității recursului, invocată de pârâtul Municipiul

București, prin primar general.

Tot astfel, recursul

se va respinge, ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.

Este de necontestat

că reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 505,31 mp,

intravilan-arabil, situat în București, sector 6, dobândit prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 18 martie 2010 și înscris în C.F. a orașului

București.

Raportat la situația

de fapt reținută de instanțe și la criticile formulate de recurent împotriva

deciziei atacate, se impune, dintru început, a se analiza dacă asupra terenului

în litigiu a operat o expropriere de facto, respectiv dacă s-a produs o

ingerință asupra dreptului de proprietate al reclamantului, în dezacord cu

dispozițiile art. 1 al Protocolului nr. 1, adițional la C.E.D.O., potrivit

căruia „orice persoană, fizică sau juridică, are dreptul la respectarea

bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru

cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și de principiile

generale ale dreptului internațional.”

Pe marginea

criticilor formulate și trimiterilor făcute de recurent la practica instanței

europene, se impune a preciza că, în adevăr, chestiunea exproprierii de facto a

fost tranșată de C.E.D.O. care, în mai multe cauze, a statuat că preluarea unui

imobil, în absența unui act de expropriere formală, cu consecința pentru

proprietar de a fi pierdut definitiv dispoziția asupra acestuia, poate fi

asimilată unei exproprieri de fapt, ingerință arbitrară și de natură să rupă

„echilibrul just” între exigențele interesului general și imperativele apărării

drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauzele Sporrong și Lonnroth împotriva

Suediei, Vergu împotriva României).

Tot astfel, într-o

altă cauză, C.E.D.O. a reținut că în lipsa unor acte de expropriere, situația

reclamanților, datorată ocupării ireversibile a terenului în litigiu, de către

autorități, cu nerespectarea principiului legalității, nu poate fi considerată

„previzibilă” și corespunzătoare principiului securității juridice (cauza

Burghelea împotriva României).

În cauza dedusă

judecății însă, nu se poate reține că s-ar fi produs o ingerință litigioasă

asupra dreptului de proprietate al reclamantului, cu consecința pierderii

definitive a dreptului său de dispoziție în legătură cu nemișcătorul ori a

ocupării ireversibile a acestuia.

Astfel, chiar dacă,

în adevăr, terenul este inclus într-un plan urbanistic general care, pe viitor,

antamează realizarea unui tronson al „Drumului expres” cât și rearanjarea

configurației la sol a intersecției arterelor de circulație și deservire locală,

este important de subliniat că, acest P.U.G. cât și hotărârile Consiliului

General al Municipiului București arătate, sunt anterioare momentului la care

reclamantul a devenit proprietar al imobilului care, nu și-a schimbat nici

categoria de folosință (intravilan-arabil) și nici situația juridică.

Tot astfel, bunul s-a

aflat, de la data vânzării, neîntrerupt în posesia reclamantului care, a putut

dispune de imobil în acord cu regulile aplicabile în acea zonă, ținând cont de

categoria de folosință a nemișcătorului.

Ca atare, atâta vreme

cât imobilul nu a fost preluat efectiv și nu a fost încă grevat de lucrările de

interes local menționate, nu se poate susține că pârâtul ar fi operat o

expropriere „de facto”, împrejurare care să-i fi produs reclamantului (în

condițiile în care acesta nu a pierdut niciun moment atributele posesiei și

folosinței) o ingerință incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional

la C.E.D.O.

Așa cum corect a

reținut și instanța de apel, nemulțumirea reclamantului, legată de împrejurarea

că are interdicție de a construi pe un teren care, încă de la data

achiziționării acestuia, era înscris în categoria de folosință

„intravilan-arabil” poate fi valorificată din punct de vedere legal, doar

într-un eventual litigiu purtat cu vânzătorii terenului, în măsura în care

reclamantul s-a aflat în eroare cu privire la bunul ce a făcut obiectul

vânzării.

Totodată, în lipsa

demarării oricăror proceduri vizând exproprierea ori a unei exproprieri „de

facto”, nu poate fi susținută nici cererea vizând obligarea pârâtului la plata

unor despăgubiri, reprezentând valoarea de piață a terenului în suprafață de

505,31 mp, nefiind probată nici existența vreunei fapte ilicite și respectiv a

unui prejudiciu cauzat de aceasta, sub acest aspect fiind irelevantă

împrejurarea anulării, prin hotărâre judecătorească a unui aviz tehnic de

consultanță preliminară de circulație, ca urmare a întemeierii acestuia pe o

hotărâre a Consiliului General al Municipiului București care, și-ar fi încetat

valabilitatea.

Astfel, instanța de

control judiciar a reținut corect că refuzul Municipiului București prin primar

general de a-i permite celui în cauză să construiască după alte reguli decât

cele aplicabile zonei, nu poate fi apreciat ca o faptă ilicită cauzatoare de

prejudiciu.

Aceasta, în contextul

în care terenul nu a făcut obiectul unor limitări suplimentare celor ce existau

deja la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare când, obiectivele de

investiții propuse de municipalitate, intraseră deja în dezbatere publică iar

respectivele hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București ar fi

putut fi atacate în contenciosul administrativ.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Municipiul București, prin

primarul general.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul D.M.C. împotriva Deciziei nr. 381/A

din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2016.