ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7011/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1171 din 22 februarie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.A. împotriva Deciziei nr. 1449

din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut:

Prin cererea

înregistrată la data de 19 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Bacău, secția

civilă, reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Bacău, obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia cu luarea în calcul a

perioadei 1969 - 1990 a grupei a II-a de muncă cu timp lucrat 100%.

Prin Sentința civilă

nr. 866/D din 26 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 320/110/2009, Tribunalul

Bacău a respins excepția tardivității formulată de pârâtă și a respins acțiunea

reclamantului, ca nefondată.

Pe fond, tribunalul a

reținut, pe baza probatoriilor administrate, că reclamantul nu a făcut dovada

că ar fi fost nominalizat pentru grupa a II-a de muncă, iar în carnetul de

muncă nu are nicio mențiune privind o astfel de încadrare, ocupând în perioada

de referință funcția de director, funcție în care activitatea se desfășura mai

mult la birou și mai puțin pe teren sau pe șantier.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamantul A.A., arătând, în esență, că prima

instanță a apreciat greșit probatoriul administrat, că a încălcat dispozițiile

H.G. nr. 1223/1990 și ale Ordinului nr. 590 din 15 septembrie 2008, Ordinului

nr. 50/1990, conform cărora atestarea în grupa superioară de muncă se face pe

baza adeverinței emise de angajator cu menționarea perioadei și a procentului

din timpul de lucru, și nu numai în baza mențiunilor carnetului de muncă, cum

s-a susținut în argumentarea hotărârii atacate.

Prin Decizia civilă

nr. 1449 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze

minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondat,

recursul.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a reținut, cu o motivare detaliată, în cadrul

căreia a făcut referire la probele administrate în cauză, că reclamantul nu a

făcut în niciun mod dovada, în sensul legii (H.G. nr. 1223/1990, Ordinul nr.

50/1990), că a lucrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, aspect

corect reținut de către instanțele anterioare.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamantul A.A., reluând aspectele privind

interpretarea greșită a probatoriilor și încălcarea actelor normative în

materie.

Recursul a fost

apreciat ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Rezultă că împotriva

hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin

dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe

interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod

nedefinit, judecata unui proces.

Prin coroborarea

textelor legale anterior citate rezultă că pot fi atacate cu recurs numai

hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și

hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute

de lege.

Față de aceste

dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei

instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă

de a mai fi supusă acestei căi de atac.

La data de 19 martie

2012, A.A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 1171 din 22 februarie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, indicând

următoarele motive: în deciziile instanțelor nu s-a luat în calcul Sesizarea

nr. 65748/2008 a Casei Județene de Pensii, Adresa nr. 2129/1992 a Grupului de

Șantiere Electromontaj Bacău, precum și Scrisoarea nr. 458 din 7 aprilie 2010 a

angajatorului. Se mai arată că există contradicții între motivațiile reducerii

procentului calculat de către Casa Județeană de Pensii Bacău.

Verificând

admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322

alin. (1) C. proc. civ., chestiune pusă în discuție din oficiu la termenul de

dezbateri din 24 octombrie 2012, Înalta Curte a reținut următoarele:

Revizuirea, fiind o

cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de

strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Art. 322 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea "unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul".

În înțelesul textului

menționat, pot face obiect al cererii de revizuire numai hotărârile prin care

s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății.

În speță, cererea de

revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești prin care s-a

respins recursul declarat de reclamant ca inadmisibil.

Hotărârea de

respingere a unui recurs ca inadmisibil nu se încadrează în categoriile de

hotărâri judecătorești prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. ca putând

face obiect al revizuirii, deoarece nu este o hotărâre dată asupra fondului

cauzei.

În consecință,

nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la obiectul

revizuirii, ce decurge din dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire dedusă judecății, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1171 din 22 februarie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de

revizuentul A.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ