ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7011/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1171 din 22 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.A. împotriva Deciziei nr. 1449 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut: Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Bacău, secția civilă, reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bacău, obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia cu luarea în calcul a perioadei 1969 - 1990 a grupei a II-a de muncă cu timp lucrat 100%.

Prin Sentința civilă nr. 866/D din 26 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 320/110/2009, Tribunalul Bacău a respins excepția tardivității formulată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată. Pe fond, tribunalul a reținut, pe baza probatoriilor administrate, că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi fost nominalizat pentru grupa a II-a de muncă, iar în carnetul de muncă nu are nicio mențiune privind o astfel de încadrare, ocupând în perioada de referință funcția de director, funcție în care activitatea se desfășura mai mult la birou și mai puțin pe teren sau pe șantier. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A.A., arătând, în esență, că prima instanță a apreciat greșit probatoriul administrat, că a încălcat dispozițiile H.G.

nr. 1223/1990 și ale Ordinului nr. 590 din 15 septembrie 2008, Ordinului nr. 50/1990, conform cărora atestarea în grupa superioară de muncă se face pe baza adeverinței emise de angajator cu menționarea perioadei și a procentului din timpul de lucru, și nu numai în baza mențiunilor carnetului de muncă, cum s-a susținut în argumentarea hotărârii atacate. Prin Decizia civilă nr. 1449 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, cu o motivare detaliată, în cadrul căreia a făcut referire la probele administrate în cauză, că reclamantul nu a făcut în niciun mod dovada, în sensul legii (H.G.

nr. 1223/1990, Ordinul nr. 50/1990), că a lucrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, aspect corect reținut de către instanțele anterioare. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A.A., reluând aspectele privind interpretarea greșită a probatoriilor și încălcarea actelor normative în materie. Recursul a fost apreciat ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Prin coroborarea textelor legale anterior citate rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. La data de 19 martie 2012, A.A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 1171 din 22 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, indicând următoarele motive: în deciziile instanțelor nu s-a luat în calcul Sesizarea nr. 65748/2008 a Casei Județene de Pensii, Adresa nr. 2129/1992 a Grupului de Șantiere Electromontaj Bacău, precum și Scrisoarea nr. 458 din 7 aprilie 2010 a angajatorului. Se mai arată că există contradicții între motivațiile reducerii procentului calculat de către Casa Județeană de Pensii Bacău.

Verificând admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., chestiune pusă în discuție din oficiu la termenul de dezbateri din 24 octombrie 2012, Înalta Curte a reținut următoarele: Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea "unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul". În înțelesul textului menționat, pot face obiect al cererii de revizuire numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății.

În speță, cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești prin care s-a respins recursul declarat de reclamant ca inadmisibil. Hotărârea de respingere a unui recurs ca inadmisibil nu se încadrează în categoriile de hotărâri judecătorești prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. ca putând face obiect al revizuirii, deoarece nu este o hotărâre dată asupra fondului cauzei. În consecință, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la obiectul revizuirii, ce decurge din dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire dedusă judecății, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1171 din 22 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuentul A.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ