ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1171/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

19 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Bacău, secția civilă, reclamantul A.A. a

solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.B., obligarea pârâtei să-i recalculeze

pensia cu luarea în calcul a perioadei 1969 - 1990 a grupei a Ii-a de muncă cu

timp lucrat 100%.

Prin sentința civilă nr. 866ID din 26

mai 2010, pronunțată în dosarul nr. 320/110/2009, Tribunalul Bacău a respins

excepția tardivității formulată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantului,

ca nefondată.

Referitor la excepția de tardivitate,

instanța de fond a constatat că pretențiile reclamantului din prezenta cauză se

sprijină pe adeverința din 03 octombrie 2008, și pe dispozițiile H.G. nr.

1223/1990 și O.U.G. nr. 100/2008, situație în raport de care acțiunea a fost

formulată în termen.

Pe fond, tribunalul a reținut, pe baza

probatoriilor administrate, că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi fost

nominalizat pentru grupa Ii-a de muncă, iar în carnetul de muncă nu are nici o

mențiune privind o astfel de încadrare, ocupând în perioada de referință

funcția de director, funcție în care activitatea se desfășura mai mult la birou

și mai puțin pe teren sau pe șantier.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit

H.G. nr. 1223 din 20 noiembrie 1990, beneficiază de încadrarea în grupele 1 și

2 de muncă personalul care este în activitate și care lucrează efectiv la

locurile de muncă și activități cu condiții nocive, grele sau periculoase, de

pe șantierele de construcții montaj, grupurile de șantiere", iar cum

reclamantul nu a făcut dovada că a lucrat în astfel de locuri, direct sau

nemijlocit, acțiunea sa nu poate fi primită.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

recurs reclamantul A.A., arătând, în esență, că prima instanță a apreciat

greșit probatoriul administrat, că a încălcat dispozițiile H.G. nr. 1223/1990

și ale Ordinului nr. 590 din 15 septembrie 2008, Ordinului nr. 50/1990, conform

cărora atestarea în grupa superioară de muncă se face pe baza adeverinței emise

de angajator cu menționarea perioadei și a procentului din timpul de lucru, și

nu numai în baza mențiunilor carnetului de muncă cum s-a susținut în

argumentarea hotărârii atacate.

Reclamantul a mai arătat că

împrejurarea reținută, conform căreia, îndeplinind funcția de director, nu este

îndreptățit la recunoașterea procentului de 100% timp de lucru în grupa a II-a

de muncă, nu poate constitui un argument întemeiat pentru respingerea acțiunii,

în condițiile în care activitatea sa, chiar și în această calitate se desfășura

pe teren.

Prin decizia civilă nr. 1449 din 29

noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de recurs a reținut, cu o motivare detaliată, în cadrul căreia a făcut

referire la probele administrate în cauză, că reclamantul nu a făcut în niciun

mod dovada, în sensul legii (H.G. nr. 1223/1990, Ordinul nr. 50/1990), că a

lucrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, aspect corect reținut de

către instanțele anterioare.

Instanța de recurs a mai reținut că

prin adeverința din 01 aprilie 1992 emisă de către fosta societate angajatoare,

reclamantului i s-a recunoscut perioada 1969 - 1989 ca fiind lucrată în grupa a

II-a de muncă în procent de 70% și nu de 100% cum pretinde prin prezenta

acțiune că acest procent a făcut obiectul analizei comisiei de contestație din

cadrul D.M.P.S.S., inclusiv al recalculării pensiei conform stagiului aferent

grupei de muncă și procentului de timp lucrat recunoscut, prin decizia nr.

64478/1990, necontestată de acesta.

Prin solicitarea valorificării

adeverinței din 03 octombrie 2008 emisă de fosta societate angajatoare

(adeverință ce are aceleași mențiuni ca adresa din 26 noiembrie 1991 asupra

căreia societatea a revenit prin adresa) și recalculării pensiei cu

recunoașterea programului de lucru de 100% efectuat în grupa a II-a de muncă,

se tinde, în fapt, la repunerea în discuție în absența unor date suplimentare,

a unor drepturi asupra cărora deja s-a statuat.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamantul A.A., reluând aspectele privind interpretarea greșită a

probatoriilor și încălcarea actelor normative în materie.

Recursul este inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Căile de atac reprezintă mijloace sau

remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea

legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea

erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării

drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul

general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit,

judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de

atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt

supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod

„sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea

s-a soluționat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale

anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile

definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul

declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este

inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei

căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula

unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este

unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de

mai multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, decizia civilă nr. 1449 din

29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, împotriva căreia recurentul-reclamant

a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat

recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 866/ D din 26 mai 2010 a

Tribunalului Bacău.

Potrivit considerentelor anterior

expuse, hotărârea de soluționare a recursului este irevocabilă, iar recursul

declarat împotriva ei este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamantul A.A. împotriva deciziei nr. 1449 din 29 noiembrie 2010a

Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă,

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 februarie 2012.