ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3408/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3408/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 12 din 17 ianuarie

2013, Tribunalul Arad, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și 320

1

C. proc. pen., a condamnat inculpatul P.M., la 5

(cinci) ani închisoare.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr.

241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C.

proc. pen., a condamnat inculpatul S.I.F., la 4 (patru) ani închisoare.

Pe durata și în

condițiile art. 71 C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 65 alin.

(1) și (2) C. pen., a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 86

1

C. pen., a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului S.I.F. sub

supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 86

2

C. pen., a fixat inculpatului un termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 86

3

C. pen., a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri:

- să se prezinte la

datele fixate la Serviciul de probațiune;

- să anunțe

schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depășește 8 zile;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

- să respecte

celelalte măsuri dispuse de Serviciul de probațiune, în limitele legii.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen. și art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., a admis în parte

acțiunea civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad - Activitatea de Inspecție Fiscală

și, în consecință:

- a obligat

inculpatul P.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.E.S. SRL, să

plătească suma de 482.584 RON, reprezentând TVA neachitat și suma de 172.463

RON, reprezentând impozit pe profit neachitat;

- a obligat

inculpatul S.I.F., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.E.S. SRL,

să plătească suma de 494.031 RON, reprezentând TVA neachitat și suma de 406.694

RON, reprezentând impozit pe profit neachitat.

Sumele datorate

urmând a fi actualizate cu majorări, dobânzi și penalități, calculate de la

momentul datorării acestora, până la momentul plății efective a prejudiciului.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt că inculpații

în calitate de asociați, cât și de administratori ai SC A.E.S. SRL Arad, în

perioada noiembrie 2007 - iulie 2008 nu au înregistrat în evidențele contabile

operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, în scopul de a se

sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv omisiunea, în tot

sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale,

a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpaților P.M. și S.I.F. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Situația de fapt a

fost reținută de instanță din coroborarea probelor administrate în cauză,

respectiv concluziile expertizei fiscale, facturile puse la dispoziție de către

comercianți de pe teritoriul național care au desfășurat relații comerciale cu

SC A.E.S. SRL, cât și extrasele de cont obținute.

Astfel, prin raportul

de expertiză fiscală s-a stabilit că în perioada noiembrie 2007 - 25 iulie

2008, inculpatul P.M. a sustras societatea de la plata sumei de 482.584 RON,

reprezentând TVA, cât și de la plata sumei de 172.463 RON, reprezentând impozit

pe profit. Prejudiciul în dauna bugetului de stat, în sumă totală de 655.047

RON (echivalentul a peste 100.000 euro), a fost cauzat de către inculpatul

P.M., prin efectuarea de achiziții intracomunitare de cereale și vânzarea

ulterioară pe teritoriul național, fără a înregistra în evidențele contabile

niciuna din operațiunile desfășurate, fără a face declarațiile fiscale

obligatorii potrivit normelor legale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale de plată la bugetul de stat a TVA-ului colectat și a

impozitul pe profit.

Pentru perioada 25

iulie 2008 - 30 septembrie 2008, prin raportul de expertiză fiscală s-a

stabilit că inculpatul S.I.F. a sustras societatea de la plata sumei de 494.031

RON reprezentând TVA și a sumei de 406.694 RON reprezentând impozit pe profit.

Acest prejudiciu a fost cauzat de către inculpat prin neînregistrarea și

nedeclararea către organele fiscale a veniturilor obținute în urma

operațiunilor comerciale desfășurate pe teritoriul național, în scopul

sustragerii societății de la îndeplinirea obligațiilor fiscale de plată la

bugetul de stat a TVA-ului colectat și a impozitul pe profit. Prejudiciul total

cauzat de inculpatul S.I.F. în dauna bugetului de stat este în sumă de 900.725

RON (echivalentul a peste 100.000 euro).

Prin Adresa din 17

august 2012, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Arad - Activitatea

de Inspecție Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de

2.912.620 RON, formată din 976.615 RON TVA la care au fost calculate majorări

de întârziere în cuantum de 706.822 RON și penalități de întârziere în sumă de

146.492 RON și 579.157 RON impozit pe profit suplimentar, la care au fost calculate

majorări de întârziere de 416.661 RON și penalități de 86.873 RON.

Înainte de începerea

cercetării judecătorești inculpații au declarat că recunosc săvârșirea faptei

reținute în sarcina lor prin actul de sesizare și au solicitat ca judecata să

se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit

prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea

pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen. și s-a ținut seama de pericolul social al faptelor, împrejurările în care

au fost comise, dar și de persoana fiecărui inculpat.

Cu privire la

persoana inculpatului P.M., instanța de fond a reținut faptul că acesta a

recunoscut fapta, are antecedente penale, fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin Sentința penală nr. 393

din 14 iulie 2006 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin Decizia penală nr.

1144 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova. De asemenea, s-a reținut

faptul că acesta este căsătorit, are studii medii, a recunoscut integral fapta

arătând că regretă comiterea acesteia.

Cu privire la

inculpatul S.I.F., s-a reținut lipsa antecedentelor penale, faptul că a

recunoscut fapta, dar și prezența inculpatului la judecată, prezență care

dovedește interesul pe care acesta îl manifestă față de situația sa și

conștientizarea riscului pe care îl presupune aplicarea unei eventuale

sancțiuni.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Finanțelor Publice Arad și inculpatul P.M.

Parchetul a criticat

sentința sub aspectele nelegalității și netemeiniciei.

S-a susținut că în

mod greșit față de inculpați nu s-au aplicat și disp. art. 64 lit. c) C. proc.

pen. privind interzicerea dreptului de a exercita funcția de administrator în

cadrul unei societăți comerciale, deși cei doi inculpați s-au folosit de

această funcție pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală.

Cu privire la

inculpatul S.I. a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei având în

vedere pericolul social și valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

În privința

antecedentelor penale ale inculpatului P.M. s-a susținut că el a mai fost

condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru o

infracțiune care se află în concurs cu infracțiunea pentru care a fost trimis

în judecată în prezenta cauză.

S-a mai susținut că

sentința atacată este nelegală sub aspectul omisiunii soluționării cererii

formulate de partea civilă având ca obiect instituirea sechestrului asigurător

asupra bunurilor și conturilor inculpaților și a părții responsabile

civilmente.

În completarea

motivelor de apel, procurorul a mai solicitat obligarea părții responsabile

civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat în solidar cu

inculpații.

Partea civilă

Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Națională de Administrare Fiscală

- Direcția Finanțelor Publice Arad a criticat sentința pentru nelegalitate sub

aspectul omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra cererii de

instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor și popririi conturilor

inculpaților și a părții responsabile civilmente.

Inculpatul P.M. nu a

motivat apelul în scris fiind susținut oral de către apărătorul său ales care

prin concluziile formulate a criticat sentința sub aspectul modului de

individualizare judiciară a pedepsei și a solicitat reducerea acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 100/A din 13 mai 2013, Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și de Ministerul Finanțelor

Publice - Administrația Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad.

A desființat sentința

apelată și, rejudecând cauza, în baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea

condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P.M. prin

Sentința penală nr. 393/2006, pronunțată de Judecătoria Segarcea și rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 1144/2009, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova și a contopit-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de instanța de

fond de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinici) ani și 6 luni

închisoare.

A aplicat

inculpaților P.M. și S.I.F. pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

de interzicere a exercitării de către cei doi inculpați a funcției de

administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 163 C. proc.

pen., a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și

imobile ale inculpaților P.M. și S.I.F. și a părții responsabile civilmente SC

A.E.S. SRL Arad, până la concurența sumelor la care au fost obligați inculpații

să le plătească în prezenta cauză.

În baza art. 167 C.

proc. pen., a dispus poprirea conturilor bancare a celor doi inculpați și a

părții responsabile civilmente SC A.E.S. SRL Arad, până la concurența sumelor

la care au fost obligați inculpații să le plătească în prezenta cauză.

A dispus înlăturarea

prevederilor art. 86

1

și 86

2

C. proc. pen., privind pe

inculpatul S.I.F. și a dispus executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată

acestui inculpat, în regim de detenție.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate. A respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul P.M. împotriva aceleiași sentințe.

A obligat inculpatul

P.M. la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

A constatat că

instanța de fond, prin reținerea vinovăției inculpaților P.M. și S.I.F. și

condamnarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, a

dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege, dar a omis să dispună și interzicerea dreptului

de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-au

folosit inculpații pentru săvârșirea infracțiunii în conformitate cu

prevederile art. 64 lit. c) C. pen., cu atât mai mult cu cât instanța de fond a

dispus aplicarea pedepsei complementare de interzicere a acestui drept.

De asemenea, a

reținut că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului P.M., de evaziune

fiscală, a fost comisă în perioada anilor 2007 - 2008, aceasta se află în

concurs cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani

închisoare, astfel că instanța de fond, potrivit prevederilor art. 85 C. pen.,

trebuia să anuleze suspendarea condiționată a executării acestei pedepse și să

procedeze potrivit regulilor prev. de art. 33 C. pen.

Instanța de apel a

constatat că deși partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Administrația

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Finanțelor Publice Arad a

solicitat și aplicarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor și popririi

conturilor inculpaților și ale părții responsabile civilmente, prima instanță a

omis să se pronunțe asupra cererii, acesta impunându-se în vederea reparării

pagubelor produse prin infracțiune.

De asemenea, a

apreciat că infracțiunea săvârșită de inculpatul S.I.F. prezintă un pericol

social deosebit de ridicat având în vedere valoarea mare a prejudiciului,

intervalul scurt de timp în care a fost cauzat prejudiciul, astfel că doar

recunoașterea faptei de către inculpat nu poate fi considerată un argument

suficient pentru a se aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără

executarea acesteia în detenție.

Mai mult, s-a reținut

că inculpatul, din momentul cauzării prejudiciului și până în prezent, deși a

trecut o perioadă relativ îndelungată de timp, nu a depus niciun efort pentru a

achita măcar o parte din suma datorată statului, ceea ce dovedește o lipsă de

interes față de situația sa și că el nu conștientizează riscul pe care și-l

asumă adoptând o asemenea conduită.

Referitor la

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului P.M., s-a constatat

că prima instanță a ținut seama de toate criteriile generale prev. de art. 72

C. pen., respectiv pericolul social al infracțiunii, valoarea mare a

prejudiciului care nu a fost recuperat, precum și circumstanțele personale ale

inculpatului, care are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptelor,

astfel că pedeapsa de 5 ani închisoare răspunde cerințelor scopului preventiv,

coercitiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen. și nu se impune reducerea

acesteia.

Cât privește

obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat doar a inculpaților,

instanța de apel a apreciat că omisiunea obligării la plata cheltuielilor

judiciare și a părții responsabile civilmente se înscrie printre situațiile

prevăzute de art 196 C. proc. pen. și poate fi înlăturată și din oficiu, de

prima instanță, astfel că nu s-a considerat desființarea sentinței și sub acest

aspect.

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de apel au declarat recurs, în termen legal, inculpații

P.M. și S.I.F.

Inculpatul P.M. a

criticat hotărârile atacate sub aspectul nelegalității, solicitând trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, întrucât soluționarea în fond a

cauzei a avut loc în lipsa sa, fiind arestat în altă cauză, iar prezența sa era

obligatorie.

Inculpatul S.I.F. a

solicitat, pe de o parte, restituirea cauzei la parchet, critică circumscrisă

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., iar, pe de altă parte, a solicitat reindividualizarea pedepsei sub

aspectul modalității de executare, care se circumscrie cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma criticilor formulate,

constată că recursul declarat de inculpatul P.M. este fondat, pentru

următoarele considerente:

Cu privire la cazul

de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 5 C. proc. pen.

invocat de către recurentul-inculpat P.M., prin apărătorul său ales, din

examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că inculpatul P.M. a fost

încarcerat la data de 19 noiembrie 2012, astfel cum rezultă din fișa cazierului

judiciar aflată la dosarul Curții de Apel Timișoara.

Potrivit art. 314 C.

proc. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când

acesta se află în stare de deținere, iar aducerea inculpatului arestat la

judecată este obligatorie.

Din interpretarea

textului de lege anterior invocat rezultă că prezența la judecarea cauzei

atunci când se află în stare de deținere este obligatorie. În aceste condiții,

Înalta Curte constată că la momentul când au avut loc dezbaterile la Tribunalul

Arad, potrivit celor consemnate în partea introductivă a Sentinței penale nr.

12 din 17 ianuarie 2013, inculpatul P.M. se afla în stare de deținere, în

executarea M.E.P.I. nr. 262/2009 emis de Tribunalul Dolj, astfel că judecarea

cauzei în fond s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în materia citării

inculpatului arestat, ceea ce atrage nulitatea absolută în condițiile art. 197

alin. (2) C. proc. pen.

Față de aceste

considerente, potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei

penale nr. 100/A din 13 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, va

casa, în parte, decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la

Tribunalul Arad.

În ceea ce privește

recursul formulat de inculpatul S.I.F., Înalta Curte urmează să îl respingă ca

nefondat pentru următoarele motive:

Criticile formulate

de inculpat circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. nu sunt întemeiate, Înalta Curte constatând

că limitele efectului devolutiv al recursului sunt circumscrise dispozițiilor

art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., care prevede că persoanele care

pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au

exercitat apelul, dacă prin decizia pronunțată într-un prim control judiciar a

fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

Or, în cauză, inculpatul S.I.F. nu a declarat apel împotriva Sentinței penale

nr. 12 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad, iar prin decizia

dată în apel a fost modificată sentința sub aspectul reindividualizării

judiciare a pedepsei, astfel că în recurs criticile se pot încadra doar în

limitele modificării aduse și care îl privesc pe inculpat.

Ca atare, în calea de

atac a recursului inculpatul nu poate critica hotărârea pronunțată în apel

decât sub aspectul modificărilor aduse sentinței penale și care se referă la

modalitatea de executare a pedepsei.

În aceste condiții,

Înalta Curte nu poate analiza recursul inculpatului S.I.F., care se circumscrie

cazului prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. prin

prisma căruia s-a solicitat restituirea cauzei la parchet.

În ceea ce privește

critica inculpatului privind modalitatea de individualizare a pedepsei, Înalta

Curte constată că după apariția Legii nr. 2/2013, care a restrâns cazurile de

casare și a modificat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., aspectele ce presupun o verificare a modului de individualizare

a pedepsei nu pot fi analizate din dispozițiile art. 385

9

C. proc.

pen.

Prin modificările

aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013,

legiuitorul a înțeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare situațiile

în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, așa încât, după

modificările menționate, temeiul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în

alte limite decât cele prevăzute de lege.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit să mențină în cadrul cazurilor de casare situațiile în care s-au

aplicat pedepse greșit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea

temeiului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. Aceasta

este rațiunea pentru care critica privind individualizarea pedepsei nu se

circumscrie nici cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și apare ca fiind nefondată.

Față de aceste

aspecte și nefiind identificate alte motive de recurs care pot fi luate în

considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

S.I.F. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 13 mai 2013 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, nulitatea absolută constatată datorată lipsei

prezenței inculpatului P.M. neafectând situația recurentului-inculpat S.I.F.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat S.I.F. va fi obligat la plata

sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, urmează să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a recurentului-inculpat P.M. până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 75 RON, urmează să fie plătit din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 13 mai 2013

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează, în parte,

decizia penală recurată numai în ceea ce-1 privește pe inculpatul P.M. și

trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.F. împotriva aceleiași decizii.

Obligă

recurentul-inculpat S.I.F. la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a recurentului-inculpat P.M. până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 5 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - AZ