ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3174/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3174/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor penale de față, constată
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 193 din data de 6 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava
în Dosar nr. 13742/86/2011, în temeiul art. 14 raportat la art. 1349 alin. (1),
(2) C. civ., art. 1357, 1381 și 1382 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată
de partea vătămată, parte civilă A.N.A.F., Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași împotriva inculpaților B.S.M.,
P.R.G. și G.D.N.
Au fost obligați inculpații B.S.M., P.R.G.
și G.D.N. la plata, în solidar, către partea vătămată, parte civilă A.N.A.F., Autoritatea
Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași
a sumei de 1.371.281 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat (constând
în: 406.320 RON taxe vamale, 680.154 RON accize și 284.807 RON T.V.A.), plus accesoriile
aferente, constând în dobânzi și penalități de întârziere datorate conform art.
120 și urm. C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003), calculate de la data constatării
faptei, 12 din 13 decembrie 2006 (data epuizării infracțiunii, ultimul act material
soldat cu surprinderea în flagrant) și până la momentul efectuării plații.
În temeiul art. 353 raportat la art. 163
C. proc. pen., s-au menținut măsurile asigurătorii instituite în vederea recuperării
pagubei, constând în sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile
ale inculpaților, până la concurența valorii prejudiciului, prin ordonanța Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Suceava din data de
17 ianuarie 2007.
În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C.
proc. pen., au fost obligați inculpații la plata către stat a câte 50 RON fiecare,
cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță
a reținut că prin sentința penală nr. 155 din data de 14 octombrie 2011, pronunțată
de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 3424/86/2011, a fost soluționată latura penală
a cauzei în sensul că s-a dispus:
I. Condamnarea inculpatului B.S.M., la
pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, la care s-a alăturat pedeapsa complementară
de 5 ani constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)
lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de „constituire
de grup infracțional organizat”, prevăzute de art. 7 alin. (1) din „Legea nr. 39/2003
privind prevenirea și combaterea criminalității organizate” cu aplicarea art. 13
C. pen. raportat la art. 320
1
C. proc. pen. și de „contrabandă” în formă
continuată,
prevăzută de art. 270 cu referire la art. 274 din „Legea
nr. 86/2006 privind C. vam. al României”, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 13 C. pen. raportat la art. 320
1
C. proc. pen.
II. Condamnarea inculpatului P.R.G., la
pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, la care s-a alăturat pedeapsa complementară
de 5 ani constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)
lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de „constituire
de grup infracțional organizat”, prevăzute de art. 7 alin. (1) din „Legea nr. 39/2003
privind prevenirea și combaterea crirninalității organizate” cu aplicarea art. 13
C. pen. raportat la art. 320
1
C. proc. pen. și de „contrabandă” în formă
continuată, prevăzută de art. 270 cu referire la art. 274 din „Legea nr. 86/2006
privind C. vam. al României”, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13
C. pen. raportat la art. 320
1
C. proc. pen.
III. Condamnarea inculpatei G.D.N. la pedeapsa
rezultantă de 3 ani închisoare, la care s-a alăturat pedeapsa complementară de 3
ani constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de „aderare și sprijinire
a unui grup infracțional organizat”, prevăzute de art. 7 alin. (1) din „Legea
nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea crirninalității organizate” cu aplicarea
art. 13 C. pen. raportat la art. 320
1
C. proc. pen., art. 74 alin.
(1) lit. a) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și
de complicitate la „contrabandă” în formă continuată, prevăzută de art. 26 C.
pen. raportat la art. 270 cu referire la art. 274 din „Legea nr. 86/2006 privind
C. vam. al României”, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu reținerea
art. 13 C. pen. raportat la art. 320
1
C. proc. pen., art. 74 alin.
(1) lit. a) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
De asemenea, ca și măsuri adiacente laturii
penale, s-a dispus, în temeiul art. 13 alin. (1) din „Legea nr. 39/2003 privind
prevenirea și combaterea crirninalității organizate” cu trimitere la art. 118
lit. a) C. pen., confiscarea cantității de 99.500 pachete țigări, marca „R.”, găsite
cu ocazia constatării în flagrant a actului material din data de 12 din 13
decembrie 2006 și aflate în custodia I.J.P.F. Suceava, în temeiul art. 13 alin.
(2) din „Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea crirninalității organizate”
raportat la art. 118 alin. (4) raportat la alin. (1) lit. a) C. pen., confiscarea
sumei totale de 166.519 RON (13.383 RON, contravaloarea a 10.000 pachete de țigări
marca „S.G.” și „R.”, ce au făcut obiectul actului material din 15 din 16
noiembrie 2006, 133.828 RON, contravaloarea a 100.000 pachete de țigări marca „S.G.”
și „R.”, ce au făcut obiectul actului material din 28 din 29 noiembrie 2006, 19.308
RON, contravaloarea a 14.520 pachete de țigări marca „S.G.” și „R.” (restul de pachete
rămas nerecuperat din totalul de 100.000 pachete), ce au făcut obiectul actului
material din 2 din 3 decembrie 2006) de la inculpați, astfel: 55.506 RON de la inculpatul
B.S.M., 55.506 RON de la inculpatul P.R.G. și 55.506 RON de la inculpata G.D.N.,
în temeiul art. 13 alin. (1) din „Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea
criminalității organizate” cu trimitere la art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea:
autoturismului marca X1, aflat în custodia I.J.P.F. Suceava, aparținând inculpatului
B.S.M., autoturismului marca X2, aflat în custodia I.J.P.F. Suceava, aparținând
inculpatului P.R.G., autoturismului marca X3, aflat în custodia I.J.P.F. Suceava,
aparținând inculpatului P.R.G., autocamionului marca X4, aflat în custodia I.J.P.F.
Suceava, aparținând inculpatului P.R.G., iar în temeiul art. 13 alin. (1) din „Legea
nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate” cu trimitere
la art. 118 alin. (3) raportat la art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., confiscarea
contravalorii autoutilitarei marca X5, proprietatea numitului S.C., admiriistrator
al SC E. SRL Rădăuți, în sumă totală de 6.000 euro (echivalent în RON la data plății)
de la inculpați, astfel: 2.000 euro de la inculpatul B.S.M., 2.000 euro de la inculpatul
P.R.G. și 2.000 euro de la inculpata G.D.N.
În continuare, în vederea garantării executării
măsurilor adiacente mei sus menționate, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C.
proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale
în vederea confiscării speciale, constând în: instituirea sechestrului asigurător
asupra sumei de 9.890 euro, prin ordonanța procurorului din data de 17 ianuarie
2007, sumă ridicată cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 13 decembrie
2006, de la domiciliul inculpatului P.R.G. și care, conform chitanței și recipisei,
a fost consemnată la Banca C.E.C., Sucursala Suceava, la dispoziția instanței de
judecată; instituirea sechestrului asigurător prin ordonanța procurorului din data
de 17 ianuarie 2007, asupra autoturismului marca X2, care a fost identificat cu
ocazia efectuării de cercetări la fața locului, aparținând inculpatului P.R.G.,
ridicat și predat în custodie I.J.P.F. Suceava, conform procesului-verbal din
13 decembrie 2006; instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 200 euro,
prin ordonanța procurorului din data de 17 ianuarie 2007, ridicată cu ocazia percheziției
domiciliare din data de 13 decembrie 2006, de la domiciliul inculpatului B.S.M.,
ce a fost consemnată, conform chitanței și recipisei, la Banca C.E.C., Sucursala
Suceava, la dispoziția instanței de judecată; instituirea sechestrului asigurător
prin ordonanța procurorului din data de 17 ianuarie 2007, asupra autoturismului
marca X1, aparținând inculpatului B.S.M., aflat în custodia I.J.P.F. Suceava, conform
procesului-verbal din 13 decembrie 2006;
În temeiul art. 347 C. proc. pen., instanța
a constatat disjunsă latura civilă a cauzei, acesta fiind și motivul pentru care
nu s-a pronunțat asupra măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale
cu acest scop, repararea pagubei, vizând toate celelalte bunuri mobile și imobile
ale inculpaților.
Pentru a dispune astfel instanța, analizând
materialul probator administrat în cauză în timpul urmăririi penale, cu privire
la latura penală a cauzei, coroborat cu declarațiile de recunoaștere și regret a
faptelor date de către inculpați în fața instanței de judecată, a reținut că aceștia
se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor în forma în care au fost deferiți justiției
de către organele de urmărire penală, având ca bază următoarea situație de fapt:
Inculpații B.S.M. și P.R.G., în perioada
noiembrie-decembrie 2006, au constituit o grupare infracțional organizată, care
avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de contrabandă cu țigări, constând în trecerea
acestora peste frontiera verde dintre România și Ucraina, participând efectiv la
activitățile de introducere a încărcăturilor cu țigări în România prin patru acte
materiale săvârșite în realizarea unei rezoluții infracționale unice. Inculpata
G.D.N., în cursul decembrie 2006, a aderat și sprijinit gruparea infracțional organizată
care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de contrabandă cu țigări, constând în
trecerea acestora peste frontiera verde dintre România și Ucraina, și a ajutat la
introducerea țigărilor în România, peste frontiera verde, efectuând activități de
patrulare în zona de acces.
Activitățile întreprinse de grup s-au evidențiat
după cum urmează:
- în noaptea de 15-16 noiembrie 2006, în
intervalul cuprins între orele 03:00-04:00, inculpatul B.S.M. împreună cu inculpatul
P.R.G. și G.D.N. au preluat de la segmentul ucrainean al grupării infracționale,
din care a fost identificat inculpatul S.N., cantitatea de 20 baxuri cu țigări,
trecându-le peste frontiera verde româno-ucraineană, în zona localității V., comuna
F.N., județul Suceava;
- în noaptea de 18-19 noiembrie 2006, în
intervalul orar 03:00-04:00, inculpatul B.S.M. împreună cu inculpatul P.R.G. și
G.D.N. au preluat de la segmentul ucrainean al grupării infracționale, din care
a fost identificat inculpatul S.N., cantitatea de 200 baxuri cu țigări de proveniență
ucraineană, trecându-le peste frontiera verde româno-ucraineană, în zona localității
V., comuna F.N., județul Suceava;
- în noaptea de 2-3 decembrie 2006, inculpatul
B.S.M. împreună cu inculpatul P.R.G. și G.D.N. au preluat de la segmentul ucrainean
al grupării infracționale, din care a fost identificat inculpatul S.N., cantitatea
de 200 de baxuri cu țigări de proveniență ucraineană. Întreaga cantitate a fost
transportată și depozitată în localitatea S., comuna Z., județul Suceava, la locuința
inculpatului U.D., care împreună cu soția sa, inculpata U.L. au ajutat gruparea
în comercializarea produsului rezultat din această activitate;
- în noaptea de 12-13 decembrie 2006, inculpatul
B.S.M. împreună cu inculpatul P.R.G. și G.D.N. au preluat de la segmentul ucrainean
al grupării infracționale, din care a fost identificat inculpatul S.N., cantitatea
de 199 de baxuri cu țigări de proveniență ucraineană. Baxurile cu țigări au fost
trecute peste frontiera verde și de către inculpații C.I. și O.V., precum și de
alți trei cetățeni ucraineni, care au reușit să fugă de la locul faptei, aceștia
au trecut ilegal frontiera statului român;
Partea vătămată A.N.A.F., Autoritatea Națională
a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași s-a constituit
parte civilă împotriva inculpaților B.S.M., P.R.G. și G.D.N. pentru suma de 1.371.281
RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat prin eludarea plății drepturilor
vamale și constând în: 406.320 RON taxe vamale, 680.154 RON accize și 284.807 RON
T.V.A.), plus accesoriile aferente, constând în dobânzi și penalități de întârziere
datorate conform art. 120 și urm. C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003).
Cu referire la modalitatea de calcul al
prejudiciului, instanța a constatat că, în ciuda susținerilor apărătorilor inculpaților,
acesta a fost solicitat în mod corect, calculat fiind la valoarea în vamă a pachetului
de țigări traficat, astfel cum aceasta este stabilită de dispozițiile legale în
materie, valoare la care s-a făcut raportarea pentru calcularea taxelor vamale,
comisioanelor vamale și accizelor aferente cantității de pachete de țigări traficate
prin cele patru acte materiale ale infracțiunii de contrabandă de care se fac vinovați
inculpații.
Cei trei inculpați au traficat din Ucraina
în România, conform planurilor făcute, țigări mărcile R. și S.G., după cum urmează:
- în noaptea de 15 din 16 noiembrie 2006,
10.000 pachete, ambalate în 20 baxuri, valoarea în vamă per pachet fiind de 0,38
euro (3.5218 RON-euro), inculpații datorând astfel sumele de 13.115 RON cu titlu
de taxe vamale, 67 RON comision vamal, 21.787 RON accize și 9.187 RON T.V.A.,
- în noaptea de 18 din 19 noiembrie 2006,
100.000 pachete, ambalate în 200 baxuri, valoarea în vamă per pachet fiind de 0,38
euro (3.5218 RON-euro), inculpații datorând astfel sumele de 131.151 RON cu titlu
de taxe vamale, 669 RON comision vamal, 217.869 RON accize și 91.868 RON T.V.A.,
- în noaptea de 3 din 4 decembrie 2006,
100.000 pachete, ambalate în 200 baxuri valoarea în vamă per pachet fiind de 0,38
euro (3.4995 RON-euro), inculpații datorând astfel sumele de 130.321 RON cu titlu
de taxe vamale, 665 RON comision vamal, 217.869 RON accize și 91.549 RON T.V.A.,
- în noaptea de 12 din 13 decembrie 2006,
99.500 pachete, ambalate în 199 baxuri, intenția fiind de a introduce un total de
315 baxuri, valoarea în vamă per pachet fiind de 0,38 euro (3.4995 RON-euro), inculpații
datorând, raportat la cantitatea de pachete de țigări efectiv tranzitată, sumele
de 129.670 RON cu titlu de taxe vamale, 662 RON comision vamal, 222.629 RON accize
și 92.203 RON T.V.A.
Sub aspectul dispozițiilor legale aplicabile
în materie, instanța a reținut că, potrivit art. 1349 C. civ., ce cuprinde dispoziții
generale privind răspunderea civilă, „Orice persoană are îndatorirea să respecte
regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă
atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime
ale altor persoane (inclusiv statului, ca persoană juridică de drept public). Cel
care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile
cauzate, fiind obligat să le repare integral.” În continuare, cu referire specială
la răspunderea civilă delictuală art. 1357 C. civ. prevede astfel „Cel care cauzează
altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat
să îl repare.” pentru ca art. 1381 C. civ. să arate că „Orice prejudiciu dă dreptul
la reparație, drept la reparație care se naște din ziua cauzării prejudiciului,
chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.” Aplicabil în speță este
și art. 1382 C. civ., conform căruia „Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă
sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.”
Cu argumentația de fapt și de drept mai
sus arătată, prima instanță, în temeiul art. 14 raportat la articolele C. civ. precizate,
a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată, parte civilă A.N.A.F., Autoritatea
Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași
împotriva inculpaților B.S.M., P.R.G. și G.D.N., procedând în consecință.
Împotriva acestei sentințe au declarat
apel inculpații.
Examinând apelurile prin prisma motivelor
invocate, precum și cauza în conformitate cu dispozițiile art. 371, 378 C. proc.
pen., Curtea de Apel Suceava a constatat că acestea au fost neîntemeiate, pentru
următoarele considerente:
Curtea a constatat că sunt îndeplinite
condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute de
art. 998 C. civ. în reglementarea în vigoare la data desfășurării, de către inculpați,
a activității ilicite și prin care s-a creat un prejudiciu în patrimoniul părții
civile, compus din taxe vamale, accize și TVA, plus accesoriile aferente.
S-a impus, totodată, a fi avute în vedere
și prevederile art. 1003 C. civ., care reglementează solidaritatea persoanelor responsabile
de producerea unui prejudiciu, în cazul în care au acționat împreună.
Au susținut apelanții că atâta timp cât
au fost obligați la plata echivalentului țigărilor în vamă, nu au mai fost obligați
în acest moment și la despăgubiri către Autoritatea Națională a Vămilor. Deosebit
de aceasta, obligarea la plata accesoriilor a fost nelegală, câtă vreme debitul
datorat de aceștia a constituit o despăgubire civilă acordată în cadrul acțiunii
civile, în procesul penal, în condițiile art. 998 C. civ. și nu o creanță vamală
pentru neplata căreia se calculează dobânzi și penalități ca sancțiuni specifice
dreptului financiar. Potrivit dispozițiilor art. 256 alin. (1) lit. d) din Legea
nr. 86/2006, datoria vamală se stinge prin confiscare.
Chiar dacă au arătat inculpații că aferent
anului 2006, în conținutul prejudiciului nu pot intra taxele anterior arătate, aspect
ce a rezultat din interpretarea art. 256 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 86/2006,
susținerile acestora nu vor fi avute în vedere de către instanță, întrucât
alin. (2) al aceluiași articol, în vigoare la data comiterii activității ilicite,
stipulează că „stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1)
lit. d)-h) operează numai dacă situațiile s-au produs înainte de acordarea liberului
de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligația
de plată a drepturilor”, cerință neîndeplinită în speță.
Or, cantitatea de țigări deținută și transportată
de către inculpați a fost introdusă în țară cu nerespectarea dispozițiilor legale
în materie vamală, independent de norma europeană care reglementează activitatea
comercială având ca obiect țigări. Prin urmare, nu se poate reține că, prin obligarea
inculpaților la plata echivalentului țigărilor în vamă, sarcinile fiscale care le
incumbă în acest caz s-ar fi stins.
În ceea ce privește accesoriile creanței
(compusă din TVA, taxe vamale și accize), devin aplicabile în speță prevederile
art. 119, 120, 120
1
C. proc. fisc.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 119,
„pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată,
se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere”.
Dispozițiile art. 120 alin. (1) C.
proc. fisc. prevăd că „dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere,
începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii
sumei datorate inclusiv”, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, „penalitatea
de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor”.
Așa fiind, în mod legal, prima instanță
a obligat pe inculpați și la plata accesoriilor, în vederea acoperirii integrale
a prejudiciului, modul de calcul al acestora fiind temeinic efectuat în conformitate
cu dispozițiile legale în vigoare.
Relativ la cuantumul sumelor stabilite
cu titlu de daune sau penalități, acesta a fost corect stabilit, calculat la valoarea
în vamă a pachetului de țigări traficat, astfel cum aceasta este stabilită de dispozițiile
legale în materie, valoare la care s-a făcut raportarea pentru calcularea taxelor
vamale, comisioanelor vamale și accizelor aferente cantității de pachete de țigări
traficate prin cele patru acte materiale ale infracțiunii de contrabandă de care
se fac vinovați inculpații.
De altfel, nici modul de calcul, și nici
întinderea lor nu a fost contestată de către inculpați, aceștia solicitând exclusiv
înlăturarea dispoziției de obligare la plata prejudiciului.
Față de cele mai sus-reținute, curtea,
constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 379
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile declarate de către inculpați,
ca nefondate.
În continuare împotriva deciziei nr. 8
din 23 ianuarie 2013 pronunțată în acest sens de către Curtea de Apel Suceava, în
termen legal s-au exercitat recursuri de către cei trei inculpați B.S.M., P.R.G.
și G.D.N.
Evident că recursurile acestora vizează
strict modul de soluționare a laturii civile specifice cauzei, după cum s-a arătat
în desfășurător, s-au invocat cazul de casare de la pct. 17
2
C.
proc. pen. cu referire la art. 385
9
alin. (2) C. proc. pen.
S-a susținut că atâta timp cât au fost
obligați la plata echivalentului în vamă a țigărilor, nu mai trebuia a fi obligați
și la plata despăgubirilor. În ceea ce privește accesoriile, s-a apreciat că nu
se aplică dispozițiile C. proc. fisc. Mărfurile în cauză au fost în prealabil confiscate.
S-ar fi aplicat de către instanțele inferioare
în mod retroactiv o normă comunitară, fără a fi luate în considerare normele interne
incidente în momentul consumării infracțiunii. Aceste norme prevăd că datoria vamală
nu se datorează dacă mărfurile au fost reținute în totalitate în vederea confiscării.
Faptele au fost comise anterior aderării României la Comunitatea Europeană.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca
instanță de recurs, analizând strict cadrul juridic abordat, respectiv modul de
soluționare a laturii civile specifice cauzei, motivele de recurs propuse, cu luarea
în considerare și a cazurilor de casare ce pot fi tratate din oficiu, reține următoarele:
Partea vătămată A.N.A.F., Autoritatea Națională
a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași s-a constituit
parte civilă împotriva inculpaților B.S.M., P.R.G. și G.D.N. pentru suma de 1.371.281
RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat prin eludarea plății drepturilor
vamale și constând în: 406.320 RON taxe vamale, 680.154 RON accize și 284.807 RON
T.V.A.), plus accesoriile aferente, constând în dobânzi și penalități de întârziere
datorate conform art. 120 și urm. C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003).
Cu referire la modalitatea de calcul al
prejudiciului, instanța de fond a constatat, într-un cadru ce nu poate fi alterat,
că acesta a fost solicitat în mod corect, la valoarea în vamă a pachetului de țigări
traficat, astfel cum aceasta este stabilită de dispozițiile legale în materie, valoare
la care s-a făcut raportarea pentru calcularea taxelor vamale, comisioanelor vamale
și accizelor aferente cantității de pachete de țigări traficate prin cele patru
acte materiale ale infracțiunii de contrabandă de care se fac vinovați inculpații.
Inclusiv Curtea de Apel a constatat că
sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie,
prevăzute de art. 998 C. civ. în reglementarea în vigoare la data desfășurării,
de către inculpați, a activității ilicite și prin care s-a creat un prejudiciu în
patrimoniul părții civile, compus din taxe vamale, accize și TVA, plus accesoriile
aferente.
În continuare au fost făcute trimiterile
corespunzătoare la dispozițiile art. 256 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 86/2006,
respectiv C. vam. al României.
În ceea ce privește accesoriile creanței
(compusă din TVA, taxe vamale și accize), devin aplicabile în speță prevederile
art. 119, 120, 120
1
C. proc. fisc.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 119,
„pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată,
se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere”.
Dispozițiile art. 120 alin. (1) C.
proc. fisc. prevăd că „dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere,
începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii
sumei datorate inclusiv”, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, „penalitatea
de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor”.
Așa fiind, s-a inserat că, în mod legal,
prima instanță a obligat pe inculpați și la plata accesoriilor, în vederea acoperirii
integrale a prejudiciului, modul de calcul al acestora fiind temeinic efectuat în
conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. S-a specificat inclusiv aspectul
final că, de altfel, nici modul de calcul, și nici întinderea lor nu a fost contestată
de către inculpați, aceștia solicitând exclusiv înlăturarea dispoziției de obligare
la plata prejudiciului.
Se pare că în același spațiu de învederați
inadecvate se regăsesc inculpații și în recursul de față, atâta vreme cât se invocă
fie că nu există vreun text de lege intern pentru acordarea despăgubirilor, cu trimiteri
explicite la inaplicarea dispozițiilor C. vam. sau a C. proc. fisc., fie nu avem
de a face cu vreo normă comunitară ce să fie incidență, raportat la momentul consumării
infracțiunii, totul în susținerea aceleași idei de exonerare totală de la răspundere
civilă a celor în cauză.
Pe de altă parte însă, trimiterile juridice
ale instanței de apel sunt apte de anumite corecturi:
Astfel, se indică că, „Chiar dacă au arătat
inculpații că aferent anului 2006, în conținutul prejudiciului nu pot intra taxele
anterior arătate, aspect ce rezultă din interpretarea art. 256 alin. (1) lit.
d) din Legea nr. 86/2006, susținerile acestora nu vor fi avute în vedere de către
instanță, întrucât alin. (2) al aceluiași articol, în vigoare la data comiterii
activității ilicite, stipulează că stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute
la alin. (1) lit. d)-h) operează numai dacă situațiile s-au produs înainte de acordarea
liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică
obligația de plată a drepturilor, cerință neîndeplinită în speță”.
Or, pentru deslușirea în concret a celor
mai sus susținute se impunea de către instanțele ierarhic inferioare a trece în
revistă cele comise de către inculpați.
Instanța de recurs reiterează astfel, în
fapt că, gruparea constituită a introdus în România, conform planurilor făcute,
țigări mărcile R. și S.G., după cum urmează:
- în noaptea de 15 din 16 noiembrie 2006,
10.000 pachete, ambalate în 20 baxuri.
- în noaptea de 18 din 19 noiembrie 2006,
100.000 pachete, ambalate în 200 baxuri.
- în noaptea de 3 din 4 decembrie 2006,
100.000 pachete, ambalate în 200 baxuri.
- în noaptea de 12 din 13 decembrie 2006,
99.500 pachete, ambalate în 199 baxuri, intenția fiind de a introduce un total de
315 baxuri.
- în noaptea de 28 din 29 decembrie 2006
a fost, de asemenea, organizată o trecere a țigărilor peste frontiera verde româno-ucraineană,
operațiunea eșuând din cauza unor controale apărute în ultimul moment pe partea
ucraineană a fâșiei.
În cuprinsul actului de sesizare dar și
în expunerea hotărârilor de condamnare se specifică că, cu prilejul ultimei operațiuni
de trecere a țigărilor peste frontiera verde, din noaptea de 12 din 13
decembrie 2006, infracțiunea respectivă a fost constatată în flagrant, în timp ce
era în desfășurare transbordarea baxurilor cu țigări dintr-un autocamion tip rusesc,
marca X6, în microbuzul marca X5, condus de inculpatul P.R.G. și în autocamionul
marca X4, cel mai probabil condus de învinuitul P.D.C. Aceste două mijloace de transport
marfa aparțineau inculpatului P.R.G. Din motive de asigurare a securității zonei
de acces în punctul de desfășurare a activităților infracționale, inculpatul P.R.G.
a înlocuit-o pe inculpata G.D.N. la volanul autoturismului X3, cu care aceasta s-a
deplasat în acel perimetru, aceasta din urmă continuându-și activitatea de supraveghere
pe jos. Cu aceeași ocazie, în cele două autovehicule, descoperite staționând pe
partea românească a fâșiei de frontieră, au fost găsite și ridicate 199 baxuri conținând
99.500 pachete de țigări, marca „R.”. Totodată, au fost surprinși pe partea românească
și doi cetățeni ucraineni care au participat la operațiunea de transbordare a țigărilor
peste frontiera verde în persoana inculpaților C.I. și O.V. Ceilalți participanți
au fugit de la locul faptei, abandonând produsul infracțiunilor precum și bunurile
care au servit la comiterea acestora, respectiv autocamionul marca „X6”, descoperit
pe partea ucraineană a fâșiei de frontieră și în care au fost descoperite de către
autoritățile ucrainene 126 baxuri țigări marca „R.”. Au fost prinși ulterior, de
asemenea, de către autoritățile ucrainene, numiții I.V., din localitatea H., Regiunea
Cernăuți, cumătrul acestuia, numitul G.V. și fiul său, numitul G.N., ambii din localitatea
R.A., Regiunea Cernăuți.
După constatarea infracțiunii în flagrant
și prinderea inculpaților C.I. și O.V., au urmat activitățile de căutare a celorlalți
participanți care au fugit de la locul faptei. Mai întâi, a fost stabilit contactul
între organele de urmărire penală și inculpatul B.S.M. Acesta, după mai multe tentative
de recuperare a autoturismului personal, marca X1, lăsat, pentru perioada desfășurării
operațiunii, în fața locuinței soacrei inculpatului P.R.G., care i-a dat pentru
o mai eficientă mobilitate un autoturism ce-i aparținea, marca X2, s-a prezentat
la domiciliu unde se desfășura activitatea de percheziție, aceasta fiind efectuată
începând cu acel moment în prezența sa.
Inculpații P.R.G. și G.D.N. au fugit și
ei de la locul faptei, primul cu autoturismul marca X3, iar concubina sa pe jos.
Cea din urmă a încercat să fugă împreună cu inculpatul B.S.M., dar acesta, din cauza
precipitării evenimentelor, nu s-a putut sincroniza cu ea pentru a o prelua din
văgăunile în care se ascunsese. În cele din urmă inculpata G.D.N. a făcut joncțiunea
cu inculpatul P.R.G. și au stat ascunși până la o dată ulterioară momentului în
care măsurile arestării preventive în lipsă ce au fost luate față de ei au fost
confirmate de instanța de recurs, întrucât printr-un apărător ales și-au exercitat
de la distanță toate drepturile procesuale la care erau îndreptățiți, după care
s-au predat.
S-a mai stabilit că, întreaga cantitate
de țigări introdusă în țară, rezultată din actele infracționale prealabile, a fost
transportată și depozitată în localitatea S., comuna Z., județul Suceava, la locuința
tatălui inculpatului U.D., care împreună cu soția sa, inculpata U.L., au ajutat
gruparea în comercializarea produsului rezultat din această activitate.
Astfel, cu ocazia percheziției efectuate
la data de 13 decembrie 2006, începând cu orele 03:15, la chioșcul amplasat în bazarul
municipiului Suceava, în care inculpații U.D. și U.L. își desfășurau activitățile
comerciale neautorizate, a fost ridicată în vederea inventarierii și transportată
la sediul I.P.J. Suceava întreaga cantitate de țigări de proveniență ucraineană
și moldovenească ce era depozitată în partea din spate a incintei. S-a constatat
astfel, că soții U. dețineau în respectiva locație un număr de 5.290 pachete cu
țigări marca R. și 1.690 pachete cu țigări marca S.G. Pe lângă aceste cantități
de țigări, au mai fost descoperite 770 pachete cu țigări L.L., 780 pachete de țigări
marca M., 690 pachete cu țigări marca M.C., 290 pachete cu țigări marca N.L., 630
pachete cu țigări marca W., 670 pachete cu țigări marca P.M.L., 3.080 pachete cu
țigări marca P., 660 pachete cu țigări marca D. și 850 pachete cu țigări marca C.G.,
în legătură cu care cei doi au declarat că nu au acte de proveniență și că le-ar
fi achiziționat pe parcurs de la diferiți cetățeni ucraineni și moldoveni din bazarul
municipiului Suceava.
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate
la data de 13 decembrie 2006, începând cu ora 08:30 la locuința numitului U.E.,
tatăl inculpatului U.D., din satul S., comuna Z., județul Suceava, unde acesta din
urmă locuiește fără forme legale, în bucătăria unuia dintre cele două imobile aflate
în curte și aparținând soților U., au fost descoperite 90 de baxuri, a câte 500
pachete cu țigări marca „R.” și 67 baxuri, a câte 500 pachete cu țigări marca „S.G.”.
În legătură cu întreaga cantitate de țigări descoperită la domiciliul său, numitul
U.E. a declarat că acestea aparțin fiului său U.D.
Evident că, în ceea ce privește fapta din
12 din 13 decembrie 2006, fiind depistată în flagrant, nu s-a pus problema vreunei
comercializări a bunurilor respective.
În final, sub aspect penal, cauza a fost
analizată din perspectiva incidenței art. 320
1
C. proc. pen.
Așadar, concluzionând, fiind depistați
în chiar momentul în care introduceau în România acele cantități de țigări, într-o
zonă aflată în supravegherea autorităților, nu se impunea obligarea inculpaților
la plata pretențiilor civile invocate de partea civilă aferente actului infracțional
din 12 din 13 decembrie 2006.
Se constată, sub acest aspect, că măsura
confiscării speciale luată cu privire la marfa ilegal introdusă în România la momentul
constatării acestei infracțiuni flagrante constituie temei pentru exonerarea inculpaților
de la plata sumelor constituind parte din prejudiciul produs părții civile, prevederile
art. 256 alin. (1) lit. d) raportat la art. 256 alin. (2) C. vam. fiind incidente,
sunt întrunite condițiile pentru a opera stingerea datoriei vamale, respectiv în
speță confiscarea mărfii a avut loc înainte de acordarea liberului la vamă.
În conformitate cu jurisprudența Curții
de Justiție a Uniunii Europene, reflectată în Cauza C-230/08, în situația în care
mărfurile sunt reținute, în momentul introducerii pe teritoriul vamal comunitar,
de autoritățile vamale și fiscale locale în zona în care se află primul birou vamal
situat la frontieră și rămân în permanență în posesia acestora, se intră în noțiunea
de marfă „pusă sub sechestru și confiscată simultan sau ulterior”, prevăzută de
art. 233 din Regulamentul CEE al consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire
a C. vam. comunitar, astfel încât datoria vamală se stinge.
Prezentarea dispozițiilor legale în materie
vamală interpretate prin prisma unor norme europene este doar pentru completă deslușire
și acuratețe juridică, fără ca instanța de recurs să facă trimitere expresă la incidența
acestora, în funcție de contextul de timp de derulare a faptelor în cauză.
Prin urmare, se poate reține că, prin obligarea
inculpaților la și plata echivalentului țigărilor respective corespunzătoare faptei
din 12 din 13 decembrie 2006, sarcinile fiscale care le incumbă în acest caz s-au
stins.
În ceea ce privește accesoriile creanței
(compusă din TVA, taxe vamale și accize), dincolo de prevederile art. 119, 120,
120
1
C. proc. fisc., facem trimiteri la aceeași hotărâre a Curții din
29 aprilie 2010, unde fiecare dintre aceste noțiuni are o abordare principială,
deslușită și profund detaliată.
În consecință, însumând toate cifrele corect
calculate de partea civilă privitor la fapta din 12 din 13 decembrie 2006, rezultă
un cuantum de 445.164 RON ce se impune a fi scăzut din suma totală specificată,
restul pretențiilor formulate având o deplină argumentație juridică și practică
de acordare.
Procedural, pe considerentele art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursurile de față sunt de admis, în funcție de desfășurătorul
mai sus detaliat, urmând ca în rejudecare, cuantumul prejudiciului la plata căruia
au fost obligați inculpații, în solidar, să fie redus la 926.117 RON, cu menținerea
celorlalte dispoziții.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.
(3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpații
B.S.M., P.R.G. și G.D.N. împotriva deciziei penale nr. 8 din 23 ianuarie 2013 a
Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată și în parte
sentința penală nr. 193 din 6 decembrie 2011 a Tribunalului Suceava și rejudecând
în fond;
Reduce cuantumul prejudiciului la plata
căruia au fost obligați în solidar inculpații de la 1.371.281 RON la 531.432 RON,
sumă la plata căreia îi obligă în solidar pe inculpați plus accesoriile aferente
constând în dobânzi și penalități de întârziere calculate până la momentul efectuării
plății către partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru
Accize și Operațiuni Vamale Iași.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu,
în sume de câte 200 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 18 octombrie 2013.