ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3031/2013

Asupra contestațiilor în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1421 din 24 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 1312/111/2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, partea responsabilă civilmente SC E. SRL, inculpații D.N., P.S.I., M.G., G.T. și A.K.A.A. A obligat partea responsabilă civilmente SC E. SRL și recurenții inculpați D.N., P.S.I., M.G., G.T. și A.K.A.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat T.G.

a fost suportat din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii, au formulat contestație în anulare contestatorii M.G. și T.G., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 7 mai 2013 . În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., respectiv art. 386 lit. b) și c) C. proc. pen. La data de 12 septembrie 2013, prin corespondență M.G. a transmis o cerere prin care înțelege să-și retragă contestația în anulare.

Înalta Curte, având în vedere, pe de o parte, cererea formulată de contestatorul M.G. în sensul retragerii cererii de contestație în anulare, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel că partea care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de declarația de retragere a contestației în anulare formulată de contestatorul M.G. Se constată că a fost promovată contestație în anulare și de către T.G. invocându-se dispozițiile art. 386 lit. b) și c) C. proc. pen. Cu privire la prevederile art. 386 lit. b) C. proc.

pen., a susținut că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, respectiv 27 martie 2013 a fost în imposibilitate de prezentare din cauza condițiilor meteo nefavorabile, situație despre care a încunoștiințat instanța prin fax și mail, iar cu referire la dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., a susținut contestatorul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc.

pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză se constată ca a fost promovată contestația în anulare invocându-de dispozițiile art. 386 lit. b) și c) C. proc. pen. Se observă că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, recurentul T.G. a solicitat amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea să fie prezent la soluționarea cauzei și să beneficieze de dispozițiile de art. 320 1 C. proc.

pen., însă la dosarul cauzei nu există la dosar dovezi că a fost în imposibilitate de prezentare și nu era obligatorie ascultarea acestuia, conform dispozițiilor art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen. Totodată, nici aspectele menționate în cerere, referitoare la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., invocate în mod formal, asupra cărora instanța de recurs să fi omis să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ) C. proc. pen., nu sunt susținute de acte doveditoare. Așa fiind, criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestatorul T.G., circumscrise art. 386 lit. b) și c) C. proc.

pen., se constată că acestea nu pot fi calificate și încadrate în dispozițiile anterior menționate, nefiind identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitată. Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța admite în principiu cererea de contestație în anulare numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestației depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario” rezultă că în situația în care una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită, soluția este respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va lua act de retragerea contestației în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva deciziei penale nr. 1421 din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1312/111/2006 și va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. împotriva aceleiași decizii. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii condamnați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea contestației în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva deciziei penale nr. 1421 din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1312/111/2006. Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva aceleiași decizii. Obligă contestatorul M.G. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă contestatorul T.G. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2013.