ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3031/2013

Asupra contestațiilor în anulare de

față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 1421 din 24 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr.

1312/111/2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins

ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, partea responsabilă

civilmente SC E. SRL, inculpații D.N., P.S.I., M.G., G.T. și A.K.A.A.

A obligat partea responsabilă

civilmente SC E. SRL și recurenții inculpați D.N., P.S.I., M.G., G.T. și A.K.A.A.

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat T.G. a fost suportat din fondul Ministerului

Justiției.

Cheltuielile ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea au rămas în sarcina

statului.

Împotriva acestei decizii, au formulat

contestație în anulare contestatorii M.G. și T.G., aceasta fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 7 mai

2013

.

În

drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 386

lit. a) și b) C. proc. pen., respectiv art. 386 lit. b) și c) C. proc. pen.

La data de 12 septembrie 2013, prin corespondență

M.G. a transmis o cerere prin care înțelege să-și retragă contestația în anulare.

Înalta Curte, având în vedere, pe de o

parte, cererea formulată de contestatorul M.G. în sensul retragerii cererii de contestație

în anulare, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar pe de

altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității,

astfel că partea care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară,

poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de declarația

de retragere a contestației în anulare formulată de contestatorul M.G.

Se constată că a fost promovată contestație

în anulare și de către T.G. invocându-se dispozițiile art. 386 lit. b) și c) C.

proc. pen.

Cu privire la prevederile art. 386

lit. b) C. proc. pen., a susținut că la termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs, respectiv 27 martie 2013 a fost în imposibilitate de prezentare

din cauza condițiilor meteo nefavorabile, situație despre care a încunoștiințat

instanța prin fax și mail, iar cu referire la dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc.

pen., a susținut contestatorul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei

cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1)

lit. f)-i

1

), cu privire la care existau probe în dosar.

Examinând contestația în anulare formulată

de contestatorul condamnat T.G., sub aspectul admisibilității în principiu,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor

urma.

Contestația în anulare constituie o cale

extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi,

și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un

motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual

este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate

fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a

pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și

de a o infirma eventual.

În

conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este

condiționată

de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare

prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C.

proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile

în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale

definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile

prevăzute expres și limitativ de lege.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației

nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare

în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită

conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul

la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de

a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10

alin. (1) lit. f)-i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat

două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat,

iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

)

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și

limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul

contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va

da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe

care le au hotărârile judecătorești definitive.

În

prezenta cauză se constată ca a fost promovată contestația

în anulare invocându-de dispozițiile art. 386 lit. b) și c) C. proc. pen.

Se observă că la termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs, recurentul T.G. a solicitat amânarea cauzei pentru

a-i da posibilitatea să fie prezent la soluționarea cauzei și să beneficieze de

dispozițiile de art. 320

1

C. proc. pen., însă la dosarul cauzei nu există

la dosar dovezi că a fost în imposibilitate de prezentare și nu era obligatorie

ascultarea acestuia, conform dispozițiilor art. 385

14

alin. (1

1

)

C. proc. pen.

Totodată, nici aspectele menționate în

cerere, referitoare la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386

lit. c) C. proc. pen., invocate în mod formal, asupra cărora instanța de recurs

să fi omis să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

) C. proc. pen., nu sunt

susținute de acte doveditoare.

Așa fiind, criticile expuse în cuprinsul

cererii formulate de contestatorul T.G., circumscrise art. 386 lit. b) și c) C.

proc. pen., se constată că acestea nu pot fi calificate și încadrate în dispozițiile

anterior menționate, nefiind identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul

căii extraordinare de atac exercitată.

Având în vedere că, potrivit art. 391

alin. (2) C. proc. pen., instanța admite în principiu cererea de contestație în

anulare numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege (este făcută în termenul

prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute

de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestației depune ori invocă dovezi care

sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario” rezultă că în situația în care

una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită, soluția este respingerea

ca inadmisibilă a contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va lua act de retragerea contestației în anulare formulată de contestatorul

M.G. împotriva deciziei penale nr. 1421 din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1312/111/2006 și va respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G.

împotriva aceleiași decizii.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii condamnați

vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației în anulare

formulată de contestatorul M.G. împotriva deciziei penale nr. 1421 din 24 aprilie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul

nr. 1312/111/2006.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva aceleiași decizii.

Obligă contestatorul M.G. la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă contestatorul T.G. la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie

2013.