Decizia nr. 2095/2013 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 484 a Curții de Apel București

În baza art. 26 raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat inculpatul V.C., zis P., la 3 ani închisoare. În baza art. 86 5 raportat la art. 85 C pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni. În baza art. 39 alin. (2) C. pen, a contopit pedeapsa ele 3 ani aplicată în cauza prezentă cu restul rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, respectiv 1 an, o lună și 9 zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, În baza art. 88 C. pen. s-a dedus arestarea preventivă de la 15 decembrie 2011 la 10 mai 2012. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 320 1 C proc. pen., a condamnat inculpatul R.B., la 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 88 C. pen, s-a dedus arestarea preventivă de la 15 decembrie 2011 la 10 mai 2012. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. A fost menținută liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 163 zile din pedeapsa de 4 ani aplicată prin sentința penală nr..85 din 07 aprilie 2009 a Judecătoriei Urziceni.

În baza art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 C proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.C., zis „V.", la 3 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 320' C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.G., zis „R." la 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani. În baza art. 86 1 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 110 C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, o dată pe lună, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natura a putea ti controlate mijloacele lui de existență, e) să desfășoare o activitate de curățenie de două ori pe lună în cadrul localității de domiciliu, sub supravegherea primăriei locale, sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare; f) să nu schimbe domiciliul sau reședința avută și să nu depășească limita teritorială a județului unde se află localitatea de domiciliu (județul Ialomița), decât cu încuviințarea serviciului de probațiune al Tribunalului Ialomița; g) să nu frecventeze restaurante, baruri sau discoteci; h) să nu conducă niciun vehicul. S-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 86 4 C pen. privind revocarea suspendării executăm pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. Au fost obligați în solidar inculpații V.C., R.B., M.C. și V.G., acesta în solidar cu părțile responsabile civilmente, la 1.500 RON către partea civilă P.V.M.

În baza art. 264 C pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la 192 zile închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 31 octombrie 2011 la 10 mai 2012 și s-a constatat pedeapsa executată. Au fost obligați inculpatul G.C. la 1.000 RON cheltuieli judiciare statului șt inculpatul R.B. la 500 RON cheltuieli judiciare statului. Au fost obligați inculpatul V.C. la 700 RON cheltuieli judiciare statului, inculpatul M.C. la 700 RON cheltuieli judiciare statului și inculpatul V.G., în solidar cu părțile responsabile civilmente, la 700 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 585/P/2011 din 26 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-au dispus următoarele: I. trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților: 1. M.Ș. zis „D.", sub aspectul săvârșirii a unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă calificată, faptă prev de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, faptă prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., o infracțiune de șantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 2. A.V. zis „PP", sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de distrugere, faptă prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., a trei infracțiuni de violare de domiciliu în formă agravată prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și a patru infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 3. A.L. zis „CC", sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de șantaj în formă continuată prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen., a unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 4. M.T. zis „M.", sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 5. A.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 26 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. și a unei infracțiuni de complicitate la șantaj prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

C.G., sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de șantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. și a unei infracțiuni de tentativă de omor, faptă prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

V.C., zis P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

R.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

G.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, faptă prev de art. 264 C. pen. II. trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

V.G., zis R., sub aspectul săvârșim infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicare art. 99 și următoarele C. pen.

M.C. zis V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

M.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu în formă agravată prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și de trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a). Prin încheierea din data de 14 martie 2012, la cererea procurorului și văzând dispozițiile art. 27 și urm. C. proc. pen., Curtea de Apel București, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe inculpații M.Ș., A.V., A.L., M.T., A.G., C.G. și M.V., la Tribunalul București, urmând să soluționeze cauza, ca instanță de fond, doar cu privire la inculpații R.B., V.C., M.C. V.G. și G.C.. Astfel, prin rechizitoriu s-a reținut, în sinteză, că inculpații V.G. și M.C. au sustras dintr-un autoturism aparținând părții vătămate P.V.M. o geantă, iar inculpații V.C. și R.B. au asigurat paza locului prin supravegherea zonei. În privința inculpatului G.C., ofițer de poliție judiciară, s-a reținut că, în perioada 29-30 mai 2011, i-a ajutat pe inculpații R.B., V.C., M.C. și V.G. să scape de urmărirea penală, zădărnicind urmărirea penală și asigurându-le folosul infracțiunii de furt calificat, fapta fund prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații G.C., R.B. V.C., V.G., M.C., s-au depus la dosar fișele de cazier ale inculpaților, au fost audiați martorii B.S., C.C., C.G.E., Z.I., și s-au depus înscrisuri în circumstanțierc privind situația inculpaților. În urma coroborării probelor administrate în cursul procesului penal instanța de fond a reținut următoarele: Instituțiile statului, respectiv Parchetul și Poliția aveau informații că inculpatul G.C. și numitul O.C., ambii lucrători de poliție în cadrul Poliției Municipiului Urziceni, manifestă toleranță cu privire la comiterea de infracțiuni de către anumite persoane. Astfel, au fost obținute autorizații privind interceptarea mai multor posturi telefonice, inclusiv al inculpatului G.C.. S-a constatat că la data de 29 mai 2011 inculpatul M.C. l-a sunat pe inculpatul V.G., acesta fiind împreună cu inculpații R.B. și V.C., și a comunicat că într-un autoturism parcat pe strada unde locuiește, a observat o geantă plină cu bani, și i-a solicitat sprijinul pentru sustragerea genții. Inculpatul M.C. a făcut această solicitare având în vedere că numitul V.G. era minor și ar fi scăpat mai ușor de rigorile legii în cazul în care ar fi fost prinși. Inculpatul V.C. a declarat: „la un moment dat V.G. a fost sunat de V. care i-a comunicat că a observat o geantă într-un autoturism parcat pe o stradă, în orașul Urziceni și ne-a chemat pe toți să îl ajutăm să sustragă acea geantă. Am stabilit ca eu cu R.B. să asigurăm paza prin supravegherea locului, la o distanță de 100 metri, în timp ce V.G. împreună cu M.C. au sustras geanta din autoturism. Arăt că V.G. este cel care a spart geamul autoturismului cu o piatră. După comiterea furtului V.C. și M.C. s-au refugiat în curtea lui M.C.". Inculpații au arătat că în interiorul genții au găsit mai multe acte și un portofel cu suma de 300 RON, sumă pe care au împărțit-o în mod egal, iar documentele și portofelul au rămas în posesia inculpatului V.C.. Portofelul a fost găsit cu ocazia percheziției domiciliare și restituit părții vătămate. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit. În fata judecătorului instanței de fond, cei patru inculpați au arătat că recunosc faptele comise, că își însușesc materialul probator administrat în faza de urmărire penală și că doresc să fie judecați potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că, în drept: - fapta inculpatului M.C., care, în data de 29 mai 2011, împreună cu inculpatul V.G. și ajutați de inculpații V.C. și R.B., a sustras, prin efracție, din autoturismul părții vătămate P.V.M., parcat într-un loc public, o geantă ce conținea mai multe bunuri și o sumă de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 20 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. - fapta inculpatului V.G., care, în data de 29 mai 2011, împreună cu inculpatul M.C. și ajutați de inculpații V.C. și R.B., a sustras, prin efracție, din autoturismul părții vătămate P.V.M., parcat într-un loc public, o geantă ce conținea mai multe bunuri și o sumă de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și art. 320 C. proc. pen. - fapta inculpatului V.C., care, în data de 29 mai 2011, i-a sprijinit pe inculpații V.G. și M.C., să sustragă, prin efracție, din autoturismul părții vătămate P.V.M., parcat într-un loc public, o geantă ce conținea mai multe bunuri și o sumă de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320 C. proc. pen. - fapta inculpatului R.B., care, în data de 29 mai 2011, i-a sprijinit pe inculpații V.G. și M.C., să sustragă, prin efracție, din autoturismul părții vătămate P.V.M., parcat într-un loc public, o geantă ce conținea mai multe bunuri și o sumă de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 320 C. proc. pen. Cu privire la situația juridică a inculpaților s-a reținut starea de recidivă astfel: pentru inculpatul V.C. se va face aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în raport de sentința penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, pentru inculpatul R.B. se va face aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., din fișa de cazier a acestuia rezultând multiplele sale condamnări, iar pentru inculpând M.C. se va face aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. La stabilirea pedepselor aplicate inculpaților, au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., circumstanțele reale în care a fost comis furtul, gravitatea și pericolul social al faptei, circumstanțele personale ale inculpaților (care sunt cunoscuți cu antecedente penale, pentru ei comiterea de infracțiuni fiind ceva, practic, obișnuit). S-a reținut și faptul că au solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., ceea ce duce la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților. Deși, cu excepția inculpatului minor, au suferit numeroase condamnări, unele tot pentru fapte de fort, inculpații nu au înțeles să respecte normele de conviețuire, să nu mai comită alte infracțiuni. "Chiar și inculpatul minor, deși nu este recidivist în sensul legii penale având în vedere vârsta sa, s-a reținut că este cunoscut ca o persoană care a mai comis fapte antisociale, aspect ce rezultă și din referatul întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița. În privința inculpatului minor V.G., s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a executării, iar măsurile pe care inculpatul va fi obligat să le respecte sunt de natură să ajute la reeducarea acestuia, și la înțelegerea faptului că trebuie să respecte normele de conviețuire socială. Este adevărat că inculpatul, deși minor, a mai comis fapte antisociale, dar totuși s-a apreciat că poate beneficia de clemență pentru a î se acorda o șansă în vederea reeducării, fără să execute pedeapsa în regim de detenție, iar dacă nu va înțelege clemența de care beneficiază, există riscul ca în situația în care va comite alte fapte infracționale, să execute și pedeapsa stabilită în cauza de fată. Referitor la faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.C., instanța de fond a reținut următoarele: Numitul C.C., tatăl inculpatului V.C. și unchi al celorlalți trei inculpați, cu ocazia audierilor a declarat următoarele: „În data de 29 mai 2011 participam la o pomană a părinților mei, organizată la fratele meu mai mic, V.I., împreună cu familia mea. La terminarea acesteia am revenit acasă, ocazie cu care am constatat că eram așteptat de comisarul de politie G.C. care m-a informat că pe strada din Municipiul Urziceni, fusese spart un autoturism din care fusese furată o geantă. Totodată mi-a spus că știe că autorul este nepotul meu V. și mi-a cerut său returnez geanta sustrasă și conținutul acesteia, urmând ca în schimb să nu ia nici un fel de măsuri față de V. și ceilalți autori ai furtului. Am fost de acord și, în urma celor discutate, m-am dus la locul unde fusese organizată pomana și se aflau toți cei din familia mea și I-am întrebat pe V. dacă el comisese furtul și ce complici a avut. V. a recunoscut că a participat la furt, precum și faptul că, împreună cu el, au mai participat și fiul meu V.C. zis P., nepoții mei R.B. și V.G. zis R.. Le-am repetat ceea ce-mi spusese G.C. că dacă îi înapoiază geanta vor scăpa nepedepsiți iar ei au fost de acord, R. și cu V. spunăndu-mi că vor înapoia geanta. După discuție l-am contactat telefonic pe G.C. și i-am spus că geanta va fi aruncată în curtea poliției, lucru pe care acesta l-a acceptat". S-a reținut că inculpatul G.C. nu a recunoscut că ar fi zădărnicit urmărirea penală prin ascunderea identității autorilor furtului din data de 29 mai 2011, comis din autoturismul părții vătămate P.V.M., și a negat - de asemenea - că ar fi ajuns la o înțelegere cu inculpatul C.C. în sensul înregistrării cauzei în evidenta dosarelor cu autor necunoscut, afirmând că: „La un moment ulterior am găsit în spatele sediului poliției o geantă. Nu m-am atins de ea, dar presupuneam că ar avea legătură cu furtul comis înainte cu câteva zile din autoturismul menționat și că ar putea fi purtătoare de urme, l-am chemat pe ofițerul de caz și pe criminalist (...) de aici s-a ocupat B.S. și cu criminalistul”. În opinia instanței de fond, apărările inculpatului G.C. sunt infirmate de conținutul unei înregistrări telefonice dintre acesta și numitul C.C. Din această convorbire rezultă că numitul C.C. îi cere inculpatului G.C. să înregistreze dosarul la „autori necunoscuți" pentru a arunca geanta sustrasă din mașină în curtea poliției. Și martorul B.S., subinspector de politie și subaltern al inculpatului G.C., a arătat că a fost chemat în data de 30 mai 2011 de către inculpat, acesta era șeful Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Urziceni, care i-a înmânat o geantă, fapt ce a avut loc în biroul inculpatului, spunându-i că a găsit-o în curtea poliției și că este posibil să aibă legătură cu furtul din data de 29 mai 2011. Deși inculpatul G.C. a declarat că după ce a găsit geanta în curtea poliției, însoțit de lucrătorii de poliție B.S. și C.G.E. s-au deplasat la locul unde era geanta, numitul B.S. a declarat că inculpatul i-a dat geanta în biroul său (biroul inculpatului). Verificările efectuate în cauză au relevat că deși M.C. era principalul suspect al săvârșirii infracțiunii de furt, încă de la momentul comiterii acestuia, inculpatul G.C., deși avea obligații de serviciu, nu a făcut niciun demers în vederea stabilirii situației de fapt și aflării adevărului, a identificării autorilor infracțiunii de furt, rnculpatul depunând eforturi în vederea zădărnicirii urmăririi penale. Deși din raportul de eveniment atașat la dosarul cauzei, precum și din declarația martorului Z.I., lucrător de politie care a relatat că i-a comunicat inculpatului G.C. că există martori oculari care l-au văzut pe numitul M.C. sustrăgând din autoturism o geantă, rezultau indicii temeinice cu privire la autorii furtului, inculpatul G.C. nu a luat măsurile legale pentru a se face cercetările ce se impuneau, dosarul fiind trecut la „fapte cu autor necunoscut". Cercetările au fost reluate în cauză număr după intervenția controalelor realizate, respectiv în luna octombrie 2011, când s-au constatat și neregulile arătate mai sus. În opinia instanței de fond, faptul că numitul C.C. făcea parte din rețeaua informativă a inculpatului G.C. nu constituie un argument care să justifice săvârșirea de infracțiuni de către lucrătorul de poliție. Este greu de crezut că făptuitorii furtului ar fi aruncat geanta sustrasă în curtea poliției dacă nu ar fi avut convingerea că vor scăpa de rigorile legii penale. Acest gest al lor de a arunca geanta în curtea poliției, își găsește rațiunea doar în situația în care aveau asigurări că vor avea o anumită protecție pentru a scăpa de legea penală. În privința inculpatului G.C., instanța de fond a reținut și contradicțiile din declarațiile date de acesta, contradicții care nu se explică decât prin încercarea acestuia de a ascunde adevărul, iar motivațiile sale pentru aceste contradicții nu își găsesc un suport logic. În consecință, în urma coroborării probelor, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului G.C., ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției Municipiului Urziceni care, în perioada 29-30 mai 2011, i-a ajutat pe numiții M.C., V.G., R.B. și V.C. să scape de urmărirea penală prin zădărnicirea acesteia și asigurându-le folosul infracțiunii de furt calificat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. La stabilirea pedepsei inculpatului au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea faptei comise, circumstanțele în care a fost comisă, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, are o activitate îndelungată în poliție, nu a fost sancționat pe linie disciplinară. În opinia judecătorului instanței de fond, nu poate fi trecut cu vederea și aspectul că inculpatul nu a urmărit .strict un interes personal, nu a avut niciun avantaj din comiterea faptei, fapta fiind comisă cu scopul recuperării bunurilor părții vătămate. La fel de adevărat, a arătat instanța de fond, este și faptul că inculpatul nu trebuia să procedeze în acest mod, iar informațiile pe care le avea puteau și trebuiau ti folosite pentru tragerea la răspundere a făptuitorilor furtului. În aceste condiții, instanța de fond, în final, a apreciat că aplicarea unei pedepse de 192 zile închisoare, egală cu durata arestării preventive, este suficientă, ținând cont de scopul pedepsei, așa cum este stabilit de art. 52 C. pen., atât ca măsură de reeducare, cât și ca măsură de constrângere. Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Public și inculpații V.C., R.B., G.C., V.G. și M.C. În recursurile lor, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., inculpații V.C., R.B., V.G. și M.C. au depus numai înscrisuri în circumstanțiere și au criticat sentința atacată cu privire la individualizarea pedepselor, apreciate ca fiind prea severe în raport cu gravitatea faptei și datele care caracterizează persoana lor (astfel cum s-a menționat în încheierea de ședință din data de 21 mai 2013). Recurentul-inculpat G.C. a fost de acord să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs și a solicitat administrarea unor probe, asupra acestei cereri instanța pronunțându-se prin încheierea din 21 mai 2013. În motivele scrise de recurs, dezvoltate cu ocazia dezbaterilor astfel cum sunt consemnate în încheierea din data de 21 mai 2013, s-a solicitat, in principal, casarea sentinței și achitarea inculpatului in baza art 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu exista); în subsidiar, s-a solicitat casarea sentinței și achitarea in baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii", respectiv fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege). Recurentul-inculpat a reiterat argumentele și apărările expuse la instanța de fond, susținând - în sinteză - următoarele: - instanța de fond a reținut o situație de fapt greșita, in urma administrării unui probatoriu incomplet, in realitate evenimentele desfăsurându-se astfel cum declară inculpatul G.C., singurul care - in mod constant - arată ce s-a întâmplat in mod real și ale cărui declarații sunt singurele care se coroborează cu ansamblul probelor administrate; - demersurile sale au reprezentat manevre tactice pentru a acoperi pe martorul sub identitate protejata, care nu putea fi in mod direct folosit m ancheta de teama urmărilor ce s-ar fi putut produce; - avea de gestionat o situație delicata având in vedere, pe de o parte, interesul anchetei și, pe de alta parte, protejarea persoanei care furnizase informații cu privire la furt, dar care -prin faptul ca era vecin cu autorul faptei - putea face obiectul unei răzbunări din partea acestuia care era cunoscut cu astfel de manifestări violente; - înregistrarea dosarelor penale in evidentele politiei se efectuează in temeiul unor documente de uz intern întocmite de lucratorul de politic căruia i se repartizează dosarul (in cauza de lata martorul B.S.) și a rezoluției înscrise pe documentul de sesizare (plângerea persoanei vătămate, in speța) de către comandatul unității de poliue. Aceasta procedura este conforma cu prevederile Ordinului comun nr. 178/2009 al Ministerului Administrației și Internelor și 1094/C din 14 august 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție privind înregistrarea și evidenta cauzelor penale cu autori neidentificati; - el a participat și la cercetarea la fata locului efectuata in urma sesizării primite în 29 mai 2011 cu privire la furtul din autoturism, a efectuat demersuri pentru identificarea rapida a persoanei sau persoanelor responsabile cu producerea faptei și recuperarea prejudiciului; - ulterior repartizăm dosarului, nu a efectuat niciun demers in vederea împiedicării lucratorului de politie de a duce la bun sfârșit activitatea de descoperite și tragere la răspundere a persoanelor responsabile de săvârșirea faptei (declarația martorului B.S.); - din probele dosarului nu rezulta niciun element din care sa se poată trage concluzia ca ar fi făcut vreo înțelegere cu inculpații, prezumtiv autori ai furtului, m vederea ajutorării de către acesta pentru a nu fi trași la răspundere; de asemenea, nu exista dovezi nici cu privire la existenta vreunui ajutor in vederea asigurării folosului infracțiunii de furt, respectiv a sumei de 300 de RON care se găsea in portofelul părții vătămate. - a respectat și ordinul nr. 10/121 din 20 ianuarie 2011, și precizările acestuia; - fapta nu a fost săvârșita cu vinovăția cerută de lege; astfel, latura subiectiva a infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., presupune vinovăția sub forma intenției, directe ori indirecta. Fapta celui ce favorizează pe infractor constituie o piedică reala în realizarea scopului legii penale: lupta împotriva infracțiunilor, cu aspectul său represiv și preventiv. Or, el nu a acționat cu intenție directa ori indirecta, in mod clar nu a urmărit zădărnicirea urmăririi penale, și nici nu a acceptat aceasta posibilitate. Cum vinovăția, in general, se stabilește ex re, având in vedere același argumente de mai sus, este evident ca nu a săvârșit infracțiunea cu intenție și, astfel cum afirma chiar instanța de fond, acesta nu a urmărit un interes personal, nu a avut niciun avantaj din comiterea faptei, fapta fiind comisă cu scopul recuperării bunurilor părții vătămate. În recursul declarat de Ministerul Public, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc. pen., sentința atacată este criticată sub următoarele aspecte: 1. Instanța de fond a aplicat inculpatului G.C. o pedeapsă de 192 de zile de închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., pedeapsă „care sa corespundă cu durata arestării preventive", constatând totodată că pedeapsa a fost executată după deducerea prevenției. Pentru a corespunde criteriului instituit chiar de instanța de fond, inculpatului trebuia să i se aplice o pedeapsă de 193 de zile de închisoare egală cu durata prevenției de la 31 octombrie 2011 la 10 mai 2012; 2. infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.C. atrage anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prm sentința penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin nerecurare, infracțiunea (29 mai 2011) fiind săvârșită și descoperită anterior pronunțării hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere (02 august 2011) și totodată i s-a aplicat pedeapsa închisorii. De asemenea, infracțiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta hotărâre reprezintă și al doilea termen al recidivei postcondamnatorii față de pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 274 din 04 decembrie 2009 a Judecătoriei Urziceni, rămasă definitivă la 23 octombrie 2010. Astfel, instanța de fond trebuia să dea eficientă conținutul recursului in interesul legii nr. 42 din 2008, să anuleze suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, în temeiul art. 865 alin. (1) C. pen. rap. la art. 85 alin. (1) din același cod, să procedeze la contopirea pedepsei de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin nerecurare, eu actuala pedeapsă în temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., pedeapsa ce a rezultat în urma contopirii trebuia la rândul ei contopită cu pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 274 din 04 decembrie 2009, primul termen al recidivei postcondamnatorii, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (3) din același cod să deducă detenția preventivă de la 28 ianuarie 2009 la 17 iunie 2009, precum și detenția preventivă din prezenta cauză; 3. din fișa de cazier a inculpatului M.C. și din conținutul sentinței penale nr. 274 din 04 decembrie 2009 a Judecătoriei Urziceni (dosarul instanței de fond), rămasă definitivă la 02 decembrie 2009, reiese faptul că actuala infracțiune a fost săvârșită în termenul de încercare de 5 ani al unei suspendări sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penala menționată. Cele două pedepse de 2 ani închisoare aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii. Astfel trebuia reținută și starea de agravare a recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen. și, totodată, trebuia să se dea eficientă și dispozițiilor art. 86 4 alin. (1) din același cod privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere; 4. în ceea ce-l privește pe inculpatul minor la data faptelor V.G., instanța de fond s-a orientat spre un regim sancționator mai blând, dând eficiență dispozițiilor art. 110 C. pen., în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, impunând totodată pe durata termenului de încercare măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute de art. 86 3 din același cod. Este de observat astfel că temeiul juridic care permite suspendarea executării pedepsei și stabilirea termenului de încercare pentru pedeapsa cu închisoarea aplicată minorilor este art. 110 C. pen. și nu art. 86 1 din același cod cum greșit a indicat instanța, de asemenea temeiul impunerii măsurilor de supraveghe și obligațiilor prevăzute de art. 86 3 din C. pen. este art. 110 1 din același cod. Dincolo de aceste aprecieri de ordin mai mult formal, s-a apreciat că este excesivă impunerea obligațiilor prev. de art. 86 3 alin. (3) lit. c) și d) C. pen., interdicția de a frecventa restaurante, baruri sau discoteci și cea de a conduce orice tip de vehicul, fiind o ingerință nejustificată în viața socială a inculpatului, infracțiunea pentru care a fost condamnat, cea de furt calificat, nefiind rezultatul unor asemenea activități. Asupra recursurilor declarate în prezenta cauză penală: Înalta Curte apreciară întemeiate criticile Ministerului Public pentru următoarele motive: 1) deși reprezentantul Ministerului Public care a participat la dezbateri în cursul judecății în primă instanță (Curtea de Apel București) a solicitat aplicarea dispozițiilor legale referitoare la consecințele juridice ale datelor relevate de cazierul judiciar pentru unu dintre inculpați (contopirea unor pedepse, revocarea sau anularea, după caz, a liberării condiționate/suspendării, etc. executării unor pedepse aplicate prin condamnările anterioare), instanța de fond nu a procedat la examinarea integrală și, după caz, la aplicarea respectivelor dispoziții legale, toate de natură să atragă, în principiu, agravarea sancțiunilor penale. În motivele scrise de recurs, procurorul a invocat nelegalitatea soluției instanței de fond cu privire la neaplicarea respectivelor dispoziții numai pentru inculpații V.C. și M.C. (pct. 2 și 3). Având în vedere că sentința din prezenta cauză este una dintre cele prevăzute de art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., că instanța de fond nu a examinat efectiv și integral cererile procurorului cu privire la consecințele juridice ale datelor rezultate din fișele de cazier și că nu se poate extinde recursul procurorului în defavoarea altor inculpau (art. 385 7 C. proc. pen.) și, respectiv, principiul relevat de decizia nr. 70/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii (în sinteză, printxe altele, al necesitățu respectării dublului grad de jurisdicție și exercitării controlului judiciar asupra sentinței pronunțate), se va admite recursul Ministerului Public și se va dispune rejudecarea cauzei, cu referire la aplicarea dispozițiilor legale care rezultă din situațiile antecedentelor penale ale inculpaților V.C. și M.C., cu precizarea că în motivele scrise de recurs ale procurorului nu s-a criticat și individualizarea pedepselor aplicate inculpaților de instanța de fond. Este întemeiată și critica procurorului referitoare la situația inculpatului V.G.; instanța de fond a stabilit în mod neîntemeiat, ca obligații ce urmează a fi respectate pe durata termenului de încercare, cele prevăzute de art. 86 alin. (3) C. pen., lit. c), d) și e) din C. pen., impunerea acestora nefiind justificată nici de natura faptei pentru care a fost condamnat, nici de împrejurările săvârșirii faptei și nici de datele personale care caracterizează inculpatul. De asemenea, este întemeiată și critica procurorului referitoare la greșita calculare a numărului de zile în care inculpatul G.C. a fost privat de libertate ca urmare a măsurilor preventive, acesta fund de 193 zile (31 octombrie 2011-10 mai 2012), iar nu de 192 de zile, numărul de zile fiind durata pedepsei la care inculpatul a fost condamnat în primă instanță. Recurenții inculpați V.C., R.B., V.G. și M.C. au criticat sentința, așa cum s-a menționat, numai cu privire la individualizarea pedepselor aplicate de instanța de fond (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.), apreciate ca fund prea severe în raport cu gravitatea faptei și datele care caracterizează persoana lor. Critica acestor recurerip-inculpafi cit privire la individua/irairea pedepselor este neîntemeiată pentru următoarele motive: Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevedenle art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pentru infracțiunea care a constituit temei al condamnării, dar și în raport cu felul participației penale, legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani; având în vedere aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., limitele au fost reduse de la 2 la 10 ani închisoare. Prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedepsele aplicate sunt situate către limita minimă, depășind cu puțin această limită minimă, în cazul inculpatului V.G. fiind avute în vedere și dispozițiile art. 99 și 109 C. pen. Având în vedere că legalitatea aplicării dispozițiilor referitoare la inculpații V.G., V.C., și M.C., astfel cum au fost invocate în recursul procurorului, îi interesează sub aspect procesual și pe aceștia, se vor admite, numai în aceste limite, și recursurile lor. Înalta Curte apreciază ca recursul inculpatului G.C. este neîntemeiat pentru următoare le motive: Așa cum s-a menționat, recurentul-inculpat G.C. a reiterat argumentele și apărările expuse la instanța de fond, înscrisurile depuse în recurs nefiind de natură să influențeze situația de fapt și vinovăția acestuia astfel cum au fost reținute de prima instanță. Înalta Curte constată, în primul rând, că situația de fapt a fost stabilită, printre alte probe, chiar prin declarațiile de recunoaștere necondiționată și integrală a faptelor expuse în rechizitoriu de către comculpații V.C., R.B., V.G. și M.C., care au înțeles sa uzeze de procedura de judecată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. În al doilea rând, se constată că situația de fapt relatată de acești 4 coinculpați se coroborează cu restul probatoriului administrat, printre care declarațiile numiților C.C., B.S., Zamtirescu Ion și convorbirea telefonică menționară anterior. Modalitatea de acțiune profesională pentru care a optat inculpatul G.C. (ofițer de poliție), în contextul necesității cercetării faptei de furt, astfel cum s-a arătat anterior, este contrară dispozițiilor procedurale care reglementează cercetarea penală efectuată de organele de poliție, inclusiv dispozițiilor legale din actele normative interne depuse de inculpat la dosar (ordinul comun al ministrului de interne și procurorului general, respectiv, normele metodologice privind înregistrarea și evidența cauzelor penale cu autori neidentificați și modul de lucru în aceste cauze - din motivele scrise de recurs) și, totodată, realizează toate elementele constitutive ale înfracpunii pentru care acesta a fost condamnat (art. 264 C. pen.), Înalta Curte însușindu-și toate argumentele de fapt și de drept expuse în sentința atacată, apreciind că nu este necesară reluarea acestora. Recurentul inculpat, a solicitat achitarea atât pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există"), cât și pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. („faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii'', respectiv, vinovăția cerută de lege). Cele două temeiuri, chiar în ipoteza subsidiarității, sunt în contradicție deoarece cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. presupune că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există în materialitatea ci, iar cel prevăzut de ar. 10 lit. d) C. proc. pen. presupune că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există în materialitatea ei, a fost săvârșită de acesta însă ii lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. (intenția). Or, așa cum s-a arătat, probatoriul administrat probează dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care inculpatul G.C. a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță există în materialitatea ei, că a fost săvârșită de acesta, dar și că vinovăția este cea prevăzută de lege (intenția); așa cum s-a arătat în doctrină și s-a statuat în junsprudență, elementul subiectiv (intenția - în prezenta cauză penală) rezultă „ex re", adică este relevată de modul de acțiune al făptuitorului. Din această perspectivă, modul de acțiune al inculpatului - astfel cum rezultă din probatoriul administrat - relevă, de asemenea dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta a urmărit îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, înlăturarea posibilității identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor infracțiunii de furt (a infractorilor). În acest context, apar ca vădit neîntemeiate apărările recurentului-inculpat în sensul că demersurile sale au fost legale, că acestea ar fi reprezentat „manevre tactice pentru a acoperi pe martorul sub identitate protejată", că a „gestionat o situație delicată", etc. (motive scrise de recurs). În consecință, Înalta Curte constată neîntemeiată critica recurentului-inculpat în sensul că ar exista o gravă eroare în stabilirea situației de fapt care, de altfel, ar însemna (în condițiile ait.385 9 pct. 18 C. proc. pen.) o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act/înscris ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul; în ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie „gravă" s-a statuat că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului. Față de cele arătate, în conformitate cu ait.385 15 pct. 2 lit. c), lit. d) și pct. 1 lit. b) C. proc. pen., precum și cu art. 192 alin. (3) și, respectiv, alin. (2) C. proc. pen.