ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2095/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2095/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursurilor de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 484 F din

29 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus următoarele:

art. 26 raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320

1

C.

proc. pen., a condamnat inculpatul V.C., zis P., la 3 ani închisoare.

În baza art. 86

5

raportat la art. 85 C pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei

Urziceni.

În baza art. 39

alin. (2) C. pen, a contopit pedeapsa ele 3 ani aplicată în cauza prezentă cu restul

rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală

nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, respectiv 1 an, o lună și 9

zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare,

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus arestarea preventivă de la 15 decembrie 2011 la 10 mai 2012. S-a

făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

art. 26 raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu aplicarea

art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 320

1

C proc. pen.,

a condamnat inculpatul R.B., la 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88

C. pen, s-a dedus arestarea preventivă de la 15 decembrie 2011 la 10 mai 2012.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

A fost menținută

liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 163 zile din pedeapsa de 4 ani

aplicată prin sentința penală nr..85 din 07 aprilie 2009 a Judecătoriei Urziceni.

art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c),

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

C proc. pen., a fost condamnat inculpatul

M.C., zis „V.", la 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

art. 208-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen. și art. 320' C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.G., zis „R."

la 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după împlinirea vârstei de 18

ani.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare

de 4 ani, potrivit art. 110 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta următoarele măsuri

de supraveghere:

a) să se prezinte,

o dată pe lună, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița;

b) să anunțe,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natura a putea ti controlate mijloacele lui de existență,

e) să desfășoare

o activitate de curățenie de două ori pe lună în cadrul localității de domiciliu,

sub supravegherea primăriei locale, sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;

f) să nu schimbe

domiciliul sau reședința avută și să nu depășească limita teritorială a județului

unde se află localitatea de domiciliu (județul Ialomița), decât cu încuviințarea

serviciului de probațiune al Tribunalului Ialomița;

g) să nu frecventeze

restaurante, baruri sau discoteci;

h) să nu conducă

niciun vehicul.

S-a atras atenția

inculpatului cu privire la dispozițiile art. 86

4

C pen. privind revocarea

suspendării executăm pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a

suspendat și executarea pedepselor accesorii.

Au fost obligați

în solidar inculpații V.C., R.B., M.C. și V.G., acesta în solidar cu părțile responsabile

civilmente, la 1.500 RON către partea civilă P.V.M.

art. 264 C pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la 192 zile închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a dedus din

pedeapsă arestarea preventivă de la 31 octombrie 2011 la 10 mai 2012 și s-a constatat

pedeapsa executată.

Au fost obligați

inculpatul G.C. la 1.000 RON cheltuieli judiciare statului șt inculpatul R.B. la

500 RON cheltuieli judiciare statului.

Au fost obligați

inculpatul V.C. la 700 RON cheltuieli judiciare statului, inculpatul M.C. la 700

RON cheltuieli judiciare statului și inculpatul V.G., în solidar cu părțile responsabile

civilmente, la 700 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune

în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 585/P/2011 din 26 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție s-au dispus următoarele:

I. trimiterea

în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților:

sub aspectul săvârșirii a unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă calificată,

faptă prev de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a

trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, faptă

prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., o infracțiune

de șantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de distrugere, faptă prev. de art. 217

alin. (1) C. pen., a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în

formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C.

pen., a trei infracțiuni de violare de domiciliu în formă agravată prev. de

art. 192 alin. (2) C. pen. și a patru infracțiuni de șantaj prev. de art. 194

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit.

a) C. pen.

sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de șantaj în formă continuată prev. de

art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen., a unei infracțiuni de lipsire

de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C.

pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin.

(1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

săvârșirii infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal prev.

de art. 26 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. și a unei infracțiuni de complicitate

la șantaj prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen.

săvârșirii unei infracțiuni de șantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (1) C.

pen. și a unei infracțiuni de tentativă de omor, faptă prev. de art. 20 rap. la

art. 174 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev.

de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 26

rap. la art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. c) C. pen.

săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, faptă prev de art. 264 C.

pen.

II. trimiterea

în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

R., sub aspectul săvârșim infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208

alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicare art. 99 și următoarele

C. pen.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.

(1) - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C.

pen.

aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu în formă agravată prev.

de art. 192 alin. (2) C. pen. și de trei infracțiuni de lipsire de libertate în

mod ilegal în formă agravată prev. de 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75

lit. c) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a).

Prin încheierea

din data de 14 martie 2012, la cererea procurorului și văzând dispozițiile art.

27 și urm. C. proc. pen., Curtea de Apel București, a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei privind pe inculpații M.Ș., A.V., A.L., M.T., A.G., C.G.

și M.V., la Tribunalul București, urmând să soluționeze cauza, ca instanță de fond,

doar cu privire la inculpații R.B., V.C., M.C. V.G. și G.C.. Astfel, prin rechizitoriu

s-a reținut, în sinteză, că inculpații V.G. și M.C. au sustras dintr-un autoturism

aparținând părții vătămate P.V.M. o geantă, iar inculpații V.C. și R.B. au asigurat

paza locului prin supravegherea zonei. În privința inculpatului G.C., ofițer de

poliție judiciară, s-a reținut că, în perioada 29-30 mai 2011, i-a ajutat pe inculpații

R.B., V.C., M.C. și V.G. să scape de urmărirea penală, zădărnicind urmărirea penală

și asigurându-le folosul infracțiunii de furt calificat, fapta fund prevăzută de

art. 264 alin. (1) C. pen.

În cursul cercetării

judecătorești au fost audiați inculpații G.C., R.B. V.C., V.G., M.C., s-au depus

la dosar fișele de cazier ale inculpaților, au fost audiați martorii B.S., C.C.,

C.G.E., Z.I., și s-au depus înscrisuri în circumstanțierc privind situația inculpaților.

În urma coroborării

probelor administrate în cursul procesului penal instanța de fond a reținut următoarele:

Instituțiile statului,

respectiv Parchetul și Poliția aveau informații că inculpatul G.C. și numitul O.C.,

ambii lucrători de poliție în cadrul Poliției Municipiului Urziceni, manifestă toleranță

cu privire la comiterea de infracțiuni de către anumite persoane. Astfel, au fost

obținute autorizații privind interceptarea mai multor posturi telefonice, inclusiv

al inculpatului G.C.. S-a constatat că la data de 29 mai 2011 inculpatul M.C. l-a

sunat pe inculpatul V.G., acesta fiind împreună cu inculpații R.B. și V.C., și a

comunicat că într-un autoturism parcat pe strada unde locuiește, a observat o geantă

plină cu bani, și i-a solicitat sprijinul pentru sustragerea genții. Inculpatul

M.C. a făcut această solicitare având în vedere că numitul V.G. era minor și ar

fi scăpat mai ușor de rigorile legii în cazul în care ar fi fost prinși.

Inculpatul V.C.

a declarat: „la un moment dat V.G. a fost sunat de V. care i-a comunicat că a observat

o geantă într-un autoturism parcat pe o stradă, în orașul Urziceni și ne-a chemat

pe toți să îl ajutăm să sustragă acea geantă. Am stabilit ca eu cu R.B. să asigurăm

paza prin supravegherea locului, la o distanță de 100 metri, în timp ce V.G. împreună

cu M.C. au sustras geanta din autoturism. Arăt că V.G. este cel care a spart geamul

autoturismului cu o piatră. După comiterea furtului V.C. și M.C. s-au refugiat în

curtea lui M.C.".

Inculpații au

arătat că în interiorul genții au găsit mai multe acte și un portofel cu suma de

300 RON, sumă pe care au împărțit-o în mod egal, iar documentele și portofelul au

rămas în posesia inculpatului V.C.. Portofelul a fost găsit cu ocazia percheziției

domiciliare și restituit părții vătămate.

Partea vătămată

s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului

suferit.

În fata judecătorului

instanței de fond, cei patru inculpați au arătat că recunosc faptele comise, că

își însușesc materialul probator administrat în faza de urmărire penală și că doresc

să fie judecați potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 320

1

C.

proc. pen.

În aceste condiții,

instanța de fond a apreciat că, în drept:

- fapta inculpatului

M.C., care, în data de 29 mai 2011, împreună cu inculpatul V.G. și ajutați de inculpații

V.C. și R.B., a sustras, prin efracție, din autoturismul părții vătămate P.V.M.,

parcat într-un loc public, o geantă ce conținea mai multe bunuri și o sumă de bani,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de

art. 208 alin. (1) - 20 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c), art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

- fapta inculpatului

V.G., care, în data de 29 mai 2011, împreună cu inculpatul M.C. și ajutați de inculpații

V.C. și R.B., a sustras, prin efracție, din autoturismul părții vătămate P.V.M.,

parcat într-un loc public, o geantă ce conținea mai multe bunuri și o sumă de bani,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de

art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art.

99 și următoarele C. pen. și art. 320 C. proc. pen.

- fapta inculpatului

V.C., care, în data de 29 mai 2011, i-a sprijinit pe inculpații V.G. și M.C., să

sustragă, prin efracție, din autoturismul părții vătămate P.V.M., parcat într-un

loc public, o geantă ce conținea mai multe bunuri și o sumă de bani, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prev.

de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. c) C. pen. și art. 320 C. proc. pen.

- fapta inculpatului

R.B., care, în data de 29 mai 2011, i-a sprijinit pe inculpații V.G. și M.C., să

sustragă, prin efracție, din autoturismul părții vătămate P.V.M., parcat într-un

loc public, o geantă ce conținea mai multe bunuri și o sumă de bani, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prev.

de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 320 C. proc.

pen.

Cu privire la

situația juridică a inculpaților s-a reținut starea de recidivă astfel: pentru inculpatul

V.C. se va face aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în raport de sentința penală

nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, pentru inculpatul R.B. se va

face aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., din fișa de cazier a acestuia rezultând

multiplele sale condamnări, iar pentru inculpând M.C. se va face aplicarea art.

37 lit. b) C. pen.

La stabilirea

pedepselor aplicate inculpaților, au fost avute în vedere criteriile de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., circumstanțele reale în care a fost comis furtul,

gravitatea și pericolul social al faptei, circumstanțele personale ale inculpaților

(care sunt cunoscuți cu antecedente penale, pentru ei comiterea de infracțiuni fiind

ceva, practic, obișnuit). S-a reținut și faptul că au solicitat aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., ceea ce duce la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă stabilite

de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților. Deși, cu excepția

inculpatului minor, au suferit numeroase condamnări, unele tot pentru fapte de fort,

inculpații nu au înțeles să respecte normele de conviețuire, să nu mai comită alte

infracțiuni. "Chiar și inculpatul minor, deși nu este recidivist în sensul

legii penale având în vedere vârsta sa, s-a reținut că este cunoscut ca o persoană

care a mai comis fapte antisociale, aspect ce rezultă și din referatul întocmit

de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița. În privința inculpatului

minor V.G., s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea sub

supraveghere a executării, iar măsurile pe care inculpatul va fi obligat să le respecte

sunt de natură să ajute la reeducarea acestuia, și la înțelegerea faptului că trebuie

să respecte normele de conviețuire socială. Este adevărat că inculpatul, deși minor,

a mai comis fapte antisociale, dar totuși s-a apreciat că poate beneficia de clemență

pentru a î se acorda o șansă în vederea reeducării, fără să execute pedeapsa în

regim de detenție, iar dacă nu va înțelege clemența de care beneficiază, există

riscul ca în situația în care va comite alte fapte infracționale, să execute și

pedeapsa stabilită în cauza de fată.

Referitor la faptele

pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.C., instanța de fond a reținut

următoarele:

Numitul C.C.,

tatăl inculpatului V.C. și unchi al celorlalți trei inculpați, cu ocazia audierilor

a declarat următoarele: „În data de 29 mai 2011 participam la o pomană a părinților

mei, organizată la fratele meu mai mic, V.I., împreună cu familia mea. La terminarea

acesteia am revenit acasă, ocazie cu care am constatat că eram așteptat de comisarul

de politie G.C. care m-a informat că pe strada din Municipiul Urziceni, fusese spart

un autoturism din care fusese furată o geantă. Totodată mi-a spus că știe că autorul

este nepotul meu V. și mi-a cerut său returnez geanta sustrasă și conținutul acesteia,

urmând ca în schimb să nu ia nici un fel de măsuri față de V. și

ceilalți autori ai furtului. Am fost de

acord și, în urma celor discutate, m-am dus la locul unde fusese organizată pomana

și se aflau toți cei din familia mea și I-am întrebat pe V. dacă el comisese furtul

și ce complici a avut. V. a recunoscut că a participat la furt, precum și faptul

că, împreună cu el, au mai participat și fiul meu V.C. zis P., nepoții mei R.B.

și V.G. zis R.. Le-am repetat ceea ce-mi spusese G.C. că dacă îi înapoiază geanta

vor scăpa nepedepsiți iar ei au fost de acord, R. și cu V. spunăndu-mi că vor înapoia

geanta. După discuție l-am contactat telefonic pe G.C. și i-am spus că geanta va

fi aruncată în curtea poliției, lucru pe care acesta l-a acceptat".

S-a reținut că

inculpatul G.C. nu a recunoscut că ar fi zădărnicit urmărirea penală prin ascunderea

identității autorilor furtului din data de 29 mai 2011, comis din autoturismul părții

vătămate P.V.M., și a negat - de asemenea - că ar fi ajuns la o înțelegere cu inculpatul

C.C. în sensul înregistrării cauzei în evidenta dosarelor cu autor necunoscut, afirmând

că: „La un moment ulterior am găsit în spatele sediului poliției o geantă. Nu m-am

atins de ea, dar presupuneam că ar avea legătură cu furtul comis înainte cu câteva

zile din autoturismul menționat și că ar putea fi purtătoare de urme, l-am chemat

pe ofițerul de caz și pe criminalist (...) de aici s-a ocupat B.S. și cu criminalistul”.

În opinia instanței

de fond, apărările inculpatului G.C. sunt infirmate de conținutul unei înregistrări

telefonice dintre acesta și numitul C.C. Din această convorbire rezultă că numitul

C.C. îi cere inculpatului G.C. să înregistreze dosarul la „autori necunoscuți"

pentru a arunca geanta sustrasă din mașină în curtea poliției. Și martorul B.S.,

subinspector de politie și subaltern al inculpatului G.C., a arătat că a fost chemat

în data de 30 mai 2011 de către inculpat, acesta era șeful Biroului de Investigații

Criminale din cadrul Poliției municipiului Urziceni, care i-a înmânat o geantă,

fapt ce a avut loc în biroul inculpatului, spunându-i că a găsit-o în curtea poliției

și că este posibil să aibă legătură cu furtul din data de 29 mai 2011. Deși inculpatul

G.C. a declarat că după ce a găsit geanta în curtea poliției, însoțit de lucrătorii

de poliție B.S. și C.G.E. s-au deplasat la locul unde era geanta, numitul B.S. a

declarat că inculpatul i-a dat geanta în biroul său (biroul inculpatului).

Verificările efectuate

în cauză au relevat că deși M.C. era principalul suspect al săvârșirii infracțiunii

de furt, încă de la momentul comiterii acestuia, inculpatul G.C., deși avea obligații

de serviciu, nu a făcut niciun demers în vederea stabilirii situației de fapt și

aflării adevărului, a identificării autorilor infracțiunii de furt, rnculpatul depunând

eforturi în vederea zădărnicirii urmăririi penale.

Deși din raportul

de eveniment atașat la dosarul cauzei, precum și din declarația martorului Z.I.,

lucrător de politie care a relatat că i-a comunicat inculpatului G.C. că există

martori oculari care l-au văzut pe numitul M.C. sustrăgând din autoturism o geantă,

rezultau indicii temeinice cu privire la autorii furtului, inculpatul G.C. nu a

luat măsurile legale pentru a se face cercetările ce se impuneau, dosarul fiind

trecut la „fapte cu autor necunoscut". Cercetările au fost reluate în cauză

număr după intervenția controalelor realizate, respectiv în luna octombrie 2011,

când s-au constatat și neregulile arătate mai sus.

În opinia instanței

de fond, faptul că numitul C.C. făcea parte din rețeaua informativă a inculpatului

G.C. nu constituie un argument care să justifice săvârșirea de infracțiuni de către

lucrătorul de poliție. Este greu de crezut că făptuitorii furtului ar fi aruncat

geanta sustrasă în curtea poliției dacă nu ar fi avut convingerea că vor scăpa de

rigorile legii penale. Acest gest al lor de a arunca geanta în curtea poliției,

își găsește rațiunea doar în situația în care aveau asigurări că vor avea o anumită

protecție pentru a scăpa de legea penală.

În privința inculpatului

G.C., instanța de fond a reținut și contradicțiile din declarațiile date de acesta,

contradicții care nu se explică decât prin încercarea acestuia de a ascunde adevărul,

iar motivațiile sale pentru aceste contradicții nu își găsesc un suport logic.

În consecință,

în urma coroborării probelor, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului

G.C., ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției Municipiului Urziceni care,

în perioada 29-30 mai 2011, i-a ajutat pe numiții M.C., V.G., R.B. și V.C. să scape

de urmărirea penală prin zădărnicirea acesteia și asigurându-le folosul infracțiunii

de furt calificat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare

a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.

La stabilirea

pedepsei inculpatului au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen., gravitatea faptei comise, circumstanțele în care a fost comisă,

dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale,

are o activitate îndelungată în poliție, nu a fost sancționat pe linie disciplinară.

În opinia judecătorului instanței de fond, nu poate fi trecut cu vederea și aspectul

că inculpatul nu a urmărit .strict un interes personal, nu a avut niciun avantaj

din comiterea faptei, fapta fiind comisă cu scopul recuperării bunurilor părții

vătămate. La fel de adevărat, a arătat instanța de fond, este și faptul că inculpatul

nu trebuia să procedeze în acest mod, iar informațiile pe care le avea puteau și

trebuiau ti folosite pentru tragerea la răspundere a făptuitorilor furtului. În

aceste condiții, instanța de fond, în final, a apreciat că aplicarea unei pedepse

de 192 zile închisoare, egală cu durata arestării preventive, este suficientă, ținând

cont de scopul pedepsei, așa cum este stabilit de art. 52 C. pen., atât ca măsură

de reeducare, cât și ca măsură de constrângere.

Împotriva sentinței

au declarat recurs Ministerul Public și inculpații V.C., R.B., G.C., V.G. și M.C.

În recursurile

lor, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., inculpații V.C., R.B., V.G. și M.C. au depus numai înscrisuri în circumstanțiere

și au criticat sentința atacată cu privire la individualizarea pedepselor, apreciate

ca fiind prea severe în raport cu gravitatea faptei și datele care caracterizează

persoana lor (astfel cum s-a menționat în încheierea de ședință din data de 21 mai

2013).

Recurentul-inculpat

G.C. a fost de acord să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs și a solicitat

administrarea unor probe, asupra acestei cereri instanța pronunțându-se prin încheierea

din 21 mai 2013. În motivele scrise de recurs, dezvoltate cu ocazia dezbaterilor

astfel cum sunt consemnate în încheierea din data de 21 mai 2013, s-a solicitat,

in principal, casarea sentinței și achitarea inculpatului in baza art 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu exista); în subsidiar, s-a solicitat casarea

sentinței și achitarea in baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (faptei îi

lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii", respectiv fapta

nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege). Recurentul-inculpat a reiterat

argumentele și apărările expuse la instanța de fond, susținând - în sinteză - următoarele:

- instanța de

fond a reținut o situație de fapt greșita, in urma administrării unui probatoriu

incomplet, in realitate evenimentele desfăsurându-se astfel cum declară inculpatul

G.C., singurul care - in mod constant - arată ce s-a întâmplat in mod real și ale

cărui declarații sunt singurele care se coroborează cu ansamblul probelor administrate;

- demersurile

sale au reprezentat manevre tactice pentru a acoperi pe martorul sub identitate

protejata, care nu putea fi in mod direct folosit m ancheta de teama urmărilor ce

s-ar fi putut produce;

- avea de gestionat

o situație delicata având in vedere, pe de o parte, interesul anchetei și, pe de

alta parte, protejarea persoanei care furnizase informații cu privire la furt, dar

care -prin faptul ca era vecin cu autorul faptei - putea face obiectul unei răzbunări

din partea acestuia care era cunoscut cu astfel de manifestări violente;

- înregistrarea

dosarelor penale in evidentele politiei se efectuează in temeiul unor documente

de uz intern întocmite de lucratorul de politic căruia i se repartizează dosarul

(in cauza de lata martorul B.S.) și a rezoluției înscrise pe documentul de sesizare

(plângerea persoanei vătămate, in speța) de către comandatul unității de poliue.

Aceasta procedura este conforma cu prevederile Ordinului comun nr. 178/2009 al Ministerului

Administrației și Internelor și 1094/C din 14 august 2009 Înalta Curte de

Casație și Justiție privind înregistrarea și evidenta cauzelor penale cu autori

neidentificati;

- el a participat

și la cercetarea la fata locului efectuata in urma sesizării primite în 29 mai 2011

cu privire la furtul din autoturism, a efectuat demersuri pentru identificarea rapida

a persoanei sau persoanelor responsabile cu producerea faptei și recuperarea prejudiciului;

- ulterior repartizăm

dosarului, nu a efectuat niciun demers in vederea împiedicării lucratorului de politie

de a duce la bun sfârșit activitatea de descoperite și tragere la răspundere a persoanelor

responsabile de săvârșirea faptei (declarația martorului B.S.);

- din probele

dosarului nu rezulta niciun element din care sa se poată trage concluzia ca ar fi

făcut vreo înțelegere cu inculpații, prezumtiv autori ai furtului, m vederea ajutorării

de către acesta pentru a nu fi trași la răspundere; de asemenea, nu exista dovezi

nici cu privire la existenta vreunui ajutor in vederea asigurării folosului infracțiunii

de furt, respectiv a sumei de 300 de RON care se găsea in portofelul părții vătămate.

- a respectat

și ordinul nr. 10/121 din 20 ianuarie 2011, și precizările acestuia;

- fapta nu a fost

săvârșita cu vinovăția cerută de lege; astfel, latura subiectiva a infracțiunii

de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., presupune vinovăția sub

forma intenției, directe ori indirecta. Fapta celui ce favorizează pe infractor

constituie o piedică reala în realizarea scopului legii penale: lupta împotriva

infracțiunilor, cu aspectul său represiv și preventiv. Or, el nu a acționat cu intenție

directa ori indirecta, in mod clar nu a urmărit zădărnicirea urmăririi penale,

și nici nu a acceptat aceasta posibilitate. Cum vinovăția, in general, se stabilește

ex re, având in vedere același argumente de mai sus, este evident ca nu a săvârșit

infracțiunea cu intenție și, astfel cum afirma chiar instanța de fond, acesta nu

a urmărit un interes personal, nu a avut niciun avantaj din comiterea faptei, fapta

fiind comisă cu scopul recuperării bunurilor părții vătămate.

În recursul declarat

de Ministerul Public, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen., sentința atacată este criticată sub următoarele

aspecte:

fond a aplicat inculpatului G.C. o pedeapsă de 192 de zile de închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., pedeapsă „care sa corespundă cu durata

arestării preventive", constatând totodată că pedeapsa a fost executată după

deducerea prevenției. Pentru a corespunde criteriului instituit chiar de instanța

de fond, inculpatului trebuia să i se aplice o pedeapsă de 193 de zile de închisoare

egală cu durata prevenției de la 31 octombrie 2011 la 10 mai 2012;

pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.C. atrage anularea suspendării

sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prm sentința penală

nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin nerecurare,

infracțiunea (29 mai 2011) fiind săvârșită și descoperită anterior pronunțării hotărârii

prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere (02 august 2011) și totodată i

s-a aplicat pedeapsa închisorii. De asemenea, infracțiunea pentru care a fost condamnat

prin prezenta hotărâre reprezintă și al doilea termen al recidivei postcondamnatorii

față de pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 274 din 04

decembrie 2009 a Judecătoriei Urziceni, rămasă definitivă la 23 octombrie 2010.

Astfel, instanța de fond trebuia să dea eficientă conținutul recursului in interesul

legii nr. 42 din 2008, să anuleze suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante

de 1 an și 6 luni închisoare, în temeiul art. 865 alin. (1) C. pen. rap. la

art. 85 alin. (1) din același cod, să procedeze la contopirea pedepsei de 1 an și

6 luni aplicată prin sentința penală nr. 261 din 02 august 2011 a Judecătoriei Urziceni,

definitivă prin nerecurare, eu actuala pedeapsă în temeiul art. 33 lit. a) - 34

lit. b) C. pen. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., pedeapsa

ce a rezultat în urma contopirii trebuia la rândul ei contopită cu pedeapsa de 1

an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 274 din 04 decembrie 2009, primul

termen al recidivei postcondamnatorii, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 36

alin. (3) din același cod să deducă detenția preventivă de la 28 ianuarie 2009 la

17 iunie 2009, precum și detenția preventivă din prezenta cauză;

cazier a inculpatului M.C. și din conținutul sentinței penale nr. 274 din 04

decembrie 2009 a Judecătoriei Urziceni (dosarul instanței de fond), rămasă definitivă

la 02 decembrie 2009, reiese faptul că actuala infracțiune a fost săvârșită în termenul

de încercare de 5 ani al unei suspendări sub supraveghere a pedepsei rezultante

de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penala menționată. Cele două pedepse

de 2 ani închisoare aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) și

(2) C. pen. constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii. Astfel trebuia

reținută și starea de agravare a recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37

lit. a) C. pen. și, totodată, trebuia să se dea eficientă și dispozițiilor art.

86

4

alin. (1) din același cod privind revocarea beneficiului suspendării

executării pedepsei sub supraveghere;

privește pe inculpatul minor la data faptelor V.G., instanța de fond s-a orientat

spre un regim sancționator mai blând, dând eficiență dispozițiilor art. 110 C.

pen., în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, impunând

totodată pe durata termenului de încercare măsurile de supraveghere și obligațiile

prevăzute de art. 86

3

din același cod. Este de observat astfel că temeiul

juridic care permite suspendarea executării pedepsei și stabilirea termenului de

încercare pentru pedeapsa cu închisoarea aplicată minorilor este art. 110 C.

pen. și nu art. 86

1

din același cod cum greșit a indicat instanța, de

asemenea temeiul impunerii măsurilor de supraveghe și obligațiilor prevăzute de

art. 86

3

din C. pen. este art. 110

1

din același cod. Dincolo

de aceste aprecieri de ordin mai mult formal, s-a apreciat că este excesivă impunerea

obligațiilor prev. de art. 86

3

alin. (3) lit. c) și d) C. pen., interdicția

de a frecventa restaurante, baruri sau discoteci și cea de a conduce orice tip de

vehicul, fiind o ingerință nejustificată în viața socială a inculpatului, infracțiunea

pentru care a fost condamnat, cea de furt calificat, nefiind rezultatul unor asemenea

activități.

Asupra recursurilor

declarate în prezenta cauză penală:

Înalta Curte apreciară

întemeiate criticile Ministerului Public pentru următoarele motive:

1) deși reprezentantul

Ministerului Public care a participat la dezbateri în cursul judecății în primă

instanță (Curtea de Apel București) a solicitat aplicarea dispozițiilor legale referitoare

la consecințele juridice ale datelor relevate de cazierul judiciar pentru unu dintre

inculpați (contopirea unor pedepse, revocarea sau anularea, după caz, a liberării

condiționate/suspendării, etc. executării unor pedepse aplicate prin condamnările

anterioare), instanța de fond nu a procedat la examinarea integrală și, după caz,

la aplicarea respectivelor dispoziții legale, toate de natură să atragă, în principiu,

agravarea sancțiunilor penale.

În motivele scrise

de recurs, procurorul a invocat nelegalitatea soluției instanței de fond cu privire

la neaplicarea respectivelor dispoziții numai pentru inculpații V.C. și M.C. (pct.

2 și 3).

Având în vedere

că sentința din prezenta cauză este una dintre cele prevăzute de art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., că instanța de fond nu a examinat efectiv și integral cererile

procurorului cu privire la consecințele juridice ale datelor rezultate din fișele

de cazier și că nu se poate extinde recursul procurorului în defavoarea altor inculpau

(art. 385

7

C. proc. pen.) și, respectiv, principiul relevat de decizia

nr. 70/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului

în interesul legii (în sinteză, printxe altele, al necesitățu respectării dublului

grad de jurisdicție și exercitării controlului judiciar asupra sentinței pronunțate),

se va admite recursul Ministerului Public și se va dispune rejudecarea cauzei, cu

referire la aplicarea dispozițiilor legale care rezultă din situațiile antecedentelor

penale ale inculpaților V.C. și M.C., cu precizarea că în motivele scrise de recurs

ale procurorului nu s-a criticat și individualizarea pedepselor aplicate inculpaților

de instanța de fond.

Este întemeiată

și critica procurorului referitoare la situația inculpatului V.G.; instanța de fond

a stabilit în mod neîntemeiat, ca obligații ce urmează a fi respectate pe durata

termenului de încercare, cele prevăzute de art. 86 alin. (3) C. pen., lit. c), d)

și e) din C. pen., impunerea acestora nefiind justificată nici de natura faptei

pentru care a fost condamnat, nici de împrejurările săvârșirii faptei și nici de

datele personale care caracterizează inculpatul.

De asemenea, este

întemeiată și critica procurorului referitoare la greșita calculare a numărului

de zile în care inculpatul G.C. a fost privat de libertate ca urmare a măsurilor

preventive, acesta fund de 193 zile (31 octombrie 2011-10 mai 2012), iar nu de 192

de zile, numărul de zile fiind durata pedepsei la care inculpatul a fost condamnat

în primă instanță.

Recurenții inculpați

V.C., R.B., V.G. și M.C. au criticat sentința, așa cum s-a menționat, numai cu privire

la individualizarea pedepselor aplicate de instanța de fond (caz de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.), apreciate ca fund prea severe în

raport cu gravitatea faptei și datele care caracterizează persoana lor.

Critica acestor

recurerip-inculpafi cit privire la individua/irairea pedepselor este neîntemeiată

pentru următoarele motive:

Potrivit art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevedenle art. 72 C. pen. sau

în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabilește

criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se

ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate

în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de

persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Pentru infracțiunea

care a constituit temei al condamnării, dar și în raport cu felul participației

penale, legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani; având în vedere aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., limitele au fost reduse

de la 2 la 10 ani închisoare. Prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72

C. pen., pedepsele aplicate sunt situate către limita minimă, depășind cu puțin

această limită minimă, în cazul inculpatului V.G. fiind avute în vedere și dispozițiile

art. 99 și 109 C. pen.

Având în vedere

că legalitatea aplicării dispozițiilor referitoare la inculpații V.G., V.C., și

M.C., astfel cum au fost invocate în recursul procurorului, îi interesează sub aspect

procesual și pe aceștia, se vor admite, numai în aceste limite, și recursurile lor.

Înalta Curte apreciază

ca recursul inculpatului G.C. este neîntemeiat pentru următoare le motive:

Așa cum s-a menționat,

recurentul-inculpat G.C. a reiterat argumentele și apărările expuse la instanța

de fond, înscrisurile depuse în recurs nefiind de natură să influențeze situația

de fapt și vinovăția acestuia astfel cum au fost reținute de prima instanță.

Înalta Curte constată,

în primul rând, că situația de fapt a fost stabilită, printre alte probe, chiar

prin declarațiile de recunoaștere necondiționată și integrală a faptelor expuse

în rechizitoriu de către comculpații V.C., R.B., V.G. și M.C., care au înțeles sa

uzeze de procedura de judecată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

În al doilea rând, se constată că situația de fapt relatată de acești 4 coinculpați

se coroborează cu restul probatoriului administrat, printre care declarațiile numiților

C.C., B.S., Zamtirescu Ion și convorbirea telefonică menționară anterior. Modalitatea

de acțiune profesională pentru care a optat inculpatul G.C. (ofițer de poliție),

în contextul necesității cercetării faptei de furt, astfel cum s-a arătat anterior,

este contrară dispozițiilor procedurale care reglementează cercetarea penală efectuată

de organele de poliție, inclusiv dispozițiilor legale din actele normative interne

depuse de inculpat la dosar (ordinul comun al ministrului de interne și procurorului

general, respectiv, normele metodologice privind înregistrarea și evidența cauzelor

penale cu autori neidentificați și modul de lucru în aceste cauze - din motivele

scrise de recurs) și, totodată, realizează toate elementele constitutive ale înfracpunii

pentru care acesta a fost condamnat (art. 264 C. pen.), Înalta Curte însușindu-și

toate argumentele de fapt și de drept expuse în sentința atacată, apreciind că nu

este necesară reluarea acestora.

Recurentul inculpat,

a solicitat achitarea atât pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există"),

cât și pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. („faptei îi lipsește unul dintre

elementele constitutive ale infracțiunii'', respectiv, vinovăția cerută de lege).

Cele două temeiuri,

chiar în ipoteza subsidiarității, sunt în contradicție deoarece cel prevăzut de

art. 10 lit. a) C. proc. pen. presupune că fapta pentru care inculpatul a fost trimis

în judecată nu există în materialitatea ci, iar cel prevăzut de ar. 10 lit. d)

C. proc. pen. presupune că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată

există în materialitatea ei, a fost săvârșită de acesta însă ii lipsește unul dintre

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. (intenția).

Or, așa cum s-a

arătat, probatoriul administrat probează dincolo de orice îndoială rezonabilă că

fapta pentru care inculpatul G.C. a fost trimis în judecată și condamnat în primă

instanță există în materialitatea ei, că a fost săvârșită de acesta, dar și că vinovăția

este cea prevăzută de lege (intenția); așa cum s-a arătat în doctrină și s-a statuat

în junsprudență, elementul subiectiv (intenția - în prezenta cauză penală) rezultă

„ex re", adică este relevată de modul de acțiune al făptuitorului.

Din această perspectivă,

modul de acțiune al inculpatului - astfel cum rezultă din probatoriul administrat

- relevă, de asemenea dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta a urmărit

îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, înlăturarea posibilității identificării

și tragerii la răspundere penală a autorilor infracțiunii de furt (a infractorilor).

În acest context, apar ca vădit neîntemeiate apărările recurentului-inculpat în

sensul că demersurile sale au fost legale, că acestea ar fi reprezentat „manevre

tactice pentru a acoperi pe martorul sub identitate protejată", că a „gestionat

o situație delicată", etc. (motive scrise de recurs).

În consecință,

Înalta Curte constată neîntemeiată critica recurentului-inculpat în sensul că ar

exista o gravă eroare în stabilirea situației de fapt care, de altfel, ar însemna

(în condițiile ait.385

9

pct. 18 C. proc. pen.) o greșită examinare a

probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când

în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act/înscris ar demonstra

existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese

contrariul; în ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie „gravă" s-a statuat

că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai

acele erori care au influențat soluția procesului.

Față de cele arătate,

în conformitate cu ait.385

15

pct. 2 lit. c), lit. d) și pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., precum și cu art. 192 alin. (3) și, respectiv, alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații V.G.,

V.C., și M.C. împotriva sentinței penale nr. 484/F din 29 noiembrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a II- a penală, privind și pe inculpatul G.C.,

Casează sentința

atacată după cum urmează:

- majorează pedeapsa

aplicată inculpatului G.C. de la 192 zile închisoare la 193 zile închisoare și constată

executată pedeapsa;

- dispune rejudecarea

cauzei de către Curtea de Apel București sub aspectul aplicării dispozițiilor legale

care rezultă din situațiile antecedentelor penale ale inculpaților V.C. și M.C.;

- înlătură, în

ce-l privește pe inculpatul V.G., obligațiile prevăzute de art. 86

3

alin. (3) C. pen., respectiv, lit. c), d) și e).

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații R.B. și G.C. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurenții

inculpați R.B. și G.C. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu ele cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pană la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate de soluționarea recursului declarat ele Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite

apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații V.G. , V.C., și M.C. în sumă

de câte 400 RON se vor plăti din fondul Ministerului Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 14 iunie 2013.