ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2559/2013

Asupra recursului de

față;

Prin Ordonanța nr. 2141/P/2011 din 27 martin

2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus în temeiul art.

228 alin. (4), (6) raportat la art. 10 lit. a), d) C. proc. pen., art. 209

alin. (3), (4), art. 28

1

pct. 1 lit. b) și art. 35 din același cod,

neînceperea urmăririi penale față de:

- executorul

judecătoresc C.I.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

dispozițiile art. 246, art. 288, art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a)

din același cod;

- prim-procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, T.R., executorul judecătoresc

C.I.I. și față de avocatul R.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute dispozițiile art. 25 C. pen. raportat la art 174.C. pen.;

- G.T. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 din același cod.

S-a dispus

disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în vederea continuării

cercetărilor față de numiții G.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de dispozițiile art. 194, art. 289, art. 291, art. 193, art. 220 și

art. 217 C. pen. și D.V., T.V., I.S. și A.I., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen.

Împotriva rezoluției

petentul F.V. a formulat plângere și prin rezoluția nr. 1333/II/2/2012 din 15

mai 2012 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

a respins ca neîntemeiată plângerea acestuia.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petentul și prin Sentința penală nr. 13/A din 14

ianuarie 2013 Cartea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul F.V., împotriva Rezoluției nr.

2141/P/2011 din 27 martie 2012 dată de Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București.

S-a reținut că în mod

corect s-a dispus în cauză o soluție de netrimitere în judecată, având în

vedere că din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei nu au rezultat

indicii cu privire la existența faptelor invocate de petenta ca fiind săvârșite

în dauna sa.

S-a constatat că în

cauză au fost efectuate suficiente acte premergătoare, iar procurorul a

analizat în detaliu fiecare mijloc de probă, arătând motivele pentru care a

ajuns la concluzia dispusă prin soluție.

Împotriva sentinței

penale nr. 13/F din 14 ianuarie 2013, la data de 17 ianuarie 2013, petentul

F.V. a formulat recurs și a solicitat, în esență, admiterea recursului și

admiterea plângerii, apreciind că rezoluția dată este nelegală și netemeinică,

arătând că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, iar organele de cercetare

penală nu au aflat adevărul. De asemenea a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor Art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010

care modifică dispozițiile art 278

1

C. proc. pen. în raport de

dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 11, art. 16 alin. (1) art. 20, art. 21,

art. 24 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (2), art. 129 și art. 148 din

Constituția României.

Recursul este

inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse  modificări de natură să contribuie la accelerarea

soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și înlăturarea unor căi de

atac, cum este și cazul recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în

procedura reglementată de disp. art. 278

1

din C. proc. pen.

(plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată).

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., modificat prin

dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea formulată împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Dispozițiile art.

XXIV din Legea nr. 202/2010 (dispoziții tranzitorii) prevăd că numai în

situația în care hotărârile au fost pronunțate în cauzele penale înainte de

intrarea în vigoare a legii, acestea rămân supuse căilor de atac, motivelor și

termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Se constată că

sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 14 ianuarie 2013, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel că devin aplicabile disp. art.

278

1

alin. (10) din ' C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile

pronunțate de judecător în procedura prevăzută de disp. art. 278

1

C.

proc. pen., este definitivă.

Întrucât petentul a

formulat o cale de atac neprevăzută de lege, Înalta Curte de Casație și

Justiție nu va mai analiza excepția de neconstituționalitate invocată și va

respinge ca inadmisibil recursul în conformitate cu disp. art. 385

15

pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., iar în temeiul art. 192 alin. (2) din C.

proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul F.V. împotriva Sentinței penale nr.

13/F din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 03 septembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN