ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2544/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 august 2013 pronunțată în Dosarul nr. 6588/121/2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, cererea prin care inculpatul R.M.  a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara și conform art. 300

2

cu referire la art. 160

b

C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, pe care a menținut-o.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 305 din 04 iulie 2013, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul R.M. la pedeapsa cea mai grea de la 10 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 20 iunie 2012 la zi.

A fost obligat inculpatul R.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.M.A. SRL Galați la plata următoarelor despăgubiri:

- 293.728,72 RON către partea civilă SC C. SRL Baia Mare;

- 557.661,41 RON către partea civilă SC S.B. România SRL București;

- 40.362 RON către partea civilă SC T.T. SRL Craiova;

- echivalentul în RON a sumei de 39.534, 48 euro către partea civilă SC M.S.Z.G.O Polonia;

- 104.719 RON către partea civilă SSAB E.A.B. - Suedia.

Curtea de Apel a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică, fiind luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen. și că pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se impune a fi menținută.

S-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune fiind închisoarea mai mare de 4 ani.

Datorită modului și împrejurărilor concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, a gradului ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, a valorii mari a prejudiciului cauzat și a faptului că acesta a fost produs într-o perioadă relativ scurtă de timp, s-a constatat că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Cum în cauză temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut și nici nu s-au schimbat și de la data soluționării cauzei în fond nu au apărut alte elemente favorabile inculpatului, cererea prin care acesta a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara a fost apreciată ca nefondată și a fost respinsă.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurentul-inculpat R.M., solicitând în principal casarea hotărârii și punerea sa în stare de libertate, iar în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 145 C. proc. pen., respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpatului R.M.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Aspectele de nelegalitate invocate de inculpat vizează, în realitate, temeinicia acuzațiilor, căci se face referire la lipsa unor indicii temeinice privind comiterea faptelor, în absența unei expertize, însă din mijloacele de probă deja administrate rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R. a comis faptele pentru care este cercetat.

Potrivit art. 160 alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport de prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui ca acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele pentru care inculpatul a fost condamnat de instanța de fond.

Acest pericol nu este diminuat prin circumstanțele personale favorabile invocate de inculpat constând în buna inserție socială și problemele de sănătate. Referitor la starea de sănătate, mai trebuie precizat că nu au fost invocate sau dovedite împrejurări care să reclame punerea de îndată în libertate. Potrivit dispozițiilor legale, inculpatul are dreptul la asistență medicală la locul de detenție, dar și posibilitatea ca, potrivit art. 139

1

C. proc. pen., să beneficieze inclusiv de internare sub pază în rețeaua Ministerului Sănătății.

În altă ordine de idei, se constată că temeiurile arestării preventive nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, astfel încât să se impună luarea unor măsuri alternative prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Pe de altă parte, raportat la gravitatea faptelor, complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și la faptul că împotriva inculpatului a fost pronunțată o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, chiar nedefinitivă, se constată că arestarea preventivă nu a depășit o durată rezonabilă.

Așa fiind, Înalta Curte constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac, necesară menținerea arestării preventive a inculpatului R.M.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva încheierii de ședință din 16 august 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6588/121/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 septembrie 2013.

Procesat de GGC - NN