ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2013

Deliberând asupra cauzei de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2012, contestatorul F.G.D. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2658/105/2012. Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8231/1/2013. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen. s-a susținut că lipsa contestatorului de la judecata în recurs din 13 decembrie 2012 s-a datorat situației sale medicale, întrucât deplasarea de urgență la consultul medical, intervalul de timp cuprins între această activitate și ora la care s-a judecat cauza, nu i-a permis, în mod obiectiv, să se prezinte la termen și să încunoștințeze instanța despre această imposibilitate.

Totodată, s-a susținut că apărătorul ales a lipsit de la termenul de judecată din 13 decembrie 2012 din cauza unor probleme medicale, dovedite în recurs cu înscrisuri și cu toate acestea instanța de recurs a procedat la soluționarea căii de atac atât în lipsa inculpatului, cât și a apărătorului ales, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare. Contestatorul a mai susținut că instanța de recurs trebuia să admită solicitarea apărătorului ales care a depus o cerere de amânare cu motivarea că nu se poate prezenta la proces, fiind bolnav, iar nu să desemneze un apărător din oficiu cu motivarea că a mai acordat anterior un termen pentru lipsa de apărare. A precizat că, respingând cererea de amânare a apărătorului ales și desemnând un apărător din oficiu la data judecării cauzei, instanța nu a asigurat inculpatului o apărare efectivă, menționând totodată că avocatul din oficiu nu poate avea calitatea de reprezentant al părții.

Contestatorul F.G.D. a solicitat suspendarea executării hotărârii a cărei anulare a cerut-o. Înalta Curte, din oficiu, a dispus atașarea Dosarului nr. 2658/105/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Asupra contestației în anulare de față: Examinând, potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul F.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2658/105/2012, Înalta Curte arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., pentru următoarele considerente : Prin Decizia penală nr. 4138 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2658/105/2012, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul F.G.D.

împotriva Deciziei penale nr. 116 din 14 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării recursului sau ca urmare a pronunțării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Contestația în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi.

Pentru a asigura respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive, legea a prevăzut anumite cazuri expres stabilite în care calea de atac poate fi primită și anumite particularități în privința soluționării cererii. Prin urmare, repunerea procesului în etapa anterioară pronunțării hotărârii atacate pe această cale are loc exclusiv în situația îndeplinirii condițiilor arătate. Or, în cauză aceste condiții se constată a nu fi îndeplinite. Dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs a fost în imposibilitate de prezentare și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Examinând motivele pe care se întemeiază contestația în anulare, instanța constată că, în realitate, contestatorul invocă încălcarea dispozițiilor legale privind asigurarea dreptului la apărare, în condițiile în care s-a respins cererea de amânare a judecării cauzei din motive medicale formulată de apărătorul ales, iar recursul s-a judecat cu un avocat din oficiu. În mod evident, acest motiv nu se încadrează în cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. b) C. proc. pen., expres și limitativ prev. de art. 386 C. proc. pen. Instanța precizează, totodată, că art. 386 lit. b) C. proc. pen. nu poate constitui temei al prezentei contestații în anulare față de datele particulare ale speței.

Astfel, nu are relevanță că, în cauză, contestatorul ar fi fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța de recurs despre această împrejurare din moment ce a avut angajat apărător ales care avea obligația de a veni în instanță pentru asigurarea apărării și care, în caz de imposibilitate de prezentare, trebuia să-și asigure substituirea. Concluzia se impune având în vedere că din dosarul cauzei nu rezultă că ar fi fost reziliat contractul de asistență juridică dintre avocatul ales și contestatar în timpul judecării cauzei în recurs, iar prezența contestatorului nu era obligatorie în fața instanței. Culpa apărătorului ales care nu s-a înfățișat în recurs nu poate fi de natură a deschide calea unei contestații în anulare pentru partea pe care trebuia să o reprezinte.

Față de cele expuse care conduc la respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, cererea de suspendare a executării mandatului nu poate fi analizată. Pentru considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul F.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. 2658/105/2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul F.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. 2658/105/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013. Procesat de GGC - NN