ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2013

Deliberând asupra

cauzei de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28

decembrie 2012, contestatorul F.G.D. a formulat contestație în anulare

împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2658/105/2012.

Contestația în

anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub

nr. 8231/1/2013.

În motivarea cererii,

întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen. s-a susținut că lipsa

contestatorului de la judecata în recurs din 13 decembrie 2012 s-a datorat

situației sale medicale, întrucât deplasarea de urgență la consultul medical,

intervalul de timp cuprins între această activitate și ora la care s-a judecat

cauza, nu i-a permis, în mod obiectiv, să se prezinte la termen și să încunoștințeze

instanța despre această imposibilitate.

Totodată, s-a

susținut că apărătorul ales a lipsit de la termenul de judecată din 13

decembrie 2012 din cauza unor probleme medicale, dovedite în recurs cu

înscrisuri și cu toate acestea instanța de recurs a procedat la soluționarea

căii de atac atât în lipsa inculpatului, cât și a apărătorului ales, fiindu-i

astfel încălcat dreptul la apărare.

Contestatorul a mai

susținut că instanța de recurs trebuia să admită solicitarea apărătorului ales

care a depus o cerere de amânare cu motivarea că nu se poate prezenta la

proces, fiind bolnav, iar nu să desemneze un apărător din oficiu cu motivarea

că a mai acordat anterior un termen pentru lipsa de apărare. A precizat că,

respingând cererea de amânare a apărătorului ales și desemnând un apărător din

oficiu la data judecării cauzei, instanța nu a asigurat inculpatului o apărare

efectivă, menționând totodată că avocatul din oficiu nu poate avea calitatea de

reprezentant al părții.

Contestatorul F.G.D.

a solicitat suspendarea executării hotărârii a cărei anulare a cerut-o.

Înalta Curte, din

oficiu, a dispus atașarea Dosarului nr. 2658/105/2012 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală.

Asupra contestației

în anulare de față:

Examinând, potrivit

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației

în anulare formulată de contestatorul F.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 4138

din 13 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 2658/105/2012, Înalta Curte arată că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., pentru următoarele

considerente :

Prin Decizia penală

nr. 4138 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 2658/105/2012, a fost respins, ca nefondat,

recursul declarat de contestatorul F.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 116 din

14 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Recurentul inculpat a

fost obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac ce nu poate fi exercitată decât

împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru

cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la

încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării recursului sau ca urmare a

pronunțării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă.

Contestația în

anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau

prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi.

Pentru a asigura

respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive,

legea a prevăzut anumite cazuri expres stabilite în care calea de atac poate fi

primită și anumite particularități în privința soluționării cererii.

Prin urmare,

repunerea procesului în etapa anterioară pronunțării hotărârii atacate pe

această cale are loc exclusiv în situația îndeplinirii condițiilor arătate.

Or, în cauză aceste

condiții se constată a nu fi îndeplinite.

Dispozițiile art. 386

lit. b) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se

poate face contestație în anulare când partea dovedește că la termenul la care

s-a judecat cauza de instanța de recurs a fost în imposibilitate de prezentare

și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Examinând motivele pe

care se întemeiază contestația în anulare, instanța constată că, în realitate,

contestatorul invocă încălcarea dispozițiilor legale privind asigurarea

dreptului la apărare, în condițiile în care s-a respins cererea de amânare a

judecării cauzei din motive medicale formulată de apărătorul ales, iar recursul

s-a judecat cu un avocat din oficiu.

În mod evident, acest

motiv nu se încadrează în cazul de contestație în anulare prev. de art. 386

lit. b) C. proc. pen., expres și limitativ prev. de art. 386 C. proc. pen.

Instanța precizează,

totodată, că art. 386 lit. b) C. proc. pen. nu poate constitui temei al

prezentei contestații în anulare față de datele particulare ale speței. Astfel,

nu are relevanță că, în cauză, contestatorul ar fi fost în imposibilitate de a

se prezenta și de a înștiința instanța de recurs despre această împrejurare din

moment ce a avut angajat apărător ales care avea obligația de a veni în

instanță pentru asigurarea apărării și care, în caz de imposibilitate de

prezentare, trebuia să-și asigure substituirea.

Concluzia se impune

având în vedere că din dosarul cauzei nu rezultă că ar fi fost reziliat

contractul de asistență juridică dintre avocatul ales și contestatar în timpul

judecării cauzei în recurs, iar prezența contestatorului nu era obligatorie în

fața instanței. Culpa apărătorului ales care nu s-a înfățișat în recurs nu

poate fi de natură a deschide calea unei contestații în anulare pentru partea

pe care trebuia să o reprezinte.

Față de cele expuse

care conduc la respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, cererea

de suspendare a executării mandatului nu poate fi analizată.

Pentru considerentele

expuse, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul F.G.D.

împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. 2658/105/2012.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 250 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul F.G.D.

împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. 2658/105/2012.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 iunie 2013.

Procesat

de GGC - NN