ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 20/2013, Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 39 C. proc. pen., a admis excepția de necompetență teritorială, iar în baza dispozițiilor art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 49 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii de reabilitare formulată de condamnatul P.T.N. în favoarea Tribunalului Militar Cluj. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat, în fond, pe petentul P.T.N. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., motiv pentru care competentă să soluționeze în primă instanță cererea de reabilitare este instanța militară.
Prin Sentința penală nr. 1 din 04 februarie 2013, Tribunalul Militar Cluj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca și constatând conflictul negativ de competență a trimis cauza la instanța supremă. S-a reținut, în esență, prin raportare la Decizia nr. 83/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii potrivit căreia în cazul modificării normelor de competență, cererea de reabilitare se soluționează de instanța competentă să judece în primă instanță conform legii în vigoare la momentul introducerii unei asemenea cereri și la dispozițiile art. 26 C. proc. pen.
care stabilesc că Tribunalul Militar judecă în primă instanță infracțiunile prevăzute în art. 331 - 352 C. pen., precum și cele săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor instanțe, că Judecătoria Cluj-Napoca trebuie să judece cererea de reabilitare a condamnatului P.T.N., întrucât îi revine competența să judece în primă instanță infracțiunea de furt calificat conform dispozițiilor art. 25 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, constată că instanța competentă a soluționa cererea de reabilitarea privind pe condamnatul P. (fost Z.) T.N.
este Judecătoria Cluj-Napoca, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 494 C. proc. pen., competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul. În speță, însă, așa cum corect a reținut Tribunalul Militar Cluj competența judecării cererii de reabilitare revine Judecătoriei Cluj-Napoca care judecă în primă instanță, în condițiile art. 25 C. proc. pen., toate infracțiunile, inclusiv infracțiunea de furt calificat, faptă pentru care a fost condamnat petentul P. (fost Z.) T.N., excepție făcând infracțiunile date prin lege altor instanțe.
Chiar dacă la momentul judecării petentului pentru infracțiunea de furt calificat competența de soluționare a cauzei după calitatea persoanei aparținea, în primă instanță, conform normelor în vigoarea la acea dată, Tribunalului Militar Cluj, în prezent, în condițiile art. 26 C. proc. pen., această instanță judecă în fond doar infracțiunile prevăzute în art. 331 - 352 C. pen., precum și cele săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, motiv pentru care în raport de interpretarea dată dispozițiilor art. 494 C. proc. pen. de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 83/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, cererea de reabilitare urmează să fie judecată de Judecătoria Cluj-Napoca care potrivit legii în vigoare la momentul introducerii acestei cereri era competentă în primă instanță s-o soluționeze.
Concluzionând, instanța competentă să soluționeze cererea de reabilitare formulată de condamnatul P. (fost Z.) T.N. este, potrivit dispozițiilor art. 494 C. proc. pen. astfel cum au fost interpretate de instanța supremă, Judecătoriei Cluj-Napoca, căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul P. (fost Z.) T.N. în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, instanță căreia i se va trimite dosarul. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2013. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.