ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1582/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin încheierea din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 3105/2/2013, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata D.C.I. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 3105/2/2013, inculpata D.C.I. a solicitat punerea în libertate provizorie sub control judiciar. În motivarea cererii, inculpata a arătat că sunt îndeplinite prevederile art. 160 1 raportat la art. 160 2 C. proc. pen. și nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării inculpatei.

Prin încheierea din 14 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatei D.C.I. pe o durată de 29 zile pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la trafic de influență. În cursul lunii iulie 2012, pe fondul cercetării denunțătorului C.T., în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 7/D.P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de criminalitate Organizată și Terorism, numitul P.D.C., avocat în baroul București, a pretins de la denunțătoarea C.M. suma de 150.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București, pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre de punere în libertate a lui C.T.

Ulterior, în perioada august - octombrie 2012, avocatul P.D.C. a modificat pretenția inițială și astfel a pretins suma de 50.000 euro, susținând de această dată că are influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel București în scopul asigurării aceluiași beneficiu denunțătorului C.T. Cu toate că numita C.M. a remis avocatului P.D.C. prin intermediul numitei D.C.I. suma de 50.000 euro la termenul la care s-a judecat dosarul, care era arestat preventiv denunțătorul C.T., instanța nu a dispus punerea acestuia în libertate. În desfășurarea activității infracționale, avocatul P.D.C. a afirmat că-și va trafica influența asupra judecătorilor de la Tribunalul București pentru admiterea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, formulată în numele denunțătorului C.T.

și în schimbul acestei intervenții, a pretins suma de 13.000 euro, susținând că are posibilitatea să facă același tip de intervenție și pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel București, care urmau să judece recursul în acea cauză. Drept urmare, denunțătoarea C.M. a remis avocatului P.D.C. prin intermediul inculpatei D.C.I. suma de 13.000 euro. În contextul în care denunțătorul C.T. a fost pus în libertate de către Tribunalul București, secția a II-a penală, prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, avocatul P.D.C. a pretins suma de 80.000 euro, susținând că-și va trafica influența pe lângă magistrații de la Curtea de Apel București, care urmau să judece recursul în respectiva cauză, pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre de punere în libertate.

Deoarece denunțătoarea C.M. nu a avut posibilitatea de a da folosul pretins, avocatul P.D.C. a afirmat că va pune de la el acea sumă de 80.000 euro, pentru a o da judecătorilor de la Curtea de Apel București, pe lângă care susținea că a intervenit, iar în schimb a convenit cu denunțătoarea să-i lase ca și garanție mai multe bijuterii valoroase din aur, având aplicate diamante și ceasuri de firmă, precum și cheile și certificatul de înmatriculare ale autoturismului, în timp ce la rândul său, inculpata D.C.I. a lăsat tot ca și garanție cheile și certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca T. Cu privire la inculpata D.C.I. s-a reținut că aceasta s-a implicat activ în rolul de intermediar între inculpatul P.D.C.

și C.M., predând sumele de bani către inculpat și garantând cu propriul autoturism plata datorată pentru cumpărarea traficului de influență. De asemenea, inculpata D.C.I. i-a dat sfaturi numitei C.I. cu privire la ce trebuie să declare dacă va fi întrebată de organele judiciare, cu privire la sumele de bani date inculpatului P.D.C. Prima instanță a apreciat că cererea de liberare sub control judiciar este admisibilă în principiu, în sensul că sunt îndeplinite prevederile art. 160 2 C. proc. pen., deoarece faptele pentru care este cercetată inculpata sunt pedepsite cu închisoarea ce nu depășește 18 ani. Pe fondul cererii, prima instanță a constatat că nu este întemeiată liberarea sub control judiciar a inculpatei.

Potrivit art. 160 2 C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În cauză subzistă temeiul avut în vedere la data arestării inculpatei, arestarea a fost dispusă la data de 14 aprilie 2013, iar la data de 22 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul inculpatei.

Practic, de la rămânerea definitivă a încheierii de arestare preventivă au trecut doar 7 zile, inculpata promovând imediat cerere de liberare sub control judiciar. Nu s-a făcut dovada că în această perioadă scurtă de timp au intervenit elemente noi care să justifice punerea în libertate a inculpatei, chiar și sub control judiciar. Dacă s-ar fi apreciat că judecata în stare de libertate a inculpatei este oportună, exista posibilitatea ca, ori Curtea de Apel București, ori Înalta Curte de Casație și Justiție să dispună luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Susținerile inculpatei că în perioada de 7 zile de la rămânerea definitivă a încheierii de arestare preventivă au intervenit temeiuri noi care pot duce la lăsarea sa în libertate sub control judiciar, nu sunt întemeiate pe nicio probă, fiind simple afirmații și chiar un abuz de drept, ținând cont de durata foarte scurtă de timp, trecută de la rămânerea definitivă a încheierii de arestare preventivă. Oricum, în situația în care faptele inculpatei sunt de un pericol social ridicat, aspect ce rezultă din modalitatea de acționare și din scopul urmărit, nu se putea pune problema punerii în libertate sub control judiciar, deoarece ar exista riscul ca inculpata să încerce să influențeze administrarea probelor, având în vedere faptul că anterior aceasta i-a dat indicații martorei denunțătoare ce să spună în fața organelor judiciare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata D.C.I. Recursul declarat de inculpată nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

"în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau a inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă". Conform alin. (2) al aceluiași articol "scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune", iar potrivit alin. (8) "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se va lua măsura". Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen. "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda, în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Alin. (2) al textului de lege sus-menționat dispune că "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date, din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". În același sens sunt și dispozițiile art. 5 parag.

3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Din analiza dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că: liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței (art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen.) și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În același timp, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată, o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat. Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen. Aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, natura și modul de săvârșire a acesteia, circumstanțele reale ale cauzei și cele privind persoana inculpatului. Dispozițiile art. 160 2 alin. (2) au ca scop asigurarea normalei desfășurări, în continuare, a procesului penal. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-a solicitat și luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. Măsura arestării preventive a fost luată, reținându-se incidența cazului prevăzut de art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen. De asemenea, Înalta Curte apreciază că în cauză trebuie analizată condiția referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta inculpata dacă ar fi pusă în libertate, condiție cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și care a constituit un alt temei legal avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar nu doar prin raportare la condițiile limitativ prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. și la datele ce caracterizează persoana inculpatei, aceasta având drept scop atingerea finalităților măsurilor preventive, astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. Neîndoielnic, nu poate fi exclus de la vocația liberării provizorii inculpata care este arestat preventiv ca urmare a dispozițiilor art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen., motivele legale ce atrag netemeinicia cererii de liberare provizorie fiind reglementate de art. 160 2 alin. (1), (2) C. proc. pen. și ele neputând fi extinse și la ipoteza în care măsura detenției provizorii se fundamentează pe cazurile prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., deoarece s-ar adăuga o condiție suplimentară celor prevăzute de dispozițiile procesual penale.

Cu toate acestea, însă, pericolul concret pentru ordinea publică constituie un element de fapt în aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, impunând, în planul evaluării, a se aprecia în ce măsură trebuie acordată prevalentă protejării ordinii publice, în raport cu natura acuzațiilor aduse inculpatului, reacția care ar putea fi stârnită de punerea sa în libertate, conduita procesuală a acestuia, precum și orice alte circumstanțe reale sau personale ce pot contura un grad mai sporit sau mai puțin accentuat al pericolului concret pentru ordinea publică și, desigur, în contextul îndeplinirii scopului măsurilor preventive, astfel cum dispozițiile art. 136 C. proc. pen. statuează. În cauza de față, având în vedere anvergura activității infracționale, faza procesuală în care se află cauza, scopul instituit de dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., ținând seama și de gradul de pericol social al faptelor pentru care s-a dispus arestarea inculpatei, de împrejurările în care aceasta au fost comise, inculpata săvârșind infracțiuni extrem de grave, apreciate ca atare prin prisma valorilor sociale lezate prin comiterea ei, a tulburării create ordinii publice, prin impactul pe care infracțiuni de acest gen îl au asupra membrilor societății noastre, în contextul în care fenomenul corupției afectează profund relațiile sociale și induce un sentiment de insecuritate cetățenilor în legătură cu modul în care organele judiciare își îndeplinesc atribuțiile ce le revin, în protejarea drepturilor și libertăților lor, consacrate prin Constituție și prin lege, astfel încât se apreciază că nu se impune liberarea provizorie a inculpatei, considerând insuficiente obligațiile prevăzute de lege.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că au existat indicii că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, fiind reținut ca temei al arestării acestuia și lit. b) a art. 148 alin. (1) C. proc. pen., inculpata D.C.I. dându-i sfaturi numitei C.I. cu privire la ce trebuie să declare dacă va fi întrebată de organele judiciare, cu privire la sumele de bani date inculpatului P.D.C. Înalta Curte apreciază că la acest stadiu procesual, scopul măsurilor prevăzute astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 136 C. proc. pen. impune menținerea stării privative de libertate a inculpatei, cu atât mai mult cu cât natura și gravitatea faptelor, împrejurările în care ar fi fost comise indică existența în continuare a unei stări de pericol social pentru ordinea publică.

În urma propriului demers analitic, Înalta Curte apreciază, de asemenea că aspectele invocate în circumstanțierea persoanei inculpatului nu pot fi valorificate la acest moment procesual. Faptul că la acest moment poziția inculpatului este una de colaborare cu organele de anchetă, nu poate duce la concluzia că a nu ar mai fi primejduită ordinea publică prin punerea sa în libertate, cum nici la aceea că ar putea fi realizat scopul procesului penal printr-o măsură alternativă la detenție, respectiv cea la care face referire art. 136 alin. (2) C. proc. pen., câtă vreme pericolul de tulburare a ordinii publice este încă actual. Așadar, în mod corect, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că prevalează realizarea scopului procesului penal, ceea ce nu se poate realiza la acest moment procesual, decât prin detenția provizorie a inculpatei D.C.I.

În consecință, încheierea atacată a fost amplu motivată în raport cu toate criticile formulate de apărare, conținând argumentele privind existența indiciilor referitoare la zădărnicirea aflării adevărului, faptele imputate, pericolul concret fiind evidențiat cu argumente convingătoare și prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata D.C.I. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.C.I. împotriva încheierii din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 3105/2/2013 (1409/2013). Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 mai 2013. Procesat de GGC - NN