ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1582/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1582/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din 29 aprilie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr.

3105/2/2013, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpata D.C.I.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.

3105/2/2013, inculpata D.C.I. a solicitat punerea în libertate provizorie sub

control judiciar.

În motivarea cererii,

inculpata a arătat că sunt îndeplinite prevederile art. 160

1

raportat la art. 160

2

C. proc. pen. și nu mai subzistă temeiurile

avute în vedere la data arestării inculpatei.

Prin încheierea din

14 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a

dispus arestarea preventivă a inculpatei D.C.I. pe o durată de 29 zile pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., respectiv complicitate la trafic de influență.

În cursul lunii iulie

2012, pe fondul cercetării denunțătorului C.T., în stare de arest preventiv în

Dosarul nr. 7/D.P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

criminalitate Organizată și Terorism, numitul P.D.C., avocat în baroul

București, a pretins de la denunțătoarea C.M. suma de 150.000 euro, lăsând să

se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București,

pentru a-i determina să pronunțe o hotărâre de punere în libertate a lui C.T.

Ulterior, în perioada

august - octombrie 2012, avocatul P.D.C. a modificat pretenția inițială și

astfel a pretins suma de 50.000 euro, susținând de această dată că are

influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel București în scopul

asigurării aceluiași beneficiu denunțătorului C.T.

Cu toate că numita

C.M. a remis avocatului P.D.C. prin intermediul numitei D.C.I. suma de 50.000

euro la termenul la care s-a judecat dosarul, care era arestat preventiv

denunțătorul C.T., instanța nu a dispus punerea acestuia în libertate.

În desfășurarea

activității infracționale, avocatul P.D.C. a afirmat că-și va trafica influența

asupra judecătorilor de la Tribunalul București pentru admiterea unei cereri de

liberare provizorie sub control judiciar, formulată în numele denunțătorului

C.T. și în schimbul acestei intervenții, a pretins suma de 13.000 euro,

susținând că are posibilitatea să facă același tip de intervenție și pe lângă

judecătorii de la Curtea de Apel București, care urmau să judece recursul în

acea cauză.

Drept urmare,

denunțătoarea C.M. a remis avocatului P.D.C. prin intermediul inculpatei D.C.I.

suma de 13.000 euro.

În contextul în care

denunțătorul C.T. a fost pus în libertate de către Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, avocatul P.D.C. a pretins suma de 80.000 euro, susținând că-și va

trafica influența pe lângă magistrații de la Curtea de Apel București, care

urmau să judece recursul în respectiva cauză, pentru a-i determina să pronunțe

o hotărâre de punere în libertate.

Deoarece

denunțătoarea C.M. nu a avut posibilitatea de a da folosul pretins, avocatul

P.D.C. a afirmat că va pune de la el acea sumă de 80.000 euro, pentru a o da

judecătorilor de la Curtea de Apel București, pe lângă care susținea că a

intervenit, iar în schimb a convenit cu denunțătoarea să-i lase ca și garanție

mai multe bijuterii valoroase din aur, având aplicate diamante și ceasuri de

firmă, precum și cheile și certificatul de înmatriculare ale autoturismului, în

timp ce la rândul său, inculpata D.C.I. a lăsat tot ca și garanție cheile și

certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca T.

Cu privire la

inculpata D.C.I. s-a reținut că aceasta s-a implicat activ în rolul de

intermediar între inculpatul P.D.C. și C.M., predând sumele de bani către

inculpat și garantând cu propriul autoturism plata datorată pentru cumpărarea

traficului de influență.

De asemenea,

inculpata D.C.I. i-a dat sfaturi numitei C.I. cu privire la ce trebuie să

declare dacă va fi întrebată de organele judiciare, cu privire la sumele de

bani date inculpatului P.D.C.

Prima instanță a

apreciat că cererea de liberare sub control judiciar este admisibilă în

principiu, în sensul că sunt îndeplinite prevederile art. 160

2

C.

proc. pen., deoarece faptele pentru care este cercetată inculpata sunt

pedepsite cu închisoarea ce nu depășește 18 ani.

Pe fondul cererii,

prima instanță a constatat că nu este întemeiată liberarea sub control judiciar

a inculpatei.

Potrivit art. 160

2

C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în

cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani.

Liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În cauză subzistă

temeiul avut în vedere la data arestării inculpatei, arestarea a fost dispusă

la data de 14 aprilie 2013, iar la data de 22 aprilie 2013 Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins recursul inculpatei.

Practic, de la

rămânerea definitivă a încheierii de arestare preventivă au trecut doar 7 zile,

inculpata promovând imediat cerere de liberare sub control judiciar.

Nu s-a făcut dovada

că în această perioadă scurtă de timp au intervenit elemente noi care să

justifice punerea în libertate a inculpatei, chiar și sub control judiciar.

Dacă s-ar fi apreciat

că judecata în stare de libertate a inculpatei este oportună, exista

posibilitatea ca, ori Curtea de Apel București, ori Înalta Curte de Casație și

Justiție să dispună luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, cum

ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Susținerile

inculpatei că în perioada de 7 zile de la rămânerea definitivă a încheierii de

arestare preventivă au intervenit temeiuri noi care pot duce la lăsarea sa în

libertate sub control judiciar, nu sunt întemeiate pe nicio probă, fiind simple

afirmații și chiar un abuz de drept, ținând cont de durata foarte scurtă de

timp, trecută de la rămânerea definitivă a încheierii de arestare preventivă.

Oricum, în situația

în care faptele inculpatei sunt de un pericol social ridicat, aspect ce rezultă

din modalitatea de acționare și din scopul urmărit, nu se putea pune problema

punerii în libertate sub control judiciar, deoarece ar exista riscul ca

inculpata să încerce să influențeze administrarea probelor, având în vedere

faptul că anterior aceasta i-a dat indicații martorei denunțătoare ce să spună

în fața organelor judiciare.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpata D.C.I.

Recursul declarat de

inculpată nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. "în cauzele privitoare la

infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau a inculpatului de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre

următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea,

obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă".

Conform alin. (2) al

aceluiași articol "scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin

liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune", iar potrivit

alin. (8) "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama

de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea,

vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se va lua

măsura".

Pe de altă parte, în

conformitate cu dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

"liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda, în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani".

Alin. (2) al textului

de lege sus-menționat dispune că "liberarea provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date, din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Din analiza

dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că: liberarea provizorie sub

control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a

cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței (art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres

reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru

infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența

datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În același timp, o

condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată, o

constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.

Acordarea liberării

sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar

instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei

măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

Aprecierea cu privire

la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la

fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, natura și modul de

săvârșire a acesteia, circumstanțele reale ale cauzei și cele privind persoana

inculpatului.

Dispozițiile art. 160

2

alin. (2) au ca scop asigurarea normalei desfășurări, în continuare, a

procesului penal.

Examinând actele

dosarului, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-a solicitat și luat

măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator,

condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

Măsura arestării

preventive a fost luată, reținându-se incidența cazului prevăzut de art. 148

lit. b) și f) C. proc. pen.

De asemenea, Înalta

Curte apreciază că în cauză trebuie analizată condiția referitoare la pericolul

public pe care l-ar prezenta inculpata dacă ar fi pusă în libertate, condiție

cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și care a constituit un alt

temei legal avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar nu doar

prin raportare la condițiile limitativ prevăzute de art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen. și la datele ce caracterizează persoana inculpatei, aceasta

având drept scop atingerea finalităților măsurilor preventive, astfel după cum

acestea sunt reglementate de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Neîndoielnic, nu

poate fi exclus de la vocația liberării provizorii inculpata care este arestat

preventiv ca urmare a dispozițiilor art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.,

motivele legale ce atrag netemeinicia cererii de liberare provizorie fiind

reglementate de art. 160

2

alin. (1), (2) C. proc. pen. și ele

neputând fi extinse și la ipoteza în care măsura detenției provizorii se

fundamentează pe cazurile prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.,

deoarece s-ar adăuga o condiție suplimentară celor prevăzute de dispozițiile

procesual penale.

Cu toate acestea,

însă, pericolul concret pentru ordinea publică constituie un element de fapt în

aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, impunând, în planul

evaluării, a se aprecia în ce măsură trebuie acordată prevalentă protejării

ordinii publice, în raport cu natura acuzațiilor aduse inculpatului, reacția

care ar putea fi stârnită de punerea sa în libertate, conduita procesuală a

acestuia, precum și orice alte circumstanțe reale sau personale ce pot contura

un grad mai sporit sau mai puțin accentuat al pericolului concret pentru

ordinea publică și, desigur, în contextul îndeplinirii scopului măsurilor

preventive, astfel cum dispozițiile art. 136 C. proc. pen. statuează.

În cauza de față,

având în vedere anvergura activității infracționale, faza procesuală în care se

află cauza, scopul instituit de dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,

ținând seama și de gradul de pericol social al faptelor pentru care s-a dispus

arestarea inculpatei, de împrejurările în care aceasta au fost comise,

inculpata săvârșind infracțiuni extrem de grave, apreciate ca atare prin prisma

valorilor sociale lezate prin comiterea ei, a tulburării create ordinii

publice, prin impactul pe care infracțiuni de acest gen îl au asupra membrilor

societății noastre, în contextul în care fenomenul corupției afectează profund

relațiile sociale și induce un sentiment de insecuritate cetățenilor în

legătură cu modul în care organele judiciare își îndeplinesc atribuțiile ce le

revin, în protejarea drepturilor și libertăților lor, consacrate prin

Constituție și prin lege, astfel încât se apreciază că nu se impune liberarea

provizorie a inculpatei, considerând insuficiente obligațiile prevăzute de

lege.

De asemenea, trebuie

avut în vedere și faptul că au existat indicii că inculpata a încercat să

zădărnicească aflarea adevărului, fiind reținut ca temei al arestării acestuia

și lit. b) a art. 148 alin. (1) C. proc. pen., inculpata D.C.I. dându-i sfaturi

numitei C.I. cu privire la ce trebuie să declare dacă va fi întrebată de

organele judiciare, cu privire la sumele de bani date inculpatului P.D.C.

Înalta Curte

apreciază că la acest stadiu procesual, scopul măsurilor prevăzute astfel cum

este reglementat de dispozițiile art. 136 C. proc. pen. impune menținerea

stării privative de libertate a inculpatei, cu atât mai mult cu cât natura și

gravitatea faptelor, împrejurările în care ar fi fost comise indică existența

în continuare a unei stări de pericol social pentru ordinea publică.

În urma propriului

demers analitic, Înalta Curte apreciază, de asemenea că aspectele invocate în

circumstanțierea persoanei inculpatului nu pot fi valorificate la acest moment

procesual.

Faptul că la acest

moment poziția inculpatului este una de colaborare cu organele de anchetă, nu

poate duce la concluzia că a nu ar mai fi primejduită ordinea publică prin

punerea sa în libertate, cum nici la aceea că ar putea fi realizat scopul

procesului penal printr-o măsură alternativă la detenție, respectiv cea la care

face referire art. 136 alin. (2) C. proc. pen., câtă vreme pericolul de

tulburare a ordinii publice este încă actual.

Așadar, în mod

corect, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, apreciind că prevalează realizarea scopului

procesului penal, ceea ce nu se poate realiza la acest moment procesual, decât

prin detenția provizorie a inculpatei D.C.I.

În consecință,

încheierea atacată a fost amplu motivată în raport cu toate criticile formulate

de apărare, conținând argumentele privind existența indiciilor referitoare la

zădărnicirea aflării adevărului, faptele imputate, pericolul concret fiind

evidențiat cu argumente convingătoare și prin raportare la jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Față de

considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și

a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpata D.C.I.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata

sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata D.C.I. împotriva încheierii din 29

aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în

Dosarul nr. 3105/2/2013 (1409/2013).

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 9 mai 2013.

Procesat

de GGC - NN