ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3048/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3048/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin
încheierea din 13 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 6128/2/2013 (3031/2013),
Curtea de Apel București, secția
I p
enală,
a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata
P.C.I., ca nefondată, și a obligat inculpata la plata sumei de 500 RON cheltuieli
judiciare către stat.
Pentru a pronunța această încheiere, Curtea
a reținut că la data de 11 septembrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția
I p
enală, a fost înregistrată cererea nr.
6128/2/2013 prin care inculpata P.C.I. a solicitat liberarea provizorie sub control
judiciar, cu motivarea că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 160
2
C. proc. pen., respectiv infracțiunile reținute în sarcina
sa sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
S-a constatat că petenta inculpată P.C.I.
este cercetată pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prev. de
art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (2) din Legea
nr. 78/2000.
Petenta inculpată a fost arestată preventiv
prin încheierea de ședință din data de 14 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a II-a penală, (Dosar nr. 5658/2/2013), pentru o perioadă de 29
de zile, de la data de 14 august 2013 până la data de 11 septembrie 2013 inclusiv,
fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 28/UP din 14 august 2013 sub aspectul
săvârșirii infracțiunii menționate mai sus.
În
fapt,
s-a
reținut că, petenta l-a sprijinit pe inculpatul D.S., în activitatea sa de mituire
a unor magistrați de la Curtea de Apel București, prin obținerea lichidităților
necesare.
Conform art. 255 alin. (1) C. pen. și la
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, darea de mită reprezintă „se pedepsește
cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.", maxim ce poate fi majorat cu 2 ani,
potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Așa fiind, și în raport de textul invocat,
Curtea a apreciat că cererea este admisibilă în principiu, atâta vreme cât se face
referire la infracțiunea scop, a cărei limită de pedeapsă nu depășește 18 ani închisoare.
S-a reținut, cu toate acestea, că probatoriul
administrat până la acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea
rezonabilă (art. 68 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este
cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
Instanța de fond a subliniat că urmărirea
penală este în curs de desfășurare, cauza în care petenta este cercetată fiind una
foarte complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive
(14 august 2013) nu s-au schimbat, neintervenind elemente noi, favorabile, în ceea
ce privește poziția procesuală a inculpatei.
Curtea - procedând la analiza aspectelor
avute în vedere de dispozițiile art. 160
1
- art. 160
10
C.
proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării preventive - a constatat că instanța
de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate
dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele
prevăzute de art. 160 alin. (1) și (2) C. proc. pen., din interpretarea dispozițiilor
legale rezultând că instanța de judecată nu are o obligație de a admite în fond
cererea, ci analizând, urmează să pronunțe o soluție ce se impune potrivit aspectelor
concrete ale cauzei.
Curtea a apreciat că, în speță, deși sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C. proc.
pen., astfel cum s-a mai precizat - de admisibilitate în principiu a cererii - nu
este însă îndeplinită condiția prevăzută de art. 160
2
alin. (2) C.
proc. pen., existând riscul ca inculpata să săvârșească și alte infracțiuni, astfel
că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică.
S-a reținut că petenta, fără a fi în subordinea
administrativă a inculpatului D.S., l-a sprijinit în mod activ pe acesta în activitatea
de obținere a lichidităților, pentru ca prin intermediul inculpatei D., acesta să
mituiască magistrați de la Curtea de Apel București. Petenta și-a folosit înaltele
cunoștințe de ordin economic, aceasta fiind de altfel consultant în materie economică
a familiei S., obținând, în scurt timp, suma de 220.000 euro, pentru a fi remisă
avocatei. Nu s-a mărginit la atât, după cum rezultă din recunoașterile petentei,
dar și ale inculpatelor D. și R., inculpata păstrând permanent legătura cu acestea
și negociind suma ce urma să mai fie plătită, în vederea eliberării lui D.S.
S-a apreciat că pericolul social al făptuitoarei
este unul deosebit de ridicat, aceasta făcând, practic, orice pentru a obține punerea
în libertate a lui D.S., în contextul mult mai vast al activității infracționale
conjugate a unor magistrați, avocați, justițiabili.
Prin faptele săvârșite, inculpata a sprijinit
pe deplin situația inculpatului D.S., reușind, în acest mod, să șteargă efectiv
o pedeapsă de 7 ani închisoare, la care acesta a fost condamnat definitiv și, de
asemenea, să ajute la stingerea unor obligații civile stabilite în sarcina inculpatului,
de peste 4.000.000 euro.
S-a constatat că inculpata este trimisă
în judecată și în alt dosar, cu același inculpat - D.S. - pentru fraudarea statului
român, prin Societatea „T.".
Astfel, s-a considerat că nu se impune
- în nicio condiție - liberarea sub control judiciar a inculpatei, periculozitatea
acesteia fiind extrem de mare.
Pe de altă parte, dincolo de persona inculpatei
și predispoziția acesteia în ceea ce privește comiterea unor fapte de natură penală,
starea de arest preventiv a inculpatei are ca scop asigurarea tuturor garanțiilor
cu privire la buna desfășurare a procesului penal în viitor.
Or, Curtea a reținut că inculpata nu a
prezentat niciun fel de garanție în ceea ce privește conduita sa ireproșabilă, existând
riscul comiterii unor fapte de natură penală, cu în râurire în înfăptuirea actului
de justiție.
În
opinia instanței de fond, sinceritatea inculpatei nu constituie
o garanție, această sinceritate nefiind un merit al acesteia, ci rezultatul unui
efort desfășurat de către organele judiciare de.a lungul unor ani de zile pentru
descoperirea acestei activități infracționale.
Cu privire la situația copilul minor al
inculpatei, Curtea a arătat că tocmai această împrejurare ar fi trebuit să o împiedice
pe inculpată să deruleze o astfel de activitate infracțională. Prin raportare la
dispozițiile art. 161 C. proc. pen., se pot institui măsuri de ocrotire și de siguranță
în privința minorei, motiv pentru care, nici acesta nu este un argument în admiterea
cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri, în termen
legal, a declarat recurs
inculpata
P.C.I., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
S-a arătat că toate actele de urmărire
penală privind-o pe recurentă au fost finalizate și toate mijloacele de probă au
fost administrate, așa cum rezultă din referatul prin care s-a solicitat prelungirea
măsurii arestării preventive, neexistând dovezi că inculpata ar încerca să se sustragă
de la urmărirea penală,
Considerând că măsura arestării inculpatei
a pierdut caracterul preventiv, față de recunoașterea de către aceasta a participării
sale la săvârșirea infracțiunilor, s-a subliniat că recurenta inculpată a executat
dispozițiile superiorilor săi, în calitate de contabil, fără a avea cunoștință despre
restul activității infracționale.
În
final s-au invocat circumstanțele personale ale recurentei
inculpate, constând în aceea că are un copil de 3 ani, aflat în grija surorii, este
necăsătorită și că a manifestat o atitudine de cooperare cu organele de urmărire
penală. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Recursul este nefondat.
Examinând hotărârea atacată, actele și
lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va menține încheierea
atacată, ca fiind temeinică și legală.
În
cauză, în mod corect a constatat Curtea de Apel București
întrunirea condițiilor legale ale cererii, potrivit în art. 160" C. proc.
pen., în sensul că, infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata
P.C.I.
este o infracțiune
intenționată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Instanța de recurs reține că inculpata
este cercetată pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prev. de
art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (2) din Legea
nr. 78/2000.
Fiind întrunite condițiile legale prevăzute
de art. 160
2
C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control
judiciar este, în principiu, admisibilă, astfel cum, în mod corect, a reținut Curtea.
Cât privește temeinicia cererii, analizând
condițiile de fond ale cererii, respectiv dacă, în funcție de împrejurările concrete
ale cauzei, există sau nu date din care rezultă necesitatea de a-o împiedica pe
inculpată să săvârșească alte infracțiuni ori dacă aceasta va încerca să zădărnicească
aflarea adevărului prin influențarea părților sau a martorilor, respectiv în ce
măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în
libertate sub control judiciar a inculpatei, Înalta Curte constată că nu se justifică
punerea inculpatei în libertate la acest moment, încheierea atacată fiind temeinică
și legală.
Înalta Curte apreciază că, așa cum a reținut
Curtea de Apel București, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării
preventive inculpatei subzistă în ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea
publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor și urmările acestora,
ce au determinat o importantă influență negativă asupra intereselor înfăptuirii
justiției, dar și asupra încrederii sociale în activitatea desfășurată de către
magistrați și avocați.
În
eventualitatea lăsării în libertate a inculpatei P.C.I., pericolul
concret pentru ordinea publică se deduce din probele dosarului, din care rezultă
indicii temeinice privind implicarea inculpatei în comiterea unor infracțiuni grave
de corupție, întrucât, fără a fi în subordinea administrativă a inculpatului D.S.,
l-a sprijinit în mod activ pe acesta în activitatea de obținere a sumelor destinate
mituirii unor magistrați, prin intermediul inculpatei D., folosind cunoștințele
de ordin economic pe care le deține. Mai mult, inculpata a recunoscut că a păstrat
permanent legătura cu inculpatele D. și R., negociind suma ce urma să mai fie plătită
în vederea eliberării lui D.S., aspecte ce reies și din declarațiile inculpatelor
anterior menționate. Tot prin prisma pericolului social concret pentru ordinea publică
prezentat de lăsarea inculpatei în libertate trebuie privită - și considerată relevantă
-împrejurarea că demersurile inculpatei au avut drept scop anularea unei pedepse
de 7 ani închisoare la care inculpatul D.S. a fost condamnat definitiv și, de asemenea,
să ajute la stingerea unor obligații civile stabilite în sarcina inculpatului, de
peste 4.000.000 euro. Se mai reține că inculpata este trimisă în judecată și în
alt dosar, împreună cu același inculpat - D.S. - pentru fraudarea statului român.
În
acest context, Înalta Curte consideră că faptele săvârșite
de inculpată - și recunoscute de aceasta - sunt de natură a produce indignare profundă
printre cetățeni, astfel încât singura măsură menită să protejeze ordinea publică
și să asigure buna desfășurare a procesului penal este detenția preventivă a inculpatei,
cu atât mai mult cu cât procesul penal este în plină desfășurare.
În concordanță și cu jurisprudența Curții
Europene, instanța constată că în astfel de situații, interesul protejării ordinii
publice prevalează față de regula generală a judecării în stare de libertate, fără
a aduce atingere prezumției de nevinovăție.
În
consecință, Înalta Curte apreciază că, în vederea asigurării
scopului bunei desfășurări a procesului penal, nu este oportună la acest moment
liberarea provizorie, chiar condiționată de un anumit control judiciar.
Pentru considerentele arătate, în baza
dispozițiilor art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge
recursul declarat de inculpata P.C.I. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013
a Curții de Apel București, secția
I p
enală,
pronunțată în Dosarul nr. 6128/2/2013 (3031/2013).
Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2)
C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpata P.C.I. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curții de Apei
București, secția
I
p
enală, pronunțată în Dosarul
nr. 6128/2/2013 (3031/2013).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei
de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând
onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțata
în ședință publică, azi 8 octombrie 2013.