ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3742/2013

Asupra recursului de față; . În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 4 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 6673/2/2013, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins respingerea, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligate petentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 8 octombrie 2013, pe rolul acestei instanței Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R.

În motivare, petentul-inculpat a arătat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă, întrucât este urmărit penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de art. 26 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 84/1998, raportat la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 26 C. pen., raportat Ia art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 26 C. pen.

raportat la art. 296 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen., astfel că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani închisoare, după cum s-a stabilit prin decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe fond, a arătat că nu există indicii temeinice că a comis faptele penale reținute în sarcina sa, întrucât nu există decât declarațiile inculpatului D.M., care, în prima sa declarație amplă, nu a făcut nici o referire la acesta, apoi există transcrieri ale interceptărilor convorbirilor telefonice privind redarea discuțiilor purtate cu inculpatul G.V., care-l roagă să meargă la Ploiești, fără să-i comunice motivul, astfel că nu a avut o rezoluție infracțională, iar la dosar nu există probe că se va sustrage de la procesul penal sau că va zădărnici aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât are un domiciliu în România, are calificarea de inginer constructor, o familie, un minor de 1 an, fiind singurul întreținător al familiei, și s-a prezentat de bună-voie la procuror, atunci când a aflat că a fost arestat preventiv.

La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2013, constatând că este îndeplinită cerința prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., astfel după cum s-a stabilit prin decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, Curtea, în temeiul art. 160 8 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis, în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R. Curtea a procedat la ascultarea petentului-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar. În dovedirea cererii, petentul-inculpat a formulat, fiindu-i încuviințată, proba cu înscrisuri în circumstanțiere, depunând la dosar, în fotocopie, certificat de înregistrare în scopuri de TVA, eliberat de A.N.A.F., pe data de 13 decembrie 2012, o fișă de evaluare pentru muncitori, întocmită cu privire la petentul-inculpat de către SC E.G.

SRL, contract de vânzare-cumpărare autentificat din 25 noiembrie 2013 de către Biroul Notarial Public A.M., act de dezmembrare și contract de vânzare-cumpărare, care poartă încheierea de autentificare din 22 martie 2013 a Biroului Notarial Public A.M., promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată din 14 august 2013 a Biroului Notarial Public A.M., certificatul de naștere, eliberat de Consiliul local al sectorului 1 București, la data de 13 martie 2013, pe numele F.I., născut pe data de 2 martie 2013. Analizând actele și lucrările dosarelor, Curtea a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este întemeiată. Astfel, Curtea a reținut că, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 21 septembrie 2013, din Dosarul nr. 6348/2/2013 (3123/2013), Curtea de Apel București, secția a II-a penală a dispus, în temeiul art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., arestarea preventivă, printre alții, pe o perioadă de 29 zile, respectiv 22 septembrie 2013-20 octombrie 2013, inclusiv, a inculpatului F.R., față de care a fost emis mandatul de arestare preventivă din 22 septembrie 2013, pentru infracțiunile de aderare la un grup de criminalitate organizată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de complicitate la contrafacere și punere în circulație de produse contrafăcute, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 84/1998, raportat la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 296 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și lit. b) C. pen., reținându-se în sarcina sa că în anul 2011 a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de coinculpatul G.I., zis „N.P.”, cu dublă cetățenie română și moldovenească, în scopul obținerii de beneficii materiale ilicite, prin punerea în funcțiune a unor fabrici clandestine de producere și ambalare de țigări contrafăcute, care erau puse în circulație fără întocmirea de documente legale și prin sustragerea de la plata accizelor, inculpatul având rolul de a comite infracțiuni de violență, pentru perceperea unor taxe de protecție, recuperări și alte asemenea activități, astfel că în perioada 14 noiembrie 2013-16 noiembrie 2013, la solicitarea inculpatului G.V., a participat la mutarea unei părți din fabrica clandestină din satul P., comuna B., județul Prahova, după care, în incinta halei în care se aflau utilajele și materialele auxiliare de producere clandestină a țigaretelor, a participat la ridicarea unui zid, pentru asigurarea conspirativității în cazul unei descinderi a autorităților.

Totodată, Curtea a constatat că, prin încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2013, din Dosarul nr. 6348/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat F.R. Curtea a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost introdusă după numai aproximativ săptămână de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a luat măsura arestării preventive. Examinând cerințele legale ale arestării preventive, instanțele de judecată ale fondului și recursului au apreciat, printre altele, că luarea măsurii de arest preventiv este necesară, pentru a-i da posibilitatea procurorului să administreze, în condiții de securitate, probele pe care acesta Ie-a enumerat în referatul său, acordându-i o perioadă de 29 de zile, din care a trecut doar o săptămână.

Astfel, cu toată relativitatea autorității de lucru judecat în materia măsurilor preventive, solicitarea imediată de aplicare a unei alte instituții procedurale, precum liberarea provizorie sub control judiciar, în condițiile în care s-a stabilit, în mod definitiv, că măsura arestării preventive este necesară pe o perioadă de 29 de zile, s-a apreciat că, nu numai că nu este oportună, dar, în același timp, încalcă puterea de lucru judecat. În plus, toate argumentele prezentate de petentul-inculpat, precum lipsa indiciilor temeinice și a periculozității sale au fost analizate la luarea măsurii de arest preventive.

S-a reținut că, Curtea nu poate face abstracție de dubla cetățenie a petentului-inculpat, română și moldovenească, precum și de condamnarea definitivă a acestuia, în anul 2007, la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de trafic internațional de droguri și de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, date care au justificat temerea că acesta poate comite alte fapte de natură penală, după care să părăsească teritoriul acestei țări, pentru a se afla sub protecția țării în care s-a născut. Ca atare, Curtea, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., raportat Ia art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R., pe care, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul F.R., solicitând prin apărătorul ales, admiterea recursului, casarea încheierii recurate, și în rejudecare, admiterea cererii de liberare sub control judiciar. Examinând recursul declarat de inculpatul F.R., sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului; de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă. În alin. (2) al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere. Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură diferită, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.

Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite. Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.

Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie. Astfel, în art. 160 2 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. În art. 5 parag. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag.

1 lit. c) din prezentul art., are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, Ia un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă. Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 parag.

3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului F.R., pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Rezultă din înscrisurile aflate la dosar până la acest moment procesual că, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 21 sepetmbrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6348/2/2013 (3123/2013), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus, în temeiul art. 143, alin. (1) C. proc.

pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., arestarea preventivă, printre alții, pe o perioadă de 29 zile, respectiv de la 22 septembrie 2013 la 20 octombrie 2013, inclusiv, a inculpatului F.R., față de care a fost emis mandatul de arestare preventivă din 22 septembrie 2013, pentru infracțiunile de aderare la un grup de criminalitate organizată, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de complicitate la contrafacere și punere în circulație de produse contrafăcute, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 84/1998, raportat la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 296 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și lit. b) C. pen.

Presupusele fapte reținte în sarcina inculpatului, constând în aceea că.în anul 2011 a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de coinculpatul G.I., zis „N.P.”, cu dublă cetățenie română și moldovenească, în scopul obținerii de beneficii materiale ilicite, prin punerea în funcțiune a unor fabrici clandestine de producere și ambalare de țigări contrafăcute, care erau puse în circulație fără întocmirea de documente legale și prin sustragerea de la plata accizelor, inculpatul având rolul de a comite infracțiuni de violență, pentru perceperea unor taxe de protecție, recuperări și alte asemenea activități, astfel că în perioada 14 noiembrie 2013-16 noiembrie 2013, la solicitarea inculpatului G.V., a participat la mutarea unei părți din fabrica clandestină din satul P., comuna B., județul Prahova, după care, în incinta halei în care se aflau utilajele și materialele auxiliare de producere clandestină a țigaretelor, a participat la ridicarea unui zid, pentru asigurarea conspirativității în cazul unei descinderi a autorităților, prezintă un grad ridicat de pericol social concret.

Înalta Curte, constată că, starea de arest a inculpatului a fost prelungită, cu 30 de zile după depunerea cererii de față, și de la acel moment nu au apărut elemente noi care să justifice admiterea cererii de liberare sub control judiciar. Raportându-ne la gravitatea infracțiunii săvârșite, la împrejurarea că urmărirea penală nu a fost încă finalizată, impunându-se audierea martorilor și administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, dar și la atitudinea inculpatului parțial sinceră în cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că există „date”, în accepțiunea dispozițiilor art. 160 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului, nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului (inculpatul fiind arestat la data de 22 septembrie 2013), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.R. împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 6673/2/2013.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.R. împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 6673/2/2013. Obligă recurentul inculpat Ia plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2013.