ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3742/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3742/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față; .

În baza

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 4

noiembrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în Dosarul nr. 6673/2/2013, în temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc.

pen., raportat la art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., s-a respins

respingerea, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control

judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligate petentul-inculpat la plata

sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 8

octombrie 2013, pe rolul acestei instanței Curții de Apel București, secția I penală,

a fost înregistrată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată

de petentul-inculpat F.R.

În motivare, petentul-inculpat

a arătat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă,

întrucât este urmărit penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 39/2003, de art. 26 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) și

lit. b) din Legea nr. 84/1998, raportat la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a)

și alin. (4) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de

art. 26 C. pen., raportat Ia art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., de art. 26 C. pen. raportat la art. 296

1

alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de

art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b)

C. pen., astfel că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai

gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani închisoare,

după cum s-a stabilit prin decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe fond, a arătat că nu există indicii temeinice că a comis faptele penale reținute

în sarcina sa, întrucât nu există decât declarațiile inculpatului D.M., care, în

prima sa declarație amplă, nu a făcut nici o referire la acesta, apoi există transcrieri

ale interceptărilor convorbirilor telefonice privind redarea discuțiilor purtate

cu inculpatul G.V., care-l roagă să meargă la Ploiești, fără să-i comunice motivul,

astfel că nu a avut o rezoluție infracțională, iar la dosar nu există probe că se

va sustrage de la procesul penal sau că va zădărnici aflarea adevărului, cu atât

mai mult cu cât are un domiciliu în România, are calificarea de inginer constructor,

o familie, un minor de 1 an, fiind singurul întreținător al familiei, și s-a prezentat

de bună-voie la procuror, atunci când a aflat că a fost arestat preventiv.

La termenul de

judecată din data de 4 noiembrie 2013, constatând că este îndeplinită cerința prevăzută

de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., astfel după cum s-a stabilit prin

decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, Curtea,

în temeiul art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen., s-a admis, în principiu,

cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat

F.R.

Curtea a procedat

la ascultarea petentului-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată

la dosar.

În dovedirea cererii,

petentul-inculpat a formulat, fiindu-i încuviințată, proba cu înscrisuri în circumstanțiere,

depunând la dosar, în fotocopie, certificat de înregistrare în scopuri de TVA, eliberat

de A.N.A.F., pe data de 13 decembrie 2012, o fișă de evaluare pentru muncitori,

întocmită cu privire la petentul-inculpat de către SC E.G. SRL, contract de vânzare-cumpărare

autentificat din 25 noiembrie 2013 de către Biroul Notarial Public A.M., act de

dezmembrare și contract de vânzare-cumpărare, care poartă încheierea de autentificare

din 22 martie 2013 a Biroului Notarial Public A.M., promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare

autentificată din 14 august 2013 a Biroului Notarial Public A.M., certificatul de

naștere, eliberat de Consiliul local al sectorului 1 București, la data de 13

martie 2013, pe numele F.I., născut pe data de 2 martie 2013.

Analizând actele

și lucrările dosarelor, Curtea a apreciat că cererea de liberare provizorie sub

control judiciar nu este întemeiată.

Astfel, Curtea

a reținut că, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 21

septembrie 2013, din Dosarul nr. 6348/2/2013 (3123/2013), Curtea de Apel București,

secția a II-a penală a dispus, în temeiul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., raportat

la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă, printre alții,

pe o perioadă de 29 zile, respectiv 22 septembrie 2013-20 octombrie 2013, inclusiv,

a inculpatului F.R., față de care a fost emis mandatul de arestare preventivă

din 22 septembrie 2013, pentru infracțiunile de aderare la un grup de criminalitate

organizată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de complicitate

la contrafacere și punere în circulație de produse contrafăcute, în formă continuată,

prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) și lit. b) din

Legea nr. 84/1998, raportat la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (4)

din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la

înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, în formă continuată, prevăzută de

art. 26 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., de complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub

incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat,

în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 296

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și lit. b) C. pen., reținându-se în sarcina sa

că în anul 2011 a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit

de coinculpatul G.I., zis „N.P.”, cu dublă cetățenie română și moldovenească, în

scopul obținerii de beneficii materiale ilicite, prin punerea în funcțiune a unor

fabrici clandestine de producere și ambalare de țigări contrafăcute, care erau puse

în circulație fără întocmirea de documente legale și prin sustragerea de la plata

accizelor, inculpatul având rolul de a comite infracțiuni de violență, pentru perceperea

unor taxe de protecție, recuperări și alte asemenea activități, astfel că în perioada

14 noiembrie 2013-16 noiembrie 2013, la solicitarea inculpatului G.V., a participat

la mutarea unei părți din fabrica clandestină din satul P., comuna B., județul Prahova,

după care, în incinta halei în care se aflau utilajele și materialele auxiliare

de producere clandestină a țigaretelor, a participat la ridicarea unui zid, pentru

asigurarea conspirativității în cazul unei descinderi a autorităților.

Totodată, Curtea

a constatat că, prin încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2013, din Dosarul

nr. 6348/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat F.R.

Curtea a constatat

că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost introdusă după numai

aproximativ săptămână de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești

prin care s-a luat măsura arestării preventive. Examinând cerințele legale ale arestării

preventive, instanțele de judecată ale fondului și recursului au apreciat, printre

altele, că luarea măsurii de arest preventiv este necesară, pentru a-i da posibilitatea

procurorului să administreze, în condiții de securitate, probele pe care acesta

Ie-a enumerat în referatul său, acordându-i o perioadă de 29 de zile, din care a

trecut doar o săptămână. Astfel, cu toată relativitatea autorității de lucru judecat

în materia măsurilor preventive, solicitarea imediată de aplicare a unei alte instituții

procedurale, precum liberarea provizorie sub control judiciar, în condițiile în

care s-a stabilit, în mod definitiv, că măsura arestării preventive este necesară

pe o perioadă de 29 de zile, s-a apreciat că, nu numai că nu este oportună, dar,

în același timp, încalcă puterea de lucru judecat. În plus, toate argumentele prezentate

de petentul-inculpat, precum lipsa indiciilor temeinice și a periculozității sale

au fost analizate la luarea măsurii de arest preventive. S-a reținut că, Curtea

nu poate face abstracție de dubla cetățenie a petentului-inculpat, română și moldovenească,

precum și de condamnarea definitivă a acestuia, în anul 2007, la pedeapsa rezultantă

de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de trafic internațional de

droguri și de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, date care au justificat

temerea că acesta poate comite alte fapte de natură penală, după care să părăsească

teritoriul acestei țări, pentru a se afla sub protecția țării în care s-a născut.

Ca atare, Curtea,

în temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., raportat Ia art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie

sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R., pe care, în temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul F.R., solicitând prin apărătorul ales, admiterea

recursului, casarea încheierii recurate, și în rejudecare, admiterea cererii de

liberare sub control judiciar.

Examinând recursul

declarat de inculpatul F.R., sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite

cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare

a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului;

de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua

față de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b) obligarea

de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

În alin. (2) al

aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate

fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Având în vedere

faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită

ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice

necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În reglementarea

acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății

individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă,

în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul

urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Deși nu este o

măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate

de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri,

chiar dacă sunt de natură diferită, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului

penal în ansamblul său.

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv

instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient

sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării

preventive.

Din analiza dispozițiilor

art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160

2

C. proc. pen.

rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite

două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție

pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea

de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiție

vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect,

potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie

sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă,

precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani”.

Condiția negativă

vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea

provizorie.

Astfel, în

art. 160

2

C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,

martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte

asemenea fapte.

Se observă că

legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența unor probe

în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate

din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită,

care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor

trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai

o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta

poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut

necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea

măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie

poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar,

cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între

măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

În art. 5

parag. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, se arată că orice persoană

arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul

art., are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul

procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure

prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege

sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație.

Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei

împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze

dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, Ia un moment dat,

limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei,

putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis,

cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă

art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau

aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a

statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile

în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele

speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu

prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit

inculpatului F.R., pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat

de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive

fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă

și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Rezultă din înscrisurile

aflate la dosar până la acest moment procesual că, prin încheierea de ședință din

Camera de Consiliu din data de 21 sepetmbrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6348/2/2013

(3123/2013), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus, în temeiul

art. 143, alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., arestarea preventivă, printre alții, pe o perioadă de 29 zile, respectiv de

la 22 septembrie 2013 la 20 octombrie 2013, inclusiv, a inculpatului F.R., față

de care a fost emis mandatul de arestare preventivă din 22 septembrie 2013, pentru

infracțiunile de aderare la un grup de criminalitate organizată, prevăzută de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de complicitate la contrafacere și punere

în circulație de produse contrafăcute, în formă continuată, prevăzută de art. 26

C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 84/1998,

raportat la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 84/1998,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la înșelăciune cu privire

la calitatea mărfurilor, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat

la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate

la producere de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare

fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, în formă continuată, prevăzută

de art. 26 C. pen., raportat la art. 296

1

alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de spălare de bani, prevăzută

de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și

lit. b) C. pen.

Presupusele fapte

reținte în sarcina inculpatului, constând în aceea că.în anul 2011 a aderat la grupul

infracțional organizat, inițiat și constituit de coinculpatul G.I., zis „N.P.”,

cu dublă cetățenie română și moldovenească, în scopul obținerii de beneficii materiale

ilicite, prin punerea în funcțiune a unor fabrici clandestine de producere și ambalare

de țigări contrafăcute, care erau puse în circulație fără întocmirea de documente

legale și prin sustragerea de la plata accizelor, inculpatul având rolul de a comite

infracțiuni de violență, pentru perceperea unor taxe de protecție, recuperări și

alte asemenea activități, astfel că în perioada 14 noiembrie 2013-16 noiembrie 2013,

la solicitarea inculpatului G.V., a participat la mutarea unei părți din fabrica

clandestină din satul P., comuna B., județul Prahova, după care, în incinta halei

în care se aflau utilajele și materialele auxiliare de producere clandestină a țigaretelor,

a participat la ridicarea unui zid, pentru asigurarea conspirativității în cazul

unei descinderi a autorităților, prezintă un grad ridicat de pericol social concret.

Înalta Curte,

constată că, starea de arest a inculpatului a fost prelungită, cu 30 de zile după

depunerea cererii de față, și de la acel moment nu au apărut elemente noi care să

justifice admiterea cererii de liberare sub control judiciar.

Raportându-ne

la gravitatea infracțiunii săvârșite, la împrejurarea că urmărirea penală nu a fost

încă finalizată, impunându-se audierea martorilor și administrarea probelor apreciate

ca fiind necesare stabilirii adevărului, dar și la atitudinea inculpatului parțial

sinceră în cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că există „date”, în accepțiunea

dispozițiilor art. 160 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va

încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii

unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al

inculpatului, nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale

dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului (inculpatul fiind

arestat la data de 22 septembrie 2013), iar controlul judiciar este insuficient

pentru asigurarea scopului procesului penal.

Față de aceste

considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul

F.R. împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 6673/2/2013.

Va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul F.R. împotriva încheierii din data de 4 noiembrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 6673/2/2013.

Obligă recurentul

inculpat Ia plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 27 noiembrie 2013.