ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3473/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1992 la data de 18 mai 2005, reclamanții E.Y.W. și B.M. (născută W.) au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă a Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.A.P.P.S.) și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, constatarea nelegalității deciziei nr. 172 din 10 mai 2005 și lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a terenului de cca. 643 mp, lotul AA, parcela R. situat în str. R., sector 1 București. Prin sentința civilă nr. 1112 din 10 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea reclamanților și în consecință, a fost anulată decizia contestată și obligată pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat să le restituie reclamanților terenul solicitat.

Tribunalul a reținut că prin notificarea din 11 februarie 2002, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului teren situat în București, str. R. (fostă Aleea M.), în suprafață de 643 mp, constituind lotul AA din parcela inițială a Parcului F. Notificarea reclamanților a fost respinsă prin decizia contestată în această cauză, motivat de faptul că terenul solicitat a fost deja restituit, cu precizarea că în evidențele pârâtei, lotul BB este liber de construcții, dar acesta nu a fost solicitat de reclamanți. Prin actul de vânzare-cumpărare din 20 mai 1946 C.C. a vândut lui C.W. și A.W. proprietatea sa, situată în București, Aleea M., care constituie lotul AA, din fosta parcelă a Parcului F., cu o suprafață de 643 mp, lot care nu este unul și același cu cel restituit prin sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă.

Dreptul de proprietate recunoscut prin sentința civilă nr. 414/1999 pentru o parte din imobil, respectiv lotul BB, se întregește prin restituirea și a lotului AA, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 205/A din 13 septembrie 2007, a respins apelul pârâtei Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat . Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6980 din 13 noiembrie 2008 a admis recursul pârâtei Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, constatând că circumstanțele cauzei nu au fost cercetate sub aspectul regimului juridic al construcțiilor aflate pe terenul în litigiu.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 172/A din 3 noiembrie 2009, pronunțată în rejudecare, a respins ca nefondat apelul pârâtei. S-a reținut, din raportul de expertiză efectuat în cauză, că terenul nerestituit prin sentința civilă nr. 414/1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, este ocupat de construcții edificate prin autorizația din 30 ianuarie 1947 și autorizațiile de construire din 9 iunie 2006, din 28 mai 2007 și din 7 iunie 2007, precum și că nu au fost edificate alte construcții de către stat după preluarea terenului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat , solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, următoarele: - instanța de apel nu a lămurit neconcordanța existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin sentința civilă nr. 414 din 15 mai 1999 și lotul solicitat prin prezenta cauză; - nu a răspuns obiectivului stabilit de către instanța supremă prin decizia de casare; - în mod greșit i-au fost respinse obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză; - a menținut o hotărâre imposibil de pus în executare, deoarece lotul AA în suprafață de 600 mp a fost restituit, iar lotul BB în suprafață de 787 mp se află în administrarea sa.

Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente: Prin decizia de casare nr. 6980 din 13 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca la rejudecarea apelului să se efectueze o expertiză tehnică de specialitate prin care să se stabilească amplasamentul terenului nerestituit prin sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului București, precum și al construcțiilor edificate conform autorizației din 30 ianuarie 1947, să se stabilească dacă terenul nerestituit contestatoarelor este ocupat de construcții autorizate, edificate după preluare de către stat, data edificării acestora și identificarea terenului neocupat de construcții, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Obiectivul expertizei efectuate de expertul tehnic D.P. corespunde indicațiilor dispuse prin decizia de casare, dar prin concluziile formulate nu s-au lămurit toate împrejurările de fapt solicitate. S-a reținut, astfel, cu privire la terenul nerestituit prin sentința civilă nr. 414/1999 a Tribunalului București, că este lotul AA, care face corp comun cu terenul care constituie lotul BB, că între cele două terenuri nu există o delimitare fizică, formând împreună imobilul-teren amplasat în București, str. R., sector 1. Cu privire la construcția edificată conform autorizației din 30 ianuarie 1947, s-a reținut că aceasta este amplasată pe cele două loturi, preponderent pe terenul nerestituit, și că, statul după preluare, nu a edificat construcții pe terenul nerestituit.

Înalta Curte constată că nu toate obiectivele stabilite prin decizia de casare au fost atinse prin raportul de expertiză efectuat în apel, în acest sens, neidentificându-se terenul nerestituit ca întindere (suprafață și nr. lot) și construcția edificată conform autorizației din 30 ianuarie 1947 pe acesta și nici suprafața de teren neocupată, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel nu a lămurit neconcordanța existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin sentința civilă nr. 414 din 15 mai 1999 și lotul solicitat a fi restituit prin prezenta cauză. Astfel, prin sentința menționată, s-a constatat că reclamanții în cauză sunt proprietarii imobilului teren situat în București, str. R. (fostă Aleea M.), sector 1, că acest imobil compus din 650 mp teren și construcția edificată conform autorizației din 30 ianuarie 1947 este deținut fără titlu de pârâta R.L.

și că reclamanții sunt proprietari, fiind obligată pârâta să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul reclamanților. Prin notificarea din 11 februarie 2002, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului teren situat în București, str. R. (fostă Aleea M.), în suprafață de 643 mp, constituind lotul AA din parcela inițială R. a Parcului F. Notificarea reclamanților a fost respinsă prin decizia contestată în această cauză, motivat de faptul că, terenul solicitat a fost deja restituit, cu precizarea că în evidențele intimatei, lotul BB este liber de construcții, dar acesta nu a fost solicitat de către reclamanți. Reclamanții susțin că lotul AA, din fosta parcelă R. a Parcului F., cu o suprafață de 643 mp, nu este unul și același cu cel restituit prin sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă.

Dreptul de proprietate recunoscut prin această sentință pentru o parte din imobil, respectiv lotul BB, se întregește prin restituirea și a lotului AA, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, instanța de apel avea a lămurii neconcordanța existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin sentința civilă nr. 414 din 15 mai 1999 și lotul solicitat prin prezenta cauză, urmând să stabilească amplasamentul terenului nerestituit și al construcțiilor edificate conform autorizației din 30 ianuarie 1947, precum și al celor autorizate, edificate după preluare, data la care au fost edificate aceste construcții și care este suprafața de teren neocupată, în raport de hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare soluționată prin sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999, îndreptată ulterior, de procesul verbal de punere în posesie din 12 octombrie 1999, de contractele de vânzare-cumpărare invocate de reclamanți și de autorizația din 30 ianuarie 1947. Instanța de apel nu a respectat decizia de casare, în sensul că nu a stabilit împrejurările de fapt ale procesului și nu a analizat cererea reclamanților în raport de prevederile art. 10 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, indicații care erau obligatorii pentru aceasta ca instanță de trimitere, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Neconformarea atrage casarea hotărârii ca fiind pronunțată cu încălcarea legii. În consecință, Înalta Curte va admite recursul declarat și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ., va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași Curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 172 A din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.