ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3473/2010

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 1992 la data de 18 mai 2005, reclamanții E.Y.W. și

B.M. (născută W.) au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă a

Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.A.P.P.S.) și Statul Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor, constatarea nelegalității deciziei nr. 172 din 10 mai

2005 și lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a terenului de cca.

643 mp, lotul AA, parcela R. situat în str. R., sector 1 București.

Prin sentința civilă nr. 1112 din 10

octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost

admisă acțiunea reclamanților și în consecință, a fost anulată decizia contestată

și obligată pârâta

Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat

să le restituie reclamanților terenul

solicitat.

Tribunalul a reținut că prin notificarea

din 11 februarie 2002, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului

teren situat în București, str. R. (fostă Aleea M.), în suprafață de 643 mp, constituind

lotul AA din parcela inițială a Parcului F.

Notificarea reclamanților a fost respinsă

prin decizia contestată în această cauză, motivat de faptul că terenul solicitat

a fost deja restituit, cu precizarea că în evidențele pârâtei, lotul BB este liber

de construcții, dar acesta nu a fost solicitat de reclamanți.

Prin actul de vânzare-cumpărare din 20

mai 1946 C.C. a vândut lui C.W. și A.W. proprietatea sa, situată în București, Aleea

M., care constituie lotul AA, din fosta parcelă a Parcului F., cu o suprafață de

643 mp, lot care nu este unul și același cu cel restituit prin sentința civilă

nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă.

Dreptul de proprietate recunoscut prin

sentința civilă nr. 414/1999 pentru o parte din imobil, respectiv lotul BB, se întregește

prin restituirea și a lotului AA, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2

lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 205/A

din 13 septembrie 2007, a respins apelul pârâtei

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului

de Stat

.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia nr. 6980 din 13 noiembrie 2008 a admis recursul pârâtei

Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, constatând că circumstanțele

cauzei nu au fost cercetate sub aspectul regimului juridic al construcțiilor aflate

pe terenul în litigiu.

Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 172/A

din 3 noiembrie 2009, pronunțată în rejudecare, a respins ca nefondat apelul pârâtei.

S-a reținut, din raportul de expertiză

efectuat în cauză, că terenul nerestituit prin sentința civilă nr. 414/1999 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, este ocupat de construcții edificate prin autorizația

din 30 ianuarie 1947 și autorizațiile de construire din 9 iunie 2006, din 28

mai 2007 și din 7 iunie 2007, precum și că nu au fost edificate alte construcții

de către stat după preluarea terenului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta

Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat

, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecarea apelului.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, următoarele:

- instanța de apel nu a lămurit neconcordanța

existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin sentința civilă nr. 414

din 15 mai 1999 și lotul solicitat prin prezenta cauză;

- nu a răspuns obiectivului stabilit de

către instanța supremă prin decizia de casare;

- în

mod greșit i-au fost respinse obiecțiunile formulate la raportul

de expertiză efectuat în cauză;

- a menținut o hotărâre imposibil de pus

în executare, deoarece lotul AA în suprafață de 600 mp a fost restituit, iar lotul

BB în suprafață de 787 mp se află în administrarea sa.

Recursul este fondat și se va admite pentru

următoarele considerente:

Prin decizia de casare nr. 6980 din 13

noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca la rejudecarea apelului

să se efectueze o expertiză tehnică de specialitate prin care să se stabilească

amplasamentul terenului nerestituit prin sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie

1999 a Tribunalului București, precum și al construcțiilor edificate conform autorizației

din 30 ianuarie 1947, să se stabilească dacă terenul nerestituit contestatoarelor

este ocupat de construcții autorizate, edificate după preluare de către stat, data

edificării acestora și identificarea terenului neocupat de construcții, în raport

de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Obiectivul expertizei efectuate de expertul

tehnic D.P. corespunde indicațiilor dispuse prin decizia de casare, dar prin concluziile

formulate nu s-au lămurit toate împrejurările de fapt solicitate.

S-a reținut, astfel, cu privire la terenul

nerestituit prin sentința civilă nr. 414/1999 a Tribunalului București, că este

lotul AA, care face corp comun cu terenul care constituie lotul BB, că între cele

două terenuri nu există o delimitare fizică, formând împreună imobilul-teren amplasat

în București, str. R., sector 1.

Cu privire la construcția edificată conform

autorizației din 30 ianuarie 1947, s-a reținut că aceasta este amplasată pe cele

două loturi, preponderent pe terenul nerestituit, și că, statul după preluare, nu

a edificat construcții pe terenul nerestituit.

Înalta Curte constată că nu toate obiectivele

stabilite prin decizia de casare au fost atinse prin raportul de expertiză efectuat

în apel, în acest sens, neidentificându-se terenul nerestituit ca întindere (suprafață

și nr. lot) și construcția edificată conform autorizației din 30 ianuarie 1947 pe

acesta și nici suprafața de teren neocupată, în raport de dispozițiile art. 10 din

Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel nu a lămurit neconcordanța

existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin sentința civilă nr. 414

din 15 mai 1999 și lotul solicitat a fi restituit prin prezenta cauză. Astfel, prin

sentința menționată, s-a constatat că reclamanții în cauză sunt proprietarii imobilului

teren situat în București, str. R. (fostă Aleea M.), sector 1, că acest imobil compus

din 650 mp teren și construcția edificată conform autorizației din 30 ianuarie

1947 este deținut fără titlu de pârâta R.L. și că reclamanții sunt proprietari,

fiind obligată pârâta să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul

reclamanților.

Prin notificarea din 11 februarie 2002,

reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului teren situat în București,

str. R. (fostă Aleea M.), în suprafață de 643 mp, constituind lotul AA din parcela

inițială R. a Parcului F.

Notificarea reclamanților a fost respinsă

prin decizia contestată în această cauză, motivat de faptul că, terenul solicitat

a fost deja restituit, cu precizarea că în evidențele intimatei, lotul BB este liber

de construcții, dar acesta nu a fost solicitat de către reclamanți.

Reclamanții susțin că lotul AA, din fosta

parcelă R. a Parcului F., cu o suprafață de 643 mp, nu este unul și același cu cel

restituit prin sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului București,

secția a IlI-a civilă. Dreptul de proprietate recunoscut prin această sentință pentru

o parte din imobil, respectiv lotul BB, se întregește prin restituirea și a lotului

AA, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, instanța de apel avea a lămurii

neconcordanța existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin sentința civilă

nr. 414 din 15 mai 1999 și lotul solicitat prin prezenta cauză, urmând să stabilească

amplasamentul terenului nerestituit și al construcțiilor edificate conform autorizației

din 30 ianuarie 1947, precum și al celor autorizate, edificate după preluare, data

la care au fost edificate aceste construcții

și care este suprafața de teren neocupată, în raport de hotărârea

pronunțată în acțiunea în revendicare soluționată prin sentința civilă nr. 414

din 14 aprilie 1999, îndreptată ulterior, de procesul verbal de punere în posesie

din 12 octombrie 1999, de contractele de vânzare-cumpărare invocate de reclamanți

și de autorizația din 30 ianuarie 1947.

Instanța de apel nu a respectat decizia

de casare, în sensul că nu a stabilit împrejurările de fapt ale procesului și nu

a analizat cererea reclamanților în raport de prevederile art. 10 alin. (2),

(3) și (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, indicații care erau obligatorii pentru

aceasta ca instanță de trimitere, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ. Neconformarea atrage casarea hotărârii ca fiind pronunțată cu încălcarea

legii.

În

consecință, Înalta Curte va admite recursul declarat și în

raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 314 C.

proc. civ., va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași

Curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei

nr. 172 A din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.