ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 586/2010

Prin Sentința nr. 174 din 17 februarie 2009 a Tribunalului Olt s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții F.L. și F.M.L. împotriva pârâților SC D.A. SRL București și S.G., care au fost obligați la plata sumei de 89.425 lei despăgubiri, cu cheltuieli de judecată 3.035 lei taxă de timbru și 500 lei onorariu expert. În motivare s-a reținut că reclamanții au făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, pârâții fiind răspunzători conform art. 998 C. civ. pentru prejudiciul creat reclamanților prin demolarea construcției proprietatea lor și având obligația dezdăunării acestora. Apelul declarat de pârâți a fost admis prin Decizia nr. 147 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, sentința primei instanțe a fost schinmbată, în sensul respingerii acțiunii și obligării reclamanților la suportarea cheltuielilor de judecată în sumă de 6.522,85 lei.

A fost respins și apelul declarat de reclamantul F.L. În considerentele deciziei s-au reținut următoarele: Întrucât reclamanții au chemat în judecată o societate comercială pretinzând că aceasta a săvârșit o faptă delictuală, strâns legată de comerțul său - a demolat clădirile cu destinație de spații comerciale ce nu-i aparțineau, în scopul exploatării mai eficiente a clădirii proprietatea sa - precizând la 19 februarie 2008 că solicită repararea în natură a prejudiciului, alternativ cu repararea prin echivalent, rezultă că a învestit instanța comercială cu soluționarea unui litigiu comercial patrimonial, cu o valoare peste 100.000 lei, de competență în primă instanță a tribunalului. În raport de prevederile art. 720 alin. (1) C. proc.

civ. procedura concilierii directe prealabile se impunea în cauză, însă ea nu s-a realizat, sub acest aspect acțiunea fiind prematură acest lucru făcând de prisos analizarea celorlalte motive de apel ale pârâților, precum și cele din apelul reclamantului F.L. Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea spre rejudecare de instanța de apel, care să se pronunțe pe fond, asupra tuturor apelurilor. În motivarea recursului se arată următoarele: 1. În mod nelegal s-a reținut că excepția întemeiată pe art. 720 alin. (1) C. proc. civ. este o excepție absolută, dirimantă, care poate fi invocată pentru prima dată în apel, în dispozitiv neregăsindu-se soluția de respingere a acțiunii, iar nu ca prematură, inadmisibilă.

Legiuitorul nu a prevăzut sancțiunea respingerii acțiunii în ipoteza dată, a lipsei concilierii directe, excepția neavând caracter de ordine publică, astfel încât nefiind invocată de pârâți conform C. proc. civ., ea nu putea fi invocată din oficiu. Din acest punct de vedere se arată că pârâții trebuiau să dovedească, că prin neîndeplinirea ei le-a fost cauzată o vătămare, iar, în altă ordine de idei, instanța de apel nu a ținut cont la pronunțarea soluției de practica tribunalului Jud. Olt conform căreia procedura concilierii directe prevăzută de art. 720 alin. (1) C. proc. civ. nu este obligatorie, neîndeplinirea acesteia nefiind sancționată. Este citată și o decizie a instanței supreme potrivit nerespecatrea unora din prevederile art. 720 alin. (1) C. proc.

civ., atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedește o vătămare. Recurenții mai arată că nu s-a ținut seama de faptul că litigiul este unul comercial pur, nu decurge din neîndeplinirea unei obiecții contractuale, ci din săvârșirea unei infracțiuni, de distrugere a construcțiilor. De asemenea, se susține că soluția de respingere ca prematură a acțiunii, în condițiile în care pârâții au invocat inadmisibilitate, este nelegală. Cu privire la cheltuielile de judecată se arată că dovezile justificative au fost depuse după încheierea dezbaterilor, pentru termenul la care s-a amânat pronunțarea. Prin întâmpinarea înregistrată la 22 ianuarie 2010 (filele 27-33) intimații au solicitat respingerea recursului și menținerea soluției din apel pe considerentul că reclamanții nu au încercat anterior promvării litigiului, soluționarea amiabilă a acestuia și nu au depus la dovada concilierii directe.

Recursul nu este fondat. Reclamanții au chemat în judecată o societate comercială solicitând obligarea acesteia la despăgubiri pentru demolarea construcțiilor proprietatea reclamanților, învecinate cu imobilul exploatat de către pârâtă, acțiunea având ca temei răspunderea civilă delictuală. În lumina dispozițiilor art. 4 C. com., raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., litigiul are caracter comercial și aparține acestei jurisdicții, respectiv tribunalului în primă instanță, față de valoarea acestuia de peste 100.000 lei. Art. 4 C. com. instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, fiind comerciale nu numai obligițiile contractuale, ci și obligațiile derivând din faptele licite, precum și cele rezultate din săvârșirea unor fapte ilicite (art. 998 C. civ.).

Potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. „În cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată". Conform art. 720 alin. (1) C. proc. civ.

„în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte". La alin. (5) se prevede că „înscrisul despre rezultatul concilierii ori, îi cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. (2), dovada că de la data primirii acestei convocării au trecut treizeci de zile se anexează la cererea de chemare în judecată". Dispozițiile legale citate conțin norme juridice imperative și nu permisive, reclamanții având obligația efectuării concilierii directe înainte de introducerea acțiunii. Instituirea prin lege a acestei proceduri, în scopul asigurării soluționării, pe cale amiabilă a litigiilor comerciale nu constituie o îngrădire formală privind accesul liber la justiție al persoanei, fiind în acord cu prevederile constituționale.

Procedura are caracter extrajudiciar și oferă posibilitatea părților de a se înțelege asupra eventualelor pretenții bănești ale reclamanților, fără implicarea autorității judecătorești competente, asigurând totodată transpunerea în practică a principiului celerității soluționării litigiilor comerciale, urmând să degreveze activitatea instanței de judecată. Din modul său de redactare, rezultă fără dubii caracterul său imperativ, norma nefiind una de recomandare, a cărei realizare să poată fi lăsată la libera apreciere a reclamantului. De aceea, instanța va trebui să facă aplicarea acestor prevederi, să nu lase aceasta la aprecierea reclamantului în funcție de calificarea dată de acesta acțiunii sale, în speță, ca fiind civilă.

Eventuala calificare eronată a naturii juridice a cauzei deduse judecății constituie un risc a cărui transpunere în realitate e exclusivitate imputabilă reclamanților, care nu au înțeles să își a o asistență juridică de calitate, deși, potrivit art. 720 C. proc. civ. în procesele și cererile în materie comercială, părții reprezentanți lor pot fi asistați de experți sau alți specialiști. Împrejurarea că reclamanții, deși cunoșteau sau ar fi trebuit să cunoască dispozițiile legale referitoare la soluționarea litigii materie comercială, ca și consecințele juridice ale nerespectării, s-au conformat exigențelor legale, invocând, de fapt, propria lor contrar principiului nemo auditur propriam turpitudinem allega, îi poate exonera de consecințele legale constând în respingerea acțiunii lor ca inadmisibilă.

Excepția neîndeplinirii concilierii directe este o excep|ie de procedură, deoarece prin intermediul ei sunt invocate neregularitații procedurale, peremptorie (dirimantă) pentru că tinde la împiedcarea judecății pe fond și absolută, deoarece privește încălcarea unei norme imperative, așa cum s-a reținut mai sus. Prin urmare nu sunt aplicabile dispozițiile art. 115 C. proc. civ. cu privire la momentul și modalitatea de invocare a acesteia, iar în acest caz, vătămarea se presupune. De asemenea, sancțiunea este inadmisibilitatea, și nu prematuritatea, pe considerentul că o acțiune este prematură doar atunci când dreptul sau interesul invocat nu este actual, pe când atunci când nu s-a îndeplinit, de către reclamant, o condiție prevăzută de lege ca obligatorie pentru a putea fi sesizată instanța, acțiunea este inadmisibilă.

Această precizare nu este însă de natură a justifica schimbarea soluției pronunțate în apel, considerentele reținute prin decizie fiind edificatoare și în conformitate cu cele reținute în recurs. Față de natura juridică a excepției examinată, în invocarea acesteia în calea de atac este legală, potrivit art. 294 alin. (1) teza 2 și art. 195 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Cu privire la cheltuielile de judecată la care reclamanții au fost obligații în apel se va reține că pârâta le-a solicitat atât prin cererea de apel, cât și prin concluziile orale din 9 iunie 2009, iar justificarea acesteia s-a realizat anterior pronunțării deciziei din apel conform înscrisurilor anexate la filele 46, 47 și 57, astfel că prevederile art. 274 și 270 C. proc.

civ. au fost legal aplicate față de reclamanți, a căror culpă procesuală a fost constatată. În baza considerentelor de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții F.L. și F.M.L. împotriva Deciziei nr. 147 din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.