ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1369/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1369/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin Sentința civilă nr. 5193 din 14
septembrie 2011 Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței materiale de
soluționare a cauzei și a declinat competența de soluționare a acesteia privind
pe reclamanta SC O.P. SA în contradictoriu cu pârâtul E.C. și chemații în
garanție Cabinet avocat „A.G.” și Birou Executor Judecătoresc „B.C.”, având ca
obiect „întoarcere executare”, în favoarea Tribunalului Vrancea, secția litigii
de muncă.
Instanța a apreciat
că cererea privind întoarcerea executării ține de procedura execuțională, iar
textul de lege pe care se întemeiază art. 404
2
alin. (1), (2), și (3)
C. proc. civ., trimite la instanța competentă, a observat că legea nu distinge
care este instanța competentă însă, pentru rațiune de simetrie juridică, a
apreciat că cererea privind întoarcerea executării este de competența instanței
care a soluționat în fond litigiul privind acordarea de drepturi salariale.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 5458/91 din 27 octombrie 2011.
La termenul din 15
noiembrie 2011 Tribunalul a invocat excepția necompetenței materiale a
Tribunalului Vrancea în soluționarea prezentei cauze în primă instanță.
Prin Sentința civilă
nr. 827 din 15 noiembrie 2011 Tribunalul Vrancea a admis excepția necompetenței
materiale a Tribunalului Vrancea, a declinat competența de soluționare a cauzei
formulată de reclamanta SC O.P. SA, în contradictoriu cu pârâtul E.C., având ca
obiect întoarcere executare, în favoarea Judecătoriei Focșani.
A constatat ivit
conflictul negativ de competență între Tribunalul Vrancea și Judecătoria
Focșani, dispunând înaintarea dosarului Curții de Apel Galați pentru
soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța
această sentință Tribunalul Vrancea a reținut că reclamanta SC O.P. SA a fost
supusă unei proceduri de executare silită a unui titlu executoriu constând
într-o hotărâre judecătorească definitivă, dar nu și irevocabilă, hotărâre ce
ulterior a fost desființată în calea de atac a recursului.
Întemeindu-și cererea
de chemare în judecată pe dispozițiile cuprinse în art. 404
1
și art.
404
2
C. proc. civ. reclamanta a intitulat cererea de chemare în
judecată ca fiind o „cerere de întoarcere a executării silite”, dar a solicitat
ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună restabilirea situației
anterioare hotărârii judecătorești prin care a fost executată silit și, în
consecință, obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani executate.
S-a apreciat de către
instanță că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. privind
întoarcerea executării silite și anume prevederile art. 404 alin. (3),
reclamanta neavând altă posibilitate decât aceea de a exercita dreptul la
acțiune pe calea unei cereri separate, deoarece dreptul pretins nu a fost
recunoscut prin dispoziția instanței de recurs.
După cum rezultă în
mod expres din art. 404
2
alin. (3) C. proc. civ. o astfel de cerere
separată, se adresează „instanței judecătorești competente potrivit legii”.
Prin urmare,
competența materială de soluționare în primă instanță a acestuia se determină
prin raportare la dispozițiile art. (1) pct. (1) C. proc. civ. sau art. 2 pct. (1)
lit. b) C. proc. civ.
În concluzie,
Tribunalul a constatat că cererea este de competența materială a judecătoriei
și a declinat competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.
Prin Decizia civilă
nr. 3 din 12 ianuarie 2012 Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și
asigurări sociale, a admis excepția și a stabilit competența de soluționare a
cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și
asigurări sociale.
În argumentarea
acestei soluții a reținut că instanța competentă să judece cererea de
întoarcere a executării conform art. 404
2
C. proc. civ., odată ce
cererea este formulată separat și nu în cadrul procesului în care s-a desființat
titlul executoriu, este instanța competentă potrivit obiectului cererii și nu
instanța de executare, așa cum a reținut Tribunalul Vrancea. Cererea de
întoarcere a executării nu este o cerere ce ține de faza procesuală a
executării, subsecventă fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului
litigiului, ea ține mai degrabă de obținerea unui titlu pentru redobândirea
prestațiilor acordate fără vreun titlu.
Tocmai de aceea legiuitorul
folosește sintagma instanța competentă. Este firesc să se afle în capitolul „despre
executare silită”, dar ea nu ține de executarea silită a unui titlu executoriu.
Dimpotrivă, are
același regim juridic ca la obținerea oricărui alt titlu executoriu. O
persoană, în baza unui titlu executoriu provizoriu, a dobândit prin executare
o creanță (de exemplu) și ulterior titlu a fost desființat. Prin urmare,
această persoană trebuie să restituie respectiva creanță însă creditorul nu-și
poate lua pur și simplu banii fără obținerea unui nou titlu executoriu.
În cadrul capitolului
în care se află legiuitorul folosește expresia „instanța de executare” dar nu
și în cazul art. 404
2
C. proc. civ.
Instanța competentă
material și teritorial să soluționeze prezenta cerere de întoarcere a
executării este Tribunalul București. Competente material a soluționa litigiile
de muncă sunt în primă instanță tribunalele, iar teritorial este instanța de la
sediul reclamantei, în cazul de față Tribunalul București, conform art. 2 pct. (c)
C. proc. civ. și art. 284 alin. (2) C. muncii.
Cererea de întoarcere
a executării când este formulată separat, ca în prezenta cauza, ea este o
cerere principală și urmează regulile de drept comun.
Pe de altă parte,
cererea este un litigiu de muncă având în vedere că obiectul cerere îl
constituie obligarea salariatului la restituirea unor sume de bani încasate
necuvenit de la salariat în baza unui contract colectiv de muncă.
Conform art. 22 pct. (5)
C. proc. civ. a stabilit instanța competentă conform art. 404
2
alin.
(3)
4
Cod procedură civilă raportat la art. 2 lit. c) C. proc. civ. ca
fiind Tribunalul București.
Împotriva acestei
ultime decizii au formulat recurs atât reclamanta SC O.P. SA cât și pârâtul E.C.,
ambele părți prevalându-se în drept de dispozițiile art. 304 pct. (9) C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs reclamanta SC O.P. SA a susținut, în esență, că nu s-a avut
în vedere faptul că în raza de competență a Curții de Apel Galați au fost
pronunțate peste 100 de soluții irevocabile prin care s-a considerat, în cauze
similare, că este competentă judecătoria de la domiciliul pârâtului.
A înțeles a se
prevala și de principiile respectării dreptului părților la un proces echitabil
și judecării cauzei într-un termen rezonabil, în raport de faptul că
Judecătoria sectorului 1 București este o instanță cu un grad mai mare de
încărcare în privința numărului de dosare și a invocat incidența în speță a
cauzelor Ștefănică și alții împotriva României și Beian contra României.
A criticat sentința
pronunțată de Curtea de Apel Galați și sub aspectul încălcării principiilor
Codului muncii, în special a celui privind egalitatea de tratament a tuturor
salariaților, arătând că există practic o discriminare dacă se acceptă soluții
diferite la situații identice.
Recurentul pârât E.C.
în dezvoltarea motivelor de recurs a invocat nulitatea hotărârii criticate, susținând
că instanța competenta potrivit legii este instanța emitenta a titlului
executoriu, în speța Tribunalul Vrancea.
Susține că instanța a
dat o calificarea juridică greșită cauzei care a fost calificată ca întoarcere
executare silită cu repunerea pârtilor în situația anterioara, calificarea data
cu rea - credință de către reclamanta SC O.P. SA în scopul inducerii în eroare atât
a instanței de judecată cât și a părților.
Mai susține că titlul
executoriu, Sentința civilă nr. 833 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului
Vrancea nu este desființat, ci numai modificat în parte, întrucât doua
dispoziții din dispozitivul sentinței nr. 833 sunt menținute, respectiv,
obligarea la plata a SC O.P. SA și dispoziția privind respingerea a trei excepții.
Arată, totodată, că
pretinsa creanța rezultată din executarea silita și „desființarea titlului
executoriu” nu este identică cu suma executată în favoarea recurentului, și
aceasta împrejurare rezultă din depunerea fișei de calcul, care cuprinde și
alte sume decât cele care au intrat în patrimoniul recurentului prin viramentul
bancar efectuat de B.E.J. Bercariu după ce s-a poprit contul SC O.P. SA.
Solicită admiterea
recursului, desființarea sentinței de fond stabilirea competentei ca instanța
de fond a Tribunalului Vrancea, instanța emitentă a titlului executoriu.
Analizând recursurile
de față prin prisma criticilor formulate constată nefondat recursul declarat de
reclamanta SC O.P. SA și ca fondat recursul declarat de pârâtul E.C., urmând a
fi admis în considerarea argumentelor ce succed
:
Înalta Curte
apreciază că, potrivit dispozițiilor legale, competența soluționării prezentei
cauze revine Tribunalului Vrancea, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 404
2
C. proc. civ. în situația în care nu s-a dispus prin hotărâre asupra
restabilirii situației anterioare executării, în condițiile alin. (1) și (2),
persoana îndreptățită trebuie să introducă o acțiune separată instanței
competente potrivit legii, determinarea competenței făcându-se după regulile stabilite
de dispozițiile art.1 - 16 C. proc. civ. și legea specială respectiv C. muncii.
Chiar dacă textul nu
o prevede expres, este de reținut că sintagma „instanța competentă potrivit
legii” face trimitere la competența materială de soluționare a litigiului în
primă instanță, competența aparținând în cauză Tribunalului Vrancea.
Pentru aceste
considerente, se va admite recursul declarat de pârâtul E.C. împotriva Sentinței
nr. 3 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o va modifica în sensul că
stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta SC O.P. SA împotriva aceleași
sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul E.C. împotriva sentinței nr. 3 din 12 ianuarie 2012 a
Curții de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale, pe care o modifică în sensul că stabilește competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta SC O.P. SA împotriva aceleași
sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 februarie 2012.