ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4086/2010

Dezvoltând motivele de recurs, recurenta arată că biletul la ordin a fost completat de către pârâta SC F.I.N.D. SRL cu suma de 249.900 lei și scadența la 22 ianuarie 2009 și a fost girat în baza unui contract de credit bancar prin scont în data de 30 octombrie 2008 către L.B. SA - Sucursala Sibiu. Suma cu care a fost completat biletul la ordin coincide cu cea menționată în factura fiscală nr. 700004 din 29 octombrie 2008, în valoare de 249.900 lei, creându-se aparența că biletul la ordin ar fi fost emis de recurentă pentru plata livrării bunurilor menționate în factură. Ca efect al acestei operațiuni de scontare, pârâta SC F.I.N.D. SRL a fost creditată de către pârâta L.B. SA - Sucursala Sibiu, care urma să se îndrepte împotriva reclamantei pentru decontarea biletului la ordin la scadența menționată pe acesta.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin „cambia, chiar dacă nu a fost expres trasă la ordin, este transmisibilă prin gir”, iar conform art. 16 din același act normativ, „girul transmite toate drepturile izvorâte din cambie”. Totodată, art. 106 din lege dispune că „sunt aplicabile biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispozițiile relative la cambie”.

Trebuie avute în vedere dispozițiile art. 966 și 968 C. civ.

În mod nelegal, instanțele de fond și de apel au omis să analizeze actul juridic dedus judecății prin prisma naturii sale juridice reale, de bilet la ordin în alb ale cărei condiții de valabilitate, prin derogare de la dreptul comun, trebuie raportate la momentul completării, iar nu la momentul emiterii, ca în cazul biletului la ordin completat, or, reclamanta a dovedit că la momentul completării nu exista nicio creanță care să fi născut dreptul beneficiarului de a completa titlul.

Totodată, instanța de apel a reținut că biletul la ordin nu ar fi fost emis cu valoare de garanție, ci ca instrument de plată (fila 6) și trage din aceasta o serie de concluzii.

Prima instanță și instanța de apel au considerat că raportul juridic fundamental în baza căruia a fost emis biletul la ordin nu are nici efect asupra dobânditorului prin gir al acestuia, întrucât acesta ar dobândi un drept nou și independent de dreptul transmițătorului.

Este evident că operațiunea de scontare în speță a fost efectuată de pârâta SC F.I.N.D. SRL în frauda legii, în vederea atingerii unui scop ilicit, așa încât este lovită de nulitate absolută pentru cauză ilicită. În consecință, este dovedit că reclamanta, prin emiterea biletelor la ordin, nu a avut intenția de a achita contravaloarea vreunei sume de bani în baza unei obligații certe și lichide născute deja în momentul emiterii și nici nu a acceptat vreo factură care să fi avut la bază vreo livrare de bunuri făcută acesteia, acceptare care să dea naștere vreunei obligații în sarcina sa și corelativ, dreptul beneficiarului de a completa biletul la ordin și a-l utiliza. În aceste condiții, în pofida faptului că nu a existat nicio creanță a pârâtei SC F.I.N.D. SRL asupra reclamantei, biletul la ordin a fost completat în mod abuziv de către aceasta și folosit ca instrument de plată în cadrul unei operațiuni de scont.

Frauda la lege comisă de pârâta SC F.I.N.D. SRL rezultă și din aplicarea la biletul la ordin în litigiu, prin analogie, pentru identitate de rațiune, a regulii prevăzute de art. 103 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin în materia cambiei care cuprinde o creanță derivând din vânzarea de mărfuri, text potrivit căruia este prohibită de lege și sancționată penal cesiunea unei creanțe de către posesorul titlului în favoarea unei bănci, știind că în momentul cesiunii nu există, în tot sau în parte, creanța cedată. Or, în cauză pârâta SC F.I.N.D. SRL a girat un titlu în cadrul unei operațiuni de scont, în scopul obținerii în mod fraudulos a unei sume de bani, știind că în momentul transmiterii titlului prin gir nu exista creanța cedată. Pârâta SC F.I.N.D. SRL a profitat de faptul că deținea un bilet la ordin emis în alb de către reclamantă și, în condițiile în care reclamanta nu mai avea niciun control asupra modului de completare și utilizare a titlului, l-a completat în mod abuziv, l-a scontat la pârâta L.B. SA - Sucursala Sibiu și a obținut o sumă de bani în mod fraudulos, sumă pe care teoretic nu va trebui să o ramburseze băncii cât timp girul prin care s-a realizat scontul este considerat ca valabil.

În ceea ce privește aplicabilitatea în speță a regulii prevăzute de art. 103 din Legea nr. 58/1934, contestată de prima instanță și de instanța de apel, reclamanta recurentă a arătat în mod explicit că incidența acesteia în cauză se impune pentru identitate de rațiune, solicitând aplicarea prin analogie a aceleiași soluții pe care legea o consacră în materia cambiei.

Mai mult, nu poate fi invocată împotriva recurentei-reclamante neinserarea de către aceasta în titlu a clauzei „nu la ordin” prin care putea interzice transmiterea biletului la ordin prin gir, întrucât acest raționament este contrar logicii elementare a instituției juridice a bunei-credințe.

Pârâta L.B. SA – Sucursala Sibiu nu este dobânditor de bună-credință al titlului, în sensul dreptului cambial, împotriva acesteia reclamanta putând să invoce excepțiile bazate pe raportul cu pârâta SC F.I.N.D. SRL.

Or, în cauza dedusă judecății, obiectul litigiului constă tocmai în constatarea nulității absolute a girului unui bilet la ordin, emis în alb de către reclamantă și completat de beneficiar fără a se ține seama de înțelegerea părților, respectiv cu încălcarea înțelegerii dintre reclamantă și pârâta SC F.I.N.D. SRL.

Pârâta SC F.I.N.D. SRL, cu rea-credință și fraudând legea, a girat biletul la ordin pentru ca „în mod pieziș” să încaseze o creanță fără cauză, prin obținerea prin scont a creditului, adică a acelei creanțe pe care nu putea să o obțină de la ea, întrucât respectiva creanță nu se născuse.

Față de cele arătate, este evident că în speța dedusă judecății, reclamanta putea invoca excepția lipsei cauzei și față de pârâta L.B. SA – Sucursala Sibiu, care a primit titlul prin gir. Prima instanță și instanța de apel erau obligate să facă aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și să verifice dacă a existat rea-credință sau s-a săvârșit o greșeală gravă în ceea ce privește dobândirea prin gir a biletului la ordin, mai ales că din dosarul cauzei rezultă fără dubiu că biletul la ordin a fost completat abuziv de pârâta SC F.I.N.D. SRL.

Așa cum s-a arătat, greșeala gravă a pârâtei L.B. SA – Sucursala Sibiu, care determină opozabilitatea față de aceasta a excepțiilor personale din raporturile dintre reclamantă și pârâta SC F.I.N.D. SRL, constă în modul în care banca a acceptat să crediteze pârâta SC F.I.N.D. SRL deși printr-o minimă cercetare a situației de fapt ar fi aflat că factura pentru plata căreia a fost emis biletul la ordin de către reclamantă era stornată.

Banca, însă, nu a depus minimele diligențe necesare evitării acestei fraude, încălcând astfel prevedrile art. 101 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, potrivit cărora instituțiile de credit trebuie să-și organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente. La data de 20 septembrie 2010, recurenta SC I.S. SRL a invocat în scris excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 106, prin raportare la art. 100-103 din Legea nr. 58/1934, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu judecarea excepției de neconstituționalitate invocată și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției invocate. În susținerea excepției recurenta a arătat că înțelege să invoce această excepție deoarece consideră că prevederile articolelor mai sus menționate contravin dispozițiilor din Constituția revizuită, încălcând drepturi esențiale consacrate prin Constituție, cum ar fi dreptul la un proces echitabil, liberul acces la justiție și egalitatea cetățenilor înfața legii. Referitor la excepția astfel invocată și motivată, Înalta Curte, deliberând, apreciază că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, nu justifică sesizarea Curții Constituționale și nici suspendarea judecării cauzei până la soluționarea acestei excepții și, drept urmare, va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acesteia. Asupra recursului declarat în cauză, din examinarea susținerilor formulate de reclamantă în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente speței, se constată următoarele: În ce privește primul motiv de nulitate invocat în acțiune, potrivit căruia prin emiterea biletelor la ordin, inclusiv a celui în discuție, care ulterior a fost girat în favoarea L.B. SA, reclamanta nu a avut intenția de a plăti pârâtei SC F.I.N.D. SRL o anumită sumă de bani, ci de a garanta executarea obligației de plată a bunurilor pe care aceasta s-a obligat să le livreze, urmare a emiterii unei comenzi din partea sa, se constată că ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au apeciat judicios că toate susținerile reclamantei formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate. Astfel, s-a reținut corect, în concordanță cu prevederile Legii nr. 58/1934, că simpla emitere și semnare a unui bilet la ordin înseamnă asumarea unei obligații irevocabile a emitentului atât față de beneficiarul acestuia, cât și față de eventualii posesori, ulteriori și de bună credință a acestuia. Potrivit dispozițiilor art. 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934, prin semnarea biletului la ordin emitentul își asumă obligația necondiționată de a plăti la scadență suma înscrisă în acesta, în același sens fiind și pct. 499 din Norma B.N.R. nr. 6/1994, conform căruia emitentul debitor se obligă necondiționat să plătească o sumă de bani. Prin urmare, se constată că, în speță, corect s-a concluzionat că susținerile reclamantei prin care încearcă să acrediteze ideea că intenția sa la emiterea biletului la ordin nu a fost aceea de a plăti la scadență, în mod necondiționat, o sumă de bani, ci de a garanta o eventuală obligație de plată viitoare, sunt nefondate. Argumentarea oferită de recurentă susținerii că suma menționată pe biletul la ordin nu reprezintă un debit datorat de reclamantă către SC F.I.N.D. SRL, atât timp cât relațiile contractuale decurgând din contractul de vânzare-cumpărare din 29 octombrie 2008 au încetat sau nu s-au mai derulat, în sensul că dacă raportul juridic fundamental nu mai există, atunci nici debitul consemnat în biletul la ordin nu mai este valabil este irelevantă și, ca atare, nu poate fi primită. Și aceasta deoarece deși raportul juridic fundamental determină semnarea biletului la ordin și constituie cauza obligației, valabilitatea biletului la ordin și respectiv a actului de transmitere a acestuia nu depind de valabilitatea raportului juridic concretizat în contractul de vânzare-cumpărare, ci de semnarea biletului la ordin de către emitent, - biletul la ordin fiind un titlu de valoare care conferă posesorului legitim al înscrisului un drept autonom, fiind, în același timp, un titlu abstract, în care cauza obligației încorporate în înscris reprezintă un element extern și fără nicio influență asupra titlului – așa cum în mod corect au reținut atât prima instanță, cât și instanța de apel. În ce privește cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, corect s-a reținut că art. 100-103 din Legea nr. 58/1934 și pct. 489 din Norma nr. 6/1994 nu au aplicabilitate în materia biletului la ordin, întrucât a considera că toate reglementările privind cambia se aplică automat și biletului la ordin ar însemna ca, într-adevăr, să nu mai existe nicio distincție între cele două instrumente de plată, ceea ce desigur legiuitorul nu a dorit. În ce privește susținerea recurentei privind greșita reținere de către instanța de apel a culpei sale determinat de neînscrierea pe biletul la ordin a unei expresii prin care să se interzică girul se constată că nu este întemeiată având în vedere că în mod corect s-a reținut că nu s-au făcut dovezi care să ateste care a fost înțelegerea părților și că biletul la ordin nu ar fi fost completat, conform unei astfel de înțelegeri. În fine, nici susținerea recurentei conform căreia L.B. – Sucursala Sibiu nu este dobânditor de bună credință nu este sprijinită de probe, ca de altfel nici cea conform căreia banca nu a depus diligențele necesare evitării presupusei fraude. Se constată, drept urmare, din cele mai sus arătate, că nu există niciun motiv întemeiat pentru a considera ca fiind justificate susținerile recurentei formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.; nici cele fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, neputându-se reține că hotărârea curții de apel conține motive străine de natura pricinii, ci dimpotrivă, că prin motivarea deciziei curții de apel s-a răspuns argumentat tuturor criticilor formulate de apelantă, instanța nefiind ținută să abordeze criticile în ordinea prezentată de acesta și putând să răspundă printr-un singur argument unui grupaj de susțineri care converg spre aceeași idee – de esență fiind ca hotărârea să cuprindă motivele ce au stat la baza adoptării soluției pronunțate în cauză. În consecință: Se va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentă, astfel cum s-a arătat în cuprinsul acestei decizii. Se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.S. SRL Aiud împotriva deciziei Curții de Apel, care va fi menținută, ca fiind legală.