ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4086/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4086/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin
Sentința civilă nr. 298/ COM din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba, secția
comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea comercială
formulată de către reclamanta SC I.S. SRL Aiud împotriva pârâtelor SC F.I.N.D.
SRL Petroșani, reprezentată prin administrator judiciar C.I.T. și SC L.B. SA -
Sucursala Sibiu, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în
sumă de 119,99 lei către pârâta SC L.B. SA.
Pentru a pronunța această sentință, instanța
de fond a avut în vedere actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în
cauză.
Prin Decizia comercială nr. 66/ A din 23
septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins, ca
nefondat apelul formulat de reclamanta SC I.S. SRL Aiud împotriva sentinței mai
sus menționate.
În motivarea acestei soluții, instanța de
apel a reținut că:
În ceea ce privește primul motiv de nulitate
se invocă faptul că prin emiterea biletelor la ordin, inclusiv a biletului la
ordin care ulterior a fost girat în favoarea L.B. SA (reclamanta) nu a avut
intenția de a plăti pârâtei SC F.I.N.D. SRL o anumită sumă de bani, ci de a
garanta executarea obligației de plată a bunurilor pe care aceasta s-a obligat
să le livreze, în urma emiterii unei comenzi din partea sa.
Susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, deoarece
biletul la ordin este un titlu comercial de valoare care conferă posesorului
legitim al înscrisului un drept autonom ce face ca, pe de o parte, posesorul legitim
al titlului să își exercite dreptul, iar emitentul să-și execute obligația în
temeiul titlului și nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea
titlului, iar, pe de altă parte, în cazul transmiterii titlului, în speță al
girării biletului la ordin dobânditorul devine titularul unui drept propriu,
care este un drept nou și care este independant de dreptul transmițătorului.
De asemenea, biletul la ordin este un titlu
abstract în care cauza obligației incorporate în înscris este un element extern
și prin urmare ea nu are nicio influență asupra titlului. Aceasta înseamnă că
deși raporturul juridic fundamental determină semnarea biletului la ordin și
constituie cauza obligației, aceasta nu ia naștere din raportul fundamental, ci
din semnarea biletului la ordin de către emitent.
În consecință, din moment ce biletul la ordin
a fost emis, drepturile și obligațiile ce rezultă din titlu au o existență de
sine stătătoare, iar fiecare semnătură pusă pe titlu creează un raport juridic
distinct cu un regim propriu.
Având în vedere cele reținute mai sus, în
ceea ce privește valabilitatea biletului la ordin, precum și în ceea ce
privește valabilitatea girului, nu prezintă relevanță nici motivul pentru care
reclamanta a emis biletul la ordin, nici faptul că părțile din raportul
fundamental au înțeles să desființeze contractul de vânzare -cumpărare și nici
faptul că reclamanta nu a avut intenția de a plăti pârâtei o anumită sumă de
bani, ci de a garanta executarea obligației de plata bunurilor pe care aceasta
urma să le livreze. Pentru aceleași rațiuni, valabilitatea biletului la ordin
și respectiv a actului de transmitere a acestuia nu depinde de valabilitatea
contractului de vânzare - cumpărare, ci îndeplinirea condițiilor de validitate
specifice actelor juridice se analizează prin raportare la actul juridic al
emiterii și cel al transmiterii biletului la ordin, care, dat fiind
particularității titlurilor comerciale de valoare, prezintă anumite
particularități, între care și aceea privind abstractizarea cauzei.
În mod corect s-a arătat de către instanța de
fond că art. 100-103 din Legea nr. 58/1934 și pct. 489 din Norma nr. 6/1994 nu
își au aplicabilitate în materia biletului la ordin.
Al doilea aspect privitor la culpa apelantei
- reclamante este neînscrierea pe biletul la ordin a unei expresii prin care să
se interzică girul, posibilitate oferită de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 58/1934.
Acest aspect întărește concluzia instanței privind afirmațiile apelantei în
sensul că pârâta L.B. SA nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de prudența.
Astfel, biletul la ordin a fost emis cu respectarea condițiilor impuse de lege.
Apelanta a susținut că biletul la ordin nu a
fost completat conform înțelegerii părților, dar nu a făcut dovezi care să
ateste care a fost înțelegerea părților, pe care a susținut-o, cu privire la
completarea biletului la ordin în ipoteza prezentată de apelantă. Conform
prevederilor art. 106 coroborat cu art. 12 alin. (1) și (3) nr. 58/1934,
completarea biletului la ordin ulterior emiterii acestuia, nu îi poate fi opusă
posesorului de bună credință. Afirmațiile apelantei conform cărora L.B. SA ar
fi de rea credință, sunt simple afirmații, nesusținute de nicio probă și de
niciun argument, în același stil tendențios, iar art. 1169 C. civ. își găsește
aplicare. Mai mult, contractul de vânzare - cumpărare încheiat între SC F.I.
SRL și SC I.S. SRL nu prevede în niciuna dintre clauzele sale, obligația
apelantei de a emite „în garanție” bilete la ordin, ci doar precizează că prin
aceste instrumente se vor putea efectua plățile pentru produsele comandate.
Împotriva deciziei curții de apel a declarat
recurs reclamanta SC I.S. SRL Aiud, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct.
7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, desființarea
hotărârii instanței de apel și pe fondul cauzei admiterea acțiunii, așa cum a
fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Sintetizând motivele de recurs, recurenta
susține că instanța de apel și-a motivat hotărârea prin considerente străine de
natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.); a schimbat natura actului juridic
dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.); a aplicat greșit legea (art. 304
pct. 9 C. proc. civ.), apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile
Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și ale Normei cadru a B.N.R.
nr. 6/1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți
de credit cu cambii și bilete la ordin.
Dezvoltând motivele de recurs, recurenta
arată că biletul la ordin a fost completat de către pârâta SC F.I.N.D. SRL cu
suma de 249.900 lei și scadența la 22 ianuarie 2009 și a fost girat în baza
unui contract de credit bancar prin scont în data de 30 octombrie 2008 către L.B.
SA - Sucursala Sibiu. Suma cu care a fost completat biletul la ordin coincide
cu cea menționată în factura fiscală nr. 700004 din 29 octombrie 2008, în
valoare de 249.900 lei, creându-se aparența că biletul la ordin ar fi fost emis
de recurentă pentru plata livrării bunurilor menționate în factură.
Ca efect al acestei operațiuni de scontare,
pârâta SC F.I.N.D. SRL a fost creditată de către pârâta L.B. SA - Sucursala
Sibiu, care urma să se îndrepte împotriva reclamantei pentru decontarea
biletului la ordin la scadența menționată pe acesta.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 58/1934
asupra cambiei și biletului la ordin „cambia, chiar dacă nu a fost expres trasă
la ordin, este transmisibilă prin gir”, iar conform art. 16 din același act
normativ, „girul transmite toate drepturile izvorâte din cambie”. Totodată, art.
106 din lege dispune că „sunt aplicabile biletului la ordin, în măsura în care
nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispozițiile relative la
cambie”.
Trebuie avute în vedere dispozițiile art. 966
și 968 C. civ.
În mod nelegal, instanțele de fond și de
apel au omis să analizeze actul juridic dedus judecății prin prisma naturii
sale juridice reale, de bilet la ordin în alb ale cărei condiții de
valabilitate, prin derogare de la dreptul comun, trebuie raportate la momentul
completării, iar nu la momentul emiterii, ca în cazul biletului la ordin
completat, or, reclamanta a dovedit că la momentul completării nu exista nicio
creanță care să fi născut dreptul beneficiarului de a completa titlul.
Totodată, instanța de apel a reținut că
biletul la ordin nu ar fi fost emis cu valoare de garanție, ci ca instrument de
plată (fila 6) și trage din aceasta o serie de concluzii.
Prima instanță și instanța de apel au
considerat că raportul juridic fundamental în baza căruia a fost emis biletul
la ordin nu are nici efect asupra dobânditorului prin gir al acestuia, întrucât
acesta ar dobândi un drept nou și independent de dreptul transmițătorului.
Este evident că operațiunea de scontare în
speță a fost efectuată de pârâta SC F.I.N.D. SRL în frauda legii, în vederea
atingerii unui scop ilicit, așa încât este lovită de nulitate absolută pentru
cauză ilicită.
În consecință, este dovedit că reclamanta,
prin emiterea biletelor la ordin, nu a avut intenția de a achita contravaloarea
vreunei sume de bani în baza unei obligații certe și lichide născute deja în
momentul emiterii și nici nu a acceptat vreo factură care să fi avut la bază
vreo livrare de bunuri făcută acesteia, acceptare care să dea naștere vreunei
obligații în sarcina sa și corelativ, dreptul beneficiarului de a completa
biletul la ordin și a-l utiliza.
În aceste condiții, în pofida faptului că nu
a existat nicio creanță a pârâtei SC F.I.N.D. SRL asupra reclamantei, biletul
la ordin a fost completat în mod abuziv de către aceasta și folosit ca
instrument de plată în cadrul unei operațiuni de scont.
Frauda la lege comisă de pârâta SC F.I.N.D.
SRL rezultă și din aplicarea la biletul la ordin în litigiu, prin analogie,
pentru identitate de rațiune, a regulii prevăzute de art. 103 din Legea nr. 58/1934
asupra cambiei și biletului la ordin în materia cambiei care cuprinde o creanță
derivând din vânzarea de mărfuri, text potrivit căruia este prohibită de lege
și sancționată penal cesiunea unei creanțe de către posesorul titlului în
favoarea unei bănci, știind că în momentul cesiunii nu există, în tot sau în
parte, creanța cedată.
Or, în cauză pârâta SC F.I.N.D. SRL a girat
un titlu în cadrul unei operațiuni de scont, în scopul obținerii în mod
fraudulos a unei sume de bani, știind că în momentul transmiterii titlului prin
gir nu exista creanța cedată.
Pârâta SC F.I.N.D. SRL a profitat de faptul
că deținea un bilet la ordin emis în alb de către reclamantă și, în condițiile
în care reclamanta nu mai avea niciun control asupra modului de completare și
utilizare a titlului, l-a completat în mod abuziv, l-a scontat la pârâta L.B.
SA - Sucursala Sibiu și a obținut o sumă de bani în mod fraudulos, sumă pe care
teoretic nu va trebui să o ramburseze băncii cât timp girul prin care s-a
realizat scontul este considerat ca valabil.
În ceea ce privește aplicabilitatea în
speță a regulii prevăzute de art. 103 din Legea nr. 58/1934, contestată de
prima instanță și de instanța de apel, reclamanta recurentă a arătat în mod
explicit că incidența acesteia în cauză se impune pentru identitate de rațiune,
solicitând aplicarea prin analogie a aceleiași soluții pe care legea o consacră
în materia cambiei.
Mai mult, nu poate fi invocată împotriva
recurentei-reclamante neinserarea de către aceasta în titlu a clauzei „nu la
ordin” prin care putea interzice transmiterea biletului la ordin prin gir,
întrucât acest raționament este contrar logicii elementare a instituției
juridice a bunei-credințe.
Pârâta L.B. SA – Sucursala Sibiu nu este
dobânditor de bună-credință al titlului, în sensul dreptului cambial, împotriva
acesteia reclamanta putând să invoce excepțiile bazate pe raportul cu pârâta SC
F.I.N.D. SRL.
Or, în cauza dedusă judecății, obiectul litigiului
constă tocmai în constatarea nulității absolute a girului unui bilet la ordin,
emis în alb de către reclamantă și completat de beneficiar fără a se ține seama
de înțelegerea părților, respectiv cu încălcarea înțelegerii dintre reclamantă
și pârâta SC F.I.N.D. SRL.
Pârâta SC F.I.N.D. SRL, cu rea-credință
și fraudând legea, a girat biletul la ordin pentru ca „în mod pieziș” să încaseze
o creanță fără cauză, prin obținerea prin scont a creditului, adică a acelei
creanțe pe care nu putea să o obțină de la ea, întrucât respectiva creanță nu
se născuse.
Față de cele arătate, este evident că în
speța dedusă judecății, reclamanta putea invoca excepția lipsei cauzei și față
de pârâta L.B. SA – Sucursala Sibiu, care a primit titlul prin gir.
Prima instanță și instanța de apel erau
obligate să facă aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 58/1934 asupra
cambiei și biletului la ordin și să verifice dacă a existat rea-credință sau
s-a săvârșit o greșeală gravă în ceea ce privește dobândirea prin gir a
biletului la ordin, mai ales că din dosarul cauzei rezultă fără dubiu că
biletul la ordin a fost completat abuziv de pârâta SC F.I.N.D. SRL.
Așa cum s-a arătat, greșeala gravă a
pârâtei L.B. SA – Sucursala Sibiu, care determină opozabilitatea față de
aceasta a excepțiilor personale din raporturile dintre reclamantă și pârâta SC
F.I.N.D. SRL, constă în modul în care banca a acceptat să crediteze pârâta SC F.I.N.D.
SRL deși printr-o minimă cercetare a situației de fapt ar fi aflat că factura
pentru plata căreia a fost emis biletul la ordin de către reclamantă era
stornată.
Banca, însă, nu a depus minimele
diligențe necesare evitării acestei fraude, încălcând astfel prevedrile art. 101
alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, potrivit cărora instituțiile de credit
trebuie să-și organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici
bancare prudente.
La data de 20 septembrie 2010, recurenta SC I.S.
SRL a invocat în scris excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 106,
prin raportare la art. 100-103 din Legea nr. 58/1934, solicitând admiterea
cererii de sesizare a Curții Constituționale cu judecarea excepției de neconstituționalitate
invocată și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției
invocate.
În susținerea excepției recurenta a arătat că
înțelege să invoce această excepție deoarece consideră că prevederile
articolelor mai sus menționate contravin dispozițiilor din Constituția
revizuită, încălcând drepturi esențiale consacrate prin Constituție, cum ar fi
dreptul la un proces echitabil, liberul acces la justiție și egalitatea
cetățenilor înfața legii.
Referitor la excepția astfel invocată și
motivată, Înalta Curte, deliberând, apreciază că susținerile recurentei nu sunt
întemeiate, nu justifică sesizarea Curții Constituționale și nici suspendarea
judecării cauzei până la soluționarea acestei excepții și, drept urmare, va
respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.
Asupra recursului declarat în cauză, din
examinarea susținerilor formulate de reclamantă în recurs, în raport de actele
dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente speței, se constată
următoarele:
În ce privește primul motiv de nulitate
invocat în acțiune, potrivit căruia prin emiterea biletelor la ordin, inclusiv
a celui în discuție, care ulterior a fost girat în favoarea L.B. SA, reclamanta
nu a avut intenția de a plăti pârâtei SC F.I.N.D. SRL o anumită sumă de bani,
ci de a garanta executarea obligației de plată a bunurilor pe care aceasta s-a
obligat să le livreze, urmare a emiterii unei comenzi din partea sa, se
constată că ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au apeciat judicios că
toate susținerile reclamantei formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Astfel, s-a reținut corect, în concordanță cu
prevederile Legii nr. 58/1934, că simpla emitere și semnare a unui bilet la
ordin înseamnă asumarea unei obligații irevocabile a emitentului atât față de
beneficiarul acestuia, cât și față de eventualii posesori, ulteriori și de bună
credință a acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 104 pct. 2 din
Legea nr. 58/1934, prin semnarea biletului la ordin emitentul își asumă
obligația necondiționată de a plăti la scadență suma înscrisă în acesta, în
același sens fiind și pct. 499 din Norma B.N.R. nr. 6/1994, conform căruia
emitentul debitor se obligă necondiționat să plătească o sumă de bani.
Prin urmare, se constată că, în speță, corect
s-a concluzionat că susținerile reclamantei prin care încearcă să acrediteze
ideea că intenția sa la emiterea biletului la ordin nu a fost aceea de a plăti
la scadență, în mod necondiționat, o sumă de bani, ci de a garanta o eventuală
obligație de plată viitoare, sunt nefondate.
Argumentarea oferită de recurentă susținerii
că suma menționată pe biletul la ordin nu reprezintă un debit datorat de
reclamantă către SC F.I.N.D. SRL, atât timp cât relațiile contractuale
decurgând din contractul de vânzare-cumpărare din 29 octombrie 2008 au încetat
sau nu s-au mai derulat, în sensul că dacă raportul juridic fundamental nu mai
există, atunci nici debitul consemnat în biletul la ordin nu mai este valabil
este irelevantă și, ca atare, nu poate fi primită.
Și aceasta deoarece deși raportul juridic
fundamental determină semnarea biletului la ordin și constituie cauza obligației,
valabilitatea biletului la ordin și respectiv a actului de transmitere a
acestuia nu depind de valabilitatea raportului juridic concretizat în
contractul de vânzare-cumpărare, ci de semnarea biletului la ordin de către
emitent, - biletul la ordin fiind un titlu de valoare care conferă posesorului
legitim al înscrisului un drept autonom, fiind, în același timp, un titlu abstract,
în care cauza obligației încorporate în înscris reprezintă un element extern și
fără nicio influență asupra titlului – așa cum în mod corect au reținut atât
prima instanță, cât și instanța de apel.
În ce privește cel de-al doilea motiv de
nulitate invocat, corect s-a reținut că art. 100-103 din Legea nr. 58/1934 și pct.
489 din Norma nr. 6/1994 nu au aplicabilitate în materia biletului la ordin,
întrucât a considera că toate reglementările privind cambia se aplică automat
și biletului la ordin ar însemna ca, într-adevăr, să nu mai existe nicio
distincție între cele două instrumente de plată, ceea ce desigur legiuitorul nu
a dorit.
În ce privește susținerea recurentei privind
greșita reținere de către instanța de apel a culpei sale determinat de
neînscrierea pe biletul la ordin a unei expresii prin care să se interzică
girul se constată că nu este întemeiată având în vedere că în mod corect s-a
reținut că nu s-au făcut dovezi care să ateste care a fost înțelegerea părților
și că biletul la ordin nu ar fi fost completat, conform unei astfel de
înțelegeri.
În fine, nici susținerea recurentei conform
căreia L.B. – Sucursala Sibiu nu este dobânditor de bună credință nu este
sprijinită de probe, ca de altfel nici cea conform căreia banca nu a depus
diligențele necesare evitării presupusei fraude.
Se constată, drept urmare, din cele mai sus
arătate, că nu există niciun motiv întemeiat pentru a considera ca fiind
justificate susținerile recurentei formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.
8 și 9 C. proc. civ.; nici cele fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.
proc. civ. nu sunt întemeiate, neputându-se reține că hotărârea curții de apel
conține motive străine de natura pricinii, ci dimpotrivă, că prin motivarea
deciziei curții de apel s-a răspuns argumentat tuturor criticilor formulate de
apelantă, instanța nefiind ținută să abordeze criticile în ordinea prezentată
de acesta și putând să răspundă printr-un singur argument unui grupaj de
susțineri care converg spre aceeași idee – de esență fiind ca hotărârea să
cuprindă motivele ce au stat la baza adoptării soluției pronunțate în cauză.
În consecință:
Se va respinge cererea de sesizare a Curții
Constituționale formulată de recurentă, astfel cum s-a arătat în cuprinsul
acestei decizii.
Se va respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanta SC I.S. SRL Aiud împotriva deciziei Curții de Apel, care va fi
menținută, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curții
Constituționale.
Respinge recursul declarat de
reclamanta
SC I.S. SRL Aiud
împotriva Deciziei comerciale
nr. 66/ A din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pr
onunțată în ședința publică,
astăzi 24 noiembrie 2010.