ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1077/2011

Ședința publică de la 10 martie 2011

Asupra recursului

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1095/C

din 9 iunie 2010, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea comercială formulată și precizată de reclamanta

SC T. SRL Baia Mare, constatând încetat, la data de 17 septembrie 2009,

contractul de leasing financiar nr. 0420 din 6 decembrie 2007 încheiat între

părți și obligând pârâta la restituirea către reclamantă a biletelor la ordin

emise în favoarea pârâtei ca și garanție la executarea contractului, sub

sancțiunea de daune cominatorii de 100 lei pe zi calculate de la data

pronunțării hotărârii și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de

judecată în cuantum de 9.372,46 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că denunțarea contractului de leasing urmată de încetarea

acestuia prin acordul de voință al părților este fundamentată pe alte condiții

decât cele care vizează rezilierea contractului așa cum este statornicit în

capitolul VII din contract, încetarea contractului bazându-se pe un

mutuus

dissensus

și nu pe o executare culpabilă a contractului din partea

utilizatorului pentru a deveni astfel incidentă sancțiunea de neexecutare a

obligației contractuale, astfel că dând eficiență dispozițiilor art. 969 alin.

(1) C. civ. a apreciat ca fiind îndeplinit acordul de voință a celor două părți

contractante pentru încetarea contractului începând cu data de 14 septembrie

2009 și ca o consecință a admiterii acțiunii a fost obligată pârâta să

restituire către reclamantă biletele la ordin emise de aceasta din urmă.

Pârâta SC P.L.I.F.N. SA Sibiu a

formulat apel împotriva deciziei instanței de fond, respins de Curtea de Apel Alba

Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 116/A/2010 din 15

octombrie 2010.

Analizând apelul, instanța de apel a

apreciat că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică întrucât prin

predarea-preluarea bunului făcută între părți la 17 septembrie 2009 contractul

dintre acestea a încetat, pârâta nemaiasigurând folosirea bunului reclamantei

și față de obiectul acțiunii reclamantei și anume constatarea încetării

contractului apare fără relevanță stabilirea culpei sau a sancțiunilor

pecuniare pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.

Împotriva acestei decizii pârâta a

formulat recurs prin care a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate în

sensul respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiată și nelegală, cu plata

cheltuielilor de judecată și a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

A susținut în recursul său că

tribunalul a depășit cadrul procesual atunci când a dispus că încetarea

contractului a operat prin acordul părților fără a exista culpa părților pentru

neexecutarea obligațiilor întrucât în nicio adresă nu-și exprimă consimțământul

rezilierii contractului, răspunsurile pârâtei fiind o contraofertă la oferta

înaintată de intimată și că pârâta nu a fost de acord cu denunțarea unilaterală

solicitată de reclamantă decât în condițiile unei juste și prealabile

despăgubiri.

De asemenea a arătat că

procesul-verbal de predare a bunului este un contract de depozit cu titlu

gratuit încheiat în considerația art. 1531 C. civ., bunul fiind luat în

custodie, depozitat, putând fi restituit oricând la solicitarea deponentului

utilizator în contractul de leasing, astfel că păstrarea în custodie nu a

condus la lipsa de folosință a acestuia de către SC T. SRL Baia Mare,

utilizatorul putând să folosească bunul oricând și-ar fi exprimat opțiunea.

Conform art. 137 C. proc. civ.,

Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției invocată din oficiu, privind

nulitatea cererii de recurs, constatând următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea

nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de

către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Raportând textele legale menționate

mai sus la cererea de recurs, Curtea constată că aceasta nu conține motive de

nelegalitate a deciziei atacate, recurenta susținând nemulțumirea sa legată de

soluția pronunțată în cauză, fără a preciza în ce constă greșeala instanței în

ceea ce privește încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fără a invoca

dispoziția legală încălcată sau aplicată greșit de către instanța a cărei

hotărâre a fost atacată, simpla menționare a art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

nefiind relevantă în stabilirea legalității hotărârii atacate față de

neindicarea motivelor de nelegalitate, astfel că în recursul său nu au fost

dezvoltate motive care să permită încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ. sau în oricare alt punct dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

De asemenea se constată că din

dezvoltarea motivelor nu rezultă aplicarea greșită a art. 969 C. civ., așa cum

a susținut recurenta în concluziile orale față de excepția invocată din oficiu.

Cum casarea sau modificarea deciziei

atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) același cod, cererea de

recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate

și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a conformat acestor exigențe legale,

având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care

să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că motivele dezvoltate

de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304

C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306

alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepția invocată și va constata

nulitatea cererii de recurs.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuieli de judecată și cum reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de

judecată anexând factura fiscală seria AVAP nr. 0039 din 8 martie 2011

reprezentând contravaloare contract de asistență juridică în cauza de față și

tichetul electronic privind deplasarea de la Baia Mare în vederea susținerii

cauzei, Curtea va admite cererea și o va obliga pe recurentă să-i plătească

intimatei SC T. SRL Baia Mare suma de 3890 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs

formulată de pârâta SC P.L.I.F.N. SA Sibiu împotriva deciziei comerciale nr. 116/A/2010

din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Obligă recurenta pârâtă să plătească

intimatei reclamante SC T. SRL Baia Mare suma de 3890 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 martie 2011.